Reinstatement barred by automatic termination of public service at statutory pension age; correction of pension enrollment date for damage calculation

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 martie 2020, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Bihor, a solicitat: anularea/constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 298 din 13.01.2020 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice; anularea actului administrativ reprezentând răspuns la plângerea prealabilă, identificat sub nr. B/636/T.L./25.02.2020, emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice; reintegrarea în fucţia publică deţinută anterior, conform Ordinului Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 1180/02.03.2018, respectiv aceea de "director executiv" al Casei Judeţene de Pensii Bihor, cu plata drepturilor salariale corelative funcţiei publice de conducere menţionate; obligarea pârâtelor la plata unei despăgubiri egale cu diferenţa între veniturile obţinute şi cuantumul salariilor indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat corespunzător funcţiei de director executiv, din momentul încetării exercitării funcţiei publice de conducere şi până în moementul reintegrării pe funcţia publică de "director executiv", cu dobânda legală calculată începând cu data scadenţei lunare a drepturilor salariale şi până la plata efectivă. Cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 111/CA/2020 din 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Oradea:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Casa Naţională de Pensii Publice şi Casa Judeţeană de Pensii Bihor;

- a anulat Ordinul nr. 298/13.01.2020 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice şi Decizia nr. 636/25.02.2020 emisă de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice;

- a obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor să achite reclamantului despăgubiri egale cu diferenţa între veniturile obţinute şi cuantumul salariilor indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat corespunzător funcţiei de director executiv, din momentul încetării exercitării funcţiei publice de conducere, până la data de 25.06.2020, data pensionării reclamantului;

- a obligat pârâtele să achite reclamantului suma de 2.200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs atât reclamantul, cât şi pârâtele.

3.1. Prin recursul formulat de reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior în baza Ordinului Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 1180/02.03.2018, aceea de director executiv al Casei Judeţene de Pensii Bihor, cu plata drepturilor salariale corelative până la momentul reintegrării pe funcţie, cu dobânda legală aferentă.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a soluţionat capătul de cerere vizând reintegrarea sa în funcţie cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 394 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 254 şi art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

După ce citează dispoziţiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ. şi ale art. 254 alin. (1) C. proc. civ., cu menţiunea că excepţiile enunţate la alin. (2) nu sunt aplicabile situaţiei de faţă, recurentul-reclamant arată că, în speţă, după închiderea dezbaterilor care s-au desfăşurat în şedinţa publică din data de 16.09.2020, în termenul de amânare a pronunţării, respectiv la data de 18.09.2020, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor a depus la dosar concluzii scrise la care a anexat Decizia nr. 359150/25.06.2020 emisă pe numele recurentului-reclamant privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Deşi la termenul de judecată din data de 28.10.2020 acordat după repunerea cauzei pe rol, reclamantul a solicitat decăderea acestei pârâte din dreptul de a propune ca probă decizia de pensionare şi aplicarea sancţiunii neluării ei în considerare, instanţa a respins cererea formulată şi, pe cale de consecinţă, a încuviinţat proba cu înscrisuri, constând în Decizia nr. 359150 din 25.06.2020 depusă la dosar în termenul de amânare a pronunţării de respectiva pârâtă.

Procedând astfel, în opinia recurentului-reclamant, instanţa a încălcat normele de drept procesual menţionate, sancţiunea fiind nulitatea prevăzută de art. 174 C. proc. civ.

Aşa cum rezultă din actele dosarului, pârâta în discuţie a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, anexând în probaţiune următoarele înscrisuri: Ordinul nr. 298/13.01.2020 emis de Preşedintele CNPP şi adresa nr. b/636/25.02.2020.

Or, decizia de pensionare a fost depusă de această pârâtă ca mijloc de probă după închiderea dezbaterilor în fond, în condiţiile în care dovezile se administrează înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Mai arată că pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor a fost citată la toate termenele de judecată, având posibilitatea să formuleze toate apărările în termenul legal, astfel că nu există nicio justificare pentru depunerea cu întârziere a înscrisului arătat.

Chiar dacă, raportat la momentul emiterii deciziei, acest înscris nu putea fi anexat întâmpinării întrucât este emis ulterior momentului depunerii întâmpinărilor de către ambele pârâte, cum a reţinut instanţa, şi, deşi actul a fost emis pe parcursul procesului, iar necesitatea depunerii acestui înscris a apărut pe parcursul desfăşurării cauzei, argumentele astfel utilizate de instanţă nu justifică totuşi depunerea înscrisului după închiderea dezbaterilor din data de 16.09.2020, când înscrisul a existat încă de la primul termen de judecată, fiind emis de pârâta însăşi la data de 25.06.2020.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant apreciază că respingerea cererii sale de reintegrare în funcţie, în contextul în care Ordinul nr. 298/13.01.2020 emis de Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice a fost anulat, încalcă principiile efectelor nulităţii actului juridic, respectiv acela al repunerii părţilor în situaţia anterioară emiterii actului nelegal.

Totodată, se nesocoteşte regula de drept privind repararea integrală a prejudiciului cauzat de un act administrativ nelegal, degajată şi din dispoziţiile art. 573, 577 din O.U.G. nr. 57/2019 care reglementează răspunderea administrativ-patrimonială.

Reintegrarea în funcţia publică deţinută anterior şi obligarea intimatelor-pârâte la plata de despăgubiri constituie modalitatea de restabilire a dreptului injust vătămat şi de reparare integrală a pagubei cauzate prin emiterea nelegală a ordinului dedus judecăţii, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii administrativ-patrimoniale reglementate de art. 577 din O.U.G. nr. 57/2019, norme de drept material pe care prima instanţă le-a interpretat şi aplicat greşit în cauză.

Cât priveşte incidenţa deciziei de pensionare nr. 3591/25.06.2020 asupra capetelor de cerere privind reintegrarea în funcţie şi plata despăgubirilor, contrar primei instanţe, consideră că aceasta nu constituie un impediment legal pentru aplicarea la speţa de faţă a efectelor nulităţii absolute constând în principiul repunerii în situaţia anterioară având drept consecinţă restabilirea dreptului vătămat şi repararea integrală a pagubei cauzate prin emiterea actului administrativ nelegal.

Numai într-o astfel de situaţie pot fi înlăturate integral efectele negative produse de actul întocmit cu nerespectarea cerinţelor legale, iar dreptul vătămat poate fi restabilit în mod concret şi efectiv.

Reintegrarea în funcţia deţinută la momentul emiterii actului nelegal, cu plata despăgubirilor aferente până la această dată, reprezintă expresia juridică a restabilirii situaţiei anterioare, în cazul anulării actului administrativ supus judecării.

În ipoteza în care instanţa dispune reintegrarea sa, recurentul-reclamant consideră că, pe calea administrativă, ierarhic superioară, ar fi posibilă reglementarea acestei situaţii, întrucât s-ar putea emite un act administrativ de numire în funcţie, urmând să poată opta în sensul de a continua raportul de serviciu şi de a-şi suspenda dreptul la pensie, existând astfel posibilitatea încheierii unui nou raport de serviciu cu efectul încetării temporare a drepturilor de pensie, ca efect al hotărârii judecătoreşti.

Aceasta este singura modalitate de a înlătura efectiv consecinţele nefavorabile pe care ordinul le-a produs asupra sa şi de a fi reparat pe deplin prejudiciul ce i-a fost adus prin actul administrativ anulat.

În sens contrar, prejudiciul cauzat lui prin pierderea dreptului subiectiv de a exercita funcţia de conducere ca urmare a unui act declarat nelegal nu va fi reparat, ceea ce înseamnă o încălcare a principiului reparării integrale a pagubei.

Aşadar, decizia de pensionare nu împiedică repunerea în funcţia deţinută anterior şi nu poate înlătura în cauză aplicabilitatea unor principii fundamentale de drept care să asigure restabilirea legalităţii.

Mai arată că autorităţilor intimate le revine obligaţia repunerii în situaţia anterioară emiterii actului administrativ nelegal, în acord cu dispoziţiile art. 573, 577 din O.U.G. nr. 57/2019 care reglementează răspunderea administrativ-patrimonială.

3.2. Prin recursul formulat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, să se constate că data de la care reclamantul a fost înscris la pensie de limită de vârstă şi i-a încetat raportul de serviciu este de 11.05.2020, să se constate că în mod greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 de RON reprezentând taxă de timbru şi, totodată, să se dispună reducerea onorariului avocaţial în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Printr-o primă critică, arată că, aşa după cum rezultă din decizia de pensionare nr. 359150/25.06.2020, data înscrierii la pensie a reclamantului (data la care i-au încetat raporturile de serviciu) este 11.05.2020, şi nu 25.06.2020, cum greşit a reţinut instanţa de fond, şi care este de fapt data emiterii deciziei de pensionare.

În conformitate cu prevederile art. 517 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, raportul de serviciu al contestatorului a încetat de drept la data de 11.05.2020, respectiv data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Prin urmare, având în vedere că 11.05.2020 este data la care reclamantul a fost înscris la pensie de limită de vârstă şi i-a încetat raportul de serviciu, obligarea CJP Bihor la despăgubiri egale cu diferenţa între veniturile obţinute şi cuantumul salariilor indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care a beneficiat corespunzător funcţei de director executiv pentru perioada 11.05.2020-25.06.2020 este contrară prevederilor legii, acesta nemaiavând calitatea de salariat în perioada respectivă şi, prin urmare, nu a mai încasat venituri salariale.

Printr-o a doua critică, arată că în mod cu totul neîntemeiat şi nelegal a fost obligată la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 2.200 RON constând în onorariu avocaţial şi taxa de timbru.

Cât priveşte greşita obligare a sa la plata taxei judiciare de timbru, arată că, potrivit art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013:

"Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă", iar potrivit art. 270 din Codul muncii, "Cauzele prevăzute la art. 266 sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbrul judiciar".

În plus, prin încheierea din data de 16.09.2020, s-a reţinut că cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Având în vedere că taxa judiciară de timbru a fost achitată şi depusă la dosar de reclamantă benevol, fără să aibă această obligaţie, culpa efectuării acestei cheltuieli aparţine exclusiv reclamantei care trebuie să şi-o asume.

În ceea ce priveşte obligarea sa la plata onorariului avocaţial, apreciază că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.. Astfel, întrucât a admis acţiunea reclamantului în parte, trebuia să dispună reducerea onorariului avocaţial în conformitate cu dispoziţiile antereferite.

3.3. Prin recursul formulat de pârâta Casa Naţională de Pensii Publice, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei recurate, iar în rejudecare, să se constate că data de la care reclamantul a fost înscris la pensie de limită de vârstă şi i-a încetat raportul de serviciu este de 11.05.2020.

Recurenta-pârâtă arată că, aşa după cum rezultă din decizia de pensionare nr. 359150/25.06.2020, data înscrierii la pensie a reclamantului (data la care i-au încetat raporturile de serviciu) este 11.05.2020, şi nu 25.06.2020, cum greşit a reţinut instanţa de fond.

Precizează că data de 25.06.2020 este de fapt data emiterii deciziei de pensionare şi nu data de la care reclamantul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă, respectiv data de la care urmează să primească drepturile.

Susţine că, în conformitate cu prevederile art. 517 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, raportul de serviciu al contestatorului a încetat de drept la data de 11.05.2020, respectiv data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare.

Prin urmare, având în vedere că data de 11.05.2020 este data la care reclamantul a fost înscris la pensie de limită de vârstă şi i-a încetat raportul de serviciu, obligarea CJP Bihor la despăgubiri egale cu diferenţa între veniturile obţinute şi cuantumul salariilor indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care a beneficiat corespunzător funcţei de director executiv pentru perioada 11.05.2020-25.06.2020 este contrară prevederilor legii, acesta nemaiavând calitatea de salariat în perioada respectivă şi, prin urmare, nu a mai încasat venituri salariale.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurentul-reclamant A. a depus întâmpinare faţă de recursurile declarate de pârâte, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Bihor a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.3. Recurenta-pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul A.

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, în raport cu motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. (5) C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanţe faptul că a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 394 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 254 şi art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prin aceea că nu a constatat că pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor era decăzută din exercitarea dreptului de a propune probe şi, astfel, să nu ia în seamă ca mijloc de probă decizia emisă pe numele reclamantului privind acordarea pensiei pentru limită de vărstă, ca urmare a depunerii acestui înscris la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor.

Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate prevederile art. 394 alin. (3), coroborat cu art. 254 şi art. 185 alin. (1) C. proc. civ., art. 13, art. 14 şi art. 22 C. proc. civ., în maniera în care a procedat prima instanţă la soluţionarea fondului cauzei cu privire la acest motiv de casare. Astfel, din practicaua încheierii de amânare a pronunţării din data de 28 octombrie 2020, se observă că a fost respinsă cererea formulată de reprezentantul convenţional al reclamantului, privind decăderea pârâtei CJP Bihor din dreptul de a propune proba constând în decizia de pensionare a reclamantului, emisă în data de 25.06.2020, şi aplicarea sancţiunii neluării ei în considerare, având în vedere că a fost depusă după închiderea dezbaterilor în fond şi după ce instanţa a rămas în pronunţare.

Este adevărat că art. 394 alin. (3) C. proc. civ. prevede că, după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă, iar art. 254 alin. (1) acelaşi C. civ., probele se pot propune, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel.

Însă, în cauză, decizia de pensionare a reclamantului nu putea fi anexată întâmpinării înregistrată la dosar de pârâta CJP Bihor, la 16.06.2020, întrucât a fost emisă ulterior acestui moment, respectiv la data de 25.06.2020.

Cum actul a fost emis pe parcursul procesului, tocmai pentru a asigura contradictorialitatea şi dreptul la apărare, instanţa de fond trebuia să repună cauza pe rol, astfel cum a şi procedat, sens în care a citat părţile pentru termenul din 28 octombrie 2020, dându-le astfel posibilitatea să discute împrejurarea respectivă.

În acest context, se observă că judecătorul de fond şi-a exercitat rolul activ, iar măsurile dispuse de acesta în cadrul procesului s-au întemeiat pe prevederile legale incidente, contrar susţinerilor recurentului-reclamant.

Pe de altă parte, din moment ce înscrisul exista încă de la primul termen de judecată din 22.07.2020, astfel cum afirmă recurentul-reclamant prin cererea de recurs, obligaţia depunerii acestuia la dosar îi revenea chiar lui, având în vedere că solicitase reintegrarea pe postul deţinut anterior, or, acesta a preferat să nu aducă la cunoştinţa instanţei acest aspect.

În consecinţă, Înalta Curte respinge motivul de casare circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca nefondat, întrucât nu se poate concluziona că recurentului-reclamant i-a fost încălcat vreun drept procesual în maniera în care prima instanţă a intrumentat dosarul la ultimul termen de judecată sub aspectul invocat.

În continuare, examinând sentinţa atacată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, întrucât instanţa a aplicat judicios dispoziţiile de drept substanţial, considerentele prezentate justificând soluţia adoptată.

Potrivit art. 577 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ:

"Răspunderea administrativ-patrimonială este angajată dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) actul administrativ contestat este ilegal;

b) actul administrativ ilegal este cauzator de prejudicii materiale sau morale;

c) existenţa unui raport de cauzalitate între actul ilegal şi prejudiciu;

d) existenţa culpei autorităţii publice şi/sau a personalului acesteia."

În cauza de faţă, astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, sunt îndeplinite toate aceste condiţii ale răspunderii administrativ patrimoniale, prevăzute de textul de lege antereferit.

În realitate, recurentul-reclamant nu critică o greşită aplicare în speţă a art. 577 din O.U.G. nr. 57/2019 sub aspectul îndeplinirii condiţiilor răspunderii administrativ patrimoniale, ci este nemulţumit de faptul că prima instanţă nu a dispus reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior în baza ordinului anulat, acordând în mod greşit valoare probatorie deciziei sale de pensionare.

Contrar susţinerii recurentului-reclamant, Înalta Curte reţine că instanţa de fond nu putea ignora efectele pe care decizia de pensionare le-a produs, neputând să dispună reintegrarea asestuia în funcţia deţinută anterior în baza ordinului anulat, din moment ce, la data pronunţării sentinţei recurate, acesta era deja pensionat şi, prin urmare, raportul de serviciu îi încetase de drept.

Înalta Curte constată că nu poate primi nici susţinerile recurentului-reclamant în sensul că, în situaţia în care instanţa ar dispune reintegrarea sa, ar putea opta să îşi continue serviciul, suspendându-şi dreptul la pensie, deoarece reclamantul avea această posibilitate înainte de a solicita înscrierea la pensie de limită de vârstă.

Astfel, potrivit art. 517 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019, (î)n mod excepţional, pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu."

Or, în cauză, recurentul-reclamant nu a uzat de această reglementare legală, deşi avea acest drept, ci a optat pentru aplicarea art. 517 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019, care prevede că "(1) Raportul de serviciu existent încetează de drept: […] d) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, dacă persoana care are competenţa de numire în funcţia publică nu dispune aplicarea prevederilor alin. (2); […]".

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

II.2. În ceea ce priveşte recursurile declarate de pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi Casa Naţională de Pensii Publice

Analizând criticile formulate de recurentele-pârâte, în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

O primă critică invocată prin ambele recursuri, priveşte greşita reţinere de către instanţa de fond a datei de la care reclamantul a fost înscris la pensie de limită de vârstă.

Recurentele-pârâte susţin, în esenţă, că data înscrierii la pensie a reclamantului este 11.05.2020, aşa cum rezultă din decizia de pensionare, în timp ce instanţa de fond a reţinut că această dată este 25.06.2020.

Analizând decizia nr. 359150/25.06.2020 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru solicitantul A., reclamantul din cauză, aflată la dosarul de fond, Înalta Curte reţine că, la lit. C) din cuprinsul acesteia se menţionează că "plata drepturilor se va face începând cu data: 11.05.2020". Din cuprinsul aceleiaşi decizii, observă Înalta Curte că, data emiterii acesteia este 25.06.2020.

Prin urmare, Înalta Curte constată că data înscrierii la pensie a reclamantului este 11.05.2020, iar nu 25.06.2020, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, astfel că este fondată critica recurentelor-pârâte sub acest aspect.

Cât priveşte critica invocată prin recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Bihor, în sensul greşitei obligări a acesteia la plata taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că şi această critică este fondată, având în vedere că litigiul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la art. 270 din Codul muncii.

În plus, prin încheierea din data de 16.09.2020, chiar instanţa reţinuse că cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor să achite reclamantului taxa judiciară de timbru în sumă de 200 RON care, de altfel, fusese achitată şi depusă la dosar de reclamant fără ca instanţa să îi solicite o astfel de taxă.

În fine, o ultimă critică invocată tot de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, prin recursul său, vizează greşita aplicare a art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit căruia, "(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. (...)".

În acest sens se susţine că, din moment ce acţiunea reclamantului a fost admisă în parte, se impunea ca instanţa de fond să reducă onorariul avocaţial solicitat de reclamant.

Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 3/2020 din 20 ianuarie 2020 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca urmare, nu vor fi analizate criticile din recursul pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Bihor care antamează chestiunea proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţial acordat de prima instanţă reclamantului care a câştigat procesul.

În fapt, admiţând în parte cererea de chemare în judecată, în baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., prima instanţă a obligat pârâtele, în solidar, potrivit naturii juridice a raporturilor existente între acestea, să plătească reclamantului suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, proporţional cu admiterea cererii de chemare în judecată.

Fiind în culpă procesuală, pârâtelor le revine obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată suportate de partea adversă, în conformitate cu dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., astfel că în mod legal prima instanţă a stabilit obligaţia de plată a onorariului de avocat, apreciind asupra cuantumului acestuia, potrivit art. 453 alin. (2) din actul normativ menţionat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi Casa Naţională de Pensii Publice, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va stabili că despăgubirile sunt acordate reclamantului până la data de 11.05.2020, data înscrierii acestuia la pensie, va înlătura obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 200 RON, stabilită în sarcina pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Bihor, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 111 din data de 28 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursurile declarate de pârâtele Casa Judeţeană de Pensii Bihor şi Casa Naţională de Pensii Publice.

Casează sentinţa civilă atacată şi, rejudecând, stabileşte că despăgubirile sunt acordate reclamantului până la data de 11.05.2020, data înscrierii acestuia la pensie.

Înlătură obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 200 RON, stabilită în sarcina pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Bihor.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.