Insurance Guaranty Fund: 90-day forfeiture deadline for payment claims following insurer bankruptcy

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 9 iunie 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziilor nr. 23491, 23492, 23493, 23489, 23490/30.04.2020, comunicate la data de 27.05.2020, prin care s-au soluţionat cererile de despăgubire/cererile de plată, formulate la data de 23.12.2019 şi urmare a cărora s-au deschis dosarele de daună, şi în principal, obligarea FGA la plata sumelor solicitate prin cererea de plată, fixând o despăgubire pentru prejudiciul moral încercat ca urmare a decesului fiului/fratelui/nepotului/concubinului - numitul F., decedat ca urmare a accidentului rutier din data de 06.09.2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 976 pronunţată la 9 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamanţilor A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 976 pronunţată la 9 octombrie 2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D. şi E., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După expunerea istoricului speţei şi a legilaţiei incidente, reclamanţii au susţinut următoarele:

- Din simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate se poate observa faptul că aceasta nu răspunde tuturor motivelor invocate de către părţi, respectiv nu analizează argumentele formulate de către reclamanţi. Întreaga motivare a instanţei se întemeiază pe susţinerile intimatului-pârât argumentarea Curţii de Apel Bucureşti fiind, de fapt, o reluare a acestora.

În cuprinsul hotărârii nu pot fi identificate motivele pentru care Curtea de Apel Bucureşti a înlăturat argumentele recurenţilor - reclamanţi, fiind imposibil a cunoaşte motivele pentru care acestea nu au fost considerate suficiente pentru admiterea cererii astfel că sentinţa civilă nr. 976/2020 nu reflectă o aplicare a principiului contradictorialităţii, principiu fundamental al dreptului procesual civil.

- sentinţa civilă nr. 976/2020 a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material

Prin sentinţa nr. 976/2020, instanţa reţine incidenţa art. 14 din Legea 213/2015, privind existenţa a două momente de la care se poate analiza curgerea termenului de 90 de zile, deşi în mod greşit FGA a respins cererea de plată, considerând că termenul curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

În cauză, nu se poate vorbi de un drept de creantă născut, în măsura în care nu se cunoaşte întinderea prejudiciului, procesul intentat de reclamanţi pentru stabilirea întinderea acestuia fiind suspendat.

Instanţa a stabilit data de 17.03.2017 (data la care a rămas definitivă Hotărârea Tribunalului Sibiu din dosarul nr. x/2016) ca fiind data de la care începe să curgă termenul menţionat anterior.

Consideră că judecătorul fondului a încălcat normele de drept material aplicabile în cauză, stabilind în mod greşit că termenul de 90 de zile pentru formularea cererii de acordarea a despăgubirilor a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, nefiind analizată ipoteza reclamanţilor, potrivit căreia termenul nici nu a început să curgă în măsura în care nu s-a născut dreptul de creantă, în conformitate cu art. 14 din Legea 213/2015, ultima teză.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a argumentelor invocate în apărare de intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul reclamanţilor este nefondat şi îl va respinge ca atare în considerarea argumentelor ce se vor arăta în continuare:

Demersul judiciar pendinte vizează solicitarea formulată de reclamanţilor de anulare a deciziilor nr. 23491, 23492, 23493, 23489, 23490/30.04.2020, comunicate la data de 27.05.2020, prin care s-au soluţionat cererile de despăgubire şi obligarea FGA la plata sumelor solicitate prin cererile de plată.

În fapt, prin cererile de plată din 23 decembrie 2019, reclamanţii au solicitat o despăgubire pentru vătămarea suferită urmare decesului lui F. într-un eveniment rutier petrecut la 06 septembrie 2014, accident produs din culpa conducătorului motocicletei cu numărul de înmatriculare x în raza localităţii Ghermăneşti, judeţ Ilfov.

Soluţionând cererile prin deciziilor nr. 23491, 23492, 23493, 23489, 23490/30.04.2020, Fondul de Garantare a Asiguraţilor le-a respins cu motivarea că petenţii a formulat solicitarea după expirarea termenului legal de depunere a cererilor de plată pentru asigurătorul în faliment S.C. G. S.A.

Instanţa de fond, învestită cu verificarea legalităţii actului administrativ emis de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a constat că în mod corect a fost respinsă cererea reclamanţilor, întrucât a fost formulată după expirarea termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului asigurătorului din data de 16.06.2017.

Soluţia instanţei de fond este legală şi urmează să fie menţinută de instanţa de control judiciar, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor legale aplicabile situaţiei deduse judecăţii.

În speţă, recurenţii-reclamant au susţinut în principal că hotărârea atacată este nemotivată, iar în subsidiar au menţionat că nu se putea vorbi de un drept de creantă născut, în măsura în care nu se cunoaşte întinderea prejudiciului, procesul intentat de către ei pentru stabilirea întinderea acestuia fiind suspendat.

Contrar alegaţiilor recurenţilor, Înalta Curte constată că motivarea instanţei de fond îndeplineşte exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică, în mod convingător, soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a respins contestaţia, nefiind identificate "motive contradictorii".

Pe fondul cauzei, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea 213/2015:

"Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar art. 13 alin. (3) prevede că. "în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale."

De asemenea, potrivit art. 14 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"În vederea încasării indemnizaţiilor sau despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi" iar alin. (2) prevede că:

"Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă, cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate."

Totodată, la art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor legiuitorul a prevăzut că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor sau despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări".

Aşadar, pentru a se naşte în sarcina pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor obligaţia de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare, are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula o atare solicitare. Altfel spus, nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cererea de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie.

Este astfel indiscutabil că, în speţă, conduita oricărui creditor de asigurare este în mod clar determinată de cadrul normativ evidenţiat, fiind inserate condiţiile şi termenele în care îşi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi, astfel că, pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate nu se pot raporta decât la dispoziţiile legii şi a actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

Or, potrivit art. 2545 din C. civ.: "(1) Prin lege sau prin voinţa părţilor se pot stabili termene de decădere pentru exercitarea unui drept sau săvârşirea unor acte unilaterale" "(2) Neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul termenului stabilit atrage pierderea lui, iar în cazul actelor unilaterale, împiedicarea, în condiţiile legii, a săvârşirii lor". Totodată, art. 2548 din acelaşi act normativ prevede că:

"Termenele de decădere nu sunt supuse suspendării şi întreruperii, dacă prin lege nu se dispune altfel."

În concluzie, termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor în vederea exercitării unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripţie.

Totodată dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 213/2015, reglementează obligaţia Fondului de a achita creditorilor de asigurări sumele cuvenite acestora, din disponibilităţile sale, după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului, şi că dreptul la acţiune al creditorului se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de retragere a autorizaţiei de funcţionare şi constatare a existenţei indiciilor stării de insolvenţă a asigurătorului. La alin. (1) se menţionează foarte clar că plata sumelor cuvenite creditorilor de asigurări se face cu respectarea dispoziţiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări, a procedurii administrative de plată reglementate de lege, adică aceea prevăzută la art. 14 alin. (1), în urma căreia Fondul se pronunţă prin emiterea unui act administrativ.

În speţă, dreptul de creanţă al părţilor s-a născut la data accidentului rutier ce a avut loc la 06 septembrie 2014, înaintea deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului S.C. G. S.A. din 16.02.2017, rămasă definitivă la data de 17.03.2017, astfel că reclamanţii aveau obligaţia depunerii cererii de plată în termen de cel mult 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului, respectiv până cel târziu la data de 16.06.2017, independent de procedurile judiciare în care aceştia erau implicaţi în acea perioadă şi pe care le-au învederat instanţei prin acţiune şi cererea de recurs formulată.

Cum recurenţii-reclamanţi au formulat cererile de plată la data de 23 decembrie 2019 la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu mult după data limită din 16.06.2017, astfel cum rezultă din actele dosarului, în mod corect le-a respins pârâtul ca tardive prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Pe cale de consecinţă, întrucât nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat în cauză, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond, de respingere a acţiunii reclamanţilor ca neîntemeiată, este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt întrunite cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., motivele invocate prin cererea de recurs de recurenţii-reclamanţi nefiind apte să determine reformarea sentinţei de fond, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul reclamanţilor şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 976 din 9 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2022.