Recusal for impartiality: Objective evidence requirement under Art. 42(1)(13) CCP and Art. 6 ECHR

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 15.02.2022 sub nr. x/2020/a1, petenta A. S.R.L. a formulat cerere de recuzare împotriva judecătorilor care compun completul de judecată C2 recurs contencios, învestit cu soluţionarea dosarului de recurs nr. x/2020 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea cererii de recuzare şi judecarea cauzei de către un alt complet care se respecte exigenţele art. 6 din C.E.D.O.

2. Încheierea curţii de apel

Prin încheierea nr. 45 din data 21 martie 2022 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de recuzare a judecătorilor B., C. şi D. formulată de reclamanta A. S.R.L. în dosar nr. x/2020, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea acesteia şi admiterea cererii de recuzare, pentru următoarele motive:

Art. 47 alin. (2) C. proc. civ. prevede condiţiile admisibilităţii cererii de recuzare, respectiv invocarea motivelor prevăzute la art. 41 sau 42 C. proc. civ.. Art. 42 alin. (1) pct. 1 prevede cazul de incompatibilitate:

"dacă el, soţul sau ori una din rudele lor pana la gradul al patrulea inclusive sau afinii lor, după caz, se află în relaţii de duşmănie cu una din părţi, soţul ori rudele acesteia până la gradul al patrulea inclusiv".

C. proc. civ. nu cuprinde ipoteza per a contrario, când relaţiile sunt de prietenie. Deşi nu sunt admisibile alte premise pentru motivarea recuzării, prevederile art. 6 C.E.D.O. se aplică în subsidiar, acolo unde legea română nu reglementează acea situaţie într-o manieră suficient de apropiată.

Chiar în lipsa prevederilor C.E.D.O., rămân totuşi aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. În acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecaţii."

În acelaşi timp, potrivit art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil "13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa". Sintagma "alte elemente" se referă la cazurile anterioare, respectiv punctele 1-12 ale art. 42 alin. (1).

Modul în care este circumscrisă imparţialitatea denotă filosofia care a stat la baza alcătuirii Noului C. proc. civ.. În primul rând, problema practică la care încearcă să răspundă în acest punct codul e aceea de a "transpune" în dreptul intern cerinţa imparţialităţii. Prioritatea transpunerii "imparţialităţii" a fost atât de stringentă, încât s-a ajuns la absolutizarea imparţialităţii. Dincolo de faptul că este inclusă sub titulatura "Alte cazuri de incompatibilitate absolută", imparţialitatea include toate celelalte cazuri de incompatibilitate în mod exhaustiv.

In această situaţie, recuzarea/abţinerea au ca unic temei imparţialitatea în sensul strict al termenului, de unde şi titulatura de cazuri de incompatibilitate absolută. Se omit însă cazuri în care imparţialitatea poate să survină în combinaţie cu alte concepte esenţiale, ca, de exemplu, echitatea, competenţa etc. În aceste cazuri, nefiind vorba de o imparţialitate în sens strict, se va ajunge din nou la o "zonă gri", în care cazuri de acelaşi tip vor fi calificate diferit, în funcţie de arbitrarietatea persoanei care judecă.

În al doilea rând, lipsa substratului teoretic de la baza C. proc. civ. se manifestă prin: - lipsa unei definiţii a ceea ce înseamnă "îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitatea" judecătorului (carenţă sub aspect conceptual); - obligativitatea judecătorului de a se abţine în acelaşi caz de "îndoieli întemeiate cu privire la imparţialitatea sa". În acest caz, deşi judecătorul nu avea acces propriu-zis la conştientizarea cazului de incompatibilitate, el ar fi avut obligaţia de a se abţine, (carenţă sub aspect logico-juridic).

Recurenta a enumerat şi jurisprudenţa C.E.D.O. în materia imparţialităţii judecătorului şi a instanţei de judecată. Astfel, în Hotărârea De Cubber contra Belgiei, printre altele, se arată posibilitatea testării imparţialităţii în numeroase căi, fiind necesar a fi făcută o distincţie între o abordare subiectivă, referitoare la părerea personală a judecătorului şi o abordare obiectivă, în care să se aibă în vedere suficienţa garanţiilor pe care le poate oferi acesta. În acest sens, C.E.D.O. a conceput un mecanism de analizare a imparţialităţii instanţelor, care cuprinde două analize distincte, pe baza a două criterii individuale, care necesită o abordare separată: criteriul subiectiv şi criteriul obiectiv.

A mai arătat recurenta că în cadrul testului subiectivităţii se va determina dacă, excluzând conduita personală a judecătorului, există anumite fapte certe din care să reiasă dubii asupra imparţialităţii. Ceea ce interesează este încrederea pe care o instanţă într-o societate democratică trebuie să o inspire publicului. Conform principiilor generale enunţate în Hotărârea Micallef contra Maltei, imparţialitatea denotă absenţa prejudecăţii sau a părtinirii, existenţa sau inexistenţa acestora putând fi testată pe mai multe căi. Instanţa este prezumată a fi imparţială, până la proba contrară. Ca probe contrarii, se pot avea în vedere, printre altele, ostilitatea sau reaua-intenţie manifestată de către judecător, din motive personale, convingerile intime ale acestuia. Astfel, în Cauza Kiprianou contra Greciei, C.E.D.O. a constatat că din conduita procesuală a instanţei, care a culminat cu motivarea hotărârilor interne, se putea desprinde lipsa unei imparţialităţi. Au fost avute în vedere iniţierea unor proceduri sumare, dialogurile purtate între petent şi judecători, cuvintele folosite în motivarea deciziei, toate acestea denotând eşecul detaşării judecătorilor de situaţia existentă .

În analizarea criteriului obiectiv "va trebui determinat, dacă în afara conduitei personale a judecătorului, există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce priveşte imparţialitatea acestuia.

În această privinţă, chiar şi aparenţele pot căpăta importanţă." (Hauschildt contra Danemarcei) Conform celor expuse în Hotărârea Micallef, testul obiectiv va analiza, în cele mai multe cazuri, legăturile dintre judecători şi alte persoane implicate în proces, rolul dual al judecătorului - fost procuror sau avocat, relaţiile judecătorului cu avocaţii părţii adverse, dar analiza nu se va rezuma la acestea. Cu adevărat importantă este percepţia despre realizarea actului de justiţie, fiind relevante statuările CEDO din Cauza Micallef:

"Ceea ce este în discuţie reprezintă încrederea pe care un tribunal al unei societăţi democratice trebuie să o inspire publicului. De aceea, un judecător asupra căruia planează o frică legitimă de imparţialitate este necesar a fi retras." (Micallef, paragraf 98)

În acest sens, recurenta a solicitat să se constate că bănuiala legitimă, respectiv faptul că imparţialitatea judecătorului cauzei ar putea fi afectată de calitatea părţilor şi împrejurărilor pricinii rezultă din aceea că, în cauză similară, în care societatea reclamantă a avut calitatea de apelant, cu încălcarea puterii de lucru judecat, Curtea de Apel Alba a respins un apel apreciind că, deşi Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. nu a declarat apel, iar hotărârea apelată a intrat în puterea de lucru judecat cu privire la chestiunea respectivă, nu este corect să se admită apelul legal şi temeinic formulat. Astfel, în mod neîntemeiat s-a reţinut de către Curtea de Apel Alba Iulia că entitatea reclamantă nu a indicat, nici dovedit existenţa unor împrejurări de natură a naşte îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor care au fost recuzaţi.

Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea cererii de recuzare a completului C2 - recurs contencios şi judecarea cauzei de un complet care să respecte exigenţele cerute de art. 6 C.E.D.O.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a încheierii curţii de apel.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta A. S.R.L. a formulat cerere de recuzare întemeiată pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi art. 6 din C.E.D.O., împotriva judecătorilor care compun completul de judecată C2 recurs contencios, învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Prin încheierea nr. 45 din data de 21 martie 2022, completul competent să soluţioneze cererea astfel formulată a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare a judecătorilor B., C. şi D., reţinând în esenţă că reclamanta nici nu a indicat şi nici nu a dovedit existenţa unor împrejurări de natură a naşte îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor recuzaţi.

Fiind învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că, deşi motivele de recurs nu au fost încadrate în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., din expunerea criticilor rezultă că acestea pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Sub acest aspect, recurenta a invocat aplicarea sau interpretarea greşită a prevederilor art. 6 şi art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi art. 6 din C.E.D.O.

Din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte constată că judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa, iar îndoiala părţilor cu privire la imparţialitatea judecătorilor desemnaţi să soluţioneze cauza trebuie să rezulte, fie din fapte concrete care au drept consecinţă ruperea echilibrului impus de principiul egalităţii armelor, fie din existenţa unor circumstanţe care să justifice în mod rezonabil temerea cu privire la o prejudecată din partea magistratului.

Cu alte cuvinte, pentru admiterea cererii de recuzare, nu este suficient ca partea să declare că îl recuză pe judecator, ci va trebui să arate, odată cu motivul de incompatibilitate invocat, probele de care întelege să se servească pentru a-şi dovedi cererea, respectiv înscrisuri, începuturi de probă scrisă completate cu declaraţii de martori şi, în lipsa unor asemenea mijloace de probă, prin declaraţii de martori. Aşadar, partea are obligaţia de a dovedi acele împrejurări care îi justifică temerea privind atingerea adusă imparţialităţii instanţei.

În ceea ce priveşte cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 42 pct. (13) C. proc. civ. - "Când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea [instanţei]", având în vedere dispoziţiile art. 47 alin. (1) din acelaşi cod, conform cărora "motivele de incompatibilitate trebuie dovedite de partea procesuală care le invocă", Înalta Curte constată că ceea ce trebuie dovedit este existenţa unor elemente care ar putea naşte îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei. Cu alte cuvinte, nu imparţialitatea instanţei trebuie dovedită, ci existenţa unor elemente obiective (fapte ale instanţei) care pot naşte într-o parte procesuală sentimentul că instanţa nu ar judeca cu imparţialitate. Aceste elemente obiective ar trebui să aibă legătură directă sau indirectă cu pricina dedusă judecăţii.

Or, în cauza dedusă judecăţii, recurenta s-a limitat la a preciza că "într-o cauză similară, în care A. S.R.L. a avut calitatea de apelant (...) Curtea de Apel Alba a respins apelul apreciind că "chiar dacă Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. nu a declarat apel, iar hotărârea apelată a intrat în puterea de lucru judecat cu privire la chestiunea respectivă, nu este corect să se admită apelul A. S.R.L., care era legal şi temeinic formulat", fără indicarea numărului de dosar la care se referă, numele membrilor completului de judecată care a pronunţat hotărârea respectivă, sau dacă judecătorii recuzaţi în dosarul nr. x/2020 au pronunţat respectiva hotărâre, fără indicarea punctuală a unor elemente obiective care pot naşte sentimentul că instanţa nu ar judeca cu imparţialitate, astfel încât în mod corect a reţinut Curtea de Apel Alba Iulia că nu s-a făcut dovada existenţei unor îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorilor care compun completul C2 Recurs.

În mod similar, curtea de apel a analizat imparţialitatea judecătorilor şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din C.E.D.O. şi a constatat că evaluarea imparţialităţii implică un demers subiectiv, ţinându-se seama de convingerea personală şi comportamentul judecătorului, adică dacă acesta a demonstrat părtinire sau prejudecăţi personale în cauză, dar şi unul obiectiv, care constă în a stabili dacă instanţa a oferit, în special prin compunerea sa, suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă cu privire la imparţialitatea sa.

Având în vedere ansamblul considerentelor de mai sus, Înalta Curte constată că printr-o completă analiză completă a dispoziţiilor legale incidente, Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat în mod corect că nu există elemente care să fundamenteze bănuiala legitimă a unei eventuale lipse de obiectivitate a judecătorilor, astfel încât în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii nr. 45 din 21 martie 2022 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.