Termination of delegated health insurance manager mandate based on unconstitutional ordinance: validity of independent revocation grounds cited in administrative order

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, anularea Ordinului preşedintelui CNAS nr. 579/19.05.2020 şi, pe cale de consecinţă, reintegrarea sa în funcţia deţinută anterior emiterii acestuia, obligarea pârâtei la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale şi celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit de la data emiterii Ordinului nr. 579/19.05.2020 şi până la data reintegrării în funcţie, sume care să fie actualizate cu indicele de creştere a preţurilor de consum şi cu dobânda legală până la data plăţii, precum şi suspendarea executării Ordinului nr. 579/19.05.2020 emis de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, până la soluţionarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1159 din 16 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 16 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivare arată că instanţa, prin hotărârea dată, a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1). pct. 5 C. proc. civ.).

Prin ordinul contestat, au fost invocate drept cauze de încetare a contractului de management nr. x/2018, prevederile art. 10 pct. 1 lit. e) şi j) din contract, respectiv modificarea legislaţiei specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce priveşte statutul funcţiei de director general al Casei de asigurări sociale de sănătate şi introducerea unor standarde de performanţă şi indicatori de referinţă asociaţi acestora, structurate pe activităţi specifice şi cerinţe generale, potrivit legii.

Prin urmare, examinarea legalităţii şi temeiniciei ordinului nr. 579/2020 emis de preşedintele CNAS trebuia realizată doar în raport de motivele de fapt şi de drept precizate de emitent în ordin şi nu în raport de alte prevederi contractuale, care nu au fost menţionate în ordin, respectiv în raport de prevederile art. 10 pct. 1 lit. c) şi art. 10 pct. 2 din contractul de management nr. x/2018, prevederi care nu au constituit temeiul emiterii actului.

Este adevărat că prin întâmpinare, pârâta a făcut referire şi la prevederile art. 10 pct. 1 lit. c) şi art. 10 pct. 2 din contractul de management nr. x/2018, încercând, în acest fel, prin apărările făcute să-şi completeze motivarea actului contestat, însă, în condiţiile în care legalitatea actului contestat se raportează la momentul emiterii acestuia, aceste motive nu aveau vocaţia de a influenţa legalitatea ordinului, câtă vreme nu au fost menţionate în cuprinsul actului administrativ atacat şi nu au fost avute în vedere de intimata - pârâtă la emiterea acestuia.

Ca atare, motivându-şi soluţia pe prevederile contractuale care nu au fost invocate în ordin şi nu au constituit temeiul legal al emiterii acestuia, instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii părţilor prin depăşirea limitelor investirii şi a adus atingere dreptului la un proces echitabil, judecătorului nefiindu-i recunoscută posibilitatea de a schimba temeiul legal al încetării contractului de management.

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, recurentul susţine că în considerentele sentinţei se reţine, pe de o parte, că referirea pârâtei în ordinul litigios la modificarea legislaţiei specifice şi la introducerea unor standarde de performanţă şi indicatori de refeinţă asociaţi, ca efect al deciziei Curţii Constituţionale nr. 229/2020 nu mai susţine incidenţa prevederilor art. 10 pct. 1 lit. e) şi j) din contractul de management nr. x/2018, ca şi cazuri de revocare a mandatarului preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, considerente care susţin nelegalitatea ordinului contestat şi ar fi justificat anularea acestuia.

Pe de altă parte, din aceleaşi considerente rezultă că prima instanţă a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei ordinului prin raportare la dispoziţiile art. 10 pct. 1 lit. c) şi art. 10 pct. 2 din contractul de management, dispoziţii care nu se regăsesc înscrise în ordinul contestat şi în raport de care s-a reţinut legalitatea aceluiaşi ordin.

Prin urmare, în opinia recurentului, considerentele sentinţei recurate sunt contradictorii, rezultând nelegalitatea ordinului ca urmare a Deciziei nr. 229/2020 a Curţii Constituţionale, prin care O.U.G. nr. 25/2020, act primar ce a stat la baza emiterii acestuia a fost declarată neconstituţională, efectele neconstituţionalităţii răsfrângându-se inclusiv asupra actelor administrative emise în aplicarea acesteia, respectiv şi asupra ordinului preşedintelui CNAS nr. 579/2020.

Astfel, considerentele instanţei de fond care au fundamentat soluţia de respingere a cererii sunt străine de cauză, întrucât potrivit ordinului contestat, încetarea contractului de management nr. x din 02.05.2018 s-a dispus prin art. 1 din ordin şi a intervenit în temeiul dispoziţiilor art. 10 pct. 1 lit. e) şi lit. j) din contract şi nicidecum în condiţiile art. 10 pct. 1 lit. c) din contract vizând posibilitatea încetării contractului prin revocarea mandatului la iniţiativa preşedintelui CNAS în condiţiile art. 2030 lit. a) şi art. 2031 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, posibilitate, care, de altfel, nici nu a fost contestată.

În consecinţă, în motivarea sentinţei recurate, deşi sunt expuse considerente vaste se poate observa că unele din acestea sunt inutile şi neaplicate chestiunilor litigioase ce trebuiau dezlegate, sub acest aspect motivarea nefiind clară, precisă şi necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justeţea soluţiei pronunţate.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ.).

Din textul normativ precitat rezultă că legiuitorul a prevăzut acestui motiv de casare două ipoteze distincte: încălcarea de către instanţă în hotărârea pronunţată a normelor de drept material şi, respectiv, aplicarea greşită a acestor norme în formarea silogismului juridic.

Ordinul nr. 579/2020 contestat în prezenta cauză astfel cum rezultă din preambulul acestuia a fost emis în temeiul art. 10 pct. 1 lit. e) şi lit. j) şi pct. 4 din contractul de management nr. x din 2 mai 2018 art. 291 alin. (2) din Legea nr. 92 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi art. 17 alin. (5) din statutul CNAS, aprobat prin H.G. nr. 972/2006 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin art. 1 alin. (1) din Ordin s-a dispus încetarea contractului de management nr. x din 2 mai 2018 în condiţiile art. 10 pct. 1 lit. e) şi j) din contractul menţionat, urmare a modificării legislaţiei specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce priveşte statutul funcţiei de director general al casei de asigurări sociale de sănătate şi introducerii unor standarde de performanţă şi indicatori de referinţă asociaţi acestora, structurate pe activităţi specifice şi cerinţe generale, potrivit legii.

Pentru ipoteza în care instanţa ar fi constatat că temeiul de drept invocat în actul administrativ atacat nu ar fi justificat măsurile dispuse, aceasta avea obligaţia de a dispune anularea actului, chiar dacă identifica temeiuri noi care ar fi justificat menţinerea acestuia.

Împrejurarea că în preambulul ordinului contestat sunt menţionate şi dispoziţiile art. 2030 lit. a) şi art. 2031 alin. (1) şi alin. (2) din Legea 287/2009, este lipsită de relevanţă atâta timp cât potrivit art. 1 din ordin s-a dispus încetarea contractului de management nr. x/2018 în condiţiile art. 10 pct. 1 lit. e) şi j) din contract ca urmare a modificării legislaţiei specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce priveşte statutul funcţiei de director - general al Casei de Asigurări Sociale de Sănătate şi introducerii unor standarde de performanţă şi indicatori de referinţă asociaţi acestora, structurate pe activităţi specifice şi cerinţe generale, potrivit legii.

Pe de altă parte, în condiţiile în care în ordinul nr. 579/2020 nu există nici o prevedere privind revocarea mandatului în temeiul dispoziţiilor art. 10 pct. 1 lit. c) şi art. 10 pct. 2, ci doar menţiunea la art. 2 alin. (3) că ordinul nr. 902/2018 îşi încetează aplicabilitatea, în mod greşit instanţa de fond a reţinut incidenţa acestor prevederi în cauză şi a analizat legalitatea ordinului contestat prin prisma acestora.

În măsura în care instanţa de fond s-ar fi limitat la analiza cererii de chemare în judecată prin raportare strict la cauzele şi împrejurările invocate de emitentul ordinului contestat în prezenta cauză şi ar fi verificat temeinicia şi legalitatea acestora prin prisma motivelor invocate la momentul emiterii actului contestat şi precizate expres în cuprinsul ordinului, ţinând cont şi de cele prezentate de instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate paginile 11-14 din care rezultă că nu mai subzistă cauzele de încetare prevăzute de art. 10 pct. 1 lit. e) şi j) din contract odată cu pronunţarea deciziei nr. 229/2020 de către Curtea Constituţională, soluţia pe care trebuia să o pronunţe instanţa de fond era cea de admitere a cererii astfel cum aceasta a fost formulată.

În condiţiile în care motivele de nelegalitate invocate în cererea de chemare în judecată subzistă şi la data prezentului recurs, viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar - O.U.G nr. 25/2020 care a stat la baza emiterii ordinului contestat, fiind de natură a antrena şi viciul ordinului de încetare a contractului de management, astfel că acesta devine inexistent, fiind vădit lipsit de orice temei legal, recurentul consideră că se impune admiterea cererii pe fond atât în ceea ce priveşte anularea ordinului nr. 579/19.05.2020, cât şi în ceea ce priveşte reintegrarea în funcţia deţinută anterior emiterii acestui ordin, sub acest aspect neprezentând relevanţă faptul că, în prezent, această funcţie este ocupată de o altă persoană, numită ulterior, întrucât dacă nu ar fi fost emis actul nelegal, nu era necesar a se numi o altă persoană în funcţie.

Totodată, în opinia recurentului, se impune şi admiterea capătului de cerere privind obligarea intimatei la plata despăgubirilor constând în drepturile salariale şi celelalte drepturi care i s-ar fi cuvenit de la data emiterii ordinului nr. 579/19.05.2020 şi până la data reintegrării în funcţie, sume care să fie actualizate cu indicele de creştere a preţurilor de consum şi cu dobânda legală până la data plăţii, aceasta reprezentând o modalitate de reparare a prejudiciului cauzat prin încetarea nelegală a contractului.

4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse de intimată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Ordinul nr. 902/02.05.2018 emis de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate s-a dispus ca, începând cu data de 03.05.2018, recurentul se mandatează să exercite cu delegare mandatul de preşedinte - director general al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, manager al sistemului la nivel local, cu acordarea drepturilor salariale corespunzătoare, iar între CNAS reprezentată de preşedintele acesteia şi recurentul, preşedintele - director general al CAS Teleorman, se încheie un contract de management pentru o perioadă determinată în care să se exercite mandatul cu delegare.

Astfel, pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în calitate de mandant şi reclamantul A. în calitate de preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman (mandatar) au încheiat contractul de management preşedinte - director general nr. x/22.05.2018, prin care s-au prevăzut următoarele:

- mandantul încredinţează preşedintelui-director general, manager al sistemului la nivel local, un mandat, în baza art. 2009 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., având drept scop organizarea, conducerea şi administrarea la nivel local a Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, precum şi gestionarea patrimoniului şi a mijloacelor materiale şi băneşti ale acesteia, în condiţiile realizării unui management eficace şi de calitate (art. 2 pct. 1);

- contractul se încheie pe o perioadă determinată, prin ordin al preşedintelui CNAS pentru exercitarea cu delegare (art. 3);

- contractul încetează şi în următoarele situaţii: «art. 10 1. (…) c) prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, în condiţiile art. 2030 lit. a) şi art. 2031 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 287/2009 republicată (…); e) prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, la modificarea cu peste 50% a indicatorilor de performanţă care au stat la baza încheierii contractului; (…) j) prin modificarea legislaţiei specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce priveşte statutul preşedintelui - director general, manager al sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local (…) 2. În cazul în care preşedintele - director general al casei de asigurări de sănătate este numit cu delegare să exercite mandatul, acesta poate înceta atât în condiţiile prevăzute la pct. 1, precum şi la data numirii de către preşedintele CNAS a unei alte persoane care să exercite cu delegare mandatul de preşedinte - director general sau ca urmare a ocupării postului prin concurs, în condiţiile legii (…)» (art. 10);

- revocarea mandatului preşedintelui - director general al casei de asigurări de sănătate se notifică prin ordin al preşedintelui CNAS şi produce efecte de la data luării la cunoştinţă de către acesta (art. 10 pct.).

Prin Ordinul nr. 579/19.05.2020 emis de preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate s-a dispus: «Contractul de management nr. x/02.05.2018 încheiat între CNAS şi domnul A., pentru exercitarea cu delegare a mandatului de Preşedinte - Director general al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman, manager al sistemului la nivel local, încetează în condiţiile art. 10 punctul 1 lit. e) şi j) din Contractul de management (…) urmare a modificării legislaţiei specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce priveşte statutul funcţiei de director general al casei de asigurări sociale de sănătate şi introducerii unor standarde de performanţă şi indicatori de referinţă asociaţi acestora, structurate pe activităţi specifice şi cerinţe generale, potrivit legii.» (art. 1 alin. (1), respectiv «Cu aceeaşi dată, dispoziţiile ordinului preşedintelui CNAS nr. 902/02.05.2018 şi orice dispoziţie contrară îşi încetează aplicabilitatea».

În vederea emiterii Ordinului nr. 579/19.05.2020, preşedintele CNAS a invocat dispoziţiile art. 2030 lit. a) şi art. 2031 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată.

În preambulul Ordinului nr. 579/19.05.2020, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a făcut referire la modificările legislaţiei specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce priveşte statutul funcţiei de director general al casei de asigurări de sănătate, manager al sistemului la nivel local, prin dispoziţiile O.U.G. nr. 25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi prin cele ale H.G. nr. 338/2020 pentru modificarea şi completarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, dar şi la Ordinul preşedintelui CNAS nr. 541/2020 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea concursului sau numirea prin delegare pentru ocuparea postului de director general al Casei de Asigurări de Sănătate şi a posturilor de directori generali ai caselor de asigurări de sănătate, în vederea realizării indicatorilor de referinţă asociaţi standardelor de performanţă pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate, încheierea contractelor de management şi evaluarea activităţii acestora.

Înalta Curte reţine că O.U.G. nr. 25/2020 a fost constată neconstituţională prin decizia nr. 229/2020 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 602/09.07.2020.

În consecinţă, dispoziţiile O.U.G. nr. 25/2020 sunt lipsite de orice efect juridic, ele încălcând Constituţia României potrivit aprecierii Curţii Constituţionale a României din decizia nr. 229/2020, neputând constitui un temei legal valid pentru a susţine ideea modificării legislaţiei specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce priveşte statutul managerului sistemului de asigurări de sănătate la nivel local, respectiv în ceea ce priveşte standardele de performanţă şi indicatorii de referinţă asociaţi.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că, în cauză, chiar dacă O.U.G. nr. 25/2020, H.G. nr. 338/2020 şi Ordinul preşedintelui CNAS nr. 541/2020 erau în vigoare la data emiterii ordinului litigios nr. 579/19.05.2020, decizia nr. 229/2020 prin care s-a declarat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 25/2020 a invalidat acest din urmă act legislativ, ceea ce a determinat caducitatea actelor secundare.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine faptul că mandatul respectiv urma să fie exercitat cu delegare de către recurent pe durată determinată, fără a fi fost stabilit însă un interval precis determinat şi o dată limită până la care să exercite funcţia managerială delegată, ci au fost prevăzute doar modalităţi de încetare a respectivului mandat.

Astfel, emitentul Ordinului nr. 902/02.05.2018 nu a creat în beneficiul reclamantului vreun drept de a ocupa funcţia managerială prin delegare pentru un interval fix de timp, ci doar cu caracter temporar.

Un ordin emis de preşedintele CNAS pentru revocarea unui manager preşedinte - director general de casă de asigurări de sănătate implică şi o delimitare a intervalului de timp până la care s-a dispus delegarea, câtă vreme durata exercitării acelui mandat nu a fost individualizată iniţial expres.

Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a reţinut că, în partea introductivă a Ordinului nr. 579/19.05.2020, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a invocat expres art. 2030 lit. a) şi art. 2031 alin. (1) şi (2) din C. civ., ceea ce denotă manifestarea explicită a intenţiei de a fi revocat mandatul cu delegaţie acordat recurentului-reclamant pentru calitatea de preşedinte - director general al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman.

Astfel fiind, în mod corect a fost primită susţinerea potrivit căreia revocarea sa din funcţie ar fi intervenit exclusiv pentru cazurile prevăzute de art. 10 lit. e) şi j) din contractul de management, câtă vreme intenţia preşedintelui CNAS de revocare a acestei persoane din funcţia managerială ocupată prin delegaţie este neîndoielnică, iar în conţinutul actului administrativ litigios este indicat expres şi un alt temei contractual ce permitea o atare manifestare unilaterală de voinţă, şi anume art. 2030 lit. a) şi art. 2031 alin. (1) şi (2) din C. civ., norme legale ce se regăsesc de altfel consemnate ca atare la art. 10 lit. c) din contractul de management.

Este de necontestat faptul că la art. 10 pct. 3 din contractul de management se prevede explicit că mandatul cu delegare al preşedintelui - director general al Casei de Asigurări de Sănătate Teleorman încetează de la data numirii unei alte persoane în funcţia managerială de la nivelul acestei instituţii publice.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că, în cauză, cazurile de încetare au fost prevăzute în mod expres la art. 10 punctul 2 din Contractul de management nr. x/02.05.2018, pe care recurentul - reclamant, în calitate de mandatar, l-a încheiat cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi pe care şi l-a asumat prin semnătură.

În ceea ce priveşte solicitarea de plată a despăgubirilor constatând în drepturile salariale şi celelalte drepturi la care avea dreptul de la data emiterii Ordinului nr. 579/19.05.2020 şi până la data reintegrării în funcţie, sume care să fie actualizate cu indicele de creştere a preţurilor de consum şi cu dobânda legală până la data plăţii, Înalta Curte apreciază că temeinic şi legal a reţinut instanţa de fond faptul că, încetarea contractului de mandat nu are drept consecinţe afectarea intereselor recurentului de natură materială, având în vedere faptul că veniturile aferente funcţiei de preşedinte - director general pot fi încasate numai pentru perioada în care se exercită mandatul de preşedinte -director general.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1159 din 16 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 octombrie 2022.