Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 515//2022 AI generated

Conflict of interest for local officials: absence of anticipatable personal benefit where public auction outcome is unknown

Case Number Decizia nr. 515//2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court’s judgment, and ordered the annulment of the integrity agency’s evaluation report, ruling in favor of the local council member (reclaimant) against the National Integrity Agency. The dispute concerned a conflict of interest finding where the agency alleged that the council member violated anti-corruption and transparency statutes by voting for a local resolution authorizing the rental of communal pasture lands, which ultimately benefited his father-in-law through a public lease. The Court held that the lower instances erred in applying Article 75(1)(a) of Law no. 393/2004, which requires demonstrating that the elected official could anticipate a personal benefit from the specific decision; the Supreme Court determined that because the rental contracts were awarded via an open public auction with an unknown outcome, the mere inclusion of the father-in-law on the list of eligible bidders in the resolution did not constitute a provable anticipatable benefit or conflict of interest.

Legislator headnote

AI generated

art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 77 din Legea nr. 393/2004, art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004; Conflict of interest for local officials: absence of anticipatable personal benefit where public auction outcome is unknown: S-a reţinut astfel că au fost încălcate dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu dispoziţiile art. 75 lit. a) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.

Keywords

AI generated
conflict of interests public auction public-law benefit public officials annulment of contract land law

Cited Legislation

AI generated
art. 77 din Legea nr. 161/2003
71 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art.
art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001
161/2003, coroborate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu dispoziţiile art.
art. 77 din Legea nr. 393/2004
a) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.
art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004
215/2001 şi cu dispoziţiile art. 75 lit.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat instanţei de judecată anularea raportului de evaluare nr. x/26.03.2019, emis de Agenţia Naţionala de Integritate (ANI).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 245 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca fiind neîntemeiată. Fără cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 245 din 24 septembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. şi criticând-o pentru nelegalitate a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, anularea raportului de evaluare.

În motivarea recursului său, recurentul reclamantul solicită să se constate că în mod greşit a apreciat prima instanţă că raportul de evaluare a fost întocmit cu aplicare corectă a legii.

Reiterând situaţia de fapt avută în vedere pentru emiterea raportului de evaluare, recurentul reclamant arată că Hotărârea nr. 29 a Consiliului Local al Comunei Carand a fost adoptată la data de 10.04.2017. Prin aceasta hotărâre nu s-a stabilit căror persoane se vor închiria suprafeţe de teren cu păşune, ci doar că se va iniţia procedura de închiriere prin licitaţie publică, că s-au aprobat regulamentul de păşunat, înfiinţarea comisiei de păşunat, caietul de sarcini, contractul de închiriere model-cadru, preţul de pornire la licitaţie şi valoarea pasului de licitaţie. Hotărârea la care reclamantul a participat la deliberare şi adoptare nu a vizat nici o persoană anume, ci doar că se va organiza o licitaţie şi condiţiile în care se va organiza licitaţia. Licitaţia a fost organizata ulterior, la data de 18.04.2017, iar recurentul reclamant arată că nu a fost implicat în organizarea acestei licitaţii şi nici nu a făcut parte din comisia de licitaţie. Nu a fost implicat în ceea ce priveşte încheierea contractului, acesta fiind semnat de Primarul Comunei Carand.

Prin urmare, reclamantul nu a participat la adoptarea unei hotărâri în calitate de consilier, care să privească vreo persoană cu care să se afle în conflict de interese. În cuprinsul hotărârii mai sus arătate, nu se face nici o referire la socrul lui, B., şi nici nu a vizat persoana acestuia. După adoptarea hotărârii s-a organizat licitaţia şi la acea licitaţie a participat şi socrul său, adjudecând închirierea unei suprafeţe de teren.

Concluzionând, în sensul că nu a prevăzut şi nu avea cum să prevadă că o rudă său un afin ar fi putut beneficia de hotărârea la a cărei adoptare a participat, recurentul reclamant solicită admiterea recursului său, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, anularea raportului de evaluare contestat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este fondat, urmând a fi admis, cu consecinţa casării hotărârii atacate, rejudecării cauzei şi admiterii acţiunii reclamantului, aşa cum a fost formulată.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că prin raportul de evaluare nr. x/26.03.2019, întocmit de Agenţia Naţionala de Integritate, s-a reţinut existenţa unui conflict de interese în privinţa reclamantului A., în considerarea împrejurării că acesta în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Carand, judeţul Arad, a iniţiat proiectul de hotărâre privind închirierea pajiştilor comunale în suprafaţă de 574,44 ha şi a votat în mod favorabil pentru adoptarea Hotărârii Consiliului Local Carand nr. 29/10.04.2017 privind închirierea prin licitaţie publică a pajiştilor comunale în suprafaţă de 574,44 ha aparţinând domeniului privat al comunei Carand, deşi avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local. Interesul personal constă, în opinia pârâtei, în preconizarea încheierii contractului de închiriere păşune de către socrul său, B., interes ce s-ar fi materializat întrucât, urmare hotărârii respective, s-au încheiat Contractele nr. x/05.05.2017 şi nr. y/11.04.2018 în baza cărora B. a primit în chirie de la Primăria Carand pajişte în suprafaţă totală de 35,14 ha.

S-a reţinut astfel că au fost încălcate dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu dispoziţiile art. 75 lit. a) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.

Recurentul reclamant a contestat în faţa instanţei de contencios administrativ raportul de evaluare anterior menţionat, cererea sa fiind respinsă, ca neîntemeiată, prin sentinţa civilă ce face obiectul recursului de faţă.

Instanţa fondului reţine că, deşi este real că reclamantul nu a avut un aport la desfăşurarea licitaţiei şi la încheierea contractelor de închiriere de către socrul său, B., acesta avea posibilitatea de a preconiza interesul socrului său în iniţierea şi adoptarea HCL nr. 29/10.04.2017, interes ce este dovedit, în opinia instanţei fondului, de împrejurarea că socrul său avea deja, la data iniţierii şi adoptării HCL nr. 29/10.04.2017, înregistrată cererea de închirierea păşunilor, depusă la autoritatea locală sub nr. x/10.03.2017, aşa cum se arată în raportul de evaluare şi aşa cum rezultă din Tabelul Nominal cu Fermierii Eligibili .

Dat fiind că tabelul cu fermierii eligibili ce aveau vocaţia de a participa la licitaţie, ce constituie Anexa nr. 1 la HCL nr. 29/10.04.2017, aşa cum rezultă din art. 1 al hotărârii de consiliu local menţionată, erau cunoscuţi la data adoptării HCL nr. 29/10.04.2017 de către însuşi iniţiatorul hotărârii de consiliu local, Curtea nu poate reţine apărarea reclamantului, conform căreia că nu ar fi prevăzut ori că nu avea cum să prevadă că un afin ar fi putut beneficia de hotărârea la a cărei iniţiere şi adoptare a participat.

Împrejurarea că reclamantul nu a participat la punerea în executarea a hotărârii adoptate, respectiv la desfăşurarea licitaţiei şi la atribuirea contractelor, nu dovedeşte nelegalitatea raportului de evaluare, apreciază instanţa fondului, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali în conformitate cu care "aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu său un dezavantaj pentru sine sau pentru: soţ, soţie, rude său afini până la gradul al doilea inclusiv..."

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că raportul de evaluare reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, întrucât pretinsul folos la care s-a raportat intimata pârâtă şi instanţa de fond, subsecvent, nu este consecinţa actului la a cărui adoptare a participat recurentul reclamant.

Astfel cum s-a arătat în cuprinsul considerentelor sentinţei nr. 245 din 24 septembrie 2019, pentru a se reţine existenţa unui conflict de interese în privinţa aleşilor locali este necesar să fie demonstrat, chiar şi la nivel ipotetic, faptul că alesul local realizează sau are posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu său un dezavantaj pentru sine sau pentru celelalte persoane menţionate în cuprinsul art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004.

Aplicând aceste dispoziţii la situaţia de fapt incidentă în cauză, intimata pârâtă şi instanţa fondului au apreciat că prin participarea la adoptarea Hotărârii nr. 29/10.04.2017 recurentul reclamant putea anticipa folosul obţinut de către socrul acestuia, în preconizarea încheierii contractului de închiriere păşune de către socrul său, domnul B., interes ce s-ar fi materializat întrucât, urmare hotărârii respective, s-au încheiat Contractele nr. x/05.05.2017 şi nr. y/11.04.2018, în baza cărora domnul B. a primit în chirie de la Primăria Carand pajişte în suprafaţă totală de 35,14 ha.

Constată Înalta Curte că încheierea contractelor mai sus menţionate nu s-a realizat în consecinţa adoptării Hotărârii nr. 29/10.04.2017 ci ca urmare a licitaţiei publice la care a participat şi domnul domnul B., alături de alţi fermieri din comuna Cărand, în condiţii de egalitate, neexistând posibilitatea de anticipare a rezultatleor licitaţiei, în condiţiile în care aceasta a fost una deschisă, cu strigare.

Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, prin Hotărârea nr. 29/10.04.2017 Consiliul Local al Comunei Cărand a aprobat închirierea pajiştilor permanente proprietate privată a comunei către fermierii eligibili, însă prin procedura licitaţiei deschise cu strigare, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai mare oferit, ceea ce exclude temeinicia concluziei potrivit căreia recurentul reclamant trebuia să anticipeze folosul obţinut de socrul său în baza Hotărârii nr. 29/10.04.2017, cât timp această hotărâre nu-i putea produce, în concret, niciun avantaj acestuia din urmă.

De aceea, instanţa de control judiciar apreciază că nici menţionarea socrului recurentului reclamant în Anexa 1 a Hotărârii nr. 29/10.04.2017, în rândul fermierilor eligibili, nu constituie un argument valabil pentru a se concluziona, în sensul existenţei interesului personal al recurenteului reclamant la adoptarea hotărârii de consiliu, cât timp, aşa cum s-a arătat anterior, nu hotărârea, în sine, a constituit premisa încheierii contractelor nr. x/05.05.2017 şi nr. y/11.04.2018 ci câştigarea licitaţiei deschise cu strigare, prin ofertarea celui mai mare preţ."

Constatând că recurentul reclamant nu a participat în nicio calitate la procedura de atribuire a contractelor prin licitaţie, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este demonstrată existenţa conflictului de interese, în ceea ce-l priveşte pe recurentul reclamant, astfel că se impune admiterea acţiunii acestuia, cu consecinţa anulării raportului de evaluare contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 245 din 24 septembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A. şi dispune anularea Raportului de evaluare nr. x/26.03.2019, emis de Agenţia Naţională de Integritate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2022.