Class action against insolvency administrator over alleged failure to distribute recovered assets, focusing on the scope of the administrator's fiduciary duty and the standing of shareholders to enforce it.

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 15.01.2020, reclamanţii A., B., C. şi D. au formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 22188/6.01.2020 (nr. înregistrare 167/7.01.2020) emisa pe numele D. şi a deciziei nr. 22191/6.01.2020 (nr. înregistrare 160/7.01.2020) emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 816 din 22 septembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamanţii A., C., B., E. şi D. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii C., B., A., E. şi D., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului s-a arătat că prin cererea de plată adresată pârâtului la data de 16.09.2019, s-a solicitat achitarea sumelor stabilite cu titlu de daune morale potrivit sentinţei penale nr. 11/11.01.2016 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2015 şi deciziei nr. 296/25.03.2016 a Curţii de Apel Suceava, definitivă prin încheierea nr. 314/RC pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Din motivarea sentinţei penale menţionate reiese faptul că recurenţii au deschis dosar de daună la F. S.A. Suceava la data de 19.10.2015, fiind vorba, aşadar, de un drept de creanţă născut anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului.

De la data deschiderii acestui dosar de daună, dar şi de la data sentinţei penale, asigurătorul nu a efectuat nicio plată şi niciun demers pentru a achita pretenţiile stabilite de instanţă, stând în pasivitate. Mai mult decât atât, după deschiderea dosarului de faliment, de care recurenţii nu au avut cunoştinţă, lichidatorul avea obligaţia de a transmite Fondului de Garantare a Asiguraţilor dosarul de daune al acestora, însă atât lichidatorul cât şi F.G.A. au stat în pasivitate şi nu au emis vreo notificare.

Au mai invocat recurenţii dispoziţiile art. 13 din Legea rn . 213/2015, precum şi art. 1394 C. civ., conform cărora "în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiune în răspundere civilă ".

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Deciziilor nr. 22188/6.01.2020 şi nr. 22191/6.01.2020, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins ca tardive cererile de plată formulate de reclamanţi, motivat de faptul că acestea au fost depuse după împlinirea termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii, reţinând în esenţă că, potrivit dispoziţiilor legale, cererea pentru deschiderea dosarului de daună nu se confundă şi nu produce efectele cererii de plată adresate FG.A.

Fiind învestită cu recursul declarat de reclamanţi împotriva soluţiei primei instanţe, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată nu este rezultatul aplicării şi interpretării eronate a dispoziţiilor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Cu privire la natura juridică a termenului prevăzut de lege, termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 Înalta Curte reţine că acesta este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere asemenea termenului de prescripţie, iar el începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

În cazul recurenţilor, având în vedere sentinţa penală nr. 11/11.01.2016 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2015, definitivă prin decizia nr. 296/25.03.2016 a Curţii de Apel Suceava, hotărâre anterioară rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului S.C. F. S.A. - 17.03.2017, termenul a început să curgă de la data deschiderii procedurii falimentului, 17.03.2017 şi s-a încheiat la data de 17.06.2017.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al susţinerile recurenţilor, referitoare la obligaţia lichidatorului asigurătorului şi a F.G.A. de a-i notifica în vederea formulării cererii de plată, o astfel de obligaţie nefiind reglementată în cuprinsul Legii nr. 213/2015 şi, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, constată că cererile de plată înregistrate la F.G.A la data de 28.08.2019 - data poştei, au fost depuse cu depăşirea termenului de 90 de zile, prevăzut de dispoziţiile art. 20 din Norma A.S.F. nr. 16/2015, dispoziţii de strictă interpretare.

Prin urmare, respingerea cererilor de plată ca tardive de către Fondul de Garantare al Asiguraţilor este legală, iar hotărârea instanţei de fond care a validat decizia F.G.A. este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii C., B., A., E. şi D. împotriva sentinţei nr. 816 din 22 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.