Fiscal classification of wind turbine support towers as buildings under the old Fiscal Code and the retroactive effect of annulment of normative administrative acts

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2016, din data de 08.07.2016, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii COMUNA GRĂDINA, PRIMĂRIA COMUNEI GRĂDINA şi PRIMARUL COMUNEI GRĂDINA anularea Deciziei de impunere nr. x/29.03.2016 emise de Comuna Grădina - Primăria comunei Grădina, anularea dispoziţiei nr. 54/09.05.2016 privind soluţionarea contestaţiei administrativ-fiscale formulate de A. împotriva Deciziei de impunere şi obligarea pârâtelor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 476 din 4 decembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei A. formulată în contradictoriu cu pârâţii Comuna Grădina, Primăria Comunei Grădina şi Primarul Comunei Grădina, a anulat decizia de impunere nr. x/29.03.2016 şi dispoziţia nr. x/09.05.2016 emise de către pârâţi, în ceea ce priveşte obligaţia fiscală de plată a impozitului pe clădiri pentru turnurile de susţinere a turbinelor eoliene, obligând pârâţii la 5233,35 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtele Primăria Comunei Grădina şi Comuna Grădina, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., au solicitat casarea în tot a hotărârii, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar rejudecarea în fond a cauzei şi respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a invocat încălcarea dreptului la apărare, precum şi a celorlalte principii care guvernează procesul civil (contradictorialitate, esalitate de apărări). Astfel, prin cererea transmisă la dosar prin fax şi e-mail la data de 28.10.2020, pârâtele au solicitat amânarea cauzei şi acordarea unui alt termen de judecată, motivat de faptul că decizia pronunţată de I.C.C.J. în dosarul nr. x/2015 nu era redactată, fiind depus doar certificat de grefă conţinând minuta, iar acea decizie era necesară în vederea pregătirii apărării. De asemenea, pârâtele nu au fost parte în dosarul nr. x/2015 şi nu aveau cunoştinţă de motivele avute în vedere la pronunţarea deciziei.

În opinia recurentelor motivarea soluţiei de respingere a cererii de amânare nu poate fi primită şi nu asigură respectarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este acesta reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Întrucât hotărârile judecătoreşti prin care s-a dispus anularea deciziei nr. 5/2014 şi a ordinului de aprobare au fost reţinute de instanţă ca fiind hotărâtoare în dezlegarea pricinii, pârâtele aveau dreptul de a le analiza conţinutul şi, în funcţie de cele statuate, să îşi pregătească apărarea.

Au mai apreciat recurentele că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii. Astfel, decizia de impunere nr. x/2016 a fost emisă conform Codul fiscal, art. 453 lit. b), art. 249 din vechiul Codul fiscal, în temeiul Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1210/2014 şi pe baza declaraţiilor fiscale depuse de către reclamantă.

Decizia nr. 5/2014 a fost anulată ulterior emiterii deciziei de impunere, iar această măsură produce efecte numai pentru viitor, astfel cum impun dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004. Nu pot fi aplicate şi reţinute efecte retroactive ale hotărârilor întrucât actele au produs efectele recunoscute de lege şi nu se poate crea un vid legislativ retroactiv care nu poate fi legal instituit. Dacă recurentele şi nicio autoritate a statului nu mai pot să emită acte obligatorii referitoare la modul de impunere a turbinelor eoliene, în mod retroactiv, legal, corect şi echitabil ar fi ca aceste hotărâri judecătoreşti să producă efecte pentru viitor. Altfel, această situaţie rămâne profitabilă doar uneia din părţi, încălcând toate principiile care guvernează statul de drept.

Caracterul impozabil al turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene a fost declarat chiar de către S.C. A. S.A.. Susţinerea potrivit căreia elementele componente ale turbinelor eoliene nu se circumscriu noţiunii fiscale de clădire, în condiţiile în care reclamanta a declarat în fiecare an fiscal turnurile de susţinere în vederea stabilirii impozitului pe clădiri, pe care l-a şi achitat, de altfel, este în acest moment de prisos.

Potrivit literaturii de specialitate, Turnul de susţinere sau Pilonul are rolul de a susţine turbina eoliană şi de a permite accesul în vederea exploatării şi executării operaţiilor de întreţinere, respectiv reparaţii. In interiorul pilonilor sunt montate atât reţeaua de distribuţie a energiei electrice produse de turbina eoliană, cât şi scările de acces spre nacelă. Mai mult decât atât, acesta este prevăzut cu o fundaţie care asigură rezistenţă mecanică.

Conform art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, este definit termenul de "clădire" după cum urmează:

"b) clădire - orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene şi fundaţiile acestora.".

Chiar dacă nu s-ar fi intervenit asupra art. 453. lit. b) din Codul fiscal, prin specificarea expresă a faptului că sunt asimilate clădirilor inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene şi fundaţiile acestora, prin raportare la forma iniţială a definiţiei clădirii, raţiunea si voinţa legiuitorului erau clare, în sensul în care turnurile de susţinere a turbinelor eoliene prezintă elementele constitutive ale unei clădiri: sunt construcţii, situate deasupra solului, prevăzute cu fundaţii, care au una sau mai multe încăperi ce servesc la adăpostirea de obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, în speţă reţeaua de distribuţie a energiei electrice produse de turbina eoliană, cât şi scările de acces spre nacelă, având ca elementele structurale de bază pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite.

Modificările legislative survenite în 2019, respectiv 2020, asupra art. 453 lit. b) din Codul fiscal, nu au caracter de noutate, ci vin să întărească încadrarea turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene în categoria construcţiilor supuse impozitării şi nu pot fi interpretate ca o extindere a sferei impozitului pe clădiri care să aibă ca efect excluderea acestora din baza de impozitare anterior anului 2019.

Prin urmare, în mod corect şi cuvenit, aceste sume au fost considerate datorate şi încasate de către recurente, cererea reclamantei fiind neîntemeiată şi nefondată.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia de impunere nr. x/29.03.2016 pârâta Primăria Grădina a stabilit în sarcina reclamantei A. S.A. obligaţia de plată a sumei de 1.509.075 RON, cu titlu de impozit pe clădiri aferent turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene, impozit aferent anului 2016.

Contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestei decizii de impunere a fost respinsă prin Dispoziţia Primarului comunei Grădina nr. 54/9.05.2016, fiind motivată pe Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014 potrivit căreia "Turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor, aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal."

În acest context factual, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Comuna Grădina, Primăria Comunei Grădina şi Primarul Comunei Grădina, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea deciziei de impunere şi a dispoziţiei de soluţionare a contestaţiei administrativ-fiscale.

Fiind învestită cu recursul declarat de pârâtele Primăria Comunei Grădina şi Comuna Grădina împotriva soluţiei de admitere a acţiunii reclamantei, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor formulate, subsumate cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. În urma judecării recursului întemeiat pe acest motiv, se poate dispune casarea hotărârii pronunţate cu încălcarea sau greşita aplicare a oricăror norme de procedură, indiferent dacă nerespectarea acestora este sancţionată cu nulitatea absolută sau cu cea relativă şi indiferent dacă nulitatea este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Subsumat acestui motiv de recurs recurentele-pârâte au invocat nerespectarea dreptului la apărare, ca urmare a măsurii de respingere a cererii de amânare formulate de acestea pentru a putea lua cunoştinţă de conţinutul deciziei Î.C.C.J. nr. 2598/17.06.2020.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondate aceste susţineri ale recurentelor şi constată că solicitarea pârâtelor de amânare a judecării cauzei a fost formulată la momentul repunerii pe rol a cauzei după suspendarea dispusă prin încheierea din 11.11.2016, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 Decizia Î.C.C.J. nr. 2598/2020 despre care acestea susţin că nu aveau cunoştinţă la momentul respectiv a validat raţionamentul instanţei de fond din cauza respectivă, sentinţa recurată fiind ataşată cererii de repunere pe rol şi comunicată împreună cu citaţia emisă pentru termen. Prin urmare, nu se poate vorbi despre nerespectarea dreptului la apărăre sau a altor principii fundamentale ale procesului civil.

În privinţa celui de al doilea motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că, în esenţă, recurentele au criticat faptul că instanţa de fond nu a făcut o analiză atât a prevederilor în vigoare la momentul debitării, cât şi a prevederilor în vigoare ulterioare debitării, că a respectat prevederile legale în materie fiscală, iar faptul că Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 a fost anulată prin deciziile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr x/2015, care nu sunt aplicabile cauzei deduse judecăţii, nu influenţează soluţionarea acesteia, în condiţiile în care la acest moment aceleaşi construcţii sunt supuse impozitării conform Codul fiscal.

Aceste susţineri ale recurentelor nu se confirmă . În mod corect a reţinut instanţa de fond că, în cauză, decizia prin care au fost stabilite impozite pe clădiri aferente turnurilor de susţinere ale turbinelor eoliene a fost emisă potrivit prevederilor art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, care a definit noţiunea de clădire în înţelesul titlului respectiv, ca fiind "orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri", coroborate cu Decizia Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014 aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1210/2014, care a interpretat art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, reţinând că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene s-ar încadra în definiţia legală a clădirii în sens fiscal - "Turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Delimitarea acestuia de elementele reprezentând utilaje şi echipamente se realizează pe baza proiectului general în funcţie de încadrarea în grupa 1 - Construcţii, respectiv în grupa 2 - Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare."

Or, prin sentinţa civilă nr. 3284/25.09.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus anularea deciziei nr. 5/2014 şi a Ordinului nr. 1210/2014, fiind astfel invalidată interpretarea dispoziţiilor legale dată de Comisia Fiscală Centrală, instanţa dispunând în sensul că turnul de susţinere a turbinelor eoliene nu constituie o clădire în sensul art. 249 alin. (5) Codul fiscal - Legea nr. 571/2003 republicată. Această soluţie a fost menţinută prin decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile, în considerentele deciziei arătându-se că: "Fără a relua întru-totul considerentele exprimate anterior, cu ocazia analizării recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, reţine Înalta Curte, în esenţă, că nu pot fi disparate elementele funcţionale ale unei turbine eoliene, în scopul impozitării separate a turnului de susţinere şi a nacelei drept clădire, întrucât acestea nu compun, de sine-stătător, elementele structurale ale unei clădiri, conform definiţiei date acestei noţiuni prin dispoziţiile art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi cele ale pct. 31 alin. (6) lit. a) şi g) din H.G. nr. 44/2004, ci ele fac parte dintr-un echipament tehnologic complex, destinat transformării energiei vântului în energie electrică, un scop diferit de funcţiunea pe care o atribuie norma fiscală unei clădiri, în vederea impozitării acesteia."

Consecinţele juridice ale acestei decizii definitive de anulare a unui act normativ au fost în mod corect apreciate de către instanţa de fond din perspectiva art. 23 din Legea nr. 554/2004. Referitor la modalitatea de interpretare şi aplicare a acestor dispoziţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin decizia nr. 10/2015, a statuat că:

"Dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti."

Prin urmare, în acord cu această interpretare, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ., măsura anulării unui act administrativ normativ produce efecte şi faţă de actele administrativ individuale care sunt contestate în cauze care se află în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării hotărârii definitive în Monitorul Oficial, fiind vorba despre o aplicare particulară a principiilor generale ale efectelor nulităţii - quod nullum est nullum producit effectum.

În raport de interpretarea obligatorie dată de instanţa supremă prin decizia nr. 10/2015 cu privire la efectele hotărârii judecătoreşti irevocabile/definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti, nu poate fi susţinută critica recurentelor potrivit căreia decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, de anulare a Deciziei nr. 5/2014 şi a Ordinului nr. 1210/2014 nu ar avea nicio înrâurire asupra prezentei cauze.

Contrar celor susţinute de recurente, decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal are ca efect anularea actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care fac obiectul prezentei cauze, care era în curs de soluţionare la momentul pronunţării Deciziei 10/2015 a Î.C.C.J. În consecinţă, în aplicarea acestei dezlegări obligatorii, în prezenta cauză, faptul că decizia nr. 5/2014 şi Ordinul nr. 1210/2014, acte administrative cu caracter normativ, prin care turnurile de susţinere a turbinelor eoliene au fost calificate drept clădiri în sensul fiscal şi în considerarea cărora au fost calculate impozite, au fost anulate în mod definitiv atrage nelegalitatea stabilirii impozitelor pe clădiri aferente turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene proprietatea reclamantei, cu consecinţa directă a nelegalităţii deciziei de impunere.

Instanţa de fond nu a reţinut, aşa cum susţin recurentele, că Decizia 5/2014 a Comisiei ar fi o reglementare nouă sau o adăugare la lege, ci a apreciat corect că aceasta reprezintă o lămurire a dispoziţiilor art. 249 alin. (5) din Codul fiscal, însă una cu caracter normativ.

În ceea ce priveşte natura juridică a Deciziei Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1210/2014, Înalta Curte reţine că aceasta este un act administrativ cu caracter normativ emis în temeiul Regulamentului din 23 mai 2013 de organizare şi funcţionare a Comisiei fiscale centrale emis de Ministerul Finanţelor Publice, publicat în Monitorul Oficial nr. 323 din 4 iunie 2013, care prevede că "aplicarea unitară a legislaţiei prevăzute la art. 1 din ordin, precum şi soluţionarea conflictelor de competenţă apărute între organe fiscale care nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun se realizează prin intermediul Comisiei fiscale centrale, denumită în continuare Comisia, structură interdepartamentală care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi care este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice care răspunde de politicile şi legislaţia fiscală, în calitate de preşedinte al acesteia".(art. 1). Deciziile prevăzute la alin. (4) se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (art. 5 alin. (9)

Potrivit art. 7 alin. (2) din acelaşi Regulament: "Soluţiile adoptate prin decizii ale Comisiei şi aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ avut în vedere la soluţionarea fiecărei speţe." Prin urmare, nu poate fi primită interpretarea dată de recurente acestei decizii, ca fiind o simplă lămurire.

În ceea ce priveşte intenţia legiuitorului, care, în opinia recurentelor, ar rezulta din faptul că în anul 2018, prin Legea nr. 285/2018, legiuitorul a intervenit pentru modificarea art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, legiferând în sensul modificării literei b a art. 453, această abordare este lipsită de eficienţă în prezenta cauză date fiind efectele obligatorii ale deciziei nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal care stabilesc fără echivoc interpretarea textelor de lege aplicabile inclusiv prezentei cauze. Faptul că legiuitorul a intervenit ulterior printr-o modificare legislativă în sensul celor susţinute de recurente nu face ca acea reglementare să retroactiveze, aplicabile cauzei de faţă rămânând dispoziţiile în vigoare la data emiterii administrative atacate, respectiv art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, în interpretarea dată prin decizia nr. 2598/17.06.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, care a invalidat interpretarea dată prin Decizia Comisiei fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1210/2014.

Faptul că prin modificarea art. 453 lit. b) din actualul Codul fiscal adusă de Legea nr. 285/2018 în vigoare din data de 06.12.2018, legiuitorul a reglementat în mod expres, din punct de vedere fiscal, situaţia turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene susţine interpretarea per a contrario, potrivit căreia anterior datei de 6 decembrie 2018, turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu au fost calificate de legiuitor ca fiind clădiri.

Raţionamentul recurentelor, care susţin că instanţa de fond a reţinut Decizia nr. 5/2014 ca fiind actul care a stat la baza deciziei de impunere emise pe numele reclamantei, deşi impunerea s-a realizat din perspectiva prevederilor fiscale în vigoare la momentul respectiv, este lipsit de consistenţă juridică, de vreme ce un text de lege nu poate fi citit decât împreună cu norma care îl interpretează, cu atât mai mult cu cât această interpretare este una oficială, care provine de la autoritatea competentă şi este obligatorie.

Faptul că Legea nr. 285/2018, intrată în vigoare la data de 06.12.2018, modifică art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că încadrează începând cu data de 06.12.2018 în categoria clădirilor din punct de vedere fiscal şi construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene, nu poate valida retroactiv interpretarea recurentelor, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii.

De altfel, acest aspect a fost avut în vedere şi prin Decizia nr. 2598/17.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţinând că:

"în mod cert, nu ar fi fost nicio problemă de interpretare dacă legiuitorul ar fi înţeles să modifice norma fiscală în sensul explicit al includerii acestor turnuri de susţinere în noţiunea clădirilor supuse impozitării, astfel cum a făcut-o, de altfel abia în anul 2018 (Legea nr. x), prin modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. însă includerea acestor construcţii în definiţia clădirilor, prin interpretarea normei fiscale preexistente, realizată prin emiterea Deciziei nr. 512014, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1210/2014, nu poate fi confirmată în controlul judiciar al legalităţii acestor acte, nefiind întrunite condiţiile cerute de lege pentru a asimila turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene cu noţiunea de clădire, astfel cum aceasta este explicitată prin prevederile art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi prin dispoziţiile de (a pct. 31 alin. (6) lit. a) si g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 ."

Având în vedere cele de mai sus, pe perioada pentru care au fost stabilite obligaţiile fiscale cu titlu de impozit pe clădiri în actele atacate în prezenta cauză, turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor în sensul art. 249 alin. (5) din vechiul Codul fiscal, aspect reţinut în mod corect prin sentinţa recurată.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Totodată, reţinând culpa procesuală a recurentelor-pârâte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., acestea vor fi obligate să plătească intimatei-reclamante A. S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 2.889,78 RON, reprezentând onorariu avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtele Primăria Comunei Grădina şi Comuna Grădina împotriva sentinţei nr. 476 din 4 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte Primăria Comunei Grădina şi Comuna Grădina să plătească intimatei-reclamante A. S.A. cheltuieli de judecată în cuantum de 2.889,78 RON, onorariu avocat în recurs.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 3 noiembrie 2022.