Inclusion of judicially recognized wage increases in the maximum sectoral reference value and award of statutory interest for delayed payment

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 august 2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, anularea Ordinului nr. 1831/04.06.2019, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anularea parţială a Ordinului nr. 1496/17.05.2019 şi obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, să emită un nou ordin de salarizare, respectiv:

- pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,16 RON (405 RON + 8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008);

- pentru perioada 01.12.2015-31.12.2018 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON + 8,5%+ 10%);

- începând cu data de 1.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,17 RON (conform pct. 2), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017;

- obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv, restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 şi până la emiterea Ordinului de la pct. 1, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la VRS de 440,16 RON perioada 9.04.2015-30.11.2015, 484,17 RON pentru perioada 01.12.2015-31.12.2018, respectiv, 484,18 RON majorat cu 25% conform Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018 şi în continuare), şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prin decizia nr. 4521/18.09.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, soluţionând conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 13 din data de 9 februarie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

A anulat parţial Ordinul nr. 1831/04.06.2019 în privinţa modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite reclamantei pentru perioada 14.08.2016-01.12.2016 şi a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin de salarizare pentru această perioadă prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,17 RON;

A obligat pârâţii să plătească reclamantei diferenţele rezultate dintre salariul astfel stabilit şi cel efectiv încasat, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală începând cu această dată până la data plăţii efective;

A respins în rest cererea.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate, admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru aceasta perioadă, ca rămasă fără obiect, iar pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a arătat că înţelege să reitereze excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, având în vedere faptul că potrivit art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016 -31.12,2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariate se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare, sens în care invocă incidenţa art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 şi art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiaşi act normativ, în raport cu care susţine că noile indemnizaţii de încadrare din sistemul justiţiei nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege. Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011.

Instanţa de fond a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentur soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor.

Tot în mod greşit prima instanţă a acordat reclamantei o valoare de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, deoarece reclamanta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.

Prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În acest sens, recurentul a invocat dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum şi art. 31 alin. (1)3 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, arătând că la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

În prezenta cauză reclamanta a solicitat creşteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor, conform O.G. nr. 13/2008 abrogată prin art. 48 din Legea nr. 330/2009, în referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 9.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiţiei.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridica asimilat judecătorilor şi procurorilor, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 şi 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON.

La emiterea actului administrativ s-a avut în vedere faptul că Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost obligat, prin sentinţa civilă nr. 1961 din 10.10.2017, pronunţata de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă, la recalcularea indemnizaţiei lunare a reclamanţilor, prin includerea în cuantumul indemnizaţiei brute de încadrare stabilite prin Ordinul nr. 350/28.11.2016 şi Ordinul nr. 33/31.02.2027, emise de pârâtă, a procentului de 4%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+10%, la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit pct. 1 pe 3 ani în urmă, în raport cu data introducerii acţiunii, diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, pentru viitor.

În executarea hotărârii judecătoreşti definitive, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 75 din 15.03.2018, în vederea alinierii drepturilor salariale cuvenite întregului personal din categoriile menţionate în hotărâre, diferenţiat pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, pentru intervalele 09.04.2015 - 30.11.2015 şi 01.12.2015 - 31.12.2017, iar ulterior, a fost emis Ordinul nr. 76 din 15.03.2018 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit salarizarea personalului din cadrul instanţei supreme - judecători, magistraţi-asistenţi, personal auxiliar de specialitate şi personal conex -, conform dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, începând cu 01.01.2018, modificându-se în mod corespunzător drepturile salariale stabilite în anul 2018 pentru aceste categorii de personal.

În consecinţă, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin. Ordinul nr. 907 din 24,05.2018 al Procurorului General au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018.

Toate ordinele anterior menţionate, nefiind anulate de instanţa de contencios administrativ, îşi produc pe deplin efectele juridice, potrivit intenţiei autorităţii emitente.

Prin Decizia nr. 794 din 15.12.2016 a Curţii Constituţionale s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, reţinându-se că prin O.U.G. nr. 20/2016, care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor şi personalului auxiliar de specialitate, au fost eliminate diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţi, personalul asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive, prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri. Astfel, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim.

De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.

Curtea Constituţională a mai reţinut că, potrivit O.U.G. nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, salariul de bază sau indemnizaţia de încadrare urma să fie acelaşi, respectiv aceeaşi, stabilite la nivelul maxim şi că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul din cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

După publicarea Deciziei nr. 794 din 15.12.2016, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu data de 09.04.2015, motiv pentru care egalizarea drepturilor salariale nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată de la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupaţională "Justiţie", prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON.

Astfel, începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridica asimilat judecă orilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, iar începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

A mai arătat recurentul că instanţa de fond a dispus, în mod greşit, actualizarea diferenţelor de drepturi salariale în funcţie de rata inflaţiei şi acordarea dobânzii legale penalizatoare. Reclamanta din prezenta cauză nu a contestat Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prevede că plata diferenţelor salariale rezutate din aplicarea acestuia urmează să se facă după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public. Acest ordin nu a fost anulat, astfel că îşi produce pe deplin efectele.

Dobânda este o sancţiune civilă constând în daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată, ce reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei, iar pentru a se reţine răspunderea civilă contractuală, trebuie ca între cel chemat să răspundă şi cel care răspunde să existe un contract, în speţă nefiind încheiată o asemenea convenţie.

De asemenea, dobânda moratorie nu poate fi prezumată şi vizează doar obligaţiile băneşti contractuale.

În acest sens, recurentul a invocat şi dispoziţiile art. 1 din O.G nr. 13/2011, art. 197 pct. 11 din Legea nr. 71/2011, art. 3.535 şi 1.538 -1.543 din C. civ. .

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a formulat întâmpinare şi a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, apreciind că sunt fondate criticile formulate împotriva considerentelor hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, anularea Ordinului nr. 1831/04.06.2019, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anularea parţială a Ordinului nr. 1496/17.05.2019 şi obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, să emită un nou ordin de salarizare, cu luarea în considerare a următoarelor valori sectoriale: - pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 - VRS 440,16 RON (405 RON + 8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008); - pentru perioada 01.12.2015-31.12.2018 - VRS 440,16 RON (405 RON + 8,5%+ 10%); - începând cu data de 1.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o VRS de 484,17 RON, la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017; - obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 şi până la emiterea Ordinului de la pct. 1, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti; a admis în parte acţiunea; a anulat parţial Ordinul nr. 1831/04.06.2019 în privinţa modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite reclamantei pentru perioada 14.08.2016-01.12.2016 şi a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin de salarizare pentru această perioadă prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,17 RON; a obligat pârâţii să plătească reclamantei diferenţele rezultate dintre salariul astfel stabilit şi cel efectiv încasat, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală începând cu această dată până la data plăţii efective; a respins în rest cererea.

Analizând punctual criticile de nelegalitate formulate prin recursul promovat în cauză, Înalta Curte reţine că un prim set argumente vizează excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, având în vedere că potrivit art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016 - 31.12,2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că recurentul-pârât a subliniat faptul că înţelege să reitereze această excepţie, deşi aceasta nu a fost invocată în faţa instanţei de fond. Pe de altă parte, se reţine că Ordinul de salarizare nr. 3206/29.11.2019, care o vizează şi pe intimata-reclamantă, era emis la data pronunţării hotărârii recurate, respectiv la data de 9 februarie 2021, fiind reţinut de către instanţa de fond în mod corect la pronunţarea hotărârii recurate.

Ordinul nr. 3206/29.11.2019 recunoaşte în favoarea intimatei-reclamante, începând cu data de 01.12.2016, o indemnizaţie brută calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON. Cu toate acestea, emiterea ordinului colectiv, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare brute cuvenite reclamantei, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, în contextul în care, până la momentul pronunţării prezentei hotărâri, nu s-a făcut dovada emiterii noului ordin individual de salarizare, astfel că Înalta Curte nu poate primi excepţia rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

O altă critică formulată prin cererea de recurs vizează faptul că instanţa de fond ar fi ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că dispoziţiile O.G. nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor.

De asemenea, recurentul-pârât susţine că prima instanţă a acordat reclamantei o valoare de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, deşi reclamanta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestei critici, în contextul în care decizia anterior menţionată nu produce efecte asupra hotărârilor judecătoreşti definitive .

În acest sens, se constată că prin Decizia nr. 23/23 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de "indemnizaţie avută" şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor.

Este relevant faptul că prin această Decizie s-a avut în vedere faptul că majorările salariale, sub forma indexărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, sunt considerate facta praeterita, ca urmare a recunoaşterii şi acordării lor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, adică drepturi definitiv câştigate, care sunt protejate de principiul neretroactivităţii efectelor deciziilor pronunţate în interesul legii.

Prin Decizia nr. 794/2016, referindu-se la hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, Curtea Constituţională a constatat următoarele:

"chiar dacă o parte dintre magistraţii care beneficiază de aceste hotărâri judecătoreşti au deja în plată majorarea indemnizaţiei de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti conduce la concluzia că, deşi o parte dintre magistraţi şi din personalul asimilat au obţinut majorarea indemnizaţiei de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare". S-a mai reţinut şi faptul că "(...) hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei".

Curtea Constituţională a stabilit prin această decizie că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare au aplicabilitate generală, astfel încât aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate.

Mai mult, prin Decizia nr. 7/2019, pronunţată în recurs în interesul legii, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 343 din 6 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009".

Pe fondul pretenţiilor deduse judecăţii, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare trebuie să se stabilească prin raportare la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupaţională, indiferent de instituţie sau autoritate publică, ţinând cont de hotărârile judecătoreşti pronunţate, precum şi de valoarea de referinţă sectorială aplicată la nivelul instanţelor judecătoreşti, de unde se reţine că valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională justiţie.

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, "(1) În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. (2) În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(...)".

La data 09.04.2015, a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a introdus alin. (5)1 la art. 1 al ordonanţei, care prevede că "Prin excepţie de la alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru flecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Decizia nr. 23/26.09.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că, "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.".

În considerentele deciziei, s-a reţinut că "nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Tot prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituţională a stabilit:

"Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."

S-a mai reţinut că:

"dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente."

Obligaţia legală a pârâţilor de a aplica nivelul maxim de salarizare, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor salariale cuvenite ale indemnizaţiei de încadrare brute lunare, acordate prin hotărâri judecătoreşti, a fost statuată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5l) din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Î.C.C.J. a statuat că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. Aşadar, a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare, ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice (pct. 78).

Trebuie menţionat, totodată, că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referinţă sectorială care, prin definiţie, vizează aplicabilitatea aceluiaşi criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, iar nu situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, cu aplicabilitate generală, astfel cum a reţinut Î.C.C.J. în decizia mai sus menţionată, precum şi prin Decizia nr. 7/2019, adoptată în recurs în interesul legii (pct. 71).

Coroborând dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, considerentele Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi ale Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a României, rezultă că nivelul de salarizare ce va fi comparat, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice în aceleaşi condiţii, este nivelul de salarizare din luna decembrie a anului 2014, care, prin efectul art. 1 alin. (1) şi alin. (2), s-a menţinut la acelaşi nivel şi în anul 2015, cu menţiunea că trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010.

Prin urmare, acest nivel maxim urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Se mai reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, în interpretarea dată prin Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care statuează că "personalul (…) care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad, treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii", sunt aplicabile pentru anul 2015 şi reclamanţilor, conform art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015.

Legea nr. 293/2015 din 25 noiembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 a stabilit la articolul I, punctul 13, că începând cu data de 1 decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut/solda lunară brută/salariul lunar brut/indemnizaţia brută de care beneficiază personalul prevăzut în anexa nr. 1 - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" (...) se majorează cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015.

Pentru anul 2016 sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din O..U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, potrivit cărora în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, aceeaşi fiind situaţia şi în cazul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare. Această ordonanţă a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, care la art. 31 a stabilit că "începând cu 01.08.2016 (…) personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De altfel şi Legea cadru nr. 153/2017 prevede la art. 38 în mod clar că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. De asemenea, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, prevede şi în anii 2018 şi 2019 păstrarea acestor drepturi, cărora li se aplică o anumită majorare.

Prin raportare la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, având în vedere situaţia de fapt existentă, valoarea concretă a VRS trebuie să fie cea de 484,18 RON, întrucât dispoziţiile O.G. nr. 13/2008 stabileau:

"ART. 1 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune".

"ART. 2 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese aşadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

Totodată, în ceea ce priveşte obligaţia ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaţionale, obligaţie impusă de actelor normative menţionate anterior şi de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale a României, Înalta Curte constată că reclamanta a depus la dosar hotărâri judecătoreşti prin are au fost stabilite pentru magistraţi şi personalul auxiliar valori ale VRS care cuprind majorările stabilite de O.G. nr. 13/2008.

În privinţa criticii recurentului-pârât referitoare la obligaţia de actualizare cu indicele de inflaţie şi dobânda legală a drepturilor salariale solicitate, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, aceasta impunându-se în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamantă prin plata, pentru perioada de timp indicată în cererea de chemare în judecată, a unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit.

În privinţa dobânzilor este relevantă Decizia nr. 2/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, prin care s-a statuat că:

"În aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reţinut că "pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale". Aşadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât şi posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuţie (dobânda şi indicele de inflaţie).

Pentru considerentele expuse, constatânhd că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 13 din 9 februarie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.