Appeals against Judicial Inspection ruling nulled for late filing and insufficient grounds.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled both appeals and upheld the lower court's decision, which had dismissed the action on the merits and struck out the third party's intervention. The appellants had challenged a first-instance ruling that rejected their request to annul a resolution of the Judicial Inspection, concerning alleged misconduct by a judge. The appeals were declared null because the appellant company filed its grounds for appeal after the 15-day statutory deadline (under Article 20(1) of Law No. 554/2004, applying Article 489(1) of the Code of Civil Procedure), and the third-party appellant failed to state any specific grounds of illegality under Article 488 of the Code of Civil Procedure, raising only factual and personal grievances inadmissible in an appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 alin. (1) C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 184 din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ; Appeals against Judicial Inspection ruling nulled for late filing and insufficient grounds: The appellants had challenged a first-instance ruling that rejected their request to annul a resolution of the Judicial Inspection, concerning alleged misconduct by a judge. The appeals were declared null because the appellant company filed its grounds for appeal after the 15-day statutory deadline (under Article 20(1) of Law No. 554/2004, applying Article 489(1) of the Code of Civil Procedure), and the third-party appellant failed to state any specific grounds of illegality under Article 488 of the Code of Civil Procedure, raising only factual and personal grievances inadmissible in an appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedGround for declaring both appeals null due to lack of timely or proper grounds.
Procedural basis for the court's decision to rule on the appeals.
Full text
Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 10.04.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea rezoluţiei din 24.03.2020, data de Inspectorul Sef al Inspecţiei Judiciare in dosarul nr. x - 332 si dispunerea de masuri prin care, Curtea de Apel Bucureşti sau alte instituţii abilitate, sa sancţioneze faptele prezentate, comise de către dna. Judecător B., conform legislaţiei in vigoare.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1036 din data de 27 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea formulată de terţul C..
Pe fond, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1036 din data de 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pententul C..
Prin cererea de recurs, depuă la data de 13 ianuarie 2021, reclamanta A. S.R.L. nu a indicat motivele de recurs ci a precizat că urmează să depună motivele recursului după primirea sentinţei recurate.
La data de 17 martie 2021, recurenta - reclamantă A. S.R.L. a depus o notă prin care a dezvoltat motivele de recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea căii de atac exercitate, recurentul C. a arătat că instanţa de fond trebuia să observe faptul că prin cererea de intervenţie a susţinut motivele prezentate de reclamantă, solicitând admiterea acţiunii formulate de aceasta.
Referitor la motivele personale, a arătat că atitudinea judecătorului B. de a soluţiona majoritatea acţiunilor în care D. este parte în condiţiile în care ştia că avea numeroase motive să se abţină, îl prejudiciază în calitate de concesionar al unui teren aparţinând domeniului public al oraşului Novaci, revendicat în mod ilegal de acea asociaţie.
În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care a solicitat introducerea în cauză a tuturor petiţionarilor care s-au adresat în acest caz Inspecţiei Judiciare, recurentul a arătat că în dosarul depus de pârâtă la instanţă se regăsesc cu uşurinţă toţi petenţii şi adresele acestora.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulatpă, intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
5. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:
"Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.", iar conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."
Înalta Curte reţine că sentinţa civilă nr. 1036 din 27 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată recurentei-reclamante A. S.R.L., conform dovezii de înmânare aflată la dosarul instanţei de fond. Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia motivată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment şi se împlinea la data de 16 ianuarie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost depusă, la data de 13 ianuarie 2021 şi a fost înregistrată la dosarul cauzei la aceeaşi dată, fiind respectat termenul de declarare a recursului.
În ceea ce priveşte motivarea căii de atac, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate nu au fost prezentate în cuprinsul petiţiei de recurs, reclamanta precizând că le va depune în termenul prevăzut de lege. Motivele recursului declarat în cauză au fost depuse de recurenta-reclamantă la data de 17 martie 2021, prin nota aflată la dosarul instanţei de recurs).
Având în vedere că termenul de motivare a recursului s-a împlinit la data de 16 ianuarie 2021, iar recurenta-reclamantă a depus motivele pe care se întemeiază calea de atac la data de 17 martie 2021, după împlinirea termenului, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii, prevăzută de art. 489 alin. (1) C. proc. civ.
În acest sens, este de reţinut şi faptul că prin încheierea din data de 02 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de recomunicare formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1036 din 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Cu privire la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr1036 din data de 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal de către petentul C., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.
În speţă, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată asupra cererii de intervenţie, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.
Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, cu referire directă la cazurile precvăzute de art. 488 C. proc. civ.
Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.
În concluzie, argumentele primei instanţe ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul-petent prin calea de atac declarată.
Recurentul prin cererea de recurs a precizat motivul personal pentru formularea cererii de intervenţie şi faptul că numele persoanelor a căror introducere în cauză a solicitat-o prin cererea de intervenţei se regăseau în înscrisurile depuse de pârâtă la dosar.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de anulare a cererii de intervenţie formulată de petentul C. nu au fost contestate, pe calea recursului, de acesta.
În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de petentul C. îmotriva sentinţei civile nr. 1036 din data de 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII - a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursurilor declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de petentul C. împotriva sentinţei civile nr. 1036/2020 din 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.