Judicial review of inspection dismissal for alleged disciplinary breach based on non-abstention and faulty legal reasoning

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 februarie 2020, sub nr. x/2020, precizată ulterior sub aspectul cadrului procesual pasiv, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Inspecţia Judiciară şi B., anularea rezoluţiei inspectorului-şef al I.J. emisă la data de 29 ianuarie 2020 în lucrarea nr. C20-76, comunicată reclamantului în data de 3 februarie 2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 793 pronunţată la data de 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Inspecţia Judiciară şi B., ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant susţine că nerespectarea de către pârâta B. a dispoziţiilor legale cu privire la incompatibilitate şi obligaţia abţinerii constituie o încălcare a prevederilor art. 10 din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi este calificată ca fiind abatere, prin dispoziţiile art. 99 lit. b) şi i) din Legea nr. 303/2004. Astfel, în condiţiile în care pârâta B. (în calitate de procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara) a instrumentat dosarul nr. x/2013, în care au fost urmăriţi penal executorul judecătoresc (C.) şi cele două surori (D. şi E.) şi în care a emis Ordonanţa din 13.05.2013, pârâta era incompatibilă să instrumenteze şase ani mai târziu dosarul nr. x/2019 care viza aceleaşi persoane.

Susţine recurentul-reclamant că printre argumentele pe care le-a invocat prin plângerea înaintată Inspecţiei Judiciare a fost şi acela al eludării de către pârâta B. a situaţiei de incompatibilitate şi a nerespectării obligaţiei de a se abţine în cauza 104/P/2019, iar dacă instanţa de fond avea nelămuriri cu privire la această chestiune a sesizării Inspecţiei Judiciare trebuia să facă aplicarea dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce nu a făcut.

Mai arată recurentul-reclamant că, invocând că pârâta Inspecţia Judiciară nu poate, în limitele atribuţiilor cu care este investită, să cenzureze soluţia pe care procurorul o pronunţă prin ordonanţa de clasare (ordonanţă ce este supusă controlului procurorului ierarhic superior şi judecătorului de cameră preliminară), în fapt, instanţa de fond a deviat de la chestiunile concrete pe care le-a invocat în motivarea plângerii împotriva pârâtei B. şi pe care Inspecţia Judiciară le-a ignorat atunci când a analizat faptele.

Face precizarea că, prin plângere, nu a solicitat ca Inspecţia Judiciară să cenzureze ordonanţele din 13.03.2013 şi 15.05.2019. În acest context, apreciază ca fiind netemeinice şi injuste cele reţinute de instanţa de fond, în pag. 7 a sentinţei civile nr. 793/16.09.2020, respectiv:

"Or, nici inspectorul judiciar şi nici, subsecvent, prezenta instanţă nu pot cenzura, pentru că asta solicită în fapt reclamantul, chiar dacă nu într-o manieră directă, măsurile/soluţiile dispuse de magistraţi în cadrul efectuării actelor de urmărire penală şi nici soluţiile dispuse de instanţele de judectă".

Pârâta B. a motivat ordonanţa de clasare din 15.05.2019, emisă în dosarul nr. x/2019, pe considerentul că faptele ar fi fost cercetate şi soluţionate (tot de către această pârâtă) în 2013, prin ordonanţa din 13.03.2013, emisă în dosarul nr. x/2013. Lecturând, însă, ordonanţa ultim menţionată, rezultă că pârâta B. nu a cercetat şi nu a pronunţat o soluţie în legătură cu chestiunile ce au făcut obiectul dosarului nr. x/2019 Prin urmare, motivarea la care a apelat pârâta B. în argumentarea ordonanţei din 15.05.2019, emisă în dosarul nr. x/2019, este contrară raţionamentului juridic şi constituie abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Arată că, potrivit art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

Precizează că a învederat Inspecţiei Judiciare şi instanţei de fond atât reaua-credinţă manifestată de pârâta B., cât şi chestiunile concrete, neinterpretabile, din care derivă abaterea în cauză. La lit. A), B, C şi D din cererea de recurs reiterează aceste chestiuni, care, în opinia sa, au scopul de a demonstra abaterea înfăptuită de pârâta B., şi nu de a fi cenzurate ordonanţele din 13.05.2013 şi 15.05.2019.

Întrucât pârâta B., cu rea-credinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţia profesională de a propune prin ordonanţa din 15.05.2019 emisă în dosarul nr. x/2019, sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu o propunere în temeiul dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., s-a ajuns la situaţia aberantă ca acte netemeinice şi nelegale, respectiv raportul de evaluare nr. x/20.07.2012, recipisa nr. x/13.03.2013, procesul-verbal de licitaţie publică imobiliară din 13.03.2013, actul de adjudecare din 03.04.2013, a căror nulitate şi desfiinţare este reglementată prin norme legale, să nu fie desfiinţate.

Această abatere săvârşită de pârâta B. a făcut obiectul plângerii înaintate pârâtei Inspecţia Judiciară, iar instanţa de fond a interpretat-o eronat ca fiind o solicitare de cenzurare a ordonanţelor din 13.05.2013 şi din 15.05.2019.

În opinia recurentului-reclamant, pârâta B. a manipulat legea în mod conştient, obţinând, prin aceasta, un avantaj pentru executorul judecătoresc C. şi surorile D. şi E. şi o vătămare a intereselor sale.

Pârâta B. a manifestat o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri elementare profesionale, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, iar nerespectarea normelor poate fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare.

În concluzie, solicită admiterea recursului, în sensul ca instanţa supremă să desfiinţeze rezoluţia atacată şi să dispună pârâtei Inspecţia Judiciară să refacă cercetarea disciplinară a pârâtei B..

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de recurs, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi urmează să o respingă, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) cu referire la art. 488 din C. proc. civ., argumentele invocate de recurentul-reclamant se pot circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 acelaşi Cod.

II.2. În ceea ce priveşte fondul recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare reţinut, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi B., anularea rezoluţiei din data de 19 ianuarie 2020 emisă de Inspectorului-şef în lucrarea nr. C20-76.

Instanţa de fond a respins ca nefondată acţiunea reclamantului, înlăturând punctual toate argumentele invocate. Astfel, în ceea ce priveşte aspectele supuse Inspecţiei Judiciare prin sesizarea înregistrată în data de 18 octombrie 2019 sub nr. x, instanţa a reţinut că sunt legale concluziile inspectorului judiciar şi cele ale Inspectorului şef, expuse prin rezoluţiile lor, în sensul neidentificării în cauză a unor indicii în legătură cu săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în mod corect dispunându-se clasarea sesizării potrivit art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004; iar cât priveşte aspectul referitor la pretinsa săvârşire de către pârâta B. a abaterii prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, prin aceea că a instrumentat dosarul nr. x/2019, instanţa nu l-a analizat, constatând că acest aspect nu a făcut obiectul sesizării analizate de Inspecţia Judiciară.

Reclamantul a criticat sentinţa de fond, invocând critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a reţinut la pct. II.1 din prezenta decizie.

O primă critică invocată vizează faptul că instanţa de fond a realizat o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 99 lit. t) şi art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004. Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Din interpretarea textelor de lege aplicabile, rezultă că instanţa de judecată nu efectuează ea însăşi o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.

Instanţa de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condiţiile Legii nr. 554/2004. Este evident, astfel, că doar în măsura constatării unei încălcări a legii în emiterea actului, instanţa de judecată poate desfiinţa actul nelegal şi trimite cauza pentru continuarea procedurii disciplinare.

Criticile recurentului, astfel cum au fost anterior reţinute, sunt nefondate.

Interpretarea normelor de drept în raport de situaţia de fapt reţinută nu poate constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în fapt, modalitatea de aplicare a legii, care excede controlului administrativ. Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, în raport cu situaţia de fapt reţinută, în baza normelor de drept aplicabile cauzei.

Totodată, Înalta Curte apreciază că argumentaţia prezentată de recurent nu poate, în sine, susţine concluzia unei rele credinţe, întrucât reaua credinţă nu se prezumă şi nu există niciun fel de indiciu în acest sens care să rezulte din probatoriul administrat. Nu se poate reţine nici grava neglijenţă, câtă vreme trebuie avută în vedere distincţia dintre culpa levissima şi culpa lata, respectiv delimitarea dintre diligenţă şi neglijenţă, iar, în cauza de faţă, dincolo de aspectele privind neîncadrarea faptelor în parametrii elementului material al laturii obiective a abaterii, nu se poate reţine un nivel de gravitate de natură a genera atragerea abaterii disciplinare, neexistând, de altfel, indicii că prin faptele clamate magistratul ar fi urmărit sau acceptat posibilitatea producerii unei vătămări recurentului.

Mai trebuie subliniat faptul că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de magistrat şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală.

Niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăseşte în cauză.

Înalta Curte reţine ca fiind corectă constatarea primei instanţe potrivit căreia, în raport cu circumstanţele cauzei şi a înscrisurilor de la dosar, în mod întemeiat Inspecţia Judiciară a dispus clasarea sesizării petentului sub aspectul abaterilor disciplinare invocate de către acesta, întrucât nu au fost identificate indicii cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t), respectiv art. 991 din Legea nr. 303/2004.

În final, Înalta Curte înlătură şi critica referitoare la aspectul că prima instanţă nu a verificat în concret incidenţa dispoziţiilor art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, în sensul reţinerii săvârşirii de către pârâta B. a abaterii prevăzute de aceste dispoziţii, pentru nerespectarea obligaţiei de a se abţine în dosarul nr. x/2019.

Pentru a răspunde acestei critici, Înalta Curte reţine că aspectele sesizate de recurentul-reclamant Inspecţiei Judiciare sunt cele care se regăsesc în cuprinsul înscrisului intitulat "Plângere împotriva numitului F., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara", înregistrat iniţial la Ministerul Justiţiei sub nr. x/13.03.2019 şi primit la Inspecţia Judiciară la data de 17.10.2019, respectiv cele menţionate în cuprinsul Rezoluţiei de clasare nr. 4053/A/26.11.2019 emisă în lucrarea nr. 19-4870 de Direcţia de inspecţia pentru procurori din cadrul Insecţiei Judiciare, referitoare la nemulţumirea recurentului faţă de modul de instrumentare a dosarului penal nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în sensul că, deşi a prezentat probe şi argumente care nu au fost cercetate în cauză, procurorul general al acestei unităţi de parchet i-a respins plângerea ca nefondată prin lucrarea nr. 8/II/2019.

Ulterior, prin plângerea adresată inspectorului-şef împotriva rezoluţiei de clasare, recurentul a reclamat şi săvârşirea de către procuror B. a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, iar prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamantul a contestat soluţia dispusă de Inspectorul-şef, invocând faptul că nu a ştiut că procurorul B. a fost învestită cu instrumentarea dosarului nr. x/2019

Mai reţine Înalta Curte că, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 317/2004 (forma în vigoare în perioada de referinţă), "(1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, (…)" şi că "(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare. (...)." De asemenea, potrivit alin. (4) din aceeaşi lege, "(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, (…)".

Aplicând aceste prevederi legale la contextul factual anterior expus, Înalta Curte reţine că aspectele referitoare la procurorul B. şi la presupusa abatere pe care ar fi săvârşit-o acest procuror nu se regăsesc şi în sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare ci, doar în plângerea adresată inspectorului-şef împotriva rezoluţiei de clasare, iar această problemă este reluată ulterior în faţa instanţei de fond.

Procedând astfel, în mod evident, recurentul-reclamant a adăugat un motiv nou sesizării sale iniţiale, contrar dispoziţiilor legale menţionate.

Chiar dacă aspectele în legătură cu pârâta B. au fost menţionate în cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată, contrar susţinerii recurentului, că în mod corect instanţa de fond a analizat legalitatea şi temeinicia actului administrativ contestat prin raportare la sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare de către reclamant (în care nu se regăsesc referiri la procurorul B. şi presupusa abatere săvârşită de aceasta), în limitele date de controlul rezoluţiei de clasare şi sfera de analiză a acesteia din urmă.

Ceea ce nu este bine înţeles de către recurent este un fapt clar exprimat în hotărârea atacată şi anume:

"Împrejurarea că reclamantul ar fi aflat abia cu prilejul primirii rezoluţiei de clasare că este vorba despre acelaşi procuror care instrumentase şi dosarul anterior nu schimbă cu nimic datele problemei, instanţa neputându-se substitui Inspecţiei Judiciare pentru a analiza ea însăşi aspectul neabţinerii, după cum nici Inspecţia Judiciară nu era îndreptăţită să o facă în soluţionarea plângerii."

Prin urmare, criticile formulate de recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 793 din data de 16 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 noiembrie 2022.