EU law supremacy and abuse of aid conditions in rural funding: limits of revision for violation of Regulation No. 65/2011
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the petition for revision as unfounded, thereby upholding the lower appellate court's prior rejection of the company's lawsuit against the Rural Investment Financing Agency. The dispute concerned the annulment of an administrative decision imposing budgetary claims for alleged "artificial conditions" created to access non-reimbursable FEADR/SAADR funds for an agricultural project, with the petitioner arguing that the appellate court violated the principle of EU law supremacy by failing to correctly apply the cumulative objective and subjective elements required under Article 4(8) of EU Regulation No. 65/2011 and Case C-434/12 (Slancheva sila), and by relying on a hidden directive note. The Court held that the revision petition was inadmissible under Article 21 of Law No. 554/2004 and Article 509(1)(5) of the Civil Procedure Code because the issue of EU law priority and the interpretation of the Regulation had already been analyzed by the previous instances, meaning the petition merely sought a re-examination of the merits rather than correcting a genuine violation of EU law, and the discovery of new evidence did not meet the statutory threshold for revising a judgment that did not revoke the underlying administrative act.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 21 din Legea nr. 554/2004, art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 513 C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; EU law supremacy and abuse of aid conditions in rural funding: limits of revision for violation of Regulation No. 65/2011: The dispute concerned the annulment of an administrative decision imposing budgetary claims for alleged "artificial conditions" created to access non-reimbursable FEADR/SAADR funds for an agricultural project, with the petitioner arguing that the appellate court violated the principle of EU law supremacy by failing to correctly apply the cumulative objective and subjective elements required under Article 4(8) of EU Regulation No. 65/2011 and Case C-434/12 (Slancheva sila), and by relying on a hidden directive note. The Court held that the revision petition was inadmissible under Article 21 of Law No. 554/2004 and Article 509(1)(5) of the Civil Procedure Code because the issue of EU law priority and the interpretation of the Regulation had already been analyzed by the previous instances, meaning the petition merely sought a re-examination of the merits rather than correcting a genuine violation of EU law, and the discovery of new evidence did not meet the statutory threshold for revising a judgment that did not revoke the underlying administrative act.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for the substantive ground of dismissal, as the court found the revision petition unfounded under this provision regarding the priority of EU law.
Procedural provision applied in the dispositive to authorize the dismissal of the revision request as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x încheiat la data de 1.04.2016 privind proiectul "Fermă găini ouătoare, Codlea, jud. Braşov", precum şi a Deciziei nr. 6389/13.03.2017 emisă de pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 3393 din 18 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
2. Hotărârea supusă revizuirii
Prin decizia nr. 5905 din 24 noiembrie 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3393 din 18 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
3. Cererea de revizuire
La data de 26.04.2022 S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs şi, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar şi art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a solicitat schimbarea în tot a deciziei, în sensul admiterii cererii de recurs şi, ca o consecinţă, admiterea actiunii prin care s-a solicitat anularea proccsului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 01.04.2016, privind proiectul "Fermi găini ouătoare, Codlea, jud. Braşov" nr. 9668, precum şi a Deciziei nr. 6389/13.03.2017 emisă de A.F.I.R.
În motivarea căii de atac promovate, societatea a arătat că instanţa de recurs a pronunţat decizia civilă nr. 5905/24.11.2021 cu încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, motiv de revizuire prevăzut de art. 21 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, dreptul Uniunii Europene incident în litigiul dedus judecăţii şi de care instanţa de recurs nu a ţinut cont în soluţionarea cauzei, deşi avea obligaţia să o facă, este reprezentat de art. 4 alin. (8) din Regulamentul U.E. nr. 65/2011 al Comisiei Europene, potrivit căruia: "Nu se efectuează plata către beneficiarii pentru care s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a beneficia de aceste plăţi, cu scopul de a obţine un avantaj care contravine obiectivelor programului."
La nivel jurisprudenţial, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a interpretat prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 - (aceste Regulamente reprezentând dreptul unional aplicabil şi în prezenta cauză) - prin intermediul cauzei nr. C434/12 - Slancheva sila - reţinând, la paragraful 29, că:
"Or, Curtea a statuat deja că, în aceste împrejurări, proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia".
De asemenea, "Articolul 4 alin. (8) din Reg. (UE) nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Reg. (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului trebuie interpretat în sensul că condiliile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.
Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR candidatul la acordarea unei astfel de plăţi urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate."
În acest sens, pentru a putea proba o practică abuzivă a unui potenţial beneficiar al măsurilor de sprijin financiar, acordate pentru dezvoltarea rurală prin Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, este imperios necesar a se reţine cumulativ cele două condiţii: 1. Un ansamblu de circumstanţe obiective din care să rezulte că, în pofida respectării formale a reglementărilor relevante, finalitatea urmărită de schema de finanţare din cauză nu a fost atinsă si este imposibil de atins; 2. Un element subiectiv din care să reiasă intenţia exclusivă de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, scopul singular al proiectului propus spre finanţare fiind acela de a obţine fonduri nerambursabile în temeiul schemei de finanţare, fară a urmări atingerea obiectivelor măsurii de finanţare accesată.
O astfel de analiză presupune aşadar, în mod necesar, raportarea la finalitatea schemei de finanţare accesată de beneficiarul sancţionat (în speţă obiectivele urmărite de Măsura 121 din cadrul PNDR 2007/2013) şi reţinerea neîndeplinirii finalităţii şi chiar a imposibilităţii îndeplinirii finalităţii schemei, prin Proiectul finanţat.
Deşi în considerentele iniţiale, reţinute la pagina 9 a deciziei nr. 5905, instanţa de recurs face trimitere la interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, oferită de C.J.U.E. prin intermediul cauzei Slancheva sila EOOD, concluzionând că:
"în hotărârea C.J.U.E. se stabileşte că Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenta unui element obiectiv şi a unui element subiectiv", cu toate acestea, la pagina 12 paragraf 2 din aceeaşi decizie, instanţa de recurs reţine că:
"... indicatorii enumeraţi de intimata-pârâtă în conţinutul procesului-verbal de constatare a neregulilor, contribuie la analiza globală a modului în care proiectul a fost implementat de către beneficiar şi denotă, printr-o analiză simultană - conduita entităţii care a beneficiat de sprijin comunitar, întrucât nu este suficient ca beneficiarul proiectului să îndenlinească doar elementul obiectiv (finalitatea Proiectului)".
Instanţa de recurs a evocat cauza Slancheva, a reţinut-o ca fiind incidentă în spetă, reprezentând o dezlegare obligatorie în aplicarea art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011 şi, cu toate acestea, a concluzionat în sens contrar celor statuate de C.J.U.E. în aceasta cauză. Astfel, în contradicţie cu prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, care impun cumularea celor două elemente (obiectiv şi subiectiv) pentru reţinerea condiţiilor artificiale şi sancţionarea practicii abuzive, în accepţiunea instanţei de recurs nu este esenţialmente necesar ca primul element (finalitatea urmărită de finanţator nu a fost atinsă şi nu poate fi atinsă) să fie constatat.
Este necontestat şi rezultă din realitatea faptică împrejurarea că toate obiectivele Măsurii de finantare 121 accesate de A. au fost urmărite şi atinse prin implementarea şi funcţionarea Proiectului (independent de modalitatea de accesare a finanţării/indicatorii a căror analiză nu mai poate forma obiectul cererii de revizuire), aspect pe care A.F.I.R. nici nu l-a contestat prin actele administrative emise şi pe care Î.C.C.J l-a confirmat, reţinând prin decizie îndeplinirea finalităţii schemei de finanţare accesate dar, în acelaşi timp, statuând şi cu privire la pretinsa îndeplinire a elementului obiectiv al neregulii - o contradicţie ce nu poate fi justificată prin raportare la principiul priorităţii dreptului Uniunii Europene.
Cu alte cuvinte, instanţa de recurs a încălcat principiul aplicării cu prioritate a dreptului Uniunii Europene, deoarece nu a procedat la aplicarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011 conform dezlegărilor C.J.U.E., ci a constatat existenţa unei practici abuzive, deşi condiţia imposibilităţii atingerii obiectivului pentru care se solicită finanţarea nu este confirmată. În realitate obiectivul final a fost realizat de către A. - beneficiarul măsurilor de sprijin - şi obiectivele Măsurii 121 au fost atinse prin proiectul finanţat - proiectul "Fermă găini ouătoare, Codlea, jud. Braşov" nr. 9668 derulat de A. care, independent de alţi fermieri de pe platforma avicolă Codlea (membri ai B. sau nu), s-a clasat individual în topul crescătorilor publicat cu regularitate de Uniunea Crescătorilor din România, demonstrând individual un nivel de competitivitate foarte ridicat. Contrar statuărilor din Hotărârea C.J.U.E. din Cauza nr. C434/12- Slancheva sila EOOD (pct. 37), instanţa de recurs nu a examinat consecinţa pe care pretinsele "condiţii artificiale" le-ar fi avut, respectiv dacă o pretinsă "intenţie frauduloasă" de a eluda restricţiile privind plafonul maxim de finanţare a avut sau nu drept consecinţă neatingerea obiectivelor Măsurii 121 şi chiar imposibilitatea atingerii lor.
Din contră, instanta a reţinut implicit că beneficiarul a îndeplinit elementul obiectiv, însă a apreciat că "nu este suficient", respectiv faptul că " indicatorii enumeraţi, priviţi separat, nu reprezintă nereguli (...)", fără a observa şi a reţine că niciunul dintre indicatorii enumeraţi nu privesc situaţia neîndeplinirii sau a imposibilităţii îndeplinirii obiectivului Măsurii 121. Or, obiectivul acestei măsuri nu a fost ca beneficiarii să nu se cunoască/să nu aibă legături între ei sau să nu aibă sedii pe aceleaşi platforme de creştere a păsărilor, să nu aibă angajaţi comuni, să nu recepţioneze investiţiile la aceeaşi dată, ori alte asemenea celor reţinute prin sentinţa recurată şi decizia civilă nr. 5905, obiectivul măsurii fiind "Creşterea competitivitătii sectorului agricol printr-o utilizare mai bună a resurselor umane si a factorilor de producţie si îndeplinirea standardelor nationale şi a standardelor comunitare", cu obiectivele specific explicate de Ghidul Solicitantului, obiective pe care Proiectul A. le-a îndeplinit.
Decizia instanţei de recurs nu examinează aceste aspecte şi, dacă ar fi procedat la analiza consecinţelor aspectelor reţinute prin sentinţa recurată (dacă ar fi verificat existenţa elementului obiectiv al neregulii), astfel cum rezultă din dreptul unional invocat, instanţa de recurs ar fi constatat că în cauză: - nu se poate reţine îndeplinirea elementului obiectiv al neregulii, implicit neputând fi reţinută îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii necesare pentru constatarea neregulii, conform principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene; - nu se impune sancţionarea prin retragerea întregii finanţări, accesată şi folosită de A. în scopul implementării Proiectului, independent de existenţa sau inexistenţa unor "conlucrări" pe care instanţa le numeşte acţiuni "concertate"; - se impunea admiterea recursului.
A mai arătat revizuenta că instanţa de recurs şi-a întemeiat concluziile pe indicatorii menţionaţi la pag. 11 a deciziei. Ori, prin Nota directoare pentru auditori nr. 22 din 10 octombrie 2013 (înscris anexat, ce face obiectul celui de-al doilea motiv de revizuire) se indică în concret faptul că aceşti indicatorii (e.g. legături geografice, economice, funcţionale, juridice şi/sau personale) nu constituie dovezi privind neregula.
Simpla reţinere a unor elemente care denotă o legătură sau chiar o coordonare între candidaţi şi proiecte nu este nicidecum suficientă pentru probarea neregulii, întrucât ea nu dovedeşte însăşi imposibilitatea atingerii obiectivelor schemei de finanţare, adică inclusiv a elementului obiectiv al neregulii. Astfel cum în concret a reţinut C.J.U.E., astfel de legături pot fi reţinute pentru indicarea elementului subiectiv, dar nu pot constitui însăşi proba neregulii.
În concluzie instanţa de recurs era ţinută, în virtutea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, să pronunţe o hotărâre prin care să facă aplicarea dreptului unional în materie şi să constate neîndeplinirea condiţiilor impuse prin art. 4 alin. (8) din Regulament, cu consecinţa constatării faptului că nu a existat o practică abuzivă din partea beneficiarului (neputând fi reţinută neregula în lipsa unuia dintre elementele necesare - elementul obiectiv).
Cel de al doilea motiv de revizuire invocat a fost cel prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenta apreciind că după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică.
Astfel, prin decizia instanţei de recurs s-a reţinut că:
"În acest sens, Comisia Europeană, prin Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, a emis Nota directoare pentru auditori nr. 22 din 10 octombrie 2013, având ca subiect crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPA_RD pentru proiectele de investiţii, notă în cuprinsul căreia a nominalizat existenţa unor indicatori, care dacă nu sunt îndepliniţi, conduc la dovedirea creării de condiţii artificiale".
S-a arătat că această notă directoare nu se regăseşte la dosarul cauzei, ea nefiind depusă de A.F.I.R., deşi au existat nenumărate solicitări pentru a fi depusă în probaţiune de către autoritate. Cu toate acestea, în considerentele deciziei Î.C.C.J. se regăsc trimiteri la acest înscris nedepus la dosarul cauzei, instanţa de recurs întemeindu-şi, în mod eronat, decizia pe baza indicaţiilor cuprinse în această notă directoare. Acest înscris a fost descoperit ulterior invocării acestuia prin decizia a cărei revizuire se solicită, la data de 20 aprilie 2022, astfel cum rezultă din corespondenta e-mail anexată cererii de revizuire, purtată între reprezentanta A. şi reprezentanta unei alte societăţi, care a intrat în posesia acestuia, fiind parte într-un alt litigiu cu A.F.I.R.
Contrar concluziei instanţei de recurs, conform căreia neîndeplinirea indicatorilor conţinuţi în Nota directoare conduce la dovedirea creării condiţiilor artificiale, această Notă nu precizează indicatori de rezultat/de output/obiective care - dacă nu sunt îndepliniţi - conduc la dovedirea neregulii. Din contră, Nota conţine explicaţii clare din partea legiuitorului european privind modul în care se face dovada neregulii, statuându-se fără echivoc că indicatorii care denotă o coordonare între mai multi candidaţi/beneficiari nu reprezintă însăşi dovezi privind neregula.
Prin Nota directoare se subliniază atât faptul că sunt necesare pentru constatarea neregulii "atât elemente obiective cât şi subiective" cât şi faptul că "prin natura lor steguleţele roşii nu reprezintă dovezi", ci doar indicii ce conduc la necesitatea efectuării de controale mai amănunţite, pentru a se putea dovedi o fraudă sau o neregulă. Prin urmare, decizia instanţei de recurs se bazează pe un înscris doveditor care nu a fost depus la dosarul cauzei, dar din al cărui conţinut rezultă o concluzie totalmente opusă concluziei instanţei.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a apreciat că este inadmisibilă cererea de revizuire formulată, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire
Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
În privinţa susţinerilor intimatei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale referitoare la inadmisibilitatea cererii de revizuire, ca urmare a neindicării normei de drept european pretins ignorată/înlăturată de la aplicare de către instanţa de recurs, se reţine netemeinicia acestora, având în vedere faptul că în dezvoltarea motivului de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, revizuenta a invocat expres dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul U.E. nr. 65/2011 .
Conform dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004, "constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată."
Altfel spus, în cadrul cererii de revizuire întemeiate pe aceste dispoziţii, este necesar a se stabili dacă a existat sau nu un conflict între normele de drept intern şi cele de drept european, care să fi fost soluţionat de instanţă în sensul de a se fi dat prevalenţă dreptului intern, prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii.
În analiza temeiniciei prezentei cereri de revizuire Înalta Curte va porni de la considerentele Deciziei nr. 45/2016 a I.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Astfel, s-a reţinut în cuprinsul acestor considerente faptul că dreptul Uniunii nu impune reglementarea în dreptul naţional procesual a căii extraordinare de atac de retractare a revizuirii pentru cazul încălcării normelor de drept substanţial european, dar în egală măsură dreptul Uniunii nu se opune reglementării prin legea naţională a unui caz de revizuire precum cel de faţă, impunând însă, în cazul reglementării lui, respectarea principiilor echivalenţei şi efectivităţii (Hotărârea Târşia, C-69/14, pct. 30).
Definind principiile echivalenţei şi efectivităţii, C.J.U.E. arată că modalităţile procedurale aplicabile acţiunilor destinate să asigure protecţia drepturilor conferite contribuabililor de dreptul Uniunii nu trebuie să fie mai puţin favorabile decât cele aplicabile acţiunilor similare de drept intern (principiul echivalenţei) şi nici să fie concepute astfel încât să facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivităţii).
Ca atare, s-a reţinut în cadrul deciziei amintite, faptul că "este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de C.J.U.E. sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat.
Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a C.J.U.E. a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea."
Înalta Curte constată că atât prima instanţă, cât şi instanţa de recurs în decizia supusă revizuirii au analizat aspectele legate de necesitatea cumulării celor două elemente (obiectiv şi subiectiv) pentru reţinerea condiţiilor artificiale şi sancţionarea practicii abuzive inclusiv din perspectiva jurisprudenţei C.J.U.E., astfel că din această perspectivă, nu se poate reţine noutatea dreptului comunitar invocat pe cale de revizuire.
Ca atare, sub acest aspect, cererea de revizuire nu poate fi admisă, deoarece ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii.
Revizuenta a susţinut că instanţa de recurs nu a aplicat prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul U.E. nr. 65/2011 şi, contrar statuărilor din Hotărârea C.J.U.E. din Cauza nr. C434/12- Slancheva sila EOOD (pct. 37), nu a examinat consecinţa pe care pretinsele "condiţii artificiale" le-ar fi avut, respectiv dacă o pretinsă "intenţie frauduloasă" de a eluda restricţiile privind plafonul maxim de finanţare a avut sau nu drept consecinţă neatingerea obiectivelor Măsurii 121 şi chiar imposibilitatea atingerii lor.
Înalta Curte constată, însă, că prin decizia a cărei revizuire se solicită instanţa de recurs a analizat actele administrative contestate prin prisma prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul U.E. nr. 65/2011, astfel cum au fost interpretate prin Hotărârea C.J.U.E. din Cauza nr. C434/12- Slancheva sila EOOD, fiind examinate atât elementul obiectiv cât şi elementul subiectiv necesare pentru reţinerea creării condiţiilor artificiale în vederea obţinerii ajutorului financiar nerambursabil. S-a realizat, astfel, o analiză globală a modului de implementare a proiectului de către beneficiar şi nu doar a elementului obiectiv.
De asemenea, deşi invocă o pretinsă ignorare a prevederilor comunitare, precum şi a hotărârii interpretative date de C.J.U.E., în fapt critica revizuentei vizează concluzia la care a ajuns instanţa de recurs în privinţa întrunirii atât a elementului obiectiv cât şi a elementului subiectiv, astfel încât Înalta Curte apreciază că revizuenta urmăreşte să repună în discuţie analiza pe care instanţa de recurs a făcut-o cu privire la acest aspect. Or, aceste argumente corespund unor critici de nelegalitate care pot fi formulate doar în calea de atac a recursului, revizuenta urmărind să obţină, pe calea revizuirii, exercitarea unui control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti definitive.
Prin urmare, aspectele reliefate în cererea de revizuire nu se încadrează în textul art. 21 din Legea nr. 554/2004, nefiind altceva decât o intenţie a titularului căii de atac de a repune în discuţie aspecte avute în vedere de instanţa de recurs, cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 fiind astfel nefondată.
În mod similar, Înalta Curte nu poate primi nici motivul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin intermediul căruia revizuenta a invocat descoperirea unui înscris doveditor, reţinut de către intimată, din al cărui conţinut rezultă o concluzie opusă concluziei instanţei.
Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii, pentru motivele enumerate la pct. 1 - 11, hotărârile pronunţate asupra fondului sau dacă evocă fondul. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, însă doar pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3 (dar numai ipoteza judecătorului), pct. 4 şi pct. 7-11 ale art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
În cauză, astfel cum s-a arătat la pct. 2 al prezentei decizii, prin decizia nr. 5905 din 24 noiembrie 2021 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3393 din 18 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, hotărârea instanţei de recurs nefiind aşadar, o hotărâre care evocă fondul.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 şi art. 513 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de A. S.R.L..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 5905 din 24 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.