Appeal over judge's discipline for labour-case handling rejected as unfounded

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul prezentei instanţe la data de 30.04.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei inspectorului-şef B. dispusă la data de 14 aprilie 2020 în dosarul nr. x înregistrat la Inspecţia Judiciară şi împotriva Rezoluţiei 220/A/2020 pronunţată de dl. inspector judiciar C. în dosarul înregistrat la Inspecţia Judiciară sub numărul x, prin care a solicitat instanţei să anuleze cele două rezoluţii menţionate mai sus, ca fiind netemeinice şi nelegale, să admită plângerea pe care a depus-o la Inspecţia Judiciară în data de 18 octombrie 2019 şi să ia măsurile cuvenite împotriva d-lui judecător D. din cadrul Judecătoriei Negreşti-Oaş, care, în cazul său a dat dovadă de rea-credinţă sau de gravă neglijenţă în serviciu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1005 din data de 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1005 din data de 21 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs relamantul A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant a arătat că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, în sensul că situaţia sa este cât se poate de clară iar motivele pe care se întemeiază hotărârea nu respectă şi nu reflectă realitatea pe care a prezentat-o în detaliu cu dovezi şi argumente care au fost ignorate, fiind ignorată decizia nr. 5724/2013-R pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. x/2013 la 13.12.2013.

Prin această decizie este precizat cât se poate de clar că perioada sa de angajare se sfârşeşte odată cu demisa depusă şi refuzată, adică la 29.nov. 2012, ceea ce nu rezultă din documentul eliberat de CNPP la 27.012021, din care se poate observa faptul că fostul angajator a declarat că a fost angajat 14zile lucrătoare în luna septembrie 2012, doar 7 zile în luna octombrie 2012, când eu de fapt trebuia sa figurez cu 23zile declarate in luna octombrie si 20zile declarate in luna noiembrie 2012.

Recurentul - reclamant a susţinut că s-a angajat la compania E. S.R.L. la data de 10.09.2012, iar la 29.11.2012 şi-a depus demisia ce i-a fost ilegal refuzată. După ce Curtea de Apel Oradea a anulat falsurile făcute de cei de la E., fostul angajator i-a eliberat o adeverinţă de vechime la fel de falsă ca actele anulate de Curtea de Apel Oradea la 13.12.2013.

Recurentul - reclamant a arătat că toate aceste fapte săvârşite de fostul său angajator au fost trecute cu vederea de către dl. judecător D., considerând că a făcut aceasta cu rea credinţă, dar este posibil şi să fi greşit, dând dovadă de gravă neglijenţă. În ambele cazuri se face responsabil pentru prejudiciul ce i-a fost făcut, cu implicaţii asupra carierei sale profesionale.

Precizează că nu a cerut judecarea sau rejudecarea dosarului de la Judecătoria Negesti-Oaş, ci a cerut sancţionarea domnului judecător pentru considerentele precizate mai sus.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurentul-reclamant, circumscrise de acesta dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., şi de apărările formulate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul reclamantului este nefondat şi îl va respinge în consecinţă, pentru considerentele ce succed.

Prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, înregistrată la data de 21.10.2019, reclamantul A., a formulat plângere împotriva domnului judecător D. din cadrul Judecătoriei Negreşti-Oaş, susţinând în esenţă că magistratul, prin exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, după ce a tergiversat soluţionarea dosarului, a respins nefondat plângerile pe care le-a depus împotriva fostului angajator (E. SRL) pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti, mai precis, pentru refuzul angajatorului de a efectua modificările referitoare la vechimea în muncă, aşa cum au fost stabilite şi prin Decizia Curţii de Apel Oradea.

Prin Rezoluţia nr. 220/A emisă la data de 20.01.2020, în baza art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării formulate de petentul A., întrucât în urma verificărilor efectuate, nu au fost identificate indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, de natură să atragă răspunderea disciplinară a domnului judecător D. din cadrul Judecătoriei Negreşti-Oaş.

Prin Rezoluţia nr. x din data de 13 aprilie 2020 emisă de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare s-a dispus respingerea plângerii formulate împotriva Rezoluţiei nr. 220/A emisă la data de 20.01.2020 şi menţinerea rezoluţiei atacate.

Prin cererea de chemare în judecată, contestatorul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de Rezoluţia nr. x din data de 13 aprilie 2020 emisă de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare şi faţă de Rezoluţia de clasare nr. 220/A emisă la data de 20.01.2020, considerând că acestea sunt nelegale.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În prezenta cauză recurentul-reclamant a susţinut că motivele pe care se întemeiază sentinţa recurată nu respectă şi nu reflectă realitatea pe care a prezentat-o în detaliu cu dovezi şi argumente.

În speţă, din lecturarea considerentelor sentinţei recurate Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi la limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel fiind, judecătorul fondului a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată. Din considerentele expuse în hotărârea de fond recurată, rezultă că judecătorul fondului a făcut o justă analiză a susţinerilor părţilor şi a răspuns argumentelor acestora, expunând în mod just, logic şi gradual considerentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Prin urmare, se constată că motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, răspunzând instanţa de fond în mod punctual şi argumentat susţinerilor reclamantului, în raport de probele şi actele de la dosar şi de normele legale aplicabile în materie. Sub acest aspect Înalta Curte constată că, în realitate, toate susţinerile recurentului-reclamant vizează aspecte de fapt din dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Negreşti -Oaş şi reflectă dezacordul părţii în privinţa argumentelor care au stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă, fără a susţine însă motivul de casare invocat.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este fondat. Împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea hotărârii, deoarece acest text de lege se referă, printre altele, la necuprinderea motivelor pe care se fundamentează, ipoteză care, aşa cum s-a arătat, nu se verifică în speţă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi recurentul a invocat aceste dispoziţii, considerând că hotărârea de fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, din dezvoltarea recursului nu rezultă că au fost formulate critici concrete care să poată face posibilă o încadrare a acestora în dispoziţii legale invocate.

Potrivit acestui motiv de recurs invocat de parte, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. încălcarea normelor de drept material putându-se face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute în mod greşit în raport de exigenţele textului de lege.

În cauză, recurentul a invocat acest motiv de casare doar în mod formal, fără să dezvolte argumente cu privire la normele de drept material pretins a fi fost încălcate de către instanţa de fond.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., în speţă la aceea prevăzută la alin. (1) pct. 8 al textului de lege anterior menţionat. Aceasta întrucât în practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, partea recurentă având obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute în mod expres şi limitativ de lege şi să dezvolte critici subsumate acestora, simpla indicare a textelor de lege neputând echivala cu motivarea recursului şi să determine, în mod implicit, casarea hotărârii atacate.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare prevăzute în mod expres la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1005 din 21 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.