Judicial Independence Bars Disciplinary Censure of Legal Reasoning and Evidentiary Interpretation

Şedinţa publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 06.08.2021, reclamantul A. reprezentant al BEJ A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară anularea Rezoluţiei Inspectorului - Şef de respingere nr. C21-1129 din 09.06.2021 şi a Rezoluţiei de clasare nr. 1786/07.06.2021 emise în dosarul nr. x.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2011 din 22 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate, trimiterea cauzei la instanţa de fond.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 99 lit. a), r), t), h) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, a arătat recurentul că dna judecător B. a demonstrat pe deplin lipsa de imparţialitate, în sensul că a admonestat reprezentantul legal al recurentului în şedinţa publică, fiind evidentă încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, a arătat că dna judecător a întârziat în mod sistematic redactarea hotărârilor pronunţate, tocmai în vederea împietării liberului acces la justiţie prin tergiversarea şi astfel pierderea dreptului de exercitare a căii de atac.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, a arătat recurentul că la dosarul cauzei a fost depusă sentinţa civilă nr. 6483/2020 definitivă, iar respingerea acţiunii atât în dosarul nr. x/2020, cât şi în dosarul x/2020 echivalează cu exercitarea funcţiei cu rea-credinţă de către dna judecător. Întrucât nelegalitatea actului indicat în cererea de chemare în judecată era vădită, obiectul fiind unul foarte simplu, atunci când există rea-credinţă se respinge orice indiferent de normele legale aplicabile sau hotărârile incidente, fapta prevăzută de art. 99 lit. t) fiind săvârşită în formă continuată.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, a susţinut recurentul că din piesele dosarelor nr. x/2020, nr. y/2020 se poate observa lesne nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor, ajungându-se la situaţii în care s-a soluţionat fondul înaintea suspendării/ordonanţei.

Alt aspect invocat de recurent este faptul că, deşi s-a solicitat comunicarea raportului privind numărul hotărârilor pronunţate de dna judecător desfiinţate în calea de atac, inspectorul a refuzat să cerceteze acest aspect.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei Inspectorului - Şef de respingere nr. C21-1129 din 09.06.2021 şi a Rezoluţiei de clasare nr. 1786/07.06.2021 emise în dosarul nr. x.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 99 lit. a), r), t), h) din Legea nr. 303/2004.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Cu privire la susţinerile privind încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, despre care recurentul arată că reies din înregistrarea şedinţei din dosarul nr. x/2020, Înalta Curte reţine că aceste aspecte au mai făcut obiectul verificărilor efectuate de către Inspecţia Judiciară, finalizate prin întocmirea Rezoluţiei de clasare nr. 3980/28.12.2020 în dosarul nr. x, iar la dosarul cauzei nu au fost depuse probe că ar fi fost revocată de pârâtă sau anulată de instanţă, astfel că soluţia de clasare a sesizării sub aspectul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, de către doamna judecător B. pe parcursul judecării dosarului nr. x/2020 are caracter definitiv, conform art. 451 din Legea nr. 317/2004, aceste susţineri nemaiputând fi reiterate de recurent în prezentul litigiu.

Cu privire la susţinerile privind încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate.

Astfel, din verificările efectuate de inspectorul judiciar a reieşit că faptul că hotărârea a fost redactată în termenul prevăzut de art. 16 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 304/2004. În referatul întocmit de către Tribunalul Argeş la 11.05.2021 s-a menţionat că în dosarul nr. x/2020, sentinţa civilă nr. 82/08.02.201 a fost redactată la 23.04.2021, la aceeaşi dată fiind închis documentul în Ecris, iar comunicările către parţi s-au efectuat la 26.04.2021.

La secţiunea "Documente în dosar - istoric prelungiri termen de redactare" este menţionat un număr de 60 de zile, iar ca motiv de prelungire este efectuată menţiunea "volum mare de activitate", astfel că soluţia de clasare a sesizării sub aspectul săvârşirii de către magistrat a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 a fost luată cu respectarea dispoziţiilor art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce priveşte susţinerile privind încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reţine că sunt nefondate.

Instanţa de fond a apreciat în mod temeinic şi legal că, potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situaţiei de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor şi susţinerile părţilor expuse în actele de procedură, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, aprecierea asupra relevanţei diferitelor probe administrate în cauză.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie sau din gravă neglijenţă a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

În acest context, în mod corect a apreciat prima instanţă că, în ceea ce priveşte susţinerile părţii privind pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat statuată a sentinţei civile nr. 6483/2020, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. x/2020, acestea vizează în concret operaţiunile de interpretare a normelor juridice în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020 şi privesc raţionamentul logico-juridic al magistratului, fiind operaţiuni specifice şi esenţiale ale activităţii de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară.

Verificarea existenţei indiciilor cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare nu se poate realiza cu depăşirea limitelor stabilite prin Constituţia României republicată, prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi prin Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor.

În cauză, recurentul nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare fiind, de fapt, critici ale raţionamentului logico-juridic ce a stat la baza soluţiilor pronunţate în dosarele nr. x/2020 şi nr. y/2020

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt.

Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

În ceea ce priveşte susţinerile privind încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate.

Potrivit verificărilor efectuate în sistemul Ecris pentru Tribunalul Arges, dosarul nr. x/2020 a fost înregistrat pe rolul instanţei la 23.10.2020 şi a fost soluţionat la 02.11.2020 la primul termen de judecată, hotărârea fiind redactată în termenul legal prevăzut de art. 16 din Legea nr. 304/2004. Deşi reclamantul a depus la dosar cerere de urgentare a soluţionării cauzei la 27.10.2020, în mod corect s-a reţinut că nu se poate susţine că stabilirea primului termen de judecată la 02.11.2020, mai exact în prima zi lucrătoare a săptămânii următoare ar fi avut un caracter excesiv în ceea ce priveşte durata de soluţionare a cauzei.

În fine, în ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că, deşi s-a solicitat comunicarea raportului privind numărul hotărârilor pronunţate de dna judecător desfiinţate în calea de atac, inspectorul a refuzat să cerceteze acest aspect, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată. În speţă nu se poate reţine un refuz al inspectorului judiciar cu privire la cercetarea acestor aspecte, în condiţiile în care, în cadrul procedurii prevăzute de art. 45 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 317/2004, reclamantul nu a formulat aceasta solicitare privind efectuarea unor verificări, prin care să se stabilească numărul de hotărâri judecătoreşti pronunţate de magistrat şi desfiinţate în calea de atac.

În concluzie, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2011 din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 2011 din 22 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 noiembrie 2022.