Religious property retrocession excluded where state acquisition by pre-1945 decree-law predates O.U.G. 94/2000 applicable period

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. de mai sus, reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A., în numele şi pentru Parohia Evanghelică Ruşi, a chemat în judecată pe pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR IMOBILE CARE AU APARŢINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, solicitând anularea Deciziei nr. 9363/29.10.2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 110/2021 din 19 mai 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 110/2021 din 19 mai 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A., în numele şi pentru Parohia Evanghelică Ruşi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul - reclamant a susţinut că, pentru a analiza în concret justeţea exproprierii respectivului imobil, ar fi trebuit verificat mai întâi dacă imobilul respectiv a făcut sau nu parte dintre imobilele care au făcut obiectul Convenţiei încheiate între Grupul etnic german şi Biserica evanghelică.

Este limpede că în condiţiile în care nu s-ar confirma că acest imobil a făcut în mod particular obiectul Convenţiei, exproprierea acestuia nu poate fi decât una abuzivă, iar restituirea acestuia intră în competenţa de aplicare a art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

În acest sens a reliefat faptul că de la dosarul de retrocedare lipsesc încheierea de intabulare nr. x/26.02.1949 actele care au stat la baza acesteia, documente care ar fi permis tragerea unei concluzii juste pertinente legate de legalitatea sau nelegalitatea exproprierii cu titlu particular a acestui bun.

Tot în continuarea acestei idei, a mai arătat că o simplă adresă din partea Administraţiei Regionale Sibiu pentru administrarea şi lichidarea grupului etnic german, act care a stat aparent la baza încheierii de CF respective, nu poate constitui just titlu in baza căruia dreptul statului putea să se nască în mod valabil deoarece, în zonele cu regim de carte funciară, până la apariţia Lg. 7/1996, înscrierea in Cartea funciară era constitutivă de drept, potrivit prevederilor art. 4 din Lg. 389/1943. De aceea, nu pot fi de acord cu teza potrivit căreia dreptul de proprietate imobiliară putea să se nască prin încheierea unei simple convenţii, cum greşit a fost reţinut în sentinţă.

Aşadar, în baza acestor texte de lege ce nu pot fi ignorate, este complet eronat punctul de vedere potrivit căruia este lipsită de relevantă data la care s-a notat în CF respectiva naţionalizare, fapt pe care înţelege să-l critice prin prezentul recurs.

Nu se poate vorbi aici de autoritatea de lucru judecat dată de deciziile ÎCCJ enumerate in cuprinsul sentintei recurate deoarece, pe de o parte există decizii ÎCCJ cu dispoziţii contrare (sentinţa civilă nr. 28/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, decizia civilă nr. 5242/16.10.2020 a ÎCCJ, depuse la dosar), neexistând aşadar o practică unitară iar, pe de altă parte, chestiunile de mai sus au rămas nelămurite, instanţa de fond nepronunţându-se în vreun fel în legătură cu ele.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Preliminar, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei-reclamante se pot încadra, formal, în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că va respinge excepţia nulităţii recursului.

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, precum şi apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A., în numele şi pentru Parohia Evanghelică Ruşi, a chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând anularea Deciziei nr. 9363/29.10.2020.

Imobilul ce face obiectul cererii de retrocedare a fost preluat de statul român, potrivit cărţii funciare, în baza Decretului -lege nr. 485 din 07.10.1944, dreptul de proprietate al Statului Român fiind intabulat în cartea funciară din data de 24 februarie 1949, potrivit celor înscrise sub B12 din C.F. nr. x a localităţii Ruşi şi sub B1 din C.F. nr. x a localităţii Ruşi.

Instanţa de control judiciar constată că este întemeiată soluţia de respingere a cererii de retrocedare formulate de către Consorţiul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România pentru Parohia Evanghelică C.A. Ruşi.

În acest sens, Înalta Curte reţine că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foştilor proprietari imobilele ce au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.(...)".

Conform pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

Rezultă că legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, şi anume a reglementat retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, însă numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

De asemenea, rezultă că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparţinând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă, 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În condiţiile în care imobilul construcţie şi teren în suparaţată de 2311 mp., situat în judeţul Sibiu, identificat cu nr. top x a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/07.10.1944, astfel cum rezultă din înscrierea B12 din cartea funciară nr. x a localităţii Ruşi şi la înscrierea de sub B1 din CF nr. x a localităţii Ruşi, iar perioada reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 de aplicabilitate a actului normativ de retrocedare este 6.03.1945-22.12.1989, nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că importante sub aspectul aplicării legii sunt încheierea de intabulare nr. x/20.02.1949 şi actele care au stat la baza acesteia şi nu actul normativ în baza căruia a avut loc preluarea.

De asemenea, sunt nefondate şi apărările recurentei privind faptul că importantă pentru determinarea caracterul abuziv al preluării este data înscrierii dreptului de proprietate al statului român în cartea funciară, precum şi faptul că ar fi trebuit verificat mai întâi dacă imobilul respectiv a făcut sau nu parte din imobilele care au făcut obiectul convenţiei încheiate între Grupul etnic german şi Biserica evanghelică.

La data de 11 august 1942, între Grupul Etnic German din România şi Biserica Regnicolară Evanghelică CA. din România s-a semnat Convenţia generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică faţă de Grupul Etnic German din România, prin care Biserica Regnicolară Evanghelică a predat Grupului Etnic German din România toată averea mobilă şi imobilă care forma proprietatea sa şi a servit scopurilor şcolare şi de educaţie, convenţie care nu a fost anulată, a cărei nelegalitate nu a fost constatată.

Prin Decretul-lege nr. 485/7.10.1994 emis de Regele României Minai I, publicat în Monitorul Oficial nr. 233/8.10.1944, a fost abrogată Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea Grupul Etnic German din România. Potrivit Decretului - lege nr. 485/7.10.1994, statul român "devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor" aparţinând Grupul Etnic German din România, "Pe aceeaşi dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor" aparţinând acestuia, "Instanţele de carte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri". Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparţinut Grupului Etnic German la data intrării în vigoare a Decretului - lege nr. 485/1944, instanţele de carte funciară urmând a proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al acelor bunuri.

Preluarea de către statul român a imobilului a cărui retrocedare s-a solicitat a avut loc în temeiul Decretului - lege nr. 485/7.10.1994, astfel cum rezultă din înscrierea B12 din cartea funciară nr. x a localităţii Ruşi şi la înscrierea de sub B1 din CF nr. x a localităţii Ruşi.

Raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora retrocedarea se referă la preluări de imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în acest interval, ceea ce prezintă relevanţă sub aspectul preluării este actul normativ prin care s-a preluat imobilul de către statul român, actul prin care statul român a dobândit proprietatea imobilului în temeiul sau prin efectul legii, şi nu data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Or, în cauză, actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul este Decretului - lege nr. 485/7.10.1944, astfel cum rezultă din cartea funciară, iar acesta a fost emis anterior perioadei de referinţă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, şi anume al Decretului-lege nr. 485/7.10.1944, publicat la 8.10.1944, astfel că nu este relevantă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară. Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.

Pentru aceste motive, în mod corect, instanţa de fond a constatat legalitatea Deciziei nr. 9363/29.10.2020 prin care a fost respinsă cererea de retrocedare formulată de reclamantă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de actul normativ care reglementează retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la autoritatea de lucru judecat dată de deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie enumerate în cuprinsul sentinţei recurate, instanţa de control judiciar constată că aceste decizii prezintă relevanţă în cauză din perspectiva unificării practicii judiciare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamantul Consistoriul Districtual Evanghelic C.A., în numele şi pentru Parohia Evanghelică Ruşi, împotriva sentinţei nr. 110/2021 din 19 mai 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.