Abusive expropriation status of a 1974 property swap under Law 19/1968 and valuation disparity requiring compensatory measures under OUG 83/1999

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 18 noiembrie 2019, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, a solicitat anularea în tot Deciziei nr. 1138/08.08.2019 si acordarea de masuri reparatorii prin echivalent reprezentând diferenţa de valoare între imobilul preluat si cel acordat la schimb şi în temeiul art. 453 C. proc. civ., obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata suportate în vederea soluţionării cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 137/CA/2020 din 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 1138/08.08.2019 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, reprezentând diferenţa de valoare între imobilul preluat şi cel acordat la schimb.

De asemenea, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 5.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 137/CA/2020 din 16 decembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - pârâtă consideră că sentinţa recurată este, în parte, nelegeală şi netemeinică.

Recurenta - pârâtă susţine că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pct. 1 şi 2 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Referitor la afirmaţia intimatei - reclamante potrivit căreia, în speţă, a operat o veritabilă expropriere şi nu un schimb, precum şi că, la momentul trecerii în proprietatea statului a imobilului, nu ar fi fost un schimb echitabil, aceasta nu se susţine, întrucât în cadrul actului juridic de schimb, potrivit dreptului comun, echivalenţa se stabileşte prin plata unei sulte.

Totodată, arată faptul că obligaţia de plată a unei sulte este una prescriptibilă, în termenul general de prescripţie, acestei obligaţii fiindu-i aplicabile dispoziţiile legale referitoare la plata preţului.

În ceea ce priveşte diferenţa dintre valoarea imobilului deţinut de reclamantă şi valoarea imobilului primit ulterior schimbului, recurenta arată că aceasta nu este concludentă întrucât motivul respingerii cererii de retrocedare a fost lipsa preluării abuzive de către statul român.

Recurenta - pârâtă arată că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia prealabilă restituirii de către Comisia specială de retrocedare, respectiv aceea ca trecerea imobilului în proprietatea statului să se fi realizat în mod abuziv.

Referitor la pretenţia intimatei - reclamante de a se dispune obligarea Comisiei la emiterea unei decizii privind acordarea de despăgubiri reprezentând diferenţa de valoare între imobilele preluate şi cele acordarea la schimb, recurenta arată că dispoziţiile prevăzute de pct. 1 teza a II -a din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 83/1999, aprobate prin H.G. nr. 1093/2005, nu reglementează situaţia privind schimbul de proprietăţi.

În consecinţă, anularea schimbului trebuia realizată pe calea dreptului comun, în contradictoriu cu deţinătorul actual al imobilului, iar nu în contencios administrativ, printr-o procedură guvernată de prevederile O.U.G. nr. 83/1999.

În final, recurenta - pârâtă a susţinut că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 453 alin. (2) din C. proc. civ. prin obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantumul solicitat de intimata - reclamantă, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă în parte.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, precum şi apărările formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1138/08.08.2019, emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/23.09.2004, depusă de A., cu privire la retrocedarea imobilului teren, în suprafaţă de 378 m.p., situat în municipiul Carei, str. x, înscris în CF nr. x alin. localităţii Carei, nr. top. x jud. Satu Mare, întrucât imobilul nu a făcut obiectul unei preluări abuzive de către statul român.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel a anulat Decizia nr. 1138/08.08.2019 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând diferenţa de valoare între imobilul preluat şi cel acordat la schimb.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta Comisia Specială de Retrocedare a susţinut că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pct. 1 şi 2 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

În esenţă, critica recurentei-pârâte priveşte faptul că instanţa de fond ar fi constatat în mod greşit existenţa unei preluări abuzive asupra imobilului solicitat prin cererea de retrocedare, întrucât imobilul a făcut obiectul unui schimb între Federaţia Comunităţilor Evreieşti şi statul român, fiind trecut în proprietatea statului în temeiul art. 4 din Legea nr. 19/1968.

În opinia recurentei, imobilul în cauză nu a fost preluat în mod abuziv potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999, în speţă operând un schimb de imobile realizat între statul român şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti şi doar în situaţia în care s-ar fi constatat nulitatea absolută a schimbului realizat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, anterioară emiterii unei decizii în temeiul O.U.G. nr. 83/1999, Comisia specială de retrocedare ar fi fost competentă să se pronunţe asupra propunerii de acordare de măsuri compensatorii.

Înalta Curte reţine că, potrivit pct. 2 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 83/199, sunt considerate abuzive acele preluări de imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, produse în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu momentul preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiţionată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condiţiile stabilite prin acelaşi act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri şi acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptăţită va depune o declaraţie pe propria răspundere, dată în formă autentică, care să ateste acest lucru.

Contrar celor invocate de recurenta - pârâtă, Înalta Curte constată că schimbul de terenuri realizat în anul 1974, între Statul Român şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti, având ca obiect imobilul înscris în CF nr. x alin. localităţii Carei, nr. top. x jud. Satu Mare reprezintă o preluare abuzivă, întrucât s-a efectuat în baza unui act normativ emis în perioada 06 septembrie 1940 - 22 decembrie 1989, respectiv în baza Legii nr. 19/1968, şi nu au fost acordate despăgubiri juste sau echitabile la momentul preluării.

Chiar dacă schimbul de terenuri este atestat de procesul-verbal nr. x/1974, în realitate, transferul de proprietate s-a realizat în baza Legii nr. 19/1968, astfel că sunt nefondate susţinerile recurentei referitoare la necesitatea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti de anulare a actului de schimb, pe calea dreptului comun, anterior acordării de măsuri reparatorii.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv expertiza topografică şi de evaluare a imobilelor, a rezultat o diferenţă de valoare semnificativă dintre terenul preluat şi cel acordat la schimb, fiind îndeplinită condiţia lipsei unei juste şi echitabile despăgubiri. Astfel, terenul aflat în proprietatea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti are o valoare de 8.341,4 euro iar terenul primit la schimb are o valoare de 2.502 euro.

Prin urmare, Înalta Curte constată că diferenţa semnificativă de valoare dintre cele două terenuri este de natură să demonstreze că, în cauză, a operat o preluare abuzivă a terenului aflat în proprietatea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, fiind incidente dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/1999.

În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte are în vedere şi Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de recurentă cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite de prima instanţă nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile la plata către reclamanta A. a sumei de 5.835,52 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Comunităţilor Cetăţenilor aparţinând Minorităţilor Naţionale din România împotriva sentinţei nr. 137/CA/2020 din 16 decembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut Comunităţilor Cetăţenilor aparţinând Minorităţilor Naţionale din România la plata sumei de 5.835,52 RON către intimata - reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.