Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5052/2022 AI generated

Unstamped revision request: annulment for non-payment of mandatory judicial stamp tax despite formal notice

Case Number Decizia nr. 5052/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the revision request filed by the applicant as unmarked, upholding the prior final decision that had dismissed the applicant's administrative challenge. The underlying dispute concerned the termination of a victim-of-communism indemnity payment by a county pension house and the subsequent challenge to a normative administrative act, but the case was initially dismissed on admissibility grounds for failing to complete a mandatory pre-trial procedure. On revision, the court determined that the statutory obligation to pay the 100 RON judicial stamp tax for the revision petition was not fulfilled, despite the applicant being formally notified of the requirement to tender proof of payment. Relying on Article 248 of the Civil Procedure Code in conjunction with Article 197 and Articles 148(6), and the specific tax obligations under Articles 26(2), 32, and 33 of O.U.G. No. 80/2013, the court ruled that the failure to stamp the request necessitated its annulment, leaving the original adverse judgment in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 din Legea nr. 554/2004, art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 148 alin. (6) din C. proc. civ, art. 197 C. proc. civ, art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013; Unstamped revision request: annulment for non-payment of mandatory judicial stamp tax despite formal notice: The underlying dispute concerned the termination of a victim-of-communism indemnity payment by a county pension house and the subsequent challenge to a normative administrative act, but the case was initially dismissed on admissibility grounds for failing to complete a mandatory pre-trial procedure. On revision, the court determined that the statutory obligation to pay the 100 RON judicial stamp tax for the revision petition was not fulfilled, despite the applicant being formally notified of the requirement to tender proof of payment. Relying on Article 248 of the Civil Procedure Code in conjunction with Article 197 and Articles 148(6), and the specific tax obligations under Articles 26(2), 32, and 33 of O.U.G. No. 80/2013, the court ruled that the failure to stamp the request necessitated its annulment, leaving the original adverse judgment in force.

Keywords

AI generated
civil annulment revision of a judgment proof of payment grounds for cassation non-administrative dispute tax procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 21 din Legea nr. 554/2004
Împotriva acestei decizii a formulat revizuire A., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.
art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
În conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat.
art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013
Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art.
art. 148 alin. (6) din C. proc. civ
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ.
art. 197 C. proc. civ
Provision mandating that failure to provide proof of payment for a stamped petition results in its annulment.
art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013
32 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrată, a cererii de revizuire formulată de revizuentul A.
art. 248 C. proc. civ
Main procedural basis for annulling the revision request due to its non-payment of the mandatory stamp duty.
art. 148 alin. (6) C. proc. civ
Provision establishing the legal obligation to stamp petitions addressed to judicial courts.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 248 C. proc. civ.

Main procedural basis for annulling the revision request due to its non-payment of the mandatory stamp duty.

art. 148 alin. (6) C. proc. civ.

Provision establishing the legal obligation to stamp petitions addressed to judicial courts.

art. 197 C. proc. civ.

Provision mandating that failure to provide proof of payment for a stamped petition results in its annulment.

art. 26 alin. (2) O.U.G. nr. 80/2013

Specific norm defining the quantum of the judicial stamp tax (100 RON) due for the revision request.

art. 32 O.U.G. nr. 80/2013

Norm confirming that judicial stamp taxes are due for both first instance and appeal proceedings.

art. 33 O.U.G. nr. 80/2013

Provision governing the procedure and deadline for curing the non-payment of the stamp duty.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Argeş la data de 04.12.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Argeş, solicitând anularea Deciziei nr. 312979 din 30.03.2015 privind încetarea plăţii indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 341/2004, în forma în vigoare de la data emiterii deciziei, şi obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului provocat prin nerespectarea dispoziţiilor legale în perioada 01.01.2015 - data plăţii efective, indexate conform normelor legale în vigoare.

La data de 27.03.2018, reclamantul a formulat cerere adiţională, completând pretenţiile sale cu aceea de a fi anulate dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 563/2014 şi, pe cale de consecinţă, de a se constata nulitatea efectelor O.U.G. nr. 95/2014.

Prin încheierea de şedinţă din data de 09.05.2018, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a disjuns capătul de cerere ce vizează anularea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 563/2014 şi formarea uni nou dosar cu nr. x/2018

Prin sentinţa nr. 2361/09.05.2018, pronunţată în dosarul nou format nr. x/2018, aceeaşi instanţă a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârâta Casa de Pensii Argeş, şi, în temeiul art. 4 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a faptului că se contestă legalitatea unui act administrativ normativ emis de o autoritate publică centrală, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La Curtea de Apel Piteşti dosarul a fost înregistrat la data de 23.05.2018, iar la solicitarea reclamantului au fost citaţi în calitate de pârâţi Guvernului României şi Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989.

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 108/F- CONT din 10 octombrie 2018, pronunţată în dosar nr. x/2018, a respins, ca inadmisibilă, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 - 1989.

3. Hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia civilă nr. 5194 din data de 15 octombrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 108/F-CONT din 10 octombrie 2018, a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

4. Cererea de revizuire

Împotriva acestei decizii a formulat revizuire A., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004.

5. Hotărârea Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cererea de revizuire în raport dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., incidente pricinii, Înalta Curte va anula cererea de revizuire ca netimbrată.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

În conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru cererea de revizuire se taxează cu 100 RON pentru fiecare motiv de revizuire invocat.

Conform adresei emise la data de 03.01.2022 şi comunicată la data de 05.01.2022, revizuentul a fost citat cu menţiunea obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

Sub acest aspect se constată că cererea adresată instanţei nu a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru datorată, deşi revizuentului i s-a pus în vedere că are obligaţia să achite taxa datorată, în valoare de 100 RON, conform art. 26 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei", iar art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ. potrivit cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi act normativ care dispun în mod expres că:

"În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate rezultă că pentru soluţionarea cererii de revizuire revizuentul avea obligaţia de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat.

Or, în speţă, se constată că revizuentul nu s-a conformat obligaţiei legale de a timbra cererea dedusă judecăţii, nici la momentul formulării acesteia, nici la solicitarea instanţei, până la termenul de judecată din data de 01 noiembrie 2022, aspect în raport de care Înalta Curte va dispune anularea cererii de revizuire.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 248, coroborat cu art. 148 alin. (6) şi art. 197 C. proc. civ., raportat la art. 26 alin. (2), art. 32 şi art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte va dispune anularea, ca netimbrată, a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 5194 din 15.10.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 5194 din data de 15 octombrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.