Restitution fee award upheld; appeal dismissed, fees payable by state commission.

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 6 martie 2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (Comisia), anularea deciziei nr. 7609/21.12.2017, emise de pârâtă şi acordarea de despăgubiri pentru terenul menţionat. De asemenea, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., reclamanta a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în legătură cu soluţionarea cauzei.

Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 116 din 3 octombrie 2018, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs şi, prin decizia nr. 4985 pronunţată la 7 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 116 din 3 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost reînregistrată la data de 5 februarie 2021 sub nr. x/2018* pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

În rejudecare, după casare, prin sentinţa nr. 43/2021 pronunţată la 15 martie 2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a dispus anularea art. 1 din Decizia nr. 7609/2017 emisă de pârât, acordarea către reclamantă de despăgubiri pentru terenul situat în Bârlad, Str. x (fostă str. x) în suprafaţă de 327 mp. şi a obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 43/2021 pronunţată la 15 martie 2021 de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cuprinsul motivelor de recurs a susţinut că nu promovează cale de atac împotriva sentinţei civile nr. 43/15.03.2021 cu privire la partea din dispozitiv prin care instanţa a dispus anularea art. I din Decizia nr. 7609/2017 emisă de C.S.R. şi nici cu privire la partea din dişpozitiv prin care instanţa dispus acordarea către reclamantă de despăgubiri pentru terenul situat în Bârlad. str. x (fostă str. x) în suprafaţă de 327 m.p.

Recurenta pârâtă a precizat că recursul priveşte soluţia intanţei de fond prin care a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 5000 de RON.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stauat că, în conformitate cu jurisprudenţa CEDO, cât şi cu cea naţională, dispoziţiile art. 453 din C. proc. civ. sunt aplicabile în raport de dimensiunea culpei procesuale a părţii care a pierdut procesul, fiind necesară însă şi cerinţa ca în analiza culpei să se aibă în vedere gravitatea prejudiciului real creat părţii care a achitat cheltuielile de judecată, precum şi faptul că aceste cheltuieli urmează a fi recuperate numai în măsura în care pot fi dovedite şi constituie cheltuieli efective şi necesare care au fost făcute în mod real în limita unei sume cuantificate, considerate în practică ca fiind rezonabilă.

Susţine că nu i se poate reţine nicio culpă la momentul emiterii deciziei contestate, deoarece Legea nr. 22/2020 (pentru modificarea Legii nr. 165/2013), care fundamentează anularea deciziei menţionate, a intrat în vigoare la data de 18.03.2020, ulterior emiterii de către Comisia Speicală a Deciziei nr. 7609/21.12.2017, contestate în cauză.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat în principal excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul sunt nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta A., înfiinţată de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Romania şi Organizaţia Mondială Evreiească, a formulat mai multe cereri de retrocedare pe rolul Comisiei Speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor minorităţilor naţionale din România, în temeiul O.U.G. nr. 83/1999.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/04.02.2003 la comisie, s-a solicitat retrocedarea unui imobil situat în Municipiul Bârlad, str. x, cu privire la care s-a susţinut că a fost preluat în mod abuziv de către Statul Roman în perioada comunistă.

Prin decizia nr. 7609 din 21.12.2017, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România a respins cererea de retrocedare, reţinând că reclamanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada proprietăţii asupra imobilului şi nici înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat, nefiind astfel întrunite condiţiile prevăzute de lege.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat acţiune în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea deciziei emise şi dispunerea la acordarea de despăgubiri pentru acest imobil.

În rejudecare, după casare, prin sentinţa nr. 43/2021 din 15 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă contestaţia, formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile aparţinând minorităţilor naţionale din România; a fost anulat art. 1 din Decizia nr. 7609/2017 emisă de pârât, acordarea către reclamantă de despăgubiri pentru terenul situat în Bârlad, Str. x (fostă str. x) în suprafaţă de 327 mp. şi a obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva soluţiei privind cheltuielile de judecată în cuantum de 5000 RON a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România susţinând că în mod eronat instanţa a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată ce reprezintă onorariu apărător, întrucât exonerarea sau reducerea sumei solicitate de către reclamantă apare ca o necesitate imperativă şi ca o protecţie a bugetului de stat.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezentei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului".

Din textul de lege anterior menţionat rezultă că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii adverse, să îi plătească cheltuieli de judecată, acesta aplicându-se indiferent de obiectul litigiului ori de părţile implicate.

Prin urmare, se constată că temeiul acordării cheltuielilor de judecată constă în culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, culpă care nu se suprapune cu reaua-credinţă a părţii sau cu faptul că aceasta, într-o eventuală acţiune a sa, ar fi scutită de plata cheltuielilor de judecată, fiind indiferentă sub aspectul atitudinii procesuale a celui care a pierdut procesul.

Legiuitorul a apreciat că partea care a câştigat procesul are dreptul la acordarea sumelor de bani efectuate cu procesul purtat, sume ce urmează a fi suportate de către partea care a pierdut procesul şi care, prin comportamentul său, chiar dacă nu a fost de rea-credinţă, a obligat partea potrivnică câştigătoare să angajeze cheltuielile din proces.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.

Aşadar, faţă de cele anterior menţionate, acordarea cheltuielilor de judecată este strâns legată de soluţia data de instanţă cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază neîntemeiate criticile formulate cu privire la soluţia dată de instanţa de fond capătului de cerere având ca obiect plata cheltuielilor de judecată, reţinând că, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., republicat şi partea care a pierdut procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate, în mod justificat, de către partea care a câştigat procesul.

În cauză, instanţa de fond a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, raportat la soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată.

În privinţa sumei incluse în aceste cheltuieli, reprezentând onorariul avocaţial redus, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. conferă instanţei de judecată posibilitatea de a reduce, motivat, cuantumul onorariului de avocat, fără însă a interveni în executarea contractului de asistenţă juridică încheiat între avocat şi clientul său, care îşi păstrează toate efectele prevăzute de lege.

Instanţa de control judiciar constată că, faţă de suma stabilită cu titlu de onorariu avocaţial redus, respectiv 5000 RON (din totalul sumei de 7412.38 RON stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată), în speţă este îndeplinită condiţia cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată acordate de către prima instanţă, această sumă fiind corect stabilită de judecătorul fondului având în vedere complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat pe parcursul procesului.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

Având în vedere complexitatea cauzei, activitatea desfăşurată de avocat în această etapă procesuală şi faptul că pricina s-a soluţionat la primul termen de judecată, Înalta Curte va obliga recurenta Comisia Specială de Retrocedare la plata către intimata A. a sumei de 2500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei nr. 43 din 15 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta Comisia Specială de Retrocedare la plata către intimata A. a sumei de 2500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2022.