Objection to Act for Failure to Act: Statutory Deadline for Deciding Complaints on Discriminatory Port Regulations Does Not Run Without Clarification of Parallel Judicial Proceedings

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28.07.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal 1instanţei, reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. au solicitat obligarea pârâtului Consiliul Concurenţei Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval, la emiterea deciziei de soluţionare a plângerii nr. 18014/23.12.2019 în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, sub sancţiunea unor penalităţi de 10.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, precum şi obligarea pârâtului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin refuzul de emitere a respectivei decizii în termenul legal, evaluate provizoriu la suma de 10.000.000 RON, cu dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1240 din 27 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamante.

Sesizează Curtea Constituţională în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 662 alin. (2) şi alin. (8) teza I din O.G. nr. 22/1999, în forma în care acestea au fost introduse prin Legea nr. 235/2017.

Respinge în rest excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei - Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval.

Obligă pârâtul să soluţioneze plângerea formulată de reclamante, înregistrată sub nr. x/23.12.2019.

Respinge în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul la plata sumei de 50 de RON către reclamante, cu titlul de cheltuieli de judecată."

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. cât şi pârâtul Consiliul Concurenţei - Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval.

3.1. Recurentele-reclamante A. S.R.L. şi B. S.R.L. şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentele au apreciat că este nelegală soluţia de respingere a cererii de obligare a pârâtului la plata atât a unei penalităţi de întârziere în cuantum de 10.000 RON pe zi în cazul în care nu va emite actul administrativ - decizia pentru soluţionarea plângerii în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, cât şi a prejudiciului creat prin refuzul emiterii actului administrativ cu caracter individual în termenul legal de 60 de zile de la data sesizării, evaluat provizoriu la suma de 10.000.000 RON, precum şi a dobânzilor legale aferente până la acoperirea integrală a prejudiciului.

În motivarea recursului s-a arătat că la data de 23.12.2019 reclamantele s-au adresat Consiliului de Supraveghere în Domeniul Naval, ca instituţie fără personalitate juridică din cadrul Consiliului Concurenţei, cu o plângere în temeiul art. 662 alin. (2) lit. d) liniuţa iii) din O.G. nr. 22/1999, referitoare la procedura privind cerinţele minime aplicate pentru furnizarea serviciilor de siguranţă, invocând şi posibile înţelegeri pe orizontală şi pe verticală, prin formarea unui cartel. Pârâtul nu a întreprins o veritabilă investigaţie, ci s-a rezumat la simple adrese, acesta dar şi instanţa neprezentând vreo justificare asupra tergiversării investigaţiei declanşate la plângerea recurentelor-reclamante.

Prin tergiversarea anchetei şi neefectuarea vreunui act de investigaţie, pârâtul a favorizat administraţia portuară, în sensul că a dilatat derularea anchetei, pentru a permite implementarea directă, nemijlocită a prevederilor atacate din Regulamentul portuar, pentru a bloca, dezorganiza şi elimina din piaţă societăţile reclamante, cu scop anticoncurenţial.

Instanţa de fond nu a analizat deloc comportamentul anticoncurenţial adoptat de recurentul-pârât, faptul că acesta nu a adoptat nicio decizie în termenul rezonabil de 6 luni impus de prevederile constituţionale, dar şi de cele internaţionale. Astfel, alegaţiile autorităţii de supraveghere/concurenţă nu pot fi reţinute, deoarece nu se prezintă motive rezonabile pentru tergiversare, fiind inexplicabil de nu au fost solicitate toate înscrisurile o singură dată, or de ce nu s-au deplasat inspectorii pe teren pentru a ridica înscrisurile.

Aşa cum a statuat Consiliul Concurenţei prin Decizia nr. 51/2016, faptul că recurentele-reclamante s-au adresat instanţei nu reprezintă o procedură paralelă sau care se desfăşoară simultan, deoarece obiectul dedus judecăţii în prezentul litigiu/actul administrativ ce se solicită a fi emis este distinct faţă de soluţia ce se va pronunţa în dosarul nr. x/2010 de către Tribunalul Constanţa.

Plângerea reclamantelor a vizat tratamentul abuziv, discriminatoriu, inechitabil, aplicat prin decizia administratorului infrastructurii de transport naval, având în vedere că dispoziţiile regulamentului portuar au fost introduse ca urmare a solicitării unei firme concurente - C. S.A., astfel cum reiese din corespodenţa purtată. O asemenea analiză tebuia să îmbrace forma unei decizii emise în termenul legal, iar tergiversarea soluţionării plângerii în vederea impunerii unor norme forţate de restricţionare a competiţiei demonstrează intenţia autorităţii de a vătăma societăţile prin ajutorul acordat concurenţei, motiv pentru care se apreciază că există suspiciuni rezonabile asupra faptului că recurentul-pârât nu va executa soluţia judiciară de admitere în parte dispusă de prima instanţă.

Astfel, solicitarea de exprimare a unui punct de vedere a fost emisă la data de 23.07.2020, cu depăşirea termenului imperativ de soluţionare a plângerii, de 60 de zile de la primirea solicitării - 23.12.2019.

Totodată, prin adresa nr. x/18.05.2020 a Administraţiei Porturilor Maritime S.A. către A. S.R.L. este impus termenul de 29.05.2020 pentru respectarea prevederilor art. 123 alin. (3) din Regulamentul portuar privind afilierea, sub sancţiunea rezilierii contractului de pilotaj nave maritime conform art. 12 lit. A) pct. 2 şi plata daunelor conform prevederilor art. 25 din contractul nr. x/04.06.2018, cu aplicarea prevederilor art. 1553 din C. civ.. Prin adresa nr. x/19.05.2020 s-a formulat un memoriu către administraţia portuară, pentru care s-a emis adresa nr. x/25.05.2020, prin care au fost informate asupra faptului că termenul stabilit la 29.05.2020, sub sancţiunea rezilierii ambelor contracte de pilotaj, remorcaj nave maritime, rămâne valid în lipsa modificării actelor constitutive şi cesiunii în vederea respectării art. 123 alin. (3) din Regulamentul portuar privind regimul incompatibilităţilor.

În acelaşi înscris s-a consemnat clar şi faptul că formularea plângerii către Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval, în lipsa unei decizii, nu prezintă vreo valoare, chiar dacă termenul legal de 60 de zile fusese depăşit culpabil de către Consiliul Concurenţei, ceea ce demonstrează participarea Consiliului Concurenţei la înţelegerea dintre Administraţia Porturilor Maritime S.A., C. S.A. şi alte firme interesate pe orizontală pentru eliminarea de pe piaţă a firmelor recurente-reclamante.

Astfel, la adresa din 19.05.2020 nu s-a primit niciun răspuns, ceea ce dovedeşte implicarea pârâtului în înţelegerea anticoncurenţială.

În acest sens, se invocă prevederile art. 662 alin. (5) din O.G. nr. 22/1999, în forma în vigoare la data formulării plângerii, precizând că pârâtul era obligat să se pronunţe prin decizie în termen de maxim 60 de zile de la data sesizării ca urmare a obţinerii informaţiilor solicitate în termen de 30 de zile, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile pentru prelungirea termenului de 30 de zile.

Astfel, vătămarea adusă este tocmai lipsa soluţionării în termen legal a plângerii formulate, coroborat cu creşterea intensităţii presiunii anticoncurenţiale, ca urmare a înţelegerii pe verticală dintre autoritatea de supraveghere şi firmele implicate. Reclamantele au solicitat proba cu expertiza contabilă pentru a cuantifica exact prejudiciul suferit ca urmare a înţelegerii anticoncurenţiale, în condiţiile în care activităţile pe care practicile anticoncurenţiale le presupun se desfăşoară în mod clandestin, iar probele sunt greu de obţinut, însă permit evidenţierea nu numai a comportamentului anticoncurenţial/favorizare a unui competitor - C. S.A. - pentru eliminarea de pe piaţă a firmelor reclamante, prin mijloace dolosive, dar şi a duratei comportamentului anticoncurenţial - continuu, a perioadei pentru care a existat intenţia frauduloasă a înţelegerii între administraţia portuară, Consiliul Concurenţei prin Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval şi C. S.A. În acest sens, au invocat Hotărârea Curţii din 21.09.2006, TechnischeUnie/Comisia, C-113/04 P, punctul 166, decizie obligatorie în cauză.

Au mai arătat recurentele că în materia concurenţei nu sunt necesare probe directe sau emise de Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval, ci sunt suficiente indiciile disparate, fragmentare ce pot conduce la coincidenţe care determină, în lipsa unor explicaţii rezonabile, existenţa unei înţelegeri anticoncurenţiale, sens în care au susţinut că instanţa de control judiciar trebuie să reţină ampla jurisprundenţă a Curţii Europene de Justiţie în materie.

Daunele solicitate în speţă constau în paguba concretă cauzată de autoritatea de competiţie prin refuzul de a soluţiona plângerea în termenul legal de 60 de zile, ce s-a produs prin obligarea la transferul părţilor sociale a unei întreprinderi către un terţ ca urmare a unui comportament abuziv al autorităţii publice. Nu există nicio justificare asupra lipsei unui comportament diligent al Consiliului Concurenţei, lipsa oricărei reacţii la o plângere ce presupunea o decizie ce trebuia emisă în termen de maxim 60 de zile ce ar fi oprit comportamentul administraţiei portuare de obligare a transferului forţat de părţi sociale.

În speţă, prestarea serviciului are loc în porturile maritime, ceea ce conduce la ideea afectării comerţului european pe piaţa conexă transporturilor navale, respectiv prestarea serviciilor în condiţiile în care anterior Consiliul Concurenţei a emis Decizia nr. 51/2016 prin care a adoptat sancţiuni şi a decis eliminarea suprareglementărilor de piaţă prin crearea unor bariere disproporţionate. Sunt îndeplinite, aşadar, condiţiile art. 101 alin. (1) T.F.U.E.: conceptul de "comerţ între statele membre", conceptul de "poate să afecteze" şi conceptul de "caracter semnificativ".

Referitor la aceste noţiuni, recurentele au subliniat că piaţa relevantă afectată în cauză este piaţa serviciului pilotaj/remorcaj al navelor maritime în porturile maritime româneşti, europene, respectiv piaţa relevantă geografică este o piaţă regională, iar potrivit pct. 22 al Comunicării Comisiei Europene, aplicarea criteriului efectului asupra comerţului este independentă de definiţia pieţelor geografice relevante, comerţul între statele membre putând fi afectat şi în cazurile în care piaţa relevantă este naţională sau subnaţională. Îndeplinirea primelor două condiţii pentru aplicarea art. 101 alin. (1) T.F.U.E. nu presupune să aibă loc afectarea efectivă a comerţului dintre statele membre, ci presupune numai existenţa potenţialului de a afecta acest comerţ, iar cu privire la latura subiectivă, instanţa de fond a reţinut că intenţia subiectivă a părţilor de a restrânge concurenţa nu este necesară pentru existenţa încălcării, reclamantele nefiind obligate să stabilească existenţa unei intenţii comune de a urmări un scop anticoncurenţial, ci doar existenţa unei intenţii comune a părţilor de a se comporta pe piaţă într-un anumit mod.

Sub aspectul existenţei faptei anticoncurenţiale, instanţa trebuia să valorifice în mod adecvat jurisprudenţa în materie a CJUE, îndeosebi hotărârea preliminară pronunţată în cauza C-8/08 T-Mobile Netherlands BV. Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ţinuţi în solidar la reparaţie faţă de cel prejudiciat conform art. 1382 din C. civ.. Prejudiciul creat se repară integral şi constă în pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul nerealizat, precum şi cheltuielile pe care le-a efectuat pentru limitarea prejudiciului, inclusiv cheltuielile de judecată.

3.2. Recurentul-pârât Consiliul Concurenţei - Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval, a invocat, la rândul său, cazurile de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, casarea în parte a sentinţei şi respingerea integrală a acţiunii, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Sub un prim aspect, s-a arătat că instanţa de fond a respins în mod nelegal excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată prin întâmpinare, ignorând dispoziţiile art. 662 alin. (2) din O.G. nr. 22/1999, potrivit cărora, în îndeplinirea atribuţiei de soluţionare a plângerilor, CSDN exercită o activitate administrativ-jurisdicţională, astfel că raportat la dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, procedura administrativ-jurisdicţională şi cea în contencios-administrativ nu se pot desfăşura simultan.

Potrivit art. 6 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ, jurisdicţiile administrative speciale sunt facultative si gratuite, iar "actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicţii speciale administrative pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înţelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicţională". Procedura administrativ-jurisdicţională reprezintă, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, o optiune a persoanei care formulează o plângere, pentru soluţionarea cu celeritate a litigiului, are caracter facultativ şi nu îi îngrădeşte acesteia dreptul de a se adresa instanţei de judecată.

Mai mult decât atât, având în vedere reglementarea prevăzută la art. 6 alin. (4), persoana care doreşte să sesizeze instanţa de judecată are obligaţia să renunţe la procedura administrativ-jurisdicţională şi să notifice organul administrativ-jurisdicţional în cauză, iar abia după 15 zile de la notificare poate sesiza instanţa de contencios administrativ. Aşadar, reiese că legiuitorul a reglementat cu claritate etapele ce trebuie a fi parcurse pentru sesizarea instantei de judecată, în cazul în care o persoană a optat pentru jurisdictia administrativă specială. Drept urmare, rezultă că procedura administrativ-jurisdictională şi cea în fata instantei de judecată nu se pot desfăşura simultan, o opinie contrară echivalând cu o aplicare greşită a normelor de drept material incidente.

În acest sens, recurentul-pârât a invocat opinii doctrinare şi Decizia CCR nr. 34/2016, prin care s-a statuat că, în ceea ce priveşte caracterul facultativ al jurisdicţiilor administrative speciale, acesta este o garanţie a accesului liber Ia justiţie, alegerea - electa una via - aparţinând cetăţeanului.

Astfel, a susţinut că: instanţa de fond a reţinut în mod eronat că recurentul-pârât ar fi refuzat soluţionarea plângerii prin invocarea unei justificări, având în vedere că tocmai faptul că procedura administrativ-jurisdicţională şi cea judiciară nu se pot desfăşura în paralel conduce la inadmisibilitatea unei astfel de acţiuni concomitente; că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că prin răspunsul din data de 13.08.2020, transmis de reclamante autorităţii la solicitarea de a preciza care este calea de care înţeleg să uzeze, acestea nu au optat pentru procedura judiciară şi nici nu au arătat că înţeleg să retragă plângerea adresată Consiliului.

Contrar acestui considerent al instanţei de fond, s-a arătat că la o simplă verificare a portalului instanţelor de judecată, rezultă fără echivoc că reclamantele au optat şi pentru procedura judiciară, în contextul în care dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului Constanţa, era în stare de judecată. Prin urmare, pârâtul nu a refuzat soluţionarea adresei transmise de reclamante, înregistrată sub nr. x/23.12.2019, ci a pus în vedere acestora să opteze, pentru una dintre cele două căi de atac.

A precizat că, deşi dispoziţiile legale nu prevăd în mod expres posibilitatea suspendării/încetării procedurii administrativ-jurisdicţionale în situaţia în care se optează şi pentru procedura judiciară, din interpretarea art. 6 alin. (4) din Legea nr. 544/2004, rezultă că cele două proceduri nu se pot derula în paralel, cu atât mai mult cu cât există riscul ca CSDN şi instanţa de contencios-administrativ să pronunţe, simultan, soluţii diferite cu privire la aceeaşi speţă, însă doar hotărârea instanţei de judecată se bucură de autoritate de lucru judecat, ceea ce face ca într-o asemenea ipoteză să fie afectat inclusiv principiul securităţii raporturilor juridice.

Având în vedere că societăţile s-au adresat şi instanţei competente de contencios administrativ, contestând aceleaşi dispoziţii din regulamentul portuar, a apreciat recurentul-pârât că acţiunea reclamantelor este inadmisibilă.

Printr-un alt set de critici, recurentul Consiliul Concurenţei a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod nelegal un refuz al autorităţii pârâte, în sensul Legii nr. 554/2004, obligându-l la soluţionarea cererii reclamantelor.

În ceea ce priveşte obţinerea unor noi informaţii, împrejurare reţinută de instanţă ca fiind elocventă pentru calculul termenului în care CSDN ar fi trebuit să se pronunţe, s-a arătat că CSDN nu a solicitat informaţii suplimentare pentru soluţionarea adresei reclamantelor, întrucât acestea nu au optat pentru una dintre cele două căi procedurale şi au înţeles să uzeze de ambele, încălcând astfel dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Cu referire la faptul că instanţa de fond a reţinut că "termenul legal de soluţionare de 60 de zile lucrătoare de la obţinerea tuturor informaţiilor necesare trebuie considerat împlinit prin raportare la data ultimului răspuns transmis la solicitarea Consiliului de CN Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, 26.05.2020" şi "obligă pârâtul la soluţionare", s-a subliniat faptul că CSDN nu a finalizat analiza adresei reclamantelor şi nici nu a hotărât asupra necesităţii obţinerii unor informaţii suplimentare, întrucât nu primise un răspuns cu referire la opţiunea acestora.

Deşi instanţa de fond nu a identificat niciun temei pentru solicitarea adresată în mod repetat intimatelor-reclamante de către CSDN de a preciza opţiunea lor între procedura administrativ-jurisdicţională şi cea contencios-administrativă, recurentul-pârât a apreciat că acest temei legal derivă chiar din dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. În acest context, CSDN nu a refuzat să soluţioneze adresa B. şi CSS, ci a solicitat acestora respectarea prevederilor legale incidente.

Astfel, plecând de la solicitarea reclamantelor de "anulare" a articolelor din Regulamentul portuar pe care acestea le consideră vătămătoare şi ajungând la rolul pe care îl are o autoritate administrtiv-jurisdicţională atunci când este învestită cu soluţionarea unei cauze, este evident că nu poate soluţiona o plângere fără să antameze fondul. CSDN a considerat relevantă existenţa pe rolul Tribunalului Constanţa a dosarului nr. x/2020, prin care reclamantele solicită "anularea actului administrativ normativ unilateral - Regulamentul portuar al porturilor maritime româneşti aflate în administrarea Companiei Nationale Administratia Porturilor Maritime S.A. Constanţa - în parte, numai în ceea ce priveşte prevederile art. 123 alin. (3), art. 126 alin. (3), art. 136 alin. (4)".

În acest context, faţă de motivele reţinute de instanţă, exercitarea atribuţiilor CSDN de soluţionare a plângerilor priveşte cercetarea fondului cauzei, ca atare este neclară modalitatea în care CSDN poate soluţiona, conform atribuţiilor sale, prin decizie solicitarea reclamantelor intitulată "plângere", cu respectarea dispoziţiilor art. 66 2 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999 (în forma anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 160/2020), fără să antameze fondul solicitării în sine.

Subsumat cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că sentinţa recurată nu cuprinde o motivare corespunzătoare, prin prisma argumentelor legale formulate de Consiliul Concurenţei - Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval care să justifice înlăturarea apărărilor de fapt şi de drept invocate în cuprinsul întâmpinării. Aprecierea judecătorului asupra faptului că autoritatea ar fi refuzat soluţionarea plângerii cu care a fost sesizată în condiţiile art. 662 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999 este una foarte generală, limitându-se la invocarea a două dispoziţii legale (în speţă art. 662 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999 şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004), fără însă a le corobora cu totalitatea dispoziţiilor aplicabile în materie şi invocate în cuprinsul întâmpinării. Mai mult decât atât, instanţa de fond, prin sentinţa recurată, a făcut abstracţie, atât de jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocată de către recurentul-pârât, cât şi de opiniile doctrinare prezentate pe larg.

A subliniat recurentul faptul că procedura de soluţionare a plângerilor cu privire la care CSDN are competenţă, potrivit legii, presupune a priori desfăşurarea unor demersuri administrative în vederea obţinerii tuturor informaţiilor necesare pentru ca autoritatea competentă să se poată pronunţa în cauză, atât cu privire Ia calificarea solicitării formulate de către parte (respectiv pentru a stabili dacă autoritatea a fost sau nu învestită cu o plângere ce întrunea condiţiile art. 662 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999), cât şi cu privire la soluţionarea pe fond a acesteia (în ipoteza în care cerinţele legale susmenţionate sunt respectate, în speţă, dacă solicitarea adresată respectă condiţiile art. 66 2 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999 pentru a putea fi considerată "plângere"). În acest context, CSDN a întreprins în speţă diligenţe în vederea obţinerii informaţiilor necesare pentru a stabili dacă solicitarea intitulată "plângere" formulată de reclamante poate sau nu să fie soluţionată prin raportare la prevederile art. 66 2 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999.

Mai mult decât atât, instanţa de fond a reţinut în mod eronat, fără a îşi motiva soluţia, faptul că termenul legal de soluţionare de 60 de zile lucrătoare de la obţinerea tuturor informaţiilor necesare trebuie considerat împlinit prin raportare la data ultimului răspuns transmis la solicitarea Consiliului CN Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, 26.05.2020", aceasta în condiţiile în care recurentul-pârât a arătat, în cuprinsul întâmpinării, totalitatea demersurilor efectuate, potrivit dispoziţiilor legale.

Astfel, având în vedere activitatea administrativ-jurisdicţională pe care CSDN o desfăşoară pentru soluţionarea plângerilor şi faptul că reclamantele s-au adresat concomitent şi instanţei de judecată, prin adresa nr. x/03.08.2020, CSDN le-a comunicat societăţilor B. şi CSS faptul că, în şedinţa din data de 23.07.2020, a luat în discuţie plângerea acestora privind adoptarea, în anul 2019, de către D., a Regulamenului portuar, precum şi faptul că a solicitat informaţii de la autorităţi cu atribuţii în domeniu şi de la D.. Prin aceeaşi adresă, CSDN a solicitat celor 2 societăţi să precizeze, în cel mai scurt timp, care este calea de care înţeleg să uzeze, cea administrativ-jurisdicţională sau cea contencios-administrativă.

Prin răspunsul formulat intimatele-reclamante nu şi-au exprimat opţiunea cu privire la calea de atac pe care o vor utiliza în continuare, motiv pentru care autoritatea de supraveghere a reiterat solicitarea mentionată mai sus şi a emis adresa înregistrată cu nr. x/03.09.2020.

De asemenea, sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii: pe de o parte, deşi Curtea a reţinut, în mod corect, faptul că nu există "niciun indiciu şi nicio suspiciune rezonabilă cu privire la o eventuală intenţie a Consiliului de tergiversare ori de zădărnicire a punerii în executare a prezentei, cu atât mai mult cu cât reclamantele însele sunt cele care au declanşat două proceduri cu obiect similar şi, ulterior, nu şi-au exprima tferm, în mod expres, opţiunea pentru una dintre acestea" aceasta conchide asupra faptului că recurentul-pârât ar fi trebuit să "deducă" voinţa părţilor de a continua procedura.

În plus, instanţa de fond a reţinut că refuzul autorităţii de a soluţiona plângerea cu care a fost sesizată în condiţiile art. 662 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999 şi care nu a fost retrasă de către reclamante în contextul declanşării procedurii judiciare apare a fi unul nejustificat, iar termenul legal de soluţionare de 60 de zile lucrătoare de la obţinerea tuturor informaţiilor necesare trebuie considerat împlinit prin raportare la data ultimului răspuns transmis la solicitarea Consiliului CN Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, 26.05.2020, însă, cu toate acestea, a admis capătul de cerere referitor la obligarea recurentului-pârât la soluţionare.

A considerat că nu poate fi vorba despre un refuz al CSDN de soluţionare a plângerii, întrucât autoritatea de supraveghere a întreprins demersurile necesare obţinerii tuturor informaţiilor în vederea soluţionării adresei B. şi CSS înregistrată sub nr. x/23.12.2019 şi completată prin adresa înregistrată sub nr. x/23.01.2020.

Faţă de aceste aspecte, a susţinut că instanţa de fond a respins în mod eronat excepţia inadmisibilităţii invocată de recurentul-pârât, apreciind în mod vădit neîntemeiat, că se impune ca acesta să soluţioneze plângerea cu care a fost sesizat în condiţiile art. 662 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999, care nu a fost retrasă de reclamante, în contextul declanşării procedurii judiciare.

4. Apărările formulate în recurs

Ambele părţi, atât recurentele-reclamante B. S.R.L. şi A. S.R.L. cât şi recurentul-pârât Consiliul Concurenţei - Consiliul de supraveghere în domeniul naval, au formulat întâmpinare, invocând, fiecare, excepţia nulităţii recursului declarat de cealaltă parte, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor formulate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra excepţiilor nulităţii şi asupra recursurilor

În privinţa excepţiei nulităţii recursului declarat de recurentul-pârât Consiliul Concurenţei - Consiliul de supraveghere în domeniul naval, invocată de recurentele-reclamante, se constată că aceasta vizează doar argumentele recurentului-pârât cu privire la excepţia inadmisibilităţii, recurentele-reclamante susţinând sub acest aspect, că recurentul-pârât nu a formulat critici referitoare la excepţia inadmisibilităţii în raport cu aspectele reţinute de către instanţa de fond, ci a reluat integral alegaţiile formulate în faţa instanţei de fond.

Examinând cererea de recurs formulată de către recurentul-pârât se constată că aceasta conţine critici care se circumscriu motivelor de casare invocate (art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.), recurentul-pârât indicând faptul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu încălcarea normelor de drept material, care au fost citate şi indicate în concret. Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că un recurs nu poate fi anulat parţial, respectiv numai cu privire la criticile formulate faţă de modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii, având în vedere că sancţiunea nulităţii vizează nemotivarea căii de atac în ansamblul ei.

Prin urmare, un recurs nu este nul decât dacă este total nemotivat, o asemenea concluzie rezultând din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1) şi art. 489 C. proc. civ.

În mod similar, se constată că este neîntemeiată şi excepţia nulităţii recursului declarat de recurentele-reclamante B. S.R.L. şi A. S.R.L., invocată de către recurentul-pârât, câtă vreme recurentele au formulat critici care pot fi încadrate în cazurile de casare invocate - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greşit de către instanţa de fond, precum şi argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere. De asemenea, au arătat argumentele pentru care recurentele-reclamante au apreciat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, precum şi considerentele hotărârii pe care le-au apreciat a fi contradictorii.

Prin urmare, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţiile nulităţii recursurilor invocate de ambele părţi din prezenta cauză.

Pe fondul recursurilor, se constată că primul caz de casare, invocat prin ambele recursuri promovate - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte cerinţele menţionate, judecătorul fondului expunând în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. Motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea de către instanţa de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a arătat argumentele pentru care a respins excepţia inadmisibilităţii şi a admis în parte acţiunea reclamantelor, prezentând raţionamentul logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care reclamantele apreciază că trebuia motivată hotărârea judecătorească nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica doar aplicarea sau interpretarea de către prima instanţă a dreptului material.

Astfel fiind, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestui prim motiv de recurs, invocat prin ambele recursuri.

Potrivit celui de-al doilea motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză, reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu solicitarea de obligare a pârâtului Consiliul Concurenţei - Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval la emiterea unei decizii de soluţionare a plângerii înregistrate sub nr. x/23.12.2019 în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei, sub sancţiunea unor penalităţi de 10.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, precum şi de obligare a pârâtului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin refuzul de emitere a respectivei decizii în termenul legal, evaluate provizoriu la suma de 10.000.000 RON, cu dobânda legală aferentă şi cheltuieli de judecată.

Instanţa de fond a admis în parte cererea reclamantelor şi a obligat pârâtul să soluţioneze plângerea reclamantelor înregistrată sub nr. x/23.12.2019, respingând în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Consiliul Concurenţei a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 662 alin. (2) din O.G. nr. 22/1999, prin raportare la cele ale art. 6 şi 7 din Legea nr. 554/2004, reluând argumentele prezentate în faţa primei instanţe în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii. În subsidiar, a precizat că nu se poate vorbi despre un refuz nejustificat al autorităţii de a răspunde solicitării reclamantelor, câtă vreme acestea nu au precizat care este calea de care înţeleg să uzeze, cea administrativ-jurisdicţională sau cea în faţa instanţei de contencios-administrativ.

Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele recurentului-pârât vizând modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi, în acord cu cele reţinute de prima instanţă, subliniază faptul că reclamantele au dedus cenzurii instanţei pretinsa nesoluţionare în termen a unei cereri/refuzul pretins nejustificat de soluţionare a acesteia, obiect prevăzut de art. 8 din Legea nr. 554/2004, astfel încât nu se poate vorbi despre un fine de neprimire în sensul invocat de recurentul-pârât, cu atât mai mult cu cât aspectele invocate de acesta tind să demonstreze că reclamantele nu ar fi îndreptăţite la soluţionarea cererii, ele fiind apărări pe fondul cauzei, valorificate ca atare şi prin întâmpinarea formulată.

Instanţa de control judiciar apreciază, însă, că soluţia instanţei de fond de constatare a nesoluţionării în termen a cererii reclamantelor şi de obligare a autorităţii pârâte la soluţionarea plângerii nr. 18014/23.12.2019 este rezultatul unei interpretări eronate a dispoziţiilor legale în materie.

Astfel, prin adresa înregistrată la pârâtul Consiliul Concurenţei - Consiliul de supraveghere din domeniul naval, sub nr. x/23.12.2019 şi ulterior completată prin adresele nr. x/23.01.2020 şi y/13.08.2020, reclamantele au formulat plângere împtriva adoptării de către C.N. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A. a Regulamentului Portuar, avizat prin adresa nr. x/20.12.2019 de către Direcţia Transport Naval din cadrul Ministerului Transporturilor, în privinţa art. 123 alin. (3), art. 126 alin. (1) şi (3), art. 134 alin. (6), solicitând efectuarea unei investigaţii şi sub aspectul unei înţelegeri orizontale între 4 entităţi. În drept, societăţile şi-au întemeiat plângerea pe dispoziţiile art. 662 alin. (2) lit. d) pct. iii din O.U.G. nr. 22/1999.

Potrivit art. 662 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999 - "(1) Consiliul de supraveghere acţionează în domeniul transportului naval, fără a aduce atingere competenţelor Consiliului Concurenţei de a aplica dispoziţiile Legii concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Consiliul de supraveghere are următoarele atribuţii: ... d) analizează şi se pronunţă, prin decizie, într-un termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la primirea tuturor informaţiilor necesare, cu privire la plângerile formulate în legătură cu un tratament inechitabil sau discriminatoriu, aplicat, prin deciziile administratorului infrastructurii de transport naval, în ceea ce priveşte: (i) procedura de alocare a infrastructurii de transport naval; (ii) nivelul şi/sau structura chiriilor/redevenţelor/tarifelor de utilizare, aplicate în legătură cu infrastructura de transport naval, precum şi efectuarea serviciilor de siguranţă; (iii) cerinţele minime aplicate pentru furnizarea serviciilor de siguranţă; (iv) procedura de acordare/refuz a dreptului de a furniza servicii de siguranţă."

Cu alte cuvinte, Consiliul de Supraveghere din Domeniul Naval se poate pronunţa prin decizie în măsura în care sunt îndeplinite următoarele condiţii: plângerea este formulată în legătură cu un tratament inechitabil sau discriminatoriu; tratamentul inechitabil sau discriminatoriu este aplicat prin deciziile administratorului infrastructurii de transport naval; tratamentul inechitabil sau discriminatoriu vizează procedura de acordare, respectiv refuzul dreptului de a furniza servicii de siguranţă.

Procedura de soluţionare a plângerilor cu privire la care C.S.D.N. are competenţă, potrivit legii, presupune desfăşurarea unor demersuri administrative în vederea obţinerii tuturor informaţiilor necesare pentru ca autoritatea competentă să se poată pronunţa în cauză, atât cu privire la calificarea solicitării formulate de către parte (respectiv pentru a stabili dacă autoritatea a fost sau nu învestită cu o plângere care întrunea condiţiile art. 662 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 22/1999), cât şi cu privire la soluţionarea pe fond a acesteia (în ipoteza în care cerinţele legale sus-menţionate sub respectate).

Potrivit textului de lege citat, termenul maximal de 60 de zile lucrătoare de la data recepţionării tuturor informaţiilor necesare şi nu de la data sesizării, cum în mod eronat au susţinut reclamantele şi a reţinut prima instanţă, vizează strict obligaţia autorităţii de a soluţiona plângerea printr-o decizie. În cauză, autoritatea astfel sesizată a întreprins diligenţe pentru obţinerea informaţiilor necesare pentru a se stabili dacă sesizarea formulată de reclamantă poate sau nu să fie soluţionată prin prevederile art. 662 invocate. Ca urmare a analizei preliminare efectuate în cadrul şedinţei C.S.D.N. din data de 13.01.2020 au fost solicitate D., în temeiul prevederilor art. 662 alin. (5) din O.G. nr. 22/1999 mai multe informaţii şi documente, inclusiv punctul de vedere asupra conţinutului art. 123 alin. (3), art. 126 alin. (1) şi (3), art. 134 alin. (6) din Regulamentul portuar. În privinţa acestuia din urmă, D. a comunicat faptul că susţinerile reclamantelor au făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Constanţa având ca obiect suspendarea executării, iar la data de 10.02.2020 aceleaşi reclamante au introdus pe rolul Tribunalului Constanţa acţiunea în anulare a dispoziţiilor menţionate, sub număr de dosar x/2020

Având în vedere activitatea administrativ-jurisdicţională pe care C.S.D.N. o desfăşoară pentru soluţionarea plângerilor şi faptul că reclamantele s-au adresat concomitent şi instanţei de judecată, prin adresa nr. x/3.08.2020, C.S.D.N. a comunicat aspectele şi măsurile anterior menţionate (dezbaterea premilinară a cererii şi solicitarea de informaţii de la alte autorităţi), solicitând, totodată, reclamantelor să precizeze care este calea de care acestea înţeleg să uzeze, cea administrativ-jurisdicţională sau cea contencios-administrativă. Această solicitare a fost reiterată şi prin adresa nr. x/3.09.2020, însă reclamantele nu au formulat un răspuns.

Din acest motiv nu se poate constata pasivitatea autorităţii de supraveghere în soluţionarea plângerii reclamantelor şi nici refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, câtă vreme autoritatea a îndeplinit un rol activ şi a depus toate diligenţele pentru a obţine informaţiile necesare soluţionării aspectelor învederate, termenul pentru emiterea actului administrativ în discuţie nefiind îndeplinit, astfel încât, reţinând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că se impune casarea în parte a sentinţei şi respingerea în tot a acţiunii reclamantelor.

În contextul respingerii inclusiv a capătului de cerere principal, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentele-reclamante B. S.R.L. şi A. S.R.L. exclusiv în privinţa soluţiei de respingere a celui de al doilea capăt de cerere, care are caracter accesoriu şi vizează obligarea pârâtului la plata atât a unei penalităţi de întârziere, cât şi a prejudiciului creat prin refuzul emiterii actului administrativ cu caracter individual.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenţei - Consiliul de supraveghere în domeniul naval, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge în tot acţiunea formulată de reclamantele B. S.R.L. şi A. S.R.L., menţinând dispoziţiile referitoare la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României. Totodată, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamante împotriva aceleiaşi sentinţe a primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile nulităţii recursurilor.

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Concurenţei - Consiliul de supraveghere în domeniul naval împotriva sentinţei nr. 1240 din 27 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge în tot acţiunea formulată de reclamantele B. S.R.L. şi A. S.R.L..

Menţine dispoziţiile referitoare la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Respinge recursul declarat de reclamantele B. S.R.L. şi A. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.