Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5192/2022 AI generated

Disciplinary liability of prosecutor for withdrawing appeal: judicial independence bars review of substantive discretion under Law 303/2004

Case Number Decizia nr. 5192/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the national forest management agency, thereby upholding the appellate court’s judgment that rejected the agency's action for annulment of the Judicial Inspectorate's resolution to close a disciplinary complaint against a superior prosecutor. The dispute centered on whether the Chief Prosecutor’s withdrawal of an appeal against a criminal judgment constituted a disciplinary offense of bad faith or gross negligence, thereby harming state interests; the court held that the prosecutor’s decision was a lawful exercise of procedural prerogatives justified by factual and legal arguments, and that the Judicial Inspectorate correctly concluded that no breach of the law occurred. The decisive legal basis was the interpretation of Article 99 letter (t) and Article 991 of Law No. 303/2004 regarding the strict definitions of bad faith and gross negligence, combined with the principle of judicial independence under Law No. 317/2004 and Law No. 304/2004, which precludes disciplinary scrutiny of a prosecutor’s substantive legal interpretation and decision to withdraw an appeal under Article 415 paragraph (3) of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, art. 415 alin. (3) C. proc. pen, art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004, art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 99 din Legea nr. 303/2004; Disciplinary liability of prosecutor for withdrawing appeal: judicial independence bars review of substantive discretion under Law 303/2004: The dispute centered on whether the Chief Prosecutor’s withdrawal of an appeal against a criminal judgment constituted a disciplinary offense of bad faith or gross negligence, thereby harming state interests; the court held that the prosecutor’s decision was a lawful exercise of procedural prerogatives justified by factual and legal arguments, and that the Judicial Inspectorate correctly concluded that no breach of the law occurred. The decisive legal basis was the interpretation of Article 99 letter (t) and Article 991 of Law No. 303/2004 regarding the strict definitions of bad faith and gross negligence, combined with the principle of judicial independence under Law No. 317/2004 and Law No. 304/2004, which precludes disciplinary scrutiny of a prosecutor’s substantive legal interpretation and decision to withdraw an appeal under Article 415 paragraph (3) of the Code of Criminal Procedure.

Keywords

AI generated
judicial independence disciplinary law exercise of discretion withdrawal of criminal complaint interpretation of a judgment action for annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa a pronunţat hotărârea recurată cu aplicarea eronată a prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.
art. 415 alin. (3) C. proc. pen
Astfel, instanţa a constatat că procurorul şef nu a îndeplinit un act nelegal ori neprevăzut de lege, ci a acţionat în limitele competenţelor legale, sens în care a reţinut prevederile art. 415 alin. (3) C. proc. pen., art.
art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004
(6) şi art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004.
art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004
Cu privire la critica recurentei-reclamante conform căreia art. 97 alin.
art. 99 din Legea nr. 303/2004
Într-adevăr, sancţionarea disciplinară a magistraţilor poate avea loc doar în cazul săvârşirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar singurul text al Legii nr.
art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
Pentru a se reţine însă existenţa abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, este necesar a se avea în vedere noţiunea de rea-credinţă şi gravă neglijenţă, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 991 alin.
art. 991 din Legea nr. 303/2004
Pentru a se reţine însă existenţa abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, este necesar a se avea în vedere noţiunea de rea-credinţă şi gravă neglijenţă, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 991 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 402 C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive regarding the issuance of the solution to the parties.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 29.01.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a solicitat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară anularea rezoluţiei de clasare nr. 3092/A din 17.09.2019 a Direcţiei de Inspecţie pentru procurori emise în dosarul nr. x, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 774 din data de 07 septembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva În contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa a pronunţat hotărârea recurată cu aplicarea eronată a prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Astfel, instanţa a constatat că procurorul şef nu a îndeplinit un act nelegal ori neprevăzut de lege, ci a acţionat în limitele competenţelor legale, sens în care a reţinut prevederile art. 415 alin. (3) C. proc. pen., art. 881 alin. (6) şi art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004.

Nicăieri în cuprinsul contestaţiei/plângerii/sesizării formulate de reclamantă nu s-a afirmat că procurorul şef ar fi îndeplinit un act nelegal sau neprevăzut de lege, ci a susţinut că acesta a fost exercitat abuziv:

"Chiar dacă procurorul şef al secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie are competenţa de a exercita şi retrage o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, întrucât disp. art. 881 - 8811, din lege sunt dispoziţii speciale şi derogatorii, de imediată aplicare, apreciază că acest drept nu poate fi exercitat abuziv, prin retragerea apelului promovat de către DNA, numitul A., a lăsat fără apărare statul român cu consecinţa vătămării grave a intereselor statului român şi ale reclamantei, fapte, care se încadrează la art. 99, lit. t), din Legea nr. 303/2004, text de lege care reglementează abaterea disciplinară şi care constau în "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă".

Chiar dacă a constatat Curtea de Apel Bucureşti că nu există nicio normă legală care să impună apelantului să motiveze retragerea apelului, recurenta-reclamantă consideră că magistraţii, atât judecătorii cât şi procurorii, sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, egalitatea lor în faţa legii, să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora şi să respecte Codul deontologic.

Deşi, instanţa de fond menţionează referatul întocmit de magistratul A. din care reies motivele obiective ce l-au convins pe procuror de justeţea actului său, fiind şi ea convinsă că reprezintă motive suficiente pentru a înlătura aparenţa unei atitudini părtinitoare ori de rea-credinţă, solicită să se constate că magistratul a menţionat, doar, că a avut convingerea intimă că apelul D.N.A. trebuia retras în interesul societăţii şi în interesul justiţiei, context în care trebuia analizat care era interesul societăţii în retragerea apelului formulat de D.N.A. având în vedere că persoanele din cauza penală au fost trimise în judecată pentru că au contribuit la restituirea în favoarea lui B. a suprafaţei de 43.227 ha pădure proprietate publică a statului, situată în judeţul Bacău şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor -Romsilva, aspect confirmat şi de organele de cercetare penală şi de către instanţa penală de fond.

În condiţiile în care, magistratul susţine că prin retragerea apelului, "a acţionat în interesul societăţii şi în interesul justiţiei", recurenta-reclamantă apreciază că instanţa de fond a dat o interpretare greşită probelor administrate în cauză, fiind evidentă în acest caz exercitarea funcţiei cu rea-credinţă cu vătămarea intereselor Statului Român, în calitate de proprietar al suprafeţei de fond forestier, şi ale Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, în calitate de administrator, având consecinţe care afectează ordinea de drept, scopul legii penale şi chiar scopul procesului penal.

În al doilea rând, apreciază că în mod eronat "curtea este de acord cu opinia părţii pârâte potrivit căreia pe calea plângerilor disciplinare nu se pot pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti ale instanţelor de judecată ori prin actele procedurale emise de parchete, acestea putând fi contestate numai în cadrul căilor de atac deoarece aceasta este esenţa înfăptuirii actului de justiţie" -pagina 9, al doilea paragraf din hotărârea recurată, în condiţiile în care art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 face referire doar la soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti şi nicidecum la actele procedurale emise de parchete.

Cu privire la susţinerile verbale din cadrul şedinţei de judecată, cu ocazia cuvântului acordat în dezbaterile pe fondul cauzei, ale reprezentantului reclamantei, care a lăsat la aprecierea instanţei să constate dacă procurorul A. a obţinut pentru sine un avantaj prin numirea politică, imediat după retragerea apelului, de către Camera Deputaţilor în funcţia de judecător la Curtea Constituţională pentru un mandat de 5 ani, referitor la care instanţa de fond susţine că nu este probată nicio legătură între retragerea apelului şi numirea magistratului în funcţia de judecător la Curtea Constituţională, recurenta solicită să fie avute în vedere o serie de articole apărute în presă din care reiese că acesta s-a remarcat prin retragerea apelurilor în două dosare importante, în care erau vizaţi foştii parlamentari C.., D. şi E..

În final, recurenta subliniază că independenţa judecătorului nu poate fi privită ca un privilegiu care să-i permită nesocotirea responsabilităţilor specifice funcţiei, limitele independenţei fiind raportate la cerinţa respectării legii, principiul independenţei judecătorului neputând constitui un argument de natură a justifica încălcarea legii sau de natură a înlătura orice responsabilitate în nerespectarea obligaţiei de a asigura supremaţia legii şi de a respecta drepturile recunoscute părţilor din proces.

Astfel, în mod greşit a concluzionat instanţa de fond că nu se pot reţine indicii ale relei credinţe sau gravei neglijenţe în condiţiile în care magistratul A. a avut o conduită abuzivă tocmai în scopul favorizării unor persoane şi vătămării intereselor recurentei-reclamante.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta din prezenta cauză a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu solicitarea de verificare a legalităţii rezoluţiei de clasare nr. 3092/A din 17.09.2019 a Direcţiei de Inspecţie pentru procurori, apreciind că se impune trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prima instanţă a respins, ca nefondată, cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că magistratul a efectuat un act de procedură permis, iar nu interzis de lege, caracterizarea dată de legiuitor vinovăţiei în cele două forme sub care se poate săvârşi abaterea prevăzută de art. 99 lit. t), astfel încât pârâta a concluzionat, în mod corect, că nu se pot reţine indicii ale relei credinţe sau gravei neglijenţe.

Fiind învestită cu soluţionarea cererii de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că se invocă aplicarea eronată a prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Conform art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară . . . . . . . . . .exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Sub acest aspect, deşi instanţa a reţinut că "nu există nicio normă legală care să impună apelantului să motiveze retragerea apelului", în opinia recurentei "magistraţii, atât judecători cât şi procurori, sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, egalitatea lor în faţa legii, să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora şi să respecte Codul deontologic".

Într-adevăr, sancţionarea disciplinară a magistraţilor poate avea loc doar în cazul săvârşirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar singurul text al Legii nr. 303/2004 care permite punerea în discuţie a unei soluţii este art. 99 lit. t).

Pentru a se reţine însă existenţa abaterii disciplinare prevăzute de acest text de lege, este necesar a se avea în vedere noţiunea de rea-credinţă şi gravă neglijenţă, astfel cum este definită de dispoziţiile art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, din care reiese că "Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane. Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Din interpretarea acestor texte de lege rezultă că, pentru a se constata grava neglijenţă este necesar ca magistratul să săvârşească o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare, cu consecinţe deosebit de grave atât în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale părţilor, cât şi activitatea sa, în sfera răspunderii disciplinare poate intra adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori mari, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună - credinţă) nu poate găsi o justificare.

Modul în care procurorul interpretează şi aplică legea într-o cauză dată nu este susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Analiza motivelor care au condus la retragerea apelului D.N.A. de către procurorul şef, la care se face referire recurenta-reclamantă, presupune exercitarea unor prerogative jurisdicţionale, care includ în mod necesar capacitatea de a decide asupra unei situaţii de fapt şi de drept care intră în competenţa sa, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 415 alin. (3) C. proc. pen., art. 881 alin. (6) şi art. 888 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 304/2004.

Cu privire la critica recurentei-reclamante conform căreia art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 face referire doar la soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti şi nicidecum la actele procedurale emise de parchete, Înalta Curte constată că independenţa justiţiei, fundament al statului de drept presupune garantarea independenţei profesionale a fiecărui magistrat în parte, astfel încât, activitatea de înfăptuire a justiţiei să fie subordonată în exclusivitate aplicării legii, iar dispunerea măsurilor procesuale şi aducerea la îndeplinire a acestora, cum este cazul în speţă, sunt atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, inspectorul judiciar neavând posibilitatea de a stabili măsuri şi de a aprecia cu privire la oportunitatea realizării unor activităţi de urmărire penală sau de promovare a unei căi de atac.

Astfel, sub un prim aspect, trebuie avut în vedere statutul constituţional şi legal al magistratului, cu referire specială la magistratul procuror, în conformitate cu care acesta din urmă este independent în dispunerea soluţiilor (art. 3 alin. (11) din Legea nr. 303/2004), precum şi prerogativa de exercitare, în condiţiile legii, a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti pe care le consideră netemeinice şi nelegale (art. 65 din Legea nr. 304/2004).

Potrivit dispoziţiilor art. 415 alin. (3) C. proc. pen., "apelul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic superior", iar alin. (4) al aceluiaşi articol menţionează că:

"apelul declarat de procuror şi retras poate fi însuşit de partea în favoarea căreia a fost declarat."

Revenind la criticile recurentei-reclamante prin care îşi exprimă nemulţumirea cu privire la retragerea apelului promovat în dosarul penal nr. x/2018, Înalta Curte constată că în cadrul punctului de vedere exprimat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie ca răspuns adresei nr. x/2018 emisă de Completul de 5 Judecători, secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se menţionează că:

"în urma studierii memoriului nr. 940/III/13/2019, a rechizitoriului nr. x din data de 20.01.2015 al Direcţiei Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, a sentinţei penale nr. 286 din data de 09.05.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015, cât şi a motivelor de apel nr. x/2018 din data de 03.12.2018 ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia Judiciară Penală, s-a apreciat că hotărârea instanţei de fond a fost legală şi temeinică, fiind în mod judicios motivată, având un puternic suport probator", context în care s-a hotărât retragerea apelului.

În acest context, Înalta Curte observă că Procurorul Şef al secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a prezentat care sunt argumentele de fapt şi de drept care au justificat retragerea apelului, astfel că nu se poate reţine că magistratul a nesocotit cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă anumite dispoziţii legale.

Pe de altă parte, pornind de la normele juridice conţinute în Legea nr. 304/2004 şi continuând cu dispoziţiile cuprinse în C. proc. pen., se constată faptul că legiuitorul a creat un cadru legal al prerogativelor procurorului ierarhic superior şi ale celui ierarhic inferior în exercitarea atribuţiunilor de serviciu.

Cu privire la acest aspect, se observă că, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând apelul declarat de către Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva sentinţei penale nr. 286/9.05.2018, în dosarul nr. x/2015 a precizat că "menţine calea de atac exercitată şi a solicitat soluţionarea acesteia pe fond".

Sub un alt aspect, trebuie avut în vedere că funcţia judiciară nu reprezintă un privilegiu, ci o responsabilitate. Independenţa magistratului nu este un privilegiu sau o prerogativă personală a acestuia. Ea este responsabilitatea impusă fiecărui magistrat care îi permite să soluţioneze o cauză în mod onest şi imparţial în baza legii şi a probelor, fără presiuni sau influenţe externe şi fără frică de vreo imixtiune. Esenţa principiului independenţei magistratului este libertatea deplină a acestuia de a soluţiona cauzele care i-au fost repartizate; nimeni din afară - nici guvernul, nici grupurile de presiune, nici un individ sau chiar nici un alt judecător - nu ar trebui să se amestece sau să încerce să se amestece, în modul în care un magistrat conduce o cauză şi ia o decizie.

Sub un al treilea aspect, cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecţiei Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului şi independenţa sa.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, "Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate".

Totodată, conform 3 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. 24/2012, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 692/09.10.2012, activitatea Inspecţiei Judiciare se desfăşoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de aceasta se desfăşoară cu respectarea principiilor independenţei judecătorilor şi procurorilor, supunerii lor numai legii, precum şi autorităţii de lucru judecat.

Din analiza acestor dispoziţii rezultă, fără echivoc, că, în activitatea lor, inspectorii judiciari trebuie să respecte principiul independenţei magistratului şi supunerii lui numai legii, ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea verificării modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual, precum şi situaţia prezentată în speţa de faţă, în care s-a procedat la retragerea apelului promovat de DNA.

Într-adevăr, pornind de la semnificaţia principiului constituţional al independenţei magistratului, efectuarea unor verificări sub aspectul prezentării unor motive care au condus la retragerea apelului nu este posibilă, deoarece o verificare a aspectului indicat anterior constituie un element ce pune în discuţie independenţa magistratului.

Concluzionând, se constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, că nu există elemente care să fundamenteze solicitarea de anulare a Rezoluţiei inspectorului-şef şi a Rezoluţiei de clasare nr. 3092/A din 17.09.2019 a Direcţiei de Inspecţie pentru procurori.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva împotriva sentinţei nr. 774 din 7 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.