Appeal dismissed upholding penalty for failure to return greenhouse gas emission certificates and rejecting operator challenge based on equipment lease and low thermal power threshold

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data 5.10.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A..A., prin lichidator judiciar B. şi administrator special C., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Fondului pentru Mediu - D.G.A.F şi Administraţia Naţională pentru Protecţia Mediului, a formulat, în temeiul art. 281 alin. (2) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, raportat la art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. x privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, emisă pe numele A..A. de către Administraţia Fondului pentru Mediu -Direcţia Generala de Administrare Fiscală, precum şi a tuturor actelor care au stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020, iar pe cale de consecinţă, exonerarea A..A. de la plata sumei de 11.508.298,00 RON reprezentând penalităţi; anularea Deciziei AFM nr. 61, înregistrată la AFM sub nr. x/21.08.2O201, prin care s-a dispus de către Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală respingerea ca neîntemeiata a contestaţiei formulate de către A..A. împotriva Deciziei de Impunere nr. x/08.05.2020 privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, emisă pe numele A.-A. de către Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 100 din 14 iunie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 100 din data de 14 iunie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A..A. prin lichidator judiciar B., solicitând:

- Admiterea recursului;

- Casarea în tot a sentinţei civile nr. 100 din data de 14.06.2021 şi rejudecarea litigiului în fond, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu consecinţa:

- Anulării Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, emisa pe numele A..A. de către Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală, precum şi a Adresei nr. x/05.05.2020 şi a Anexei aferente, în ceea ce priveşte A. S.A., emisă de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi pe cale de consecinţa exonerarea A..A. de la plata sumei de 11.508.298,00 RON reprezentând penalităţi;

- Anularii Deciziei AFM nr. 61, înregistrată la AFM sub nr. x/21.08.2020, prin care s-a dispus de către Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generala de Administrare Fiscala respingerea ca neîntemeiata a contestaţiei formulate de către A..A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, emisă pe numele A..A. de către Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală;

- Obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

În motivare arată că în data de 08.05.2020, Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generala de Administrare Fiscal a emis Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera (denumita în continuare "Decizia de impunere nr. x/08.05.2020"), stabilind în sarcina A. obligaţia de plata a sumei de 11.508.298,00 RON. Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 a fost recepţionată de către subscrisa în data de 18.05.2020, fapt atestat de viza aplicata de Oficiul Postai care atesta confirmarea de primire.

Având în vedere nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 precum şi faptul ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 268 şi dispoziţiile art. 270 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, împotriva măsurilor dispuse prin Decizia de impunere se poate face contestaţie care se depune în termen de 45 de zile de la comunicare la organul fiscal emitent, a formulat în data de 01.07.2020 contestaţie împotriva Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 aceasta fiind înregistrată la AFM sub nr. x/06.07.2020 (denumită în continuare "Contestaţia").

În data de 31.07.2020, recurenta a am formulat şi a transmis către AFM cerere prin care a solicitat susţinerea orală a Contestaţiei. În acest sens, AFM a transmis către A. adresa nr. x/07.08.2020 prin intermediul căreia ne-a invitat, în data de 11.08.2020, la sediul AFM în vederea susţinerii Contestaţiei.

În data de 11.08.2020, prin reprezentant convenţional, s-a prezentat la sediul AFM şi a susţinut oral contestaţia formulată, fiind încheiat în acest sens Procesul-verbal din data de 11.08.2020 semnat de către reprezentantul convenţional al subscrisei şi de către reprezentanţii AFM. Precizează că, în cadrul întâlnirii din data de 11.08.2020, reprezentanţii AFM au comunicat faptul că AFM nu poate anula Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 decât dacă primesc o solicitare scrisă în acest sens din partea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (denumită în continuare "ANPM"), aceasta fiind instituţia care a solicitat AFM emiterea Decizia de impunere nr. x/08.05.2020.

În urma acestor susţineri, recurenta prin reprezentant, a solicitat AFM acordarea unui nou termen până la care recurenta sau AFM să efectueze demersurile necesare în vederea participării la susţinerea orală a Contestaţiei şi a unui reprezentant al ANPM. Reprezentanţii AFM au precizat însă că nu pot da curs acestei solicitări însă au îndrumat-o să înregistreze la sediul ANPM o adresă prin intermediul căreia să aducă la cunoştinţă neregulile sesizate, precizând că cel mult pot amâna soluţionarea Contestaţiei până cel târziu la data de 28.08.2020 în vederea efectuării demersurilor în faţa ANPM, respectiv pentru ca în acest timp să ia cunoştinţă de poziţia ANPM şi pentru a primi de la ANPM solicitarea de anulare a Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020.

Având în vedere susţinerea AFM potrivit căreia nu pot anula Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 decât dacă primesc o solicitare scrisă în acest sens din partea ANPM, a înregistrat la sediul ANPM, în aceeaşi zi, 11.08.2020, adresa înregistrată de către ANPM sub nr. x/11.08.2020 prin intermediul căreia a adus la cunoştinţa ANPM nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 şi a solicitat acesteia emiterea şi transmiterea către AFM a unei adrese/solicitări de anulare a Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 emisă pe numele A..A. şi pe cale de consecinţă exonerarea A..A. de la plata sumei de 11.508.298,00 RON reprezentând penalităţi prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, motivat de faptul că Decizia de impunere a fost emisă pe numele unei persoane juridice care nu poate avea calitatea de contribuabil, neavând obligaţia de restituire a certificatelor aferente emisiilor de CO2.

Totodată, în temeiul art. 277 alin. (2) din Legea nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală, în data de 12.08.2020, am procedat la transmiterea către AFM a unei cereri prin care a solicitat suspendarea soluţionării Contestaţiei pana la clarificarea situaţiei cu ANPM.

Precizează ca atât în fata AFM cat şi în fata ANPM am depus înscrisurile aflate la dosarul cauzei, toate aceste documente făcând dovada faptului ca, de la data înfiinţării societăţii A. S.R.L.. cantitatea de energie termica produsa şi furnizata de către A..A. a scăzut considerabil - puterea termica utilizabila scăzând la cea 6 mw, sub 20 mw care este pragul impus de legislaţie pentru achiziţionarea de certificate aferente emisiilor de CO2. făcând totodată dovada faptului ca reprezentanţii ANPM au avut cunoştinţa despre acesta situaţie încă din data de 05.01.2015.

Deşi înscrisurile depuse şi aflate şi la dosarul cauzei atesta fără putinţă de tăgada nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020, ca răspuns la adresa A. nr. 11479/11.08.2020, în data de 13.08.2020 am primit de la ANPM adresa nr. x/12.08.2020 prin intermediul căreia ANPM ne aduce la cunoştinţa refuzul de a solicita AFM sa modifice Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 motivat de faptul ca "nu poate solicita AFM sa modifice Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 emisa pe numele A. deoarece A. S.R.L. nu a deţinut autorizaţie privind emisiile de oaze cu efect de sera şi nu avut cont deschis în Registrul Unic European al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera".

În data de 14.08.2020, subscrisa prin reprezentant convenţional am transmis către ANPM răspunsul A. fata de adresa ANPM nr. x/12.08.2020.

În data de 24.08.2020, AFM a comunicat către A..A. Decizia nr. 61, înregistrata la AFM sub nr. x/21.08.20201, prin intermediul căreia a dispus respingerea ca neîntemeiata a Contestaţiei A..A. (denumita în continuare "Decizia AFM nr. 61 de soluţionare a Contestaţiei").

În data de 08.09.2020, ANPM a transmis către subscrisa Adresa nr. x/08.09.2020, ca răspuns la răspunsul A. transmis către ANPM în data de 14.08.2020, comunicând faptul ca ANPM îşi menţiune punctul de vedere transmis prin adresa nr; 1/3849/EIC/12.08.2020.

Având în vedere cele anterior menţionate, respectiv nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020, a formulat cerere de chemare in judecata prin care am solicitat instanţei de judecata:

- Anularea Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, emisa pe numele A..A. de către Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală, precum şi a Adresei nr. x/05.05.2020 şi a Anexei aferente, în ceea ce priveşte A. S.A., emisa de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi pe cale de consecinţa exonerarea A..A. de la plata sumei de 11.508.298,00 RON reprezentând penalităţi;

- Anularea Deciziei AFM nr. 61, înregistrata la AFM sub nr. x/21.08.2020, prin care s-a dispus de către Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscală respingerea ca neîntemeiata a contestaţiei formulate de către A..A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, emisa pe numele A..A. de către Administraţia Fondului pentru Mediu - Direcţia Generală de Administrare Fiscala.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Considerând nelegală soluţia Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurenta a formulat prezentul recurs împotriva sentinţei civile nr. 100 din 14.06.2021, pe care înţelege să-l motiveze în cele ce urmează.

Nelegalitatea sentinţei civile nr. 100 din 14.06.2021 - Greşita interpretare a dispoziţiilor legale şi a materialului probator

Având în vedere motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", faţă de soluţia dată de instanţa de fond, constând în respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, recurenta arată considerentele pentru care sentinţa civila nr. 100 din 14.06.2021 este nelegală.

În ceea ce priveşte nelegalitatea Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 - Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 a fost emisă pe numele unei persoane juridice care nu poate avea calitatea de contribuabil, neavând obligaţia de restituire a certificatelor aferente emisiilor de CO2.

Concluziile Curţii de Apel Ploieşti

Prin sentinţa civilă nr. 100 din 14.06.2021 pronunţată de Curtea de Apei Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, instanţa de judecată a reţinut că în mod corect Decizia de impunere a fost emisă pe numele A..A. motivând această interpretare pe faptul ca "A. S.R.L. nu a deţinut autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, nedeţinând nici cont deschis în Registrul unic european al emisiilor de gaze cu efect de seră," iar în continuare, instanţa de fond, motivează soluţia pronunţată pe faptul ca:

1. Dl. C. s-a aflat atât la conducerea societăţii reclamante, deţinând funcţia de director general, cat şi a A. S.R.L., deţinând funcţia de administrator;

2. Autoritatea competentă nu putea emite o autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru S.C. A. S.R.L., fără o informare din partea acesteia şi în lipsa solicitării de revizuire a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră deja emisă pentru societatea reclamantă;

3. La momentul solicitării revizuirii autorizaţiei nr. x/21.01.2013, deci în cursul anului 2015, societatea reclamantă, prin Anexa nr. 3 la documentaţie, a afirmat că îşi asumă prin contractul de închiriere încheiat cu S.C. A. S.R.L. răspunderea privind gestionarea tuturor instalaţiilor de pe amplasament din punct de vedere al legislaţiei privind emisiile de gaze cu efect de sera, inclusiv pentru cele 'închiriate, autorizaţia fiind revizuita pentru intreaga instalaţie S.C. A..A. pentru operatorul reclamant, aceasta nu poate pretinde ca obligaţia solicitării şi restiturii certificatelor aferente emisiilor de gaze cu efect de sera ii incumba A. S.R.L.;

4. În intervalul decembrie 2014 - decembrie 2019, reclamanta A..A. si-a respectat toate obligaţiile care au decurs din faptul ca instalaţia A..A. a deţinut autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de sera, reclamanta nefacand dovada ca aceasta sau A. S.R.L. ar fi solicitat sau depus documentaţie în vederea revizuirii autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de sera pentru motivele invocate în cuprinsul prezentei contestaţii, respectiv semnarea contractului de închiriere şi scăderea puterii termice nominale a instalaţiei deţinută de reclamantă sub nivelul pragului impus de legislaţie pentru includerea instalaţiei sub schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, nici ulterior emiterii autorizaţiei de mediu nr. x/22.10.2015, pentru A..A. şi nici emiterii autorizaţiei integrate de mediu nr. 1/13.01.2016, pentru S.C. A. S.R.L..

Aplicarea greşita a normelor de drept material

Pornind de la concluziile expuse de către instanţa de fond în motivarea sentinţei recurate, rugam respectuos instanţa de control sa se aplece asupra următoarelor considerente pentru care apreciem ca hotărârea Curţii de Apel Ploieşti a fost data cu aplicarea greşita a normelor de drept material.

Înfiinţarea societăţii A..A.

În fapt, în anul 2008, având în vedere:

- perioada mare de timp trecuta de la punerea în funcţiune (peste 20 de ani) a echipamentelor şi instalaţiilor din cadrul sursei de căldura a sistemului de termoficare din Municipiul Buzău;

- condiţiile de funcţionare şi exploatare dificile a centralei existente la acel moment, in vederea creşterii eficientei de utilizare a energiei primare, reducerii poluării mediului ambiant, reducerii costurilor de exploatare şi îmbunătăţirii serviciilor oferite populaţiei, a fost necesara realizarea unei centrale noi de cogenerare utilizând tehnologie de ultima generaţie care sa îndeplinească cerinţele de mediu ale Uniunii Europene şi cerinţele Directivelor în vigoare.

În urma unei proceduri de achiziţie publica şi în urma unor serii de analize, cercetări şi demersuri, în data de 11.02.2008, a fost inregistrata la Oficiul National al Registrului Comerţului A. S.A.

Domeniul de activitate principal al societăţii A. consta în producerea de energie electrica şi termica iar producerea de energie electrica şi termica se făcea prin intermediul unei instalaţii a A. care, printre altele, cuprindea în dotare doua motoare şi doua CAFURI (denumite în continuare "CAF 1" şi "CAF 2").

Înfiinţarea societăţii A. S.R.L.

În data de 17.11.2014, în vederea unei mai bune administrări şi creşteri a eficientei activităţii de producere a energiei electrice şi termice, s-a înfiinţat societatea A. S.R.L (denumita în continuare "A.").

În acest scop, în data de 12.12.2014, intre A., în calitate de locator, şi A., în calitate de locatar, a fost încheiat contractul de închiriere înregistrat la A. sub nr. x/12.12.2014 {contract ataşat prezentei contestaţii).

Obiectul contractului de închiriere a constat în închirierea de către A. a cazanelor de apa fierbinte, respectiv CAF 1 şi CAF 2 de cate 30 Gcal/h. Ca urmare a închirierii acestor CAF-urî, A. a produs şi furnizat, prin funcţionarea integrata a acestor echipamente, energie termica către RAM.

A. nu are obligaţia de restituire a certificatelor aferente emisiilor de CQ2, de la data înfiinţării societăţii A. puterea termica utilizabila de către A. scăzând la cea 6 mw

Aşadar, de la data înfiinţării societăţii A., cantitatea de energie termica produsa şi furnizata de către A. a scăzut considerabil - puterea termica utilizabila scăzând la cea 6 mw (fapt atestat atât de Anexa aferenta Licenţei nr. 872 acordata A. de către Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei cât şi de toate celelalte documente ataşate prezentei), sub 20 mw care este pragul impus de legislaţie pentru achiziţionarea de certificate aferente emisiilor de C02.

În acest sens, autorizaţiile privind emisiile de gaze cu efect de seră (autorizaţiile GES) sunt reglementate de către Ministerul Mediului prin Ordinul 3420 din 2012 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013-2020 (denumit în continuare "Ordinul 3420/2012") şi a H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (denumită în continuare "H.G. nr. 780/2006").

Analizând dispoziţiile Anexei aferente Ordinului nr. 3420/2012 şi Anexei aferente H.G. nr. 780/2006, constatam următoarele:

- Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Anexa aferenta Ordinului nr. 3420/2012:

"Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului este autoritatea competenta pentru emiterea şi revizuirea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru instalaţiile în care se desfăşoară una sau mai multe din activităţile prevăzute în anexa nr. 1."

- Potrivit Anexei 1 aferenta Ordinului nr. 3420/2012 precum şi Anexei 1 aferenta H.G. nr. 780/2006 se are în vedere activitatea de "ardere a combustibililor în instalaţii cu putere termica nominala totala de peste 20 MW {cu excepţia instalaţiilor pentru incinerarea deşeurilor periculoase sau municipale)".

- Potrivit art. 9 alin. (3) din H.G. nr. 780/2006:

"La schimbarea operatorului unei instalaţii care deţine o autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de sera, noul operator are obligaţia sa solicite Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului revizuirea autorizaţiei cu privire la denumirea şi sediul noului operator, în termen de 45 de zile de la data producerii modificării."

- Potrivit art. 21 din H.G. nr. 780/2006 operatorul care desfăşoară o activitate prevăzuta în anexa nr. 1 are obligaţia de a monitoriza şi raporta emisiile de gaze cu efect de sera.

Aşadar, potrivit dispoziţiilor legale:

- în cazul în care se schimba operatorul care folosea instalaţia, noul operator (A.) avea obligaţia sa notifice autorităţii competente aceasta situaţie şi sa solicite modificarea autorizaţiei în sensul scoaterii vechiului operator şi introducerii noului operator;

-de la data închirierii de către A. a celor 2 CAF-uri - a instalaţiei, toate obligaţiile privind achiziţionarea şi restituirea certificatelor aferente emisiilor de CQ2 sunt în sarcina A.:

- în cazul în care puterea termica utilizabila scade sub 20 mw nu exista obligaţia cumpărării certificatelor aferente emisiilor de CO2.

Date fiind cele anterior menţionate şi faptul ca de la data înfiinţării societăţii A., puterea termică utilizabilă de către A. a scăzut la cea 6 mw' {conform documentelor ataşate prezentei) şi deci sub pragul de 20 mw impus de legislaţie pentru achiziţionarea de certificate aferente emisiilor de C02, emiterea de către AFM a Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 prin care a stabilit în sarcina A. obligaţia de plată a sumei de 11.508.298,00 RON este nelegală şi neîntemeiată.

Contribuabilul pe numele căruia trebuia emisa aceasta Decizie de impunere este A. S.R.L, aceasta fiind societatea care a preluat instalaţia şi a cărei putere termica utilizabila depăşeşte pragul de 20 mw impus de legislaţie pentru achiziţionarea de certificate aferente emisiilor de CO2, fiind totodată societatea care avea obligaţia sa respecte dispoziţiile aferente art. 9 alin. (3) din H.G. nr. 780/2006 potrivit cărora:

"La schimbarea operatorului unei instalaţii care deţine o autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de sera, noul operator are obligaţia să solicite Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului revizuirea autorizaţiei cu privire la denumirea şi sediul noului operator, în termen de 45 de zile de la data producerii modificării."

Aşadar, în aplicarea dispoziţiilor legale, orice astfel de Decizie de impunere şi orice tragere la răspundere trebuie să privească societatea A. şi nu A..

Precizam ca deşi ANPM a avut cunoştinţa despre aceasta situaţie inca din anul 2015. astfel cum dovedesc e-mailurile din data de 05.01.2015 transmise intre un reprezentant al A..A. şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. ANPM nu numai ca nu a efectuat nJcîun demers ci. mai mult, timp de aproape 6 ani ANPM nu şi-a îndeplinit nici propriile obligaţii prevăzute de dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Procedura din 2012 de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de sera pentru perioada 2013-2020 emisa de Ministerul Mediului şi Pădurilor potrivit căreia: "Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului efectuează vizite pe amplasament pe perioada de valabilitate a autorizaţiei, pentru instalaţiile în care se desfăşoară una sau mai multe din activităţile prevăzute în anexa nr. 1. pentru a se asigura ca pianul de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de sera aprobat reflecta informaţiile furnizate de operator în documentele transmise conform prezentei proceduri."

La acest moment ne aflam aşadar în situaţia în care deşi subscrisa, prin reprezentant, am adus la cunoştinţa AFM şi ANPM şi am făcut dovada faptului ca:

- puterea termica utilizabila de către A. după înfiinţarea A. a fost de cea 6 MW - fapt atestat atât de Anexa aferenta Licenţei nr. 872 acordata A. de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei cât şi de toate celelalte documente ataşate;

- nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca A. sa fie obligata la restituirea vreunor certificate de emisii de gaze cu efect de sera;

- nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru ca A. sa fie obligata la plata vreunor penalităţi în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, este ignorata cu desăvârşire situaţia de fapt şi dispoziţiile legale care prevăd în mod clar faptul ca noul operator are obligaţia sa solicite Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului revizuirea autorizaţiei cu privire la denumirea şi sediul noului operator, noul operator (A.) fiind totodată şi cel a cărui putere termica utilizabila depăşeşte pragul de 20 mw impus de legislaţie pentru achiziţionarea de certificate aferente emisiilor de C02.

Ne aflam aşadar în situaţia în care lichidatorul judiciar al A. - societate în faliment, a constatat nereguli în ceea ce priveşte procedura cu ANPM. a adus la cunoştinţa instanţei de judecata aceste nereguli şi nelegalitatea şi netemeinicia Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020, respectiv faptul că prin Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 A. este obligată la plata unei sume nedatorate, instanţa de judecată deţine toate documentele care atesta faptul că suma de 11.508.298,00 RON înscrisă în Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 este o suma nedatorata de către A., datorata în schimb de către A., insa:

Motivarea instanţei de fond pentru soluţia pronunţata este ca:

"Decizia de impunere a fost emisa în mod corect pe numele A..A. deoarece "A. S.R.L. nu a deţinut autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de sera, nedeţinând nici cont deschis în Registrul unic european al emisiilor de gaze cu efect de sera"

Or, daca A. S.R.L. nu a deţinut autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de sera şi nu a avut cont deschis în Registrul Unic European al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera este culpa A. Totodată, este culpa A. ca ANPM nu şi-a îndeplinit timp de aproape 6 ani obligaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 5 alin. (5) din Procedura din 2012 de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de sera pentru perioada 2013-2020 emisă de Ministerul Mediului şi Pădurilor potrivit căreia: "Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului efectuează vizite pe amplasament pe perioada de valabilitate a autorizaţiei, pentru instalaţiile în care se desfăşoară una sau mai multe din activităţile prevăzute în anexa nr. 1. pentru o se asigura că planul de monitorizare hhjjj şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de sera aprobat reflecta informaţiile furnizate de operator în documentele transmise conform prezentei proceduri."?

Reiteram ca obligaţia de a efectua toate demersurile pentru obţinerea autorizaţiei, respectiv pentru revizuirea autorizaţiei cu privire la denumirea şi sediul noului operator, era obligaţia A. şi nicidecum a A..

În acest sens, va reiteram dispoziţiile art. 9 alin. (3) din H.G. nr. 780/2006 care prevăd în mod clar faptul ca:

"La schimbarea operatorului unei instalaţii care deţine o autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de sera, noul operator are obligaţia sa solicite Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului revizuirea autorizaţiei cu privire la denumirea şi sediul noului operator.

Având în vedere cele anterior menţionate, în motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de judecata nu a indicat niciun temei legal în baza căruia AFM are dreptul de a incasa de la o societate a cărei puterea termica utilizabila a fost de cea 6 MW -A. S.A. - suma de 11.508.298,00 RON cu titlu de penalitate prevăzuta în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, respectiv o suma nedatorata care generează o îmbogăţire fără justă cauză.

În continuare, în motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de judecata retine ca:

"La momentul solicitării revizuirii autorizaţiei nr. x/21.0i.2013, deci în cursul anului 2015, societatea reclamanta, prin Anexa nr. 3 la documentaţie, a afirmat că îşi asuma prin contractul de închiriere încheiat cu S.C. A. S.R.L. răspunderea privind gestionarea tuturor instalaţiilor de pe amplasament din punct de vedere al legislaţiei privind emisiile de gaze cu efect de sera, inclusiv pentru cele 'închiriate, autorizaţia fiind revizuita pentru întreaga instalaţie S.C. A..A. pentru operatorul reclamant, aceasta nu poate pretinde că obligaţia solicitării şi restituirii certificatelor aferente emisiilor de gaze cu efect de sera H incumba A. SRL"

Aceasta susţinere a instanţei de fond este preluata din intampinare3 formulata de către ANPM, fapt care demonstrează ca instanţa de fond a ignorat cu desăvârşire apărările subscrisei şi înscrisurile depuse de către noi în combaterea acestei susţineri, motiv pentru care sa impune sa reiteram susţinerea din fata instanţei de fond:

Astfel cum chiar ANPM a precizat la cap. V.l.l pct. 5 din întâmpinarea formulata în fata instanţei de fond, prin adresa nr. x/05.03.2015, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a informat A..A. cu privire la faptul ca nu poate lua act de aceasta asumare dat fiind faptul ca prin Contractul de închiriere nr. x/12.12.2014 nu rezulta un astfel de angajament.

Menţionează că, şi în situaţia în care un astfel de angajament ar fi existat prin Contractul de închiriere nr. x/12.12.2014, el nu ar fi putut produce efecte dat fiind faptul ca dispoziţiile:

- art. 9 alin. (3) din H.G. nr. 780/2006 potrivit cărora noul operator are obligaţia sa solicite ANPM revizuirea autorizaţiei cu privire la denumirea şi sediul noului operator;

- art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006 care prevăd obligaţia operatorului de a restitui un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de sera egal cu cantitatea totala de emisii de gaze cu efect de sera provenite de la instalaţia respectiva;

- art. 28 din H.G. nr. 780/2006 care prevăd faptul că pentru nerespectarea prevederilor art. 18 alin. (2) şi (3) din H.G. nr. 780/2006 se aplică o penalitate de 100 euro (...) pentru fiecare tona de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care operatorul nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de sera

- art. 21 din H.G. nr. 780/2006 care prevăd faptul că operatorul care desfăşoară o activitate prevăzuta în anexa nr. 1 are obligaţia de a monitoriza şi raporta emisiile de gaze cu efect de seră au caracter obligatoriu, statuând o obligaţie legală în sarcina noului operator, respectiv în sarcina A., operator al instalaţiei a cărei putere termica utilizabila depăşeşte 20 MW. Fiind o norma legala imperativa onerativa. aceasta nu poate fi transformata într-o normă dispozitivă nici prin voinţa unor părţi contractante şi nici prin voinţa autorităţilor obligate la sancţionarea nerespectării acestor dispoziţii.

Nu în ultimul rând, o astfel de asumare din partea administratorului judiciar nici nu ar fi putut produce efecte, respectiv nu ar fi putut angaja societatea dat fiind faptul ca depăşeşte atribuţiile sale.

În acest sens, aducem în atenţia instanţei dispoziţiile art. 10.4.1.1 pct. (vii) şi pct. (viii) din actul constitutiv al A. potrivit cărora:

"Adunarea Generala Extraordinara a Acţionarilor (denumita şi "AGEA") se va întruni ori de cate ori va fi necesar pentru a adopta hotărâri în privinţa (...) oricăreia dintre următoarele probleme:

-(vii) orice decizie care implica obligaţii financiare sau orice costuri din partea Societăţii care depăşesc 500.000 (cinci sute mii) euro (sau) echivalent în altă monedă) pe an;

"(viii) orice decizie referitoare la (...) crearea unor datorii sau la orice alt mod de indatorare al Societăţii ce depăşeşte suma de 500.000 (cinci sute mii) euro (sau) echivalent în alta moneda) pe an.

Având în vedere suma aferenta Deciziei de impunere -11.508.298,00 leî (2.364.348,28 euro) se impunea ca orice asumare din partea administratorului societăţii A. sa fie insotita de hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor A..A. iar Ministerul Mediului, Apelor sî Pădurilor avea obligaţia de a verifica calitatea şi intinderea mandatului administratorului societăţii A., respectiv existenta hotărârii AGEA. Precizam ca o astfel de hotărâre nu a existat, Adunarea Generala Extraordinara a Acţionarilor neadoptand o astfel de hotărâre.

Totodată, în motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de judecata retine ca au existat raportări ale A..

Faţă de această susţinere, reiteram ca în situaţia în care ANPM si-ar fi îndeplinit propriile obligaţii, cu atât mai mult cu cat atât MMAP cat şi ANPM au avut cunoştinţa despre închirierea de către A. a celor doua CAF-uri de 35 MW şi a Cazanului de aburi de 3 t/h cu instalaţiile aferente, la acest moment nu ar mai fi existat aceasta situaţie.

Aşadar, chiar daca existau raportări. ANPM avea obligaţia sa efectuează vizite pe amplasament pe perioada de valabilitate a autorizaţiei pentru instalaţiile în care se desfăşoară una sau mai multe din activităţile prevăzute în anexa nr. 1, pentru a se asigura ca planul de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de sera aprobat reflecta informaţiile furnizate de operator în documentele transmise conform prezentei proceduri fort. 5 alin. (5) din Procedura din 2012 de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de sera pentru perioada 2013-2020 emisa de Ministerul Mediului. Apelor şi Pădurilor) - însă până la intrarea în faliment a A., respectiv timp de aproape 6 ani, ANPM nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii, fiind în culpa fata de situaţia existenta la acest moment.

Având în vedere situaţia de fapt existenta şi dispoziţiile legale care sunt clare şi care nu lasă loc de interpretări, constatam ca sentinţa civila nr. 100 din 14.06.2021 a fost pronunţată de către instanţa de judecata cu încălcarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material şi fără a ţine cont de faptul că principiul de bază in legislaţia mediului este ca poluatorul plăteşte.

Motivele de fapt invocate în susţinerea emiterii Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 lipsesc în fapt. Totodată, motivele de drept invocate în susţinerea emiterii Deciziei de impunere sunt greşit indicate, lipsind în fapt şi motivarea în drept.

Concluziile Curţii de Apel Ploieşti

Prin sentinţa civila nr. 100 din 14.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, instanţa de judecata a reţinut ca actul administrativ-fiscal contestat este motivat atât în fapt, cât şi în drept, conform prevederilor art. 46 Codul de procedură fiscală, dar şi potrivit cerinţelor impuse de Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 1004/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului intitulat Decizie de impunere privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera.

Aplicarea greşita a normelor de drept material

Conţinutul Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 şi justificarea măsurii luate prin aceasta decizie.

Astfel cum am precizat anterior. Administraţia Fondului pentru Mediu a emis Decizia de impunere nr. x prin care a stabilit în sarcina A. obligaţia de plata a sumei de 11.508.298,00 RON.

În cuprinsul Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 Administraţia Fondului pentru Mediu precizează ca motivele de fapt care au stat la baza emiterii Deciziei de impunere sunt:

"Conform datelor transmise de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Adresa nr. x/05.05.2020, înregistrata la Administraţia Fondului pentru Mediu, sub nr. x/05.05.2020".

Reiteram ca Adresa nr. x/05.05.2020, înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. x/05.05.2020, nu ne-a fost pusă la dispoziţie.

Totodată, Administraţia Fondului pentru Mediu precizează ca motivele de drept care au stat la baza emiterii Deciziei de impunere sunt:

"art. 9 alin. (1) Ut. s) din Ordonanţa de urgenta 196/2005 care prevăd faptul ca Veniturile Fondului pentru Mediu se constituie din sumele încasate ca urmare a aplicării penalităţii de 100 euro, echivalenta în RON la cursul de schimb leu/euro a! Băncii Naţionale a României valabil la data de 1 mai a anului respectiv, pentru flecare tona de dioxid de carbon echivalent emisa, plătită de către operatorul sau operatorul de aeronave care nu a restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de sera corespunzătoare emisiilor de gaze cu efect de sera generate în anul anterior, penalitate care creste anual în conformitate cu indicele european al preturilor de consum, potrivit prevederilor legale în vigoare;".

În motivarea soluţiei pronunţate prin sentinţa civila nr. 100/14.06.2021, instanţa de fond a reţinut faptul ca actul administrativ-fiscal contestat este motivat atât în fapt, cat şi în drept, conform prevederilor art. 46 Codul de procedură fiscală, dar sî potrivit cerinţelor impuse de Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 1004/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului intitulat Decizie de impunere privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera.

Motivele de fapt şi de drept invocate în susţinerea emiterii Deciziei de impunere lipsesc în fapt

Analizând Decizia de impunere constatam ca sunt invocate dispoziţiile din Legea nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală (denumita în continuare "Codul de procedura Fiscala") insa, analizând:

-dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Codul de procedură fiscală potrivit cărora:

"Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea organului fiscal emitent;

b) data la care a fost emis şi data de la care isi produce efectele;

c) datele de identificare a contribuabilului/plătitorului si, daca este cazul, datele de identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor;

d) obiectul actului administrativ fiscal;

e) motivele de fapt;

f) temeiul de drept;

g) numele şi calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;

h) semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum si stampila organului fiscal emitent;

i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;

j) menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului."

- Anexa 1 aferentă Ordinului nr. 1004 din 3 martie 2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului "Decizie de impunere privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera" (denumit în continuare "Ordinul nr. 1004/03.03.2011") potrivit căreia:

Decizia de impunere cuprinde "Motivul de fapt şi Temeiul de drept", constatam ca Decizia de impunere nu cuprinde nici motivarea în fapt şi nici motivarea în drept/temeiul de drept.

Aşadar, astfel cum am menţionat anterior:

-La motivele de fapt Administraţia Fondului pentru Mediu precizează următoarele:

"Conform datelor transmise de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Adresa nr. x/05.05.2020, 'înregistrata la Administraţia Fondului pentru Mediu, sub nr. x/05.05.2020" - aceasta adresa nefiind insa pusa la dispoziţia A. - lipsind astfel motivele de fapt care au stat la baza emiterii Deciziei de impunere;

-La motivele de drept, nu este indicat temeiul de drept, respectiv dispoziţiile legale încălcate de către A. - societate în Faliment, ci se precizează care sunt sumele din care se constituie "Veniturile Fondului pentru Mediu".

Constată ca Administraţia Fondului pentru Mediu nu justifica nici în fapt şi nici în drept măsura luata, motivele de drept invocate, respectiv temeiul de drept în baza căruia este emisa decizia de impunere fiind greşit indicat. Temeiul de drept invocat de către Administraţia Fondului pentru Mediu trebuia sa privească obligaţia legala în cal cată de către A. şi nu sumele din care se constituie "Veniturile Fondului pentru Mediu".

Prejudiciul adus societăţii A. consta în imposibilitatea efectuării unei apărări în cunoştinţa de cauza, prejudiciul fiind materializat, în cazul respingerii prezentei cereri, prin obligaţia societăţii A. la plata unei sume nedatorate în cuantum de 11.508.298,00 RON.

Raportând motivele invocate anterior la dispoziţiile art. 50 din Codul de procedură fiscală potrivit cărora:

"(1) Actul administrativ fiscal poate fi anulat, desfiinţat (...) de către organul fiscal competent în condiţiile prezentului cod.

(2) Anularea ori desfiinţarea totala sau parţială, cu titlu definitiv, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage anularea, desfiinţarea sau modificarea, totala sau parţială, atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale individualizate în actele administrative fiscale anulate, desfiinţate ori modificate, cat şi a actelor administrative fiscale subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate, desfiinţate sau modificate, chiar daca actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare ori nu au fost contestate. În acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului, emite un nou act administrativ fiscal, prin care desfiinţează sau modifica în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente." solicită anularea Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs arătând următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient mimai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ. (a se vedea Decizia secţiei I Civilă alC.CJ. nr. 449/2017)

În speţă, se reţine că, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raţionamentul adoptat de instanţa de fond vizând soluţia de respingere a cererii de chemare de chemare în judecată.

Astfel, recurenta nu a formulat veritabile critici la adresa soluţiei instanţei de fond prin care să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii, limitându-se a relua ad literam apărările formulate prin cererea de chemare în judecată.

Indicarea implicită, ca temei juridic, a dispoziţiilor C. proc. civ. ce vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nu poate fi apreciată decât ca o întemeiere formală a recursului pe aceste dispoziţii, câtă vreme acest motiv nu este dezvoltat şi nu se susţine de către recurentă prin motivele de recurs depuse în termen, în baza unei argumentaţii juridice raportate la dispoziţii legale.

2. În subsidiar, chiar şi în lipsa unor argumente ale recurentei ce ar putea fi combătute prin prezenta, dorim să subliniem, totuşi, lipsa de temeinicie a susţinerilor sale referitoare la soluţia primei instanţe de respingere a cererii de chemare în judecată, după cum urmează:

2.1 Referitor la afirmaţia recurentei privind faptul că decizia de impunere a fost emisa pe numele unei persoane juridice care nu poate avea calitatea de contribuabil, neavând obligaţia de restituire a certificatelor aferente emisiilor de C02, precizăm că sunt neîntemeiate şi în susţinere menţionăm următoarele:

Menţionăm faptul ca Administraţia Fondului pentru Mediu a luat la cunoştinţă de toţi operatorii economici care nu au restituit, în condiţiile legii, certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon, generate in anul 2019 prin adresa transmisa de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului nr. 1/2235/VT/05.05.2020.

În conformitate cu prevederile art. 62 alin. (2) din Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu:

"Situaţia operatorilor şi operatorilor de aeronave care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră în condiţiile legii, informai ii le privind numărul de certificate nerestituite de fiecare dintre aceştia, precum şi alte documente relevante se comunică Administraţiei Fondului pentru Mediu de către autoritatea competentă până cel târziu la data de 10 mai a anului în care se aplică penalitatea."

Potrivit art. 10 alin. (3^3) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare:

"Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. ş) vor fi stabilite în baza informaţiilor şi documentelor furnizate de autoritatea competentă referitoare la operatorii şi operatorii de aeronave care nu au restituit certificate de emisii de gaze cu efect de seră în condiţiile legii, a informaţiilor privind numărul de certificate nerestituite de fiecare dintre aceştia şi a metodologiei de calcul prevăzută la art. 17.,,

2.2. Referitor la afirmaţia recurentei cu privire cu privire la tardivitatea emiterii Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020, precizăm că sunt neîntemeiate şi în susţinere menţionăm următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006 privind schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră:

"Operatorul fiecărei instalaţii are obligaţia de a restitui, până ce! târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de sera egal cu cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de sera provenite de la instalaţia respectiva în anul calendaristic anterior, verificate potrivit dispoziţiilor art. 22, iar aceste certificate se anulează ulterior."

Prin urmare, S.C. A..A. nerestituind până la data de 30.04.2020 certificatele de emisii de gaze cu efect de sera, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului prin adresa nr. x/05.05.2020 (înregistrată la AFM sub nr. x/05.05.2020) a transmis Administraţiei Fondului pentru Mediu datele de identificare ale operatorilor care nu au restituit în condiţiile legii certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2019 precum şi numărul acestora conform art. 9 alin. (1) lit. ş) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 28 din H.G. nr. 780/2006 privind schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Urmare a datelor transmise de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului prin adresa nr. x/05.05.2020, Administraţia Fondului pentru Mediu a emis pentru S.C. A..A. Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 prin care au fost stabilite obligaţii fiscale pentru nerestituirea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

2.3. Referitor la afirmaţia recurentei privind nulitatea Deciziei nr. 4/08.05.2020 datorată faptului că aceasta nu cuprinde motivele de fapt precum şi motivele de drept, precizăm că sunt neîntemeiate şi în susţinere menţionăm următoarele:

Art. 49 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, prevede în mod expres motivele de nulitate a actelor administrativ-fiscale:

"(I) Actul administrativ fiscal este nul în oricare din următoarele situaţii:

a) este emis cu încălcarea prevederilor legale privind competenţa;

b) nu cuprinde unul dintre elementele acestuia referitoare la numele, prenumele si calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului/plătitorului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 46 alin. (6), precum şi organul fiscal emitent;

c) este afectat de o gravă şi evidentă eroare. Actul administrativ fiscal este afectat de o gravă şi evidentă eroare atunci când camele care au stat la baza emiterii acestuia sunt atât de viciate încât, dacă acestea ar fi fost înlăturate anterior sau concomitent emiterii actului, ar fi determinat neemiterea sa.

Enumerarea de la art. 49 Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală are caracter limitativ.

Având în vedere faptul că prevederile Codului de procedură fiscală se completează cu cele ale C. proc. civ., considerăm că se fac aplicabile dispoziţiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., în care se stipulează că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.

Apreciem că, nulitatea prevăzută de art. 49 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală este una expresă, vătămarea presupunându-se până la proba contrarie, dar pentru orice alte motive, nulitatea se va pronunţa doar în măsura în care partea a suferit o vătămare ce nu poate fi în alt mod înlăturată decât prin anularea actului. Rugăm Onorata Instanţă să constate că, chiar şi în acest caz, reclamanta nu a invocat vreo vătămare cauzată de actul administrativ contestat, alegaţiile sale vizând exclusiv apărări de fond.

În considerarea celor ce preced, solicită să se constate că, din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate de către recurentă, sentinţa civilă nr. 100/14.06.2021 fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corespunzătoare a prevederilor legale, neexistând motive de casare a hotărârii şi, pe cale de consecinţă, să dispună respingerea recursului formulat de A..A.

4.2. Intimata Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constatate nulitatea recursului cu privire la motivele de recurs prevăzute de art. 488, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea ca neîntemeiat şi, pe cale de consecinţă, menţinerea sentinţei atacate, ca legală.

În motivare arată că în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., recurenta reiterează în totalitate criticile formulate în primă instanţă, fără a prezenta un motiv de nelegalitate a sentinţei recurate prin încălcarea actelor normative arătate ca norme de drept material [art. 5 alin. (1) lit. a) din anexa 1 la Ordinul nr. 3420/2012, Anexa 1 la Ordinul nr. 3420/2012 şi Anexa 1 la H.G. nr. 780/2006, precum şi art. 9 alin. (3), art. 18 alin. (2), art. 28, art. 21 din H.G. nr. 780/2012, art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005, Legea nr. 207/2015].

Cererea de recurs nu este motivată sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Practic, recurenta indică acele prevederi legale de care, în opinia sa, AFM nu ar fi ţinut cont la emiterea actului său atacat, cât şi cele nerespectate de instituţia noastră şi A. S.R.L., fără a indica ce normă de drept material a fost încălcată sau aplicată greşit de instanţa de fond, contrar prevederilor art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. conform cărora "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) .8. hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Calea extraordinară de atac a recursului poate viza doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate şi nu critici de netemeinicie a acesteia cum este greşita interpretare a materialului probator administrat în cauză, dispoziţiile art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. antemenţionate fiind imperative.

Prin art. 486, alin. (1), lit. d) din C. proc. civ., legiuitorul a reglementat cerinţele obligatorii care trebuie cuprinse în cererea de recurs, printre ele numărându-se şi indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat următoarele:

"condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri" (ÎCCJ, secţia I civilă, decizia nr. 14/2018, pronunţată în data de 10.01.2018).1

În consecinţă, întrucât motivele invocate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. sunt o preluare în totalitate a argumentelor prezentate în cererea de chemare în judecată, nefiind invocat nici un motiv de nelegalitate a sentinţei recurate referitor la încălcarea unor norme de drept material, considerăm că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. şi solicităm constarea nulităţii recursului cu privire la acest motiv de casare.

În eventualitatea în care nu se vor reţine aceste apărări, solicită respingerea ca neîntemeiat a motivului de casare prevăzut de art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. pentru motivele prezentate în continuare.

II. Cererea de recurs este neîntemeiată

1. Afirmaţiile recurentei privind nelegalitatea Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 întrucât aceasta a fost emisă pe numele unei persoane juridice care nu poate avea calitatea de contribuabil, neavând obligaţia de restituire a certificatelor aferente emisiilor de gaze cu efect de seră, sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

1.1. În redarea sumară a motivării sentinţei recurate, recurenta menţionează că instanţa de fond a reţinut corectitudinea emiterii Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 pe numele A..R.L. întrucât:

"A. S.R.L. nu a deţinut autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, nedeţinând nici cont deschis în registrul unic european al emisiilor de gaze cu efect de seră ".

Din afirmaţiile recurentei rezultă că aceasta lasă să se înţeleagă că instanţa a reţinut legalitatea deciziei de impunere emisă pentru A..A. întrucât o altă persoană juridică, în speţă A. S.R.L., nu ar fi avut autorizaţie sau un cont în registrul unic european al emisiilor de gaze cu efect de seră.

Solicită să se observe faptul că, prin afirmaţiile, sale, recurenta induce în eroare în mod vădit instanţa de recurs, plecând de la o premisă falsă în ceea ce priveşte motivarea sentinţei recurate şi dând un alt sens al celor reţinute în cuprinsul acesteia în ceea ce priveşte motivarea legalităţii deciziei de impunere.

Instanţa de fond a constatat legalitatea emiterii Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 de către AFM pe numele A..R.L. pentru că A..R.L. a deţinut autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră şi cont deschis în registrul unic european al emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada 2013-2020 şi nu A. S.R.L.. Acest aspect rezultă din motivarea instanţei de judecată, mai precis din penultimul paragraf de la fila nr. x al acesteia conform căruia:

"În perioada 2013 - 2020, S.C. A. S.R.L. nu a deţinut autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, nedeţinând nici cont deschis în Registrul unic european al emisiilor de gaze cu efect de seră, spre deosebire de societatea reclamantă", cât şi din argumentele ce au stat la baza motivării aflate la filele x din sentinţa recurată, redate în mod succint de recurentă la filele x din cererea de recurs.

1.2. În ceea ce priveşte susţinerile recurentei, conform cărora Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 este nelegală, fiind emisă pe numele unei persoane juridice care nu poate avea calitatea de contribuabil, S.C. A..A. neavând obligaţia de a restitui certificatele aferente emisiilor de CO2 întrucât, de la data înfiinţării A., cantitatea de energie termică produsă şi furnizată de A. a scăzut considerabil, în sensul că puterea termică utilizabilă a scăzut la cea 6 MW, deci sub pragul de 20 MW impus de legislaţie pentru achiziţionarea de certificate aferente emisiilor de C02, societăţii A. revenindu-i obligaţia de a achiziţiona şi restitui certificatele aferente emisiilor de C02, în calitate de nou operator al unei părţi din instaţia A..A. (cazanele de apă fierbinte denumite CAF 1 şi CAF 2 ca surse de emisii de gaze cu efect de seră) a cărei putere termică utilizabilă depăşea 20 MW şi care avea obligaţia de a notifica ANPM în vederea revizuirii autorizaţiei instalaţiei A..A. pe numele său, conform art. 9, alin. (3) din H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, considerăm că în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a respins-o ca neîntemeiată.

Aşa cum s-a reţinut în sentinţa recurată, în perioada 2013 - 2020 operatorul A..R.L. a deţinut autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră şi cont deschis în registrul unic european al emisiilor de gaze cu efect de seră, acesta îndeplinindu-şi obligaţiile prevăzute de legislaţia privind schema de comercializare a certificatelor cu efect de seră în calitate de operator ce a gestionat instalaţia A..A. şi nu A. S.R.L..

Operatorul S.C. A..A. a deţinut Autorizaţia nr. x/21.01.2013 privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013-2020, emisă de ANPM conform prevederilor Ordinului de ministru nr. 3420/2012 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013-2020, pentru activitatea "Arderea combustibililor în instalaţii cu putere termică nominală totală de peste 20 MW (cu excepţia instalaţiilor pentru incinerarea deşeurilor periculoase sau municipale)", revizuită la solicitarea sa conform documentelor depuse, în anul 2015 de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ce a emis Autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013-2020 nr. x/21.01.2013 revizuită în data de 25.05.2015, pe numele S.C. A..A. pentru instalaţia S.C. A..A. cu aceeaşi activitate.

Potrivit Autorizaţiei nr. x/21.01.2013 revizuite în data de 25.05.2015. ce a avut la baza documentaţia tehnică depusă de operatorul A..A., instalaţia A..A. (alcătuită din sursele de emisii de gaze cu efect de seră: motor termic - 3,045 MW, motor termic - 3,042 MW, cazan de apă fierbinte (CAF) 30 Gcal/h, cazan de apă fierbinte (CAF) 30 Gcal/h, cazan de abur 3t/h), avea o putere termică nominală de 78,17 MW. (punctul A.3.3. din autorizaţie).

Prin adresele nr. x/29.01.2020 şi nr. y/30.04.2020, am informat operatorul S.C. A..A., prin lichidatorul judiciar, asupra ieşirii instalaţiei din schema de comercializare a certificatelor de emisii cu efect de seră şi încetării valabilităţii Autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră nr. x/21.01.2013, revizuita în data de 25.05.2015, începând cu anul 2020, precum şi asupra obligaţiei acestuia de efectua conformitatea în Registrul unic european al emisiilor de gaze cu efect de seră prin restituirea unui număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu numărul total de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţia acesteia în anul 2019, fiindu-i adus la cunoştinţă numărul de certificate pe care îl avea de restituit şi a sancţiunii aplicabile în cazul nerestituirii.

Prin urmare, în perioada 2013-2020, respectiv din momentul emiterii autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră nr. x/21.01.2013, revizuită în data de 25.05.2015, şi până la ieşirea de sub schema de comercializare privind emisiile de gaze cu efect de seră ca urmare a încetării activităţii în anul 2020, singurul operator al instalaţiei A..A. a fost S.C. A..A., care a operat o instalaţiei a cărei putere termică nominală a fost de 78 MW.

De altfel, în perioada 2013-2020, deci chiar şi ulterior înfiinţării S.C. A. S.R.L., operatorul S.C. A..A. a transmis autorităţii competente de mediu documentele pe care, potrivit dispoziţiilor legale, avea obligaţia să le depună pe numele operatorului A..A. pentru întreaga instalaţie aparţinând acesteia, respectându-şi pentru anii 2015, 2016, 2017 şi 2018 obligaţia de a restitui, în contul pe care îl deţine în Registrul unic european al emisiilor de gaze cu efect de sera, un număr de certificate echivalent cu emisiile aferente anului anterior şi beneficiind totodată, în cadrul acestui interval, de certificatele de emisii de gaze cu efect de seră alocate acesteia cu titlu gratuit, în temeiul dispoziţiilor H.G. nr. 780/2006, precum şi ale H.G. nr. 1096/2013.

Totodată, operatorul S.C. A..A. are cont deschis în Registrul Unic European al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră în care figurează, conform art. 24, alin. (5) din H.G. nr. 780/2006, ca operator al instalaţiei A..A., care pentru anul 2019 a restituit 26 de certificate din 22.091 de certificate cu efect de seră pe care le avea de restituit.

SC A. S.R.L. nu a informat autoritatea competentă de mediu, ulterior încheierii contractului de închiriere nr. x/12.12.2014 cu A..A., cu privire la închirierea unei părţi din sursele de emisii de gaze cu efect de seră în baza contractului de închiriere, deşi la conducerea ambelor societăţi s-a aflat dl. C., care a deţinut funcţia de director general al firmei recurente cât, şi de administrator al S.C. A. S.R.L..

Or, în lipsa unei informări din partea acesteia şi a solicitării de revizuire a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră deja emisă pentru societatea recurentă, conform art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 780/2006, instituţia noastră nu putea emite o autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru S.C. A. S.R.L., şi, pe cale de consecinţă, nu putea informa Administraţia Fondului pentru Mediu cu privire la nerespectarea de către S.C. A. S.R.L. a obligaţiilor de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră generate în anul 2019.

În ceea ce priveşte afirmaţia privind scăderea puterii termice nominale a instalaţiei societăţii A.,A. la 6 MW, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de judecată, puterea termică nominală a instalaţiei A..A. a fost stabilită prin autorizaţia nr. x/21.01.2013, revizuită în data de 25.05.2015, necontestată de recurentă, la valoarea de 78,17 MW, fiind deci superioară pragului de 20 MW prevăzut de Anexa 1 la Ordinul nr. 3420/2012 şi de Anexa 1 la H.G. nr. 780/2006, prag impus pentru includerea instalaţiei sub schema de comercializare a certificatelor de emisii cu efect de sera.

Mai mult, prevederile legale din domeniul schemei de comercializare şi autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră (denumită şi autorizaţia GES), stabilesc drepturile şi obligaţiile operatorului şi nu o licenţă de acordare pentru exploatare comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare, aşa cum în mod eronat indică recurenta, făcând trimitere la anexa aferentă Licenţei nr. 872, acordată A..A. de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, şi la alte documente nenominalizate expres, legislaţie care foloseşte terminologia de putere termică nominală" şi nu de "putere termică utilizabila" indicată frecvent în conţinutul cererii de recurentă.

Întrucât conform Autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră nr. x/21.01.2013, revizuită în data de 25.05.2015, emisă pentru instalaţia A..A., a cărei putere termică nominală era de 78 MW, singurul operator al instalaţiei a fost S.C. A..A., acestuia îi revenea obligaţia restituirii tuturor certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru anul 2019, conform punctului A.4.3 din autorizaţie ("Operatorul are obligaţia de a restitui, până cel mai târziu la data de 30 aprilie a fiecărui an, un număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu numărul total de emisii de gaze cu efect de seră provenite de la instalaţia respectivă în anul calendaristic anterior, prezentate în raportul anual de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră verificat de un verificator acreditat, conform prevederilor legale în vigoare în domeniul schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013-2020. ").

Prin restituirea celor 26 de certificate de emisii cu efect de seră până la data de 30.04.2020. din cele 22.091 de certificate cu efect de seră pe care le avea de restituit pentru anul 2019, recurenta atestă practic ca obligaţia restituirii certificatelor aferente emisiilor de CO2 sunt în sarcina sa, nu a A. S.R.L., singura sa problemă fiind de fapt aplicarea penalităţii în cuantum de 11.508.298,00 RON de către AFM prin decizia de impunere contestată, nu adresa instituţiei noastre nr. 1/460/VT/29.01.2020. cu anexa la aceasta, prin care s-au stabilit operatorii şi numărul de certificate de gaze cu efect de seră nerestituite de aceştia. Realmente recurenta, prin prezentul recurs, nici nu face referire la adresa noastră.

1.3. Totodată recurenta arata că, deşi puterea termică utilizabilă a energiei instalaţiei A., ulterior înfinţării A. S.R.L., a scăzut sub pragul prevăzut de lege pentru a fi obligată la restituirea certificatelor de emisii cu efect de seră, fiind obligată la plata unei sume nedatorate stabilite prin Decizia de impunere nr. x/08.05.2020, instanţa de fond a reţinut corectitudinea emiterii acestei decizii pe numele său deoarece A. S.R.L. nu a deţinut autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră şi nici cont în registrul unic european al emisiilor de gaze cu efect de seră, iară a indica "niciun temei legal în baza căruia AFM are dreptul de a încasa de la societatea recurentă ce deţine o instalaţie a cărei putere utilizabilă a fost de circa 6 MW - A. S.A. suma de 11.508.298 RON cu titlu de penalitate pentru nerestituirea certificatelor de emisii cu efect de seră ".

Afirmaţiile recurentei sunt eronate, deoarece AFM a emis decizia contestată ca urmare a culpei recurentei de a-şi îndeplini obligaţia de restituire a certificatelor cu efect de seră pentru anul 2019, iar instalaţia A..A. avea puterea nominală de peste pragului de 20 MW impus de legislaţia în vigoare pentru includerea instalaţiei sub schema de comercializare a certificatelor de emisii cu efect de seră.

Consideră neîntemeiate criticile recurentei aduse motivării instanţei de fond conform căreia "La momentul solicitării revizuirii autorizaţiei nr. x/21.01.2013, deci în cursul anului 2015, societatea reclamantă, prin Anexa nr. 3 la documentaţie, a afirmat că îşi asumă prin contractul de închiriere încheiat cu S.C. A. S.R.L. răspunderea privind gestionarea tuturor instalaţiilor de pe amplasament din punct de vedere al legislaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, inclusiv pentru cele închiriate, autorizaţia fiind revizuită pentru întreaga instalaţie S.C. A..A. pentru operatorul reclamant, aceasta nu poate pretinde că obligaţia solicitării şi restiturii certificatelor aferente emisiilor de gaze cu efect de seră îi incumba A. S.R.L.." (pagina 22, penultimul paragraf din hotărârea recurată).

Susţinerea recurentei conform căreia Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a informat operatorul instalaţiei A..A. asupra faptului că nu poate lua act de asumarea răspunderii sale de gestionare a tuturor instalaţiilor de pe amplasamentul instalaţiei, din punct de vedere al legislaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, întrucât din contractul de închiriere nr. x/12.12.2014 încheiat de acesta cu A. S.R.L. nu rezultă acest angajament, este eronată şi nu poate fi reţinută ca un motiv de nelegalitate a hotărârii recurate. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis această informare către A..A. cu ocazia refuzului iniţial de revizuire a autorizaţiei sale privind emisiile de gaze cu efect de seră nr. x/21.01.2013, deci anterior revizuirii autorizaţiei recurentei (aspect susţinut în cap. V.l.l pct. 5 din întâmpinarea noastră depusă la fond).

Pe de altă parte, apărările din cap. V.l.l, pct. 5 din întâmpinarea depusă la fond privitoare la durata contractului de închiriere nr. x/12.12.2014, la care face trimitere recurenta, au avut în vedere actele depuse de aceasta în susţinerea cererii de chemare în judecată, actele adiţionale la contractul de închiriere fiind depuse ulterior depunerii întâmpinării noastre.

La revizuirea din anul 2015 a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră nr. x/21.01.2013, prin documentaţia tehnică depusă, respectiv prin Anexa 3 la documentaţie, S.C. A..A. şi-a asumat răspunderea pentru toate sursele din instalaţie, inclusiv pentru cele închiriate, aceasta afirmând că "îşi asumă prin contractul de închiriere cu noua societate (A.) răspunderea privind gestionarea tuturor instalaţiilor de pe amplasament din punct de vedere al legislaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră.", iar prin Declaraţia de angajare a răspunderii operatorului depusă la anexă a precizat următoarele:

"De asemenea, declar pe proprie răspundere că am luat cunoştinţă de obligaţia care revine societăţii pentru a asigura corectitudinea datelor şi informaţiilor care sunt furnizate în documentele depuse la autoritatea pentru protecţia mediului în vederea emiterii autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră conform prezentei proceduri."

Astfel, ulterior refuzului iniţial de revizuire a autorizaţiei nr. x/21.01.2013 şi depunerii de către recurentă a planului de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră, în baza documentaţiei depuse de A..A. în vedere revizuirii autorizaţiei, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis autorizaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră nr. x/21.01.2013, revizuită în data de 25.05.2015, pe numele societăţii A..A., pentru instalaţia S.C. A..A..

Nici afirmaţia recurentei conform căreia Contractul de închiriere nr. x/12.12.2014 ar fi ineficace în ceea ce priveşte angajamentul acesteia privind gestionarea instalaţiei de pe amplasamentul A..A. din punctul de vedere al legislaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, inclusiv pentru cele închiriate, prevalentă având dispoziţiile H.G. nr. 780/2006 ce stabilesc obligaţii în sarcina noului operator al instalaţiei, respectiv în sarcina A. S.R.L., nu are nici un fundament, întrucât obligaţiile recurentei din actele contestate în prezenta acţiune s-au născut în baza autorizaţiei sale nr. x/21.01.2013, revizuită în data de 25.05.2015, şi nu în baza contractului.

De asemenea, faptul nerespectării dispoziţiilor legale de către A. S.R.L. de a ne informa asupra calităţii sale de nou operator al unei părţi din sursele de emisii de gaze cu efect de seră ale A..A., în baza contractului de închiriere amintit, în vederea revizuirii autorizaţiei emisă pentru instalaţia A..A. nr. x/21.01.2013, nu poate fi imputat instituţiei noastre întrucât nu avem atribuţii de inspecţie şi de control, iar eventualele pretenţii ale reclamantei faţă de A. S.R.L. privind nerespectarea cadrului legal amintit nu se pot subscrie obiectului acţiunii ce se judecă în prezentul dosar, ci pot face obiectul altui litigiu.

În ceea ce priveşte afirmaţia recurentei conform căreia administratorul judiciar nu are atribuţii pentru a-şi asuma un angajament referitor la gestionarea instalaţiei de pe amplasamentul A..A. din punctul de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră, reiterăm faptul că acest angajament a fost asumat de A..A. la emiterea autorizaţiei nr. x/21.01.2013, revizuită în data de 25.05.2015, prin directorul general al acesteia dl. C., acesta deţinând şi calitatea de administrator special în procedura de lichidare în care se află în prezent firma recurentă.

Astfel, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, autoritatea competentă pentru emiterea autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, nu "avea obligaţia de a verifica calitatea şi întinderea mandatului administratorului societăţii", cum eronat susţine recurenta, tocmai pentru că reprezentantul legal, dl. C., şi-a asumat pe propria răspundere informaţiile completate în documentaţia depusă pentru revizuirea autorizaţiei A..A., inclusiv asumarea de către recurentă "gestionarea tuturor instalaţiilor de pe amplasament din punct de vedere al legislaţiei privind emisiile de gaze cu efect de sera".

Pe de altă parte, aşa cum am arătat şi pe fondul cauzei, ulterior deschiderii procedurii falimentului firmei A..A. (14.11.2019), lichidatorul judiciar al acesteia - societatea B.. -, a împuternicit Administratorul Naţional al Registrului Unic al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (ANPM), prin adresele nr. x/31.03.2020 şi nr. y/30.04.2020, să efectueze operaţiuni în contul A..A. deschis în Registrul Unic European al Emisiilor de gaze cu Efect de seră (EUTL) (Anexa 14 la opis de la întâmpinarea noastră depusă la fond).

Astfel, acordarea de mandat de către lichidatorul judiciar pentru efectuarea de operaţiuni în contul A..A. din registrul EUTL contrazice afirmaţia recurentei privind neangajarea firmei recurente de reprezentanţii săi legali în ceea ce priveşte obligaţiile impuse de legislaţia privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru instalaţia A..A., cât şi cea conform căreia lichidatorul judiciar, ar fi constatat nereguli în ceea ce priveşte procedura ANPM cu privire la acest operator. Recurenta nu precizează ce nereguli au fost constatate, iar însăşi fapta lichidatorului judiciar de a efectua operaţiuni în contul firmei A..A. contrazice afirmaţia reclamantei de la punctul 35 din cererea de recurs privind imputarea sumei datorate societăţii A. S.R.L.

1.5. Apreciază nefondate criticile aduse susţinerii instanţei de fond privind efectuarea de recurentă de raportări pe întreaga perioadă a valabilităţii autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră revizuită ("în intervalul decembrie 2014 - decembrie 2019, reclamanta A..A. şi-a respectat toate obligaţiile care au decurs din faptul că instalaţia A..A. a deţinut autorizaţie privind emisiile de gaze cu efect de seră, ...")

Recurenta, deşi atestă că a efectuat raportări, culpabilizează instituţia noastră de situaţia în care aceasta se află (prin obligarea la emiterea de către AFM a Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 pe numele acesteia), întrucât, deşi am avut cunoştinţă de închirierea unei părţi a instalaţiei de către A. S.R.L., nu ne-am îndeplinit propriile obligaţii prevăzute de art. 5, alin. (5) din Procedura prevăzută în Anexa din Ordinul de ministru nr. 3420/2012 de a efectua vizite pe amplasamentul instalaţiei A..A. pentru a ne asigura de veridicitatea celor declarate prin documentele depuse de însăşi firma recurentă.

Din motive obiective, datorate volumului mare de activitate şi lipsei resurselor materiale şi umane, vizitele pe amplasamentul instalaţiilor se fac aleatoriu, în funcţie de situaţiile specifice. Aşa cum am arătat în faţa primei instanţe, nu am constatat nicio neconcordanţa în urma analizării documentaţiilor depuse de către A. S.A. şi verificate de verificatorul acreditat S.C. D. S.R.L., ANPM nesesizând nicio modificare în sensul celor reclamate de S.C. A..A. privind existenţa unui nou operator al instalaţiei ulterior revizuirii autorizaţiei recurentei în anul 2015 de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor pentru întreaga instalaţie A..A..

Menţionăm că vizita pe amplasamentul instalaţiei operată de S.C. A..A. s-a efectuat anual, de verificatorul acreditat E. S.C. D. S.R.L., conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 600/2012 al Comisiei din 21 iunie 2012 privind verificarea rapoartelor de emisii de gaze cu efect de seră şi a rapoartelor privind datele tonă-kilometru şi acreditarea verificatorilor în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului.

Ambele acte atacate - Adresa ANPM nr. x/05.05.2020 cu anexa la aceasta şi Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 emisă de AFM - au fost emise în baza legii, şi nu pe considerentul eventualei neîndepliniri a obligaţiilor ANPM, acesta neconstituind un motiv de nelegalitate a actelor atacate.

Din moment ce firma A..A. recunoaşte îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de legislaţia privind gazele cu efect de seră prin depunerea la autoritatea competentă de mediu a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră verificate de un verificator acreditat pentru întreaga instalaţie A..A., nu se poate reţine culpa noastră în emiterea Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 ci, aşa cum rezultă din acest act administrativ-fiscal, culpa aparţine recurentei, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de restituire a tuturor certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon generate în anul 2019, emisii declarate prin raportările depuse.

Prin apărările formulate, solicităm Onoratei Instanţe să constate faptul că recurenta nu prezintă nici un motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, ci doar invocă o pretinsă vinovăţie a instituţiei noastre privind emiterea deciziei de impunere contestate, aspect ce nu se subscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Susţinerea recurentei privind nemotivarea în fapt şi în drept a Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 emisă de AFM, în sensul în care motivele de fapt lipsesc iar cele de drept sunt indicate greşit, lipsind în fapt, este nejustificată.

Recurenta critică legalitatea sentinţei recurate în ceea ce priveşte menţinerea Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020, întrucât, în opinia sa, AFM şi-a justificat măsura luată prin trimiterea la datele din adresa ANPM nr. x/05.05.2020, înregistrată la AFM sub nr. x/05.05.2020, ce nu i-a fost comunicată, cea ar echivala cu o nemotivare, iar temeiul de drept constă în indicarea prevederilor legale privind sumele ce se constituie venituri la fondul de mediu şi nu dispoziţiile legale încălcate de aceasta.

Criticile recurentei sunt nejustificate, instanţa de fond reţinând în mod corect faptul că actul administrativ - fiscal contestat a fost motivat atât în fapt, cât şi în drept, conform prevederilor art. 46 Codul de procedură fiscală, dar şi potrivit cerinţelor impuse de Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1004/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului intitulat Decizie de impunere privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

În justificarea afirmaţiei privind motivarea actului administrativ - fiscal contestat instanţa de fond reţine în considerente următoarele:

«Potrivit art. 46 alin. (2) Ut. e si f din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, "actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente: motivele de fapt; temeiul de drept".

Elementul fundamental al caracterului suficient al motivării actului administrativ este cel al legalităţii, fiind suficientă motivarea care arată aplicarea legilor în vigoare în momentul adoptării actului şi care este capabilă să explice soluţia aleasă de administraţie. (...)

În ceea ce priveşte motivarea în fapt a actului administrativ-fiscal contestat, din analiza menţiunilor înscrisului depus la dosarul cauzei, rezultă că aceasta constă în indicarea datelor cuprinse în cadrul Adresei nr. x/05.05.2020 (înregistrată la AFM sub nr. x/05.05.2020), prin care Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a comunicat AFM situaţia operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon, generate în anul 2019, precum şi numărul certificatelor nerestituite, printre care şi societatea reclamantă, iar în ceea priveşte motivarea în drept, aceasta este reprezentată de indicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) Ut. ş a O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, (...) înseşi denumirea actului administrativ -fiscal contestat fiind Decizie de impunere privind aplicarea de penalităţi prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Curtea reţine că, astfel cum rezultă din analiza menţiunilor adreselor comunicate societăţii reclamantei, prin lichidator judiciar şi depuse la dosarul cauzei, respectiv nr. 1818/VT/31.03.2020 şi nr. 499/DSC/30.04.2020, necontestate în cauză, societatea reclamantă a fost informată de către ANPM asupra obligaţiei principale care îi incumba, până cel târziu la data de 30.04.2020, constând în realizarea conformităţii în Registrul unic prin restituirea unui număr de certificate de emisii de gaze cu efect de seră egal cu numărul total de emisii de gaze cu efect de sera provenite de la instalaţia respectivă în anul 2019, conform prevederilor legale în vigoare, obligaţie a cărei neexecutare până la termenul impus, a condus la calcularea de penalităţi, stabilite prin Decizia de impunere contestată în cauză, asupra numărului de certificate pe care îl avea de restituit, precum şi asupra sancţiunii aplicabile în cazul neexecutării respectivei obligaţii.

Faţă de aceste considerente, apreciind că actul administrativ-fiscal cuprinde cerinţele obligatorii a căror lipsă este sancţionată expres cu nulitatea absolută, fiind motivat în fapt şi în drept, conform reglementărilor în vigoare, reclamanta nedovedind, prin proba cu înscrisuri, administrată în cauză, faptul că, printr-o pretinsă nemotivare corespunzătoare a actului contestat, i s-ar fi produs o vătămare care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului, Curtea urmează a respinge susţinerea privind pretinsa nemotivare şi fapt şi în drept a actului administrativ contestat, ca neîntemeiată.» (paginile 24-25 din hotărârea recurată)

Având în vedere argumentele instanţei de fond privind motivarea Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020 emisă de AFM, considerăm lezată şi temeinică sentinţa recurată.

În ceea ce priveşte pretinsa vătămare a recurentei prin necomunicarea adresei instituţiei noastre ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/08.05.2020, aceasta fiind astfel în imposibilitatea de a efectua apărări în cunoştinţă de cauza privind obligarea sa la plata sumei nedatorate de 11.508.298 RON, învederăm instanţei de recurs faptul că adresa instituţiei noastre nr. 1/2235/VT/05.05.2020 cu anexa a fost contestată în prezenta cauză, deci nu se poate reţine o vătămare a recurentei, aceasta luând la cunoştinţă şi contestând adresa noastră.

Având în vedere apărările formulate, solicită respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 100/14.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Poieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de recurentă, solicită reducerea cuantumului acestora conform dispoziţiilor art. 451, alin. (2) C. proc. civ.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Asupra excepţiei de nulitate a recursului:

Intimata, susţinând obligativitatea prezentării motivelor de casare, pentru a fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs arată că, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raţionamentul adoptat de instanţa de fond vizând soluţia de respingere a cererii de chemare de chemare în judecată, recurenta limitându-se a relua ad literam apărările formulate prin cererea de chemare în judecată, indicând formal motivele de casare invocate.

Examinând conţinutul cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurenta a susţinut aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmând că efectele unui contract de închiriere şi scăderea cantităţii de energie termică utilizabilă au condus la lipsa obligaţiei de achiziţionare a certificatelor aferente emisiilor de CO2, invocând în acest sens prevederile H.G. nr. 780/2006, iar decizia trebuia emisă în numele A..

În plus, se susţine aplicarea greşită a art. 46 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, precum şi ale Ordinului 1004/2011, în ceea ce priveşte motivarea actului administrativ.

În raport de cele expuse, Înalta Curte constată că recurenta susţine aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând încălcarea şi aplicarea greşită a unor norme de drept material, norme indicate în cuprinsul cererii de recurs şi care fac obiectul considerentelor în drept ale sentinţei recurate .

Ca urmare trebuie reţinut faptul că recurenta indică motivarea în fapt şi în drept specifică unor critici de nelegalitate a sentinţei, prin prisma motivului încălcat, făcând posibilă exercitarea controlului judiciar .

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate invocat, trebuie reţinut că, prin actul administrativ a cărui anulare a fost solicitată, respectiv Decizia de impunere nr. x/08.05.2020 privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, a fost stabilită, în sarcina recurentei, obligaţia de plată a sumei de 11.508.298,00 RON.

De menţionat faptul că instanţa de fond examinează atât calitatea de contribuabil, cât şi elementele obligatorii ale deciziei de impunere, reţinând, în esenţă, faptul că a existat o autorizaţie eliberată pe numele recurentei, faptul că, potrivit anexei 3 a proiectului de revizuire a autorizaţiei nr. x/21.01.2013 din anul 2015, recurenta a declarat că, potrivit contractului de închiriere încheiat cu A., îşi asumă răspunderea privind gestionarea tuturor tuturor instalaţiilor de pe amplasament din punct de vedere al legislaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră, astfel încât recurenta se încadrează în definiţia operatorului, prevăzută de art. 3 lit. f) din Directiva 2003/87/CE.

Prima instanţă a prezentat şi un argument de verificare a raţionamentului judiciar utilizat, privind interpretarea contrară a efectelor asumate de către cele două părţi contractante, reţinând că în această ipoteză A. ar fi trebuit să solicite ea însăşi revizuirea autorizaţiei, potrivit art. 9 alin. (3) din H.G. nr. 780/2006.

Iar aceste considerente ale instanţei de fond sunt legale .

Astfel, trebuie reţinut că, potrivit art. 3 din Directiva mai sus menţionată, prevederi preluate în art. 3 lit. g) din H.G. nr. 780/2006, operatorul este definit ca orice persoană care gestionează şi controlează o instalaţie sau care, potrivit legislaţiei în vigoare, a fost învestită cu putere de decizie economică asupra funcţionării tehnice a instalaţiei; în speţă, în sprijinul calităţii de operator a recurentei pot fi reţinute atât autorizaţia x/2013, cât şi cererea de revizuire, cu anexele acesteia.

De reţinut şi faptul că, inclusiv sub aspectul reducerii cantităţii de energie termică utilizabilă, sub pragul prevăzut pentru naşterea obligaţiei de restituire a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, invalidarea stabilirii penalităţilor pentru nerestituire ţine, nu de exprimarea unui punct de vedere ci de obligativitatea notificării ANPM, de către titularul autorizaţiei aflată în perioada de valabilitate .

Ca atare, obligaţia prevăzută de art. 8 lit. e) din H.G. nr. 780/2006, în sarcina operatorului, revine în sarcina recurentei, nu a unui terţ, ca parte a unui contract de închiriere.

În consecinţă, revine aceluiaşi operator/titular al autorizaţiei nr. x/2013, obligaţia de plată a penalităţilor reglementate de către prevederile art. 28 din H.G. nr. 780/2006, corect fiind aceasta stabilită prin decizia de impunere contestată .

În ceea ce priveşte motivarea actului administrativ fiscal, ca şi cerinţă exterioară de validitate a acestuia, prima instanţă a reţinut că forma deciziei de impunere respectă cerinţele art. 46 din Legea 207/2015, precum şi ale anexei 1 a Ordinului 1004/2011.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 46 din Legea 207/2015, text cu denumirea marginală conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal, actul administrativ fiscal trebuie să cuprindă motivarea în fapt şi temeiul în drept al emiterii actului.

Coroborând prevederile art. 49 alin. (1), cu art. 49 alin. (3) din Legea 207/2015, actul administrativ fiscal este nul atunci când lipsesc elementele expres indicate din cuprinsul art. 46, sau când este afectat de o gravă şi evidentă eroare şi este anulabil atunci când sunt încălcate alte prevederi legale decât cele prevăzute la alin. (1), cu reţinea corespunzătoare a efectelor anulării, potrivit art. 50 .

Raportat la criticile recurentei, Înalta Curte reaminteşte că motivarea unui act administrativ nu constituie un scop în sine, ci un mijloc, ce serveşte la înţelegerea raţiunilor care au condus la emiterea actului şi, în consecinţă, la posibilitatea exercitării unui control eficace de legalitate atât de către destinatar, cât şi, la nevoie, de către instanţele de judecată.

În plus, astfel cum a menţionat şi instanţa de fond, decizia de impunere a fost emisă potrivit Ordinului nr. 1004/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului Decizie de impunere privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, prin formularul prezentat în anexa 1 a ordinului; ca atare include subpunctul 2.2 - motivul de fapt şi 2.3 temeiul în drept, făcând trimitere la datele în baza cărora a fost reţinută neîndeplinirea obligaţiei de restituire a certificatelor, cu indicarea expresă a normei ce primite stabilirea obligaţiei de plată a penalităţilor şi criteriile de calcul ale acestora .

Ca urmare, în raport de conţinutul concret al deciziei de impunere, primai nstanţă a reţinut corect faptul că nu poate fi reţinută o cauză de anulare a acestui act administrativ fiscal, neexistând o vătămare adusă contribuabilului prin emiterea acestuia, potrivit art. 175 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 3 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta A. S.A. prin lichidator judiciar judiciar B..

Va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A..A. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 100 din 14 iunie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A..A. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 100 din 14 iunie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 noiembrie 2022.