Clawback tax base inclusion of VAT and commercial margins in centralized drug consumption

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat:

- anularea Adresei nr. x/06.06.2014 prin care CNAS a soluţionat contestaţia/plângerea prealabilă formulată de reclamantă;

- anularea actului administrativ prin care CNAS a comunicat reclamantei elementele pe baza cărora se calculează taxa clawback aferentă trimestrului I al anului 2014, act administrativ materializat prin adresa nr. x/29.04.2014, comunicată reclamantei, prin e-mail, la data de 29.04.2014;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5024 din 19 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a anulat adresele nr. x/06.06.2014 şi y/29.04.2014 emise de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 13.050 RON reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă de timbru şi onorariu avocaţial redus.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Recurenta pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a invocat în susţinerea recursului cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În ceea ce priveşte criticile formulate în sensul că anumite medicamente au fost în mod eronat incluse în valorile comunicate de către CNAS, recurenta pârâtă a arăta că medicamentele codificate W60224001, W60225001, W60233002, W60234001, W60072003, W60072005, W60195003, W60196003, W59155001, W55573005 şi W55573002 pentru care instanţa de fond a reţinut că nu se afla în nomenclatorul de produse şi nu a avut intrări în fişele de magazie, precum şi referitor la medicamentele codificate W60072001, W60267002, pentru care instanţa de fond a reţinut că se afla în nomenclatorul de produse, dar că nu a avut intrări în fişele de magazie, au fost raportate de furnizori de medicamente (farmacii cu circuit deschis) şi/sau de furnizori de servicii medicale (unităţi sanitare cu paturi/centre de dializă) la casele de asigurări de sănătate ca medicamente eliberate pacienţilor în trimestrul I 2014 şi se regăsesc în lista medicamentelor, pentru care se datorează contribuţia trimestrială, depusă de reclamantă la CNAS, în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prin adresa nr. x/25.04.2014 înregistrată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/28.04.2014.

Reţinerea instanţei de fond potrivit căreia medicamentele "nu se afla în nomenclatorul de produse" este contrazisă de faptul că toate medicamentele anterior menţionate au avut preţ avizat de Ministerul Sănătăţii şi au fost listate în CaNaMed în perioadele de referinţă.

Prin urmare, medicamentele pentru care instanţa de fond a reţinut că nu se află în nomenclatorul de produse, se regăsesc inclusiv în trimestrul I 2014 în Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1531/16.12.2013 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 245/2012 pentru aprobarea preţurilor la medicamentele de uz uman cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă în România.

Recurenta pârâtă a mai arătat că Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 1 din anexa 1 la Normele privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, precizează că acesta se aplică tuturor medicamentelor de uz uman pentru care a fost emisă o autorizaţie de punere pe piaţă valabilă pe teritoriul României şi care se comercializează pe teritoriul României. În conformitate cu prevederile legii în conformitate cu prevederile Contractului-Cadru pentru medicamentele autorizate, care au primit preţ şi au fost listate în CaNaMed, deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă este obligat să asigure medicamentul pe piaţă în cantităţi suficiente pentru asigurarea nevoilor de consum ale pacienţilor, de la data avizării preţului.

Recurenta pârâtă a mai susţinut că valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului I 2014 corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate nu reprezintă acelaşi lucru cu valoarea medicamentelor comercializate pe teritoriul României în trimestrul I 2014, deoarece între data de achiziţie a medicamentului de către deţinătorii de autorizaţii de procurare/comercializare, deţinere (depozitare)/manipulare, livrare, facturare, import paralel (denumiţi în continuare distribuitori angro) pe deoparte şi ulterior de către furnizori de servicii medicale/furnizorii de medicamente pe de altă parte şi data de eliberare către pacient (consum) poate exista un decalaj important de timp, iar în cadrul lanţului de distribuţie deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă pe care îi reprezintă reclamanta S.C. A. S.R.L. comercializează medicamente prin intermediul mai multor distribuitori angro de medicamente.

În acest sens, recurenta pârâtă a invocat adresa nr. x/19.03.2013 emisă de S.C. B. S.R.L., înregistrată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu nr. x/19.03.2013, prin care CNAS a fost informată că activitatea de marketing, promovare şi respectiv de distribuţie a produselor medicamentoase sub mărci relevante aparţinând S.C. B. S.R.L. a fost transferată către o societate nou înfiinţată din cadrul aceluiaşi grup de societăţi ca şi B. S.R.L. şi anume A. S.R.L..

Transferul dintre S.C. B. S.R.L. şi reclamanta S.C. A. S.R.L. s-a realizat în general prin preluarea autorizaţiilor de punere pe piaţă (cu acelaşi număr), ceea ce poate determina ca în funcţie de modul în care furnizorii de medicamente/furnizorii de servicii medicale îşi ţin evidenţa stocurilor să considere ca fiind medicamente echivalente, mai ales că cele două entităţi S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. fac parte din acelaşi grup de societăţi.

Raportat la cele expuse anterior, recurenta pârâtă CNAS a considerat că nu poate fi menţinută motivarea instanţei de fond potrivit căreia ar exista erori în notificarea transmisă reclamantei de către CNAS.

În continuare, recurenta pârâtă a susţinut că instanţa de fond a concluzionat în mod greşit că eventuale erori din consumul individual al reclamantei ar putea conduce la o valoare eronată a consumului individual al fiecărui deţinător de APP în parte, erorile din consumul celorlaţi deţinător de APP putând fi constatate doar în urma verificării consumului individual al cestora, instanţa de fond nefiind investită cu această verificare.

Eventualele erori din consumul individual al reclamantei nu ar fi putut conduce la o valoare eronată a procentului "p", având în vedere că valoarea medicamentelor pe care instanţa de fond le-a apreciat că nu ar fi trebuit incluse în consum, este foarte mică în raport de valoarea consumului total trimestrial, acesta neputând influenţa procentul "p".

Prin urmare, în mod eronat a reţinut instanţa de fond faptul că anularea unor valori din consumul individual afectează valoarea procentului "p" în condiţiile în care nu a arătat în mod clar şi neechivoc modul în care s-a produs această presupusă vătămare, şi în ce cuantum.

În final, recurenta pârâtă a apreciat că solicitarea cheltuielilor de judecată este nejustificată, având în vedere obiectul litigiului şi complexitatea cauzei, în condiţiile în care pe rolul instanţei de judecată sunt înregistrate multe dosare, având obiecte asemănătoare, astfel că în prezenta cauză nu se pune problema unui grad de dificultate sporit, existând foarte multe hotărâri judecătoreşti pronunţate în speţe asemănătoare.

S-a mai arărat că întreprinderea oricăror măsuri ce presupun influenţe financiare suplimentare negative asupra bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate conduce automat la diminuarea atât a pachetului de servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare pentru persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, cât şi a calităţii serviciilor medicale acordate acestora, motiv pentru care recurenta pârâtă a solicitat respingerea ca neîntemeiată a solicitării reclamantei de obligarea CNAS la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta reclamantă A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a susţinut că prin hotărârea recurată instanţa de fond a constatat în mod greşit netemeinicia motivului de nulitate referitor la includerea de către CNAS în mod eronat a TVA în consumul de medicamente.

Astfel, niciun deţinător de APP nu are obligaţia legală de a-şi calcula consumul de medicamente trimestrial, scăzând TVA din valorile enumerate de CNAS. Această obligaţie revine exclusiv Autorităţii, conform art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Instanţa de fond trebuia să verifice care este măsura în care actele administrative respectau considerentele obligatorii ale Deciziei Curţii Constituţionale. Or, observând faptul că autoritatea a inclus TVA în modul de calcul al taxei clawback, aspect recunoscut expres şi de către CNAS, instanţa de fond trebuia să constate nelegala stabilire a taxei clawback.

Recurenta reclamantă a mai arătat că hotărârea recurată este nelegală pentru lipsă de motivare şi denegare de dreptate. Hotărârea este nemotivată intrinsec, cuprinzând doar o motivare pur formală în ceea ce priveşte motivul de nelegalitate referitor la nelegala includere în baza de calcul a taxei clawback a adaosului comercial al distribuitorilor şi farmaciilor. Fără a analiza motivul de nelegalitate referitor la nelegalitate includerii adaosurilor în baza de calcul a taxei clawback, instanţa de fond s-a mărginit la a prelua considerentele Deciziei CCR nr. 668/2014. Cu alte cuvinte, judecătorul fondului nu are considerente proprii pentru decizia luată, nu răspunde argumentelor reclamantei, ci doar preia şi transpune considerentele altei instanţe.

În acest context, recurenta reclamantă a susţinut că prima instanţă în mod greşit a respins motivul de nelegalitate constând în faptul că baza de calcul a taxei clawback include şi adaosul comercial al distribuitorilor şi farmaciilor, pronunţând o hotărâre cu încălcarea art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011

În opinia recurentei, voinţa legiuitorului a fost aceea de a obliga DAPP la plata unei taxe clawback raportată la valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor DAPP suportate din FNUASS şi Bugetul Ministerului Sănătăţii, iar nu la valoarea de decontare totală a medicamentelor unui DAPP care este aferentă atât vânzărilor DAPP, dar şi vânzărilor distribuitorilor şi farmaciilor.

Recurenta reclamantă a prezentat motivele pentru care a apreciat că în speţă nu au relevanţă considerentele Deciziei CCR nr. 668/2014, invocând şi opinia separată la această decizie cu privire la încălcarea principiului justei aşezări a taxelor fiscale, şi a subliniat că taxa clawback se calculează prin raportare la valorile efectiv decontate ale medicamentelor consumate într-un anumit trimestru şi încasate de DAPP în schimbul vânzărilor efectuate de aceştia - consumul decontat efectiv -, iar nu prin raportare la valorile maximale ale preţurilor de decontare - consumul care s-ar fi putut deconta. Fiind într-o materie în care este incident principiul certitudinii creanţei fiscale, nu se poate reţine ca legală determinarea unei taxe prin raportare la valori aproximative.

În continuare, recurenta reclamantă a arătat că prima instanţă în mod greşit a respins motivul de nelegalitate invocat de A. S.R.L. potrivit căruia actele administrative contestate sunt nelegale întrucât încalcă principiul transparenţei administraţiei publice, principiul certitudinii fiscale şi principiul predictibilităţii, pronunţând o hotărâre cu încălcarea principiului transparenţei, principiului certitudinii fiscale şi principiului predictibilităţii.

Simpla transmitere a valorii aferente consumului de medicamente nu înseamnă şi transparenţă. în plus, fiind într-o materie în care este incident principiul certitudinii creanţei fiscale, nu se poate reţine ca legală determinarea unei taxe prin raportare la valori aproximative (valorile maximale care s-au fi putut deconta, invocate de CNAS pentru a justifica transparenţa şi certitudinea taxei clawback).

Recurenta reclamantă a susţinut că pentru o înţelegere corectă şi certă a taxei clawback, în conformitate cu voinţa legiuitorului, CNAS ar trebui să explice valorile comunicate cu indicarea consumului cantitativ, a preţului de decontare/preţului de referinţă/preţul de achiziţie şi/sau procentului de compensare luate în considerare la decontarea medicamentelor, potrivit regulilor instituite de H.G. nr. 720/2008, Ordinului Preşedintelui CNAS nr. 1275/2011, Ordinului Preşedintelui CNAS nr. 615/2010, Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009.

Potrivit legii, CNAS ar fi trebuit să depună la dosar toate rapoartele caselor judeţene, spitalelor, centrelor de dializă şi farmaciilor privind medicamentele pentru care societatea reclamantă este DAPP, şi restul documentelor justificative care au stat la baza acestor rapoarte, acestea constituindu-se potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, în documentaţia care a stat la baza emiterii acrului administrativ contestat.

În lipsa acestor documente, aşa cum a constatat prima instanţă şi reţinut expertul cu ocazia întocmirii raportului de expertiză şi răspunsului la obiecţiuni, nu s-au putut verifica valorile comunicate, confirmând astfel temeinicia motivului de nelegalitate invocat.

Recurenta a mai apreciat că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată şi cu nerespectarea principiului predictibilităţii fiscale.

Securitatea juridică presupune ca legislaţia să fie clară şi precisă astfel încât contribuabilul să poată cunoaşte dar şi anticipa drepturile şi obligaţiile pentru a putea acţiona în mod corespunzător. Previzibilitatea şi certitudinea sunt de esenţă în materie fiscală întrucât, aşa cum susţine şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, principiul securităţii juridice se impune a fi respectat cu rigoare atunci când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecinţe financiare.

Prima instanţă a validat în mod greşit modalitatea de impunere a CNAS, în condiţiile în care din această formulă de calcul rezultă că valoarea taxei clawback depinde de o serie de factori care nu sunt previzibili unui profesionist diligent (spre exemplu: nu se poate anticipa consumul total trimestrial de medicamente) astfel încât recurenta reclamantă, în calitate de contribuabil, plătitor de taxă clawback, nu poate verifica corectitudinea valorilor care i se impun şi nici determina corect şi legitim taxa clawback la care este obligată potrivit legii.

Prin includerea acestor indicatori în formula de calcul a taxei clawback, sunt încălcate cerinţele de previzibilitate, claritate şi accesibilitate, întrucât valoarea contribuţiei taxei clawback a unui deţinător de APP nu depinde exclusiv de propriile vânzări, ci este dependentă de evoluţia consumului total trimestrial de medicamante.

Astfel, sentinţa fost pronunţată cu încălcarea principiului transparenţei, principiului certitudinii fiscale şi principiului predictibilităţii fiscale.

În final, recurenta reclamantă a considerat că în mod greşit instanţa a făcut aplicarea în cauză a art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere că toate cheltuielile solicitate sunt reale, rezonabile şi necesare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-recurentă-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile privind reţinerile instanţei de fond în sensul că anumite medicamente au fost în mod eronat incluse în valorile comunicate de către CNAS, având în vedere faptul că nu au fost comercializate de către reclamantă în perioada de referinţă.

Recurenta pârâtă a susţinut că medicamenele au fost raportate de furnizorii de medicamente şi/sau de furnizorii de servicii medicalela casele de asigurări de sănătate ca medicamente eliberate pacienţilor în trimestrul I 2014 şi se regăsesc în lista medicamentelor, pentru care se datorează contribuţia trimestrială, depusă de reclamantă la CNAS, în baza prevederilor art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prin adresa nr. x/25.04.2014 înregistrată la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate sub nr. x/28.04.2014.

Instanţa de recurs reţine că date prezentate de CNAS au fost contrazise prin expertiza contabilă efectuată în cauză din care a reieşit inexistenţa unui consum real pentru o parte din valorile comunicate cu privire la 13 medicamente, respectiv cu codurile CIM W60224001, W60225001, W60233002, W60234001, x, W60072005, W60195003, W60196003, W60267002, W5915500I, W55573002 şi W55573005.

Prin urmare, pentru o fracţie din valoarea consumului comunicat de CNAS, furnizorii de medicamente care au raportat consumul de medicamente nu au putut prezenta documente justificative.

Aceste erori au determinat majorarea bazei de calcul a contribuţiei clawback şi, pe cale de consecinţă, a cuantumului contribuţiei, cu sume care nu au fost suportate din fondurile publice, împrejurare este de natură a prejudia patrimoniul reclamantei, în mod corect judecătorul fondului apreciind că se impune sancţiunea anulării notificării.

Nu pot fi reţinute apărările recurentei pârâte potrivit cărora produsele se comercializau şi obligaţia de plată revine S.C. A. ca urmare a aprobării transferului de APP de la S.C. B. S.R.L., întrucât din verificările efectuate de expert la S.C. B. S.R.L. a rezultat că medicamentele în discuţie nu a au fost comercializate de această societate în perioada de referinţă, iar pârâta CNAS nu a depus niciun document care să infirme concluziile expertizei contabile.

Având în vedere că reclamanta a afirmat că medicamentele cu codurile CIM menţionate nu au fost comercializate de S.C. A. S.R.L., iar expertiza contabilă a confirmat aceste suţineri, revenea CNAS obligaţia de a dovedi că, în cazurile concrete menţionate, s-a înregistrat efectiv consum, respectiv vânzări de medicamente decontate din FNUASS sau din bugetul Ministerului Sănătăţii. Or, o astfel de probă nu a fost făcută de către recurenta-pârâtă.

Prin recursul declarat, aceasta se rezumă la a relua răspunsul din contestaţia administrativă şi afirmaţia potrivit căreia codurile CIM menţionate se regăsesc în lista de medicamente depusă de reclamantă la CNAS, fiind raportate de către furnizorii de medicamente la casele de asigurări de sănătate ca medicament eliberat pacienţilor în trimestrul I al anului 2014.

Aceste susţineri sunt nerelevante întrucât, pentru a constitui parte a bazei impozabile, este necesar ca valoarea consumului înregistrat pe codurile CIM menţionate să corespundă unui consum real, efectiv, în trimestrul de referinţă, probă pe care recurenta-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ar fi trebuit să o facă, faţă de circumstanţele cauzei, mai sus prezentate.

Nefondate sunt şi criticile recurentei pârâte CNAS potrivit cărora instanţa de fond a reţinut în mod greşit că erorile din consumul individual al reclamantei conduc la o valoare eronată a consumului de medicamente al fiecărui deţinător de APP în parte, la o valoare eronată a elementului CTt din formula de calcul a procentului "p" şi, în final, la stabilirea eronată a cuantumul taxei clawback datorată de reclamantă.

Contrar susţinerilor recurentei pârâte, instanţa de recurs reţine că, raportat la modul de calcul al procentului "p", erorile strecurate în calculul consumului reclamantei (şi a altor deţinători de APP) se reflectă în consumul total trimetrial de medicamente (CTt) şi, în final, în cuantumul taxei datorate de fiecare deţinător de APP.

Precizarea referitoare la influenţarea consumului de medicamente al fiecărui deţinător de APP în parte este o simplă eroare, care nu poate conduce la reformarea sentinţei atacate.

Referitor la recursul formulat de recurenta reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte constată caracterul nefondat la criticilor privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că includerea TVA în consumul centralizat de medicamente constituie o operaţiune conformă prevederilor legale speciale din legislaţia naţională, întrucât mecanismul clawback presupune includerea taxei pe valoare adăugată în consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul CNAS, care este calculat în baza preţului de referinţă suportat din FNUASS, preţ care include şi TVA, astfel că în mod firesc şi consumul înregistrat comunicat include şi TVA.

De altfel, prin adresa nr. x/29.04.2014 pârâta a comunicat reclamantei că, pentru trimestrul I 2014, consumul de medicamente conţine şi TVA, urmând ca acesta să fie dedus de fiecare DAPP.

Susţinerile privind relevanţa în sprijinul motivului de nelegalitate a deciziei Curţii Constituţionale nr. 39/2013, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "care include şi taxa pe valoarea adăugată" din cuprinsul art. 31 alin. (5) al O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost completată prin O.U.G. nr. 110/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile sănătăţii şi protecţiei sociale, care prevedea că "Prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1) - (3), se înţelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, care include şi taxa pe valoarea adăugată.", este neconstituţională, sunt nefondate.

Prin Decizia nr. 39/2013, Curtea Constituţională a constatat, în virtutea principiului general valabil în materie fiscală, că impozitele şi taxele se aplică asupra materiei impozabile - venituri sau bunuri, nu şi asupra celorlalte impozite, aplicarea taxei de clawback la o altă taxă fiind contrară prevederilor constituţionale referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale, motiv pentru care includerea taxei pe valoarea adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport de care se calculează taxa de clawback este neconstituţională.

Curtea Constituţională nu a stabilit că CNAS are obligaţia de a deduce TVA-ul, ci a constatat că această contribuţie trimestrială nu poate fi calculată la valoarea vânzărilor de medicamente care cuprinde TVA. Potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, obligaţia de a calcula contribuţia îi revine deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă, acesta urmând a deduce TVA-ul din consumul de medicamente suportat din Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului sănătăţii aferent vânzărilor pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuţia, transmis de CNAS, care conţine TVA, înainte de a calcula contribuţia trimestrială, astfel cum i s-a comunicat prin adresa nr. x/29.04.2014, prin care s-a precizat modalitatea de calcul, în conformitate cu art. 7 din O.G. nr. 7/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, potrivit formulei prevăzute la art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011.

Nu pot fi reţinute nici criticile recurentei reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admiterea a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Faţă de motivul concret invocat de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că prima instanţă a înlăturat criticile recurentei cu privire la includerea în baza de calcul a taxei clawback a adaosului comercial al distribuitorilor şi farmaciilor având în vedere şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 668/2014. Contrar susţinerilor recurentei, judecătorul fondului nu s-a mărginit doar la a prelua considerentele deciziei CCR, ci a expus şi motivul pentru care a apreciat că este incidentă decizia anterior precizată, prin raportare la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.

De asemenea, a considerat că includerea în baza de calcul a taxei clawback a adaosului comercial nu reprezintă un motiv de anulare valid sub aspectul valorii comunicate a medicamentelor, reţinând că, potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, atât preţul de referinţă, cât şi preţul de decontare se stabilesc prin raportare la preţul de vânzare cu amănuntul, în structura căruia nu intră doar preţul de producător, ci şi adaosul de distribuitor, adaosul de farmacie şi taxa pe valoare adăugată, aspect confirmat din prevederile art. 16 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 75 din 30 ianuarie 2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, conform căruia modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal va fi unitar pentru toate medicamentele de uz uman eliberate pe bază de prescripţie medicală.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că, aşa cum rezultă din prevederile art. 3 şi art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, coroborate şi cu Decizia nr. 665/2014 a Curţii Constituţionale, contribuţia clawback se raportează la o bază de calcul constând în valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente (din care se scade valoarea TVA), aşa cum este suportat din FNUASS şi din bugetul MS, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, iar nu la o bază de calcul constând în valoarea vânzărilor deţinătorului de autorizaţii de punere pe piaţă.

Curtea Constituţională a subliniat în decizia menţionată că această contribuţie trimestrială a fost reglementată în considerarea împrejurării că deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor li se decontează contravaloarea medicamentelor vândute, avantaj care nu se acordă şi celorlalţi subiecţi implicaţi în distribuţia medicamentelor. Pentru vânzarea medicamentelor, aceşti subiecţi practică un adaos comercial negociat chiar cu deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să intre în baza de calcul a contribuţiei.

În acest context, sunt neîntemeiate şi susţinerile recurentei reclamante privind încălcarea principiului transparenţei, principiului certitudinii fiscale şi principiului predictibilităţii.

Deşi a susţinut că nu a criticat existenţa efectivă a contribuţiei clawback, recurenta reclamantă a contestat mecanismul de stabilire a valorii consumului individual şi total, cu motivarea că este netransparent şi nu poate fi verificat de plătitorii contribuţiei.

Aceste critici sunt nefondate.

Instanţa de recurs constată că Notificarea nr. x/29.04.2014 cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă cât şi indicarea elementelor obligatorii stabilite de legea cadru în materie O.U.G. nr. 77/2011, respectiv indicarea modalităţii de calcul a contribuţiei şi valoarea procentului "p", în raport de care recurenta poate stabili dacă în cazul său au fost sau nu respectate dispoziţiile legale incidente.

În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordinul comun MS/CNAS nr. 1518/890 din 3 noiembrie 2011 pentru aprobarea formularului de raportare a consumului de medicamente, furnizorii de servicii medicale răspund de corectitudinea şi exactitatea datelor raportate caselor de asigurări de sănătate. Prin urmare, acest mecanism este unul care are la bază raportări însuşite şi asumate pentru corectitudinea lor de către furnizorii de servicii medicale, validate de casele de asigurări de sănătate şi transmise CNAS, iar aceste date au fost transmise recurentei aşa cum au fost comunicate CNAS.

Faptul că recurenta nu poate verifica, în concret, datele primare pe care intimata le-a folosit la stabilirea taxei şi modalitatea în care s-a ajuns la datele comunicate, reprezintă în realitate o critică la adresa cadrului legislativ, care nu poate fi pus în discuţie, în prezenta cauză, întrucât nu poate fi analizată pe calea unui litigiu în anularea unui act administrativ individual, legalitatea unui sistem normativ de raportare al CNAS, având în vedere că instanţa de contencios nu a fost învestită cu o atare cerere sau, după caz, în prealabil Curtea Constituţională nu a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor normative în cauză.

Pe baza acestor date se comunică notificarea către cei obligaţi la plata contribuţiei, neexistând nicio dispoziţie legală care să prevadă că în cuprinsul notificării să fie prevăzute raportările furnizorilor de servicii, care reprezintă acte premergătoare emiterii notificării.

Referitor la susţinerea reclamantei în sensul încălcării principiului predictibilităţi fiscale, Înalta Curte reţine că principiul predictibilităţii fiscale este definit în art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ca fiind reprezentat de certitudinea fiscală, respectiv de elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Astfel, principiul predictibilităţii fiscale are în vedere calitatea legii fiscale şi nu conduita organului fiscal în procedura de aplicare a legii prin emiterea de acte administrative corespunzătoare, analiza respectării acestui principiu presupunând analiza dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, competenţă ce ar excede atribuţiilor instanţelor judecătoreşti.

De asemenea, criticile recurentei reclamante la adresa certitudinii impunerii se referă la elaborarea normei juridice, respectiv la reglementarea legală a modalităţii de stabilire a bazei de impunere a contribuţiei, iar aceste critici nu ar putea fi valorificate decât prin controlul de constituţionalitate al O.U.G. nr. 77/2011.

În sfârşit, nu pot fi primite nici criticile recurentelor A. S.R.L. şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate referitoare la cheltuielile de judecată, având în vedere că, prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05 martie 2020, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., s-a statuat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât reprezintă o chestiune de temeinicie, şi nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 5024 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2022.