Judicial transfer refusal invalid due to unconstitutionality of statutory framework and failure to apply mandatory personal criteria

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 1603/19.11.2019 pronunţate de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi, pe cale de consecinţă, obligarea intimatului să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea sa de transfer de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Braşov.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 987 pronunţată la 20 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 987 pronunţată la 20 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Învederează că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a prevederilor art. 4 din H.C.S.M. nr. 1347/2019 din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor, text normativ ce enumeră criteriile ce se impuneau a fi avute în vedere în soluţionarea cererilor de transfer, fără a institui o ordine de preferinţă sau o pondere a acestora.

Or, în opinia recurentului analiza criteriilor de transfer trebuia realizată prin raportare, în egală măsură, atât de criteriile referitoare la situaţia instanţelor/parchetelor implicate în procedură, cât şi la criteriile de ordin personal, tocmai pentru a asigura un just echilibru între interesul public ce trebuie ocrotit şi drepturile ori interesele legitime private care pot fi lezate prin decizia administrativă.

De asemenea, mai susţin recurentul că soluţia primei instanţe, ce confirmă considerentele reţinute de intimatul-pârât Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, în demersul de respingere a cererii sale de transfer, a avut în vedere numai interesul Tribunalului Harghita, instanţa de la care recurentul a solicitat transferul, respectiv gradul redus de ocupare a schemei de personal a acestei instanţe. Astfel, apreciază recurentul că, în cauză, nu au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de Regulament şi fără a se avea în vedere şi motivele de ordin personal invocate, precum avizele primite, distanţa faţă de locul de muncă, starea de sănătate a membrilor familiei, reşedinţa recurentului, timpul alocat navetei, denotă lipsa unei analize concrete, prin punerea unor astfel de aspecte în balanţă cu respectarea interesului general faţă de cel particular şi cu coroborarea acestora inclusiv cu volumul de activitate al Tribunalului Harghita, care este, chiar şi în condiţiile schemei subdimensionate, sub media naţională.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

În esenţă, instituţia pârâtă apreciază că, în considerarea dispoziţiilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a dispoziţiilor din Regulamentul privind transferul judecătorilor, aprobat prin H.C.S.M. nr. 1347/2019 din 17 septembrie 2019, în mod judicios instanţa de fond a apreciat că hotărârea secţiei pentru judecători din cadrul CSM, prin care s-a respins cererea reclamantului de transfer de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Braşov, este legală şi temeinică, fiind analizate şi corespunzător interpretate toate criteriile prevăzute de art. 4 din Regulament.

A mai arătata intimatul că prezumţia de legalitate a unor acte administrative prin care s-a apreciat asupra oportunităţii unor cereri de transfer nu poate fi răsturnată decât pentru cauze de încălcare a procedurii de transfer şi nicidecum prin analiza oportunităţii transferurilor cu ocazia sesiunilor organizate de Consiliu, în acest scop.

Susţine intimatul că, în cauză, în mod legal prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele excesului de putere, în condiţiile în care respingerea cererii de transfer s-a realizat prin luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de Regulament, iar situaţia personală a recurentului - reclamant nu reprezenta o situaţie excepţională, care să ducă la inversarea raportului de preeminenţă a interesului public faţă de drepturile şi interesele private.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Din circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte reţine că, reclamantul A., judecător în cadrul Tribunalului Harghita, a învestit Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal cu acţiunea în contencios administrativ prin care a contestat hotărârea nr. 1603/19.11.2019, emisă de intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM"), secţia pentru judecători. Prin hotărârea 1603/2019, pârâtul a respins cererea recurentului - reclamantul de transfer la Tribunalul Braşov, cerere formulată în baza art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, coroborat cu art. 4 din H.C.S.M. nr. 1347/2019 din 17 septembrie 2019 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul judecătorilor.

Din analiza actului administrativ atacat, rezultă că temeiul de drept al hotărârii CSM nr. 291/24.03.2020 a fost reprezentat tot de dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, text normativ declarat, însă, neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, anterior chiar momentului pronunţării sentinţei civile nr. 1069 din 30 octombrie 2020 (atacată în prezenta cauză).

Pe cale de consecinţă, întrucât la data publicării în Monitorul Oficial a sus indicatei decizii (i.e.24 iulie 2020), prezentul litigiu se afla pe rolul instanţelor de judecată, Înalta Curte reţine că hotărârea instanţei de contencios constituţional producea, la data pronunţării sentinţei atacate, efecte în cauză.

Or, dat fiind că din cuprinsul sentinţei nu rezultă o respectare, de către judecătorul fondului, a caracterului general obligatoriu al deciziei nr. 454/2020, având în vedere şi faptul că un astfel de caracter al deciziei Curţii Constituţionale se plasează în categoria regulilor juridice absolut obligatorii pentru salvgardarea valorilor consacrate sau recunoscute ca fiind de interes general într-o societate democratică (fiind, astfel, de ordine publică), instanţa de recurs, în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va analiza, în mod prioritar, motivul de ordine publică, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., ce vizează pronunţarea hotărârii atacate cu încălcarea prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie.

Înalta Curte constată că prin Decizia Curţii Constituţionale în discuţie (nr. 454/24.06.2020) s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, dar şi art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale, întrucât cadrul normativ ce reglementează instituţia transferului nu conţine prevederi care să stabilească condiţiile în care se realizează transferul, dispunând doar în sensul adoptării unui act administrativ cu caracter normativ precum Regulamentul privind transferul judecătorilor, ce completează, însă, legea, cu încălcarea art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie.

Din cuprinsul motivării rezultă faptul că prevederile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 au fost constatate neconstituţionale pentru lipsa de previzibilitate a textului de lege criticat, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, fapt care generează o stare de impredictibilitate, fiind încălcate art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide în mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

S-a mai arătat că, în ceea ce priveşte statutul judecătorilor şi procurorilor, elementele esenţiale ale raporturilor de muncă ale acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acestuia, respectiv prin hotărâre cu caracter normativ emisă de autoritatea pârâtă (regulamentul de transfer).

Aşadar, continuă Curtea Constituţională, revine legiuitorului sarcina de a reglementa prin lege, pe de o parte, instituţia transferului şi criteriile care trebuie să fie îndeplinite (în cadrul Legii nr. 303/2004) şi, pe de altă parte, procedura realizării acestuia (în cadrul Legii nr. 317/2004).

Or, aceste dispoziţii legale au stat la baza emiterii hotărârii CSM contestate de recurentul-reclamant în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte sentinţa atacată, Înalta Curte observă că, deşi la data pronunţării unei astfel de hotărâri, decizia Curţii Constituţionale nr. 454/24.06.2020 fusese deja publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 655 din 24 iulie 2020, judecătorul fondului a soluţionat cauza fără a ţine seama de această decizie.

În concluzie, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport de cele expuse, dispărând temeiul juridic care permitea intimatului-pârât emiterea de hotărâri în materia transferului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect admiterea cererii de transfer, Înalta Curte constată însă că nu îl poate soluţiona, având în vedere că hotărârea contestată nu este motivată.

Aşadar, chiar dacă pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă largă de apreciere, puterea decizională a instituţiei nu se poate manifesta independent de criteriile obiective sau de considerente de oportunitate, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar.

În acest context, este important a se reaminti că analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute în art. 4 din Regulament nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective, în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer.

Din cuprinsul actului contestat nu rezultă criteriile avute în avute în vedere de instituţia pârâtă la respingerea cererii şi nu explică gravitatea situaţiei de la Tribunalul Harghita, care deşi funcţionează cu un număr de judecători sub schemă, are un număr de dosare mai mic decât media naţională.

Astfel, prin Hotărârea nr. 1603/19.11.2019, contestată în cauză, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea reclamantului de transfer de la Tribunalul Harghita la Tribunalul Braşov, reţinând date statistice referitoare la încărcătura cauzelor/judecător, încărcătura cauzelor/schemă, precum şi faptul că, potrivit situaţiei posturilor vacante, deşi schema de personal a acestei instanţe este incompletă, din 17 posturi de judecători sunt ocupate doar 9 posturi, încărcătura pe judecător în anul 2019 a fost mai mică faţă de media naţională, 393 dosare faţă de 464 media naţională, a apreciat astfel că nu este oportun transferul reclamantei.

Examinând întregul probatoriu administrat, respectiv înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că în cazul recurentului-reclamant, pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii nu a examinat în mod efectiv şi concret toate criteriile invocate în motivarea cererii de transfer formulată, prin prisma dispoziţiilor art. 4 din Regulament, această abordare formală echivalând cu o motivare deficitară, aspect ce va fi reţinut ca un prim aspect de nelegalitate în cauza pendinte, contrar argumentelor instanţei de fond potrivit cărora Hotărârea nr. 1603/2019 este motivată de o manieră care garantează legalitatea, oportunitatea şi previzibilitatea măsurilor dispuse.

În consecinţă, se reţine şi acest aspect de nelegalitate a hotărârii contestate, referitor la soluţionarea cererii de transfer prin raportarea selectivă doar la o parte dintre criteriile reglementate şi la un criteriu neprevăzut în art. 4 din Regulament, în condiţiile în care norma respectivă impune fără echivoc, în analiza unei cereri de transfer, prin sintagma "vor fi avute în vedere următoarele criterii", menţinerea unui just echilibru între criteriile de ordin obiectiv referitoare la situaţia instanţelor implicate într-o procedură de transfer şi criteriile de ordin personal ale solicitantului, ceea ce impune, ca şi premisă, analiza tuturor motivelor invocate în susţinerea unei cereri de transfer.

Totodată, Înalta Curte constată că pârâtul nu a dat eficienţă în soluţionarea cererii de transfer a recurentului-reclamant nici altor criterii la care a făcut referire în cuprinsul hotărârii contestate, respectiv existenţa posturilor vacante la Tribunalul Braşov, instanţa la care s-a solicitat transferul şi avizele pozitive emise aceasta şi de Curtea de Apel Braşov.

De altfel, aceste susţineri au fost reiterate de către reclamant şi în cuprinsul recursului şi a cererii de chemare în judecată, aspecte ce nu au făcut însă obiectul analizei instanţei de fond, aceasta reţinând doar că oportunitatea măsurii respingerii cererii de transfer este în concordanţă cu situaţia specială a Tribunalului Harghita relativ la existenţa unui număr de 9 judecători dintr-un număr de 17 posturi şi că acesta este motivul abţinerii şi lăsării la aprecierii pârâtei a modului de soluţionare a cererii de transfer, exprimat de către instanţa de la care s-a solicitat transferul, respectiv Tribunalul Harghita, pronunţând astfel o soluţie cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor incidente, de natură a conduce la reformarea hotărârii pronunţate din această perspectivă.

Trebuie precizat că, pentru a nu afecta nici dublul grad de jurisdicţie şi nici prerogativa exclusivă a organului administrativ de a aprecia prima facie asupra modalităţii de rezolvare a acestui conflict temporal de legi astfel încât să nu rezulte o vătămare a reclamantului, Înalta Curte va obligă pârâtul să soluţioneze cererea de transfer formulată de reclamant printr-o hotărâre motivată.

Dreptul la acces la justiţie, efectiv şi util titularului, implică pronunţarea unei soluţii care să se impună inclusiv prin echitate, aşadar, independent de orice criterii ori condiţii, în cazul reclamantului se impune obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să soluţioneze cererea de transfer printr-o hotărâre motivată, în caz contrar demersul său ar rămâne unul fără nici o finalitate practică.

Faţă de dezlegarea dată aspectelor mai sus menţionate, criticile recurentului-reclamant privind comportamentul administrativ al pârâtului cu privire la cererile de transfer anterioare formulate sau la modalitatea de aplicare a criteriilor de departajare între candidaţii ce proveneau de la alte instanţe invocate în cuprinsul cererii de transfer, nu vor face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

Pe cale de consecinţă, recursul declarat este fondat, şi urmează a fi admis, iar în urma casării sentinţei recurate şi rejudecării cauzei, Înalta Curte va obligă pârâtul să soluţioneze cererea de transfer formulată printr-o hotărâre motivată, în cuprinsul căreia să analizeze în concret şi punctual motivele invocate de reclamant.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite în parte acţiunea reclamantului, va anula Hotărârea nr. 1603/19.11.2019 pronunţată de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi obligă pârâtul să soluţioneze cererea de transfer formulată de reclamant printr-o hotărâre motivată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 987 din 20 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 1603/19.11.2019 pronunţată de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi obligă pârâtul să soluţioneze cererea de transfer formulată de reclamant printr-o hotărâre motivată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 2 noiembrie 2022.