Tax Rescheduling Revocations Annulled and Execution Suspended; Tax Authorities' Appeals Rejected.

Şedinţa publică din data de 27 octombrie 2022

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 22.03.2016, modificata şi completata ulterior, reclamantele S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.A. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea următoarelor acte administrativ-fiscale: decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 6205/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 6203/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 6201/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 6199/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia de pierdere a valabilităţii amânării la plata a penalităţilor de întârziere nr. 6198/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia DGAMC nr. 6755/15.01.2016, decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii reprezentând penalităţi nr. 6200/10.12.2015 înregistrataă sub nr. x/15.12.2015, decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii reprezentând penalităţi nr. 6202/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii reprezentând penalităţi nr. 6204/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii reprezentând penalităţi nr. 6206/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/15.12.2015, decizia DGSC nr. 21/27.01.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulata împotriva deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii, decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată nr. x din 23.12.2015 înregistrată sub nr. x/04.01.2016, decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată nr. 6378/2 din 23.12.2015 înregistrată sub nr. x/04.01.2016, procesul-verbal de audiere nr. x/2.11.2015, adresa nr. x/8.12.2015 înregistrată la registratura societăţii sub numărul x/10.12.2015, toate privind pe A.

S.A., decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale nr. 6191/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/14.12.2015, decizia de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere nr. 6192/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/14.12.2015, decizia DGAMC nr. 6756/15.01.2015 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziilor de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată, decizia referitoare la obligaţii de plată accesorii reprezentând penalităţi nr. 6194/10.12.2015 înregistrată sub nr. x/14.12.2015, decizia DGSC nr. 22/27.01.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii, decizia referitoare la obligaţii de plaăa accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată nr. 6385/23.12.2015 înregistrată sub nr. x/04.01.2016, decizia referitoare la obligaţii de plata accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugata nr. 6386/23.12.2015 înregistrată sub nr. x/04.01.2016, procesul-verbal de audiere nr. x/2.11.2015 şi adresa DGAMC nr. x/8.12.2015 înregistrată la registratura societăţii sub nr. x/10.12.2015, toate privind pe B.

S.A..

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea pronunţată de către Curtea de Apel Oradea în data de 30.06.2016, s-a respins cererea de introducere în cauză, pentru opozabilitate, a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj - Napoca.

Prin sentinţa civilă nr. 150/CA/2016 din 14 iulie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive invocate de către pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscala şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, excepţia inadmisibilităţii cererilor de anulare şi suspendare a deciziilor nr. 6x/23.12.2015, nr. x/23.12.2015, nr. 6385/23.12.2015 şi 6386/23.12.2015 invocată de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a deciziilor nr. 21/27.01.2016 şi nr. 22/27.01.2016 invocată de ANAF.

A admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi, în consecinţă:

A respins cererile formulate de reclamantele S.C. A. S.A., şi S.C. B. S.A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, privind anularea şi suspendarea procesului-verbal de audiere nr. x/2.11.2015, adresei nr. x/8.12.2015, procesului-verbal de audiere nr. x/2.11.2015 şi a adresei nr. x/8.12.2015 emise de către pârâta DGAMC.

A admis în parte acţiunea, astfel cum a fost ulterior completată, formulată de reclamantele S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.A. în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscala, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili. A anulat deciziile nr. 6755/15.01.2016, nr. 6756/15.01.2015, nr. 21/27.01.2016, nr. 22/27.01.2016, nr. 7/22.03.2016 şi nr. 8/22.03.2016 emise de către pârâte în soluţionarea contestaţiilor formulate precum şi deciziile nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015,nr. 6201/10.12.2015,nr. 6199/10.12.2015,nr. 6198/10.12.2015,nr. 6200/10.12.2015,nr. 6202/10.12.2015,nr. 6204/10.12.2015,nr. 6206/10.12.205,nr. x/23.12.2015,nr. 6378/2/23.12.2015,nr. 6191/10.12.2015,nr. 6192/10.12.2015, nr. 6194/10.12.2015, nr. 6385/23.12.2015 şi nr. 6386/23.12.2015.

A dispus suspendarea executării acestora până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

A obligat pârâtele la plata sumei de 140 RON în favoarea reclamantelor.

3. Recursurile formulate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 150/CA/14.07.2016 pronunţata de Curtea de Apel Oradea, au formulat recurs Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală,

I. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs în ceea ce priveşte soluţia privind suspendarea executării actelor administrative până la soluţionarea definitiva şi irevocabila a cauzei, prin care a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare, având in vede următoarele motive:

1. Ca şi aspect prealabil, învederează că în temeiul art. 131 alin. (1) din H.G. nr. 816/20 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionar Ministerului Finanţelor Publice, în subordinea Agenţiei se organizează şi funcţionarea Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuţiilor şi a activităţii corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al Agenţiei.

Totodată, învederează faptul că, în conformitate cu OPANAF nr. 3702/17.12.2015, Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili nu mai deţine calitatea de organ fiscal competent al intimatei reclamante S.C. B. S.R.L..

Reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat suspendarea Deciziilor nr. 21/27.01.2016 si nr. 22/27.01.2016 emise de către Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Prin urmare, solicită a se avea în vedere că soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ se pronunţă în contradictoriu cu autorităţile publice emitente actelor administrative atacate.

Pentru a avea calitate procesuala în ceea ce priveşte capetele de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziilor nr. 21/27.01.2016 şi nr. 22/27.01.2016 emise de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili ar fi trebuit sa emită Deciziile nr. 21/27.01.2016 şi nr. 22/27.01.2016, acte administrative pretins vătămătoare pentru reclamanta.

Astfel, este evident că, pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o cauză având obiect contenciosul administrativ, trebuie îndeplinită condiţia privind emiterea unui administrativ pretins vătămător de către persoana chemată în judecată ca pârâtă, nesoluţionarea de către acea persoană, în termen legal, a unei cereri.

În speţă, în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziilor nr. 21/27.01.2016 si nr. 22/27.01.2016, nu este îndeplinită aceasta condiţie, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu e emitentul acestor decizii, fiind fără echivoc faptul că emitentul este Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

In consecinţă, solicită să se constate lipsa calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziilor nr. 21/27.01.2016 si nr. 22/27.01.2016. având în vedere că nu este emitentul acestui act.

Pe cale de consecinţă, solicită respingerea acestui capăt de cerere în contradictoriu cu Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

2. În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care s-a solicitat suspendarea executării Deciziilor nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015, nr. 6199/10.12.2015, nr. 6198/10.12.2015, nr. 6200/10.12.2015, nr. 6202/10.12.2015, nr. 6204/10.12.2015, nr. 6206/10.12.2015, nr. x/23.12.2015 şi nr. 6378/2/23.12.2015, nr. 6191/10.12.2015, nr. 6192/10.12.2015, nr. 6194/10.12.2015, nr. 6385/23.12.2015, nr. 6386/23.12.2015, nr. 7/22.03.2016 si nr. 8/22.03.2016 emise de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili pentru reclamantele S.C. A. S.A. şi B. S.A., până la soluţionarea definitiva a cauzei, învederează următoarele aspecte:

In speţă, motivele invocate de reclamanţi în cererea de chemare in judecata nu sunt de natură să dovedească faptul că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 si art. 15 din Legea nr. 554/2004.

In dovedirea îndeplinirii primei condiţii, cea a cazului bine justificat, reclamantele au invocat o serie de motive privind nelegalitatea actelor atacate, aspecte care ţin de fondul dreptului care se deduce judecaţii prin acţiunea in anulare.

Este evident că argumentele de nelegalitate a actelor administrative invocate de către reclamante sunt motive ce ţin de analizarea pe fond a legalităţii acestora.

In speţa, reclamantele nu au probat, ci numai au susţinut nelegalitatea vădita a actelor administrative a căror suspendare o solicita, nereuşind să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative.

Apreciază că motivele invocate de reclamante nu sunt de natură sa creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor administrative, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului; îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi constatată cu uşurinţa, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării executării sunt masuri provizorii, situaţie în care nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Astfel, pentru intimatele reclamante S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.A. s-au aprobat decizii de eşalonare la plată înainte ca acestea să răspundă solidar, astfel cum s-a dispus la art. 1 si 2 din Decizia Comisiei Europene nr. 2112/30.03.2015, pentru ajutorul de stat acordat prin compensarea datoriilor societăţii C. S.A., ca urmare executării Hotărârii arbitrate a Curţii de Arbitraj Internaţional a Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii din Washington, pronunţată în dosarul arbitrai nr. x/11.12.2013, şi pentru punerea în aplicare a prevederilor art. VII din O.U.G. nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului.

Conform art. 13 din Ordinul nr. 1853/2011 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, D.G.A.M.C. a întocmit pentru fiecare dintre cele 3 societăţi câte un Proces-verbal de audiere, în vederea emiterii deciziei de pierdere a înlesnirii la plata a obligaţiilor restante, în data de 2 noiembrie 2015, deoarece suma pentru care răspund solidar nu a fost stinsă până la data de 26.10.2015.

Societăţilor comerciale din D. li s-a acordat un termen de prezentare la sediul D.G.A.M.C. pentru a-şi exprima punctul de vedere, în conformitate cu art. 9 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală, de 3 zile de la data confirmării procesului-verbal de audiere, termen care s-a împlinit în data de 13.11.2015.

In termenul stabilit pentru exprimarea punctului de vedere, conform art. 9 din O.U.G. nr. 92/2003 republicată, privind Codul de procedură fiscală, reprezentanţii legali ai societăţilor comerciale din D. au solicitat o întâlnire cu conducerea D.GA.M.C. în data de 13.11.2015.

Prin adresa nr. 1952/12.11.201,5 intimatele reclamante au depus la DGAMC punctul de vedere asupra celor reţinute prin procesul-verbal de audiere.

Având in vedere că suma pentru care răspundeau in solidar intimatele reclamante nu a fost stinsă prin plată până la data de 26.10.2015, au fost emise Deciziile de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată nr. x/10.12.2015(SC B.), nr. 6199/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6205/10.12.2015.

Totodată, au fost emise Deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând penalităţi nr. 6198/10.12.2015, nr. 6200/10.12.2015, nr. 6202/10.12.2015, nr. 6204/10.12.2015, nr. 6206/10.12.2015 privind pe intimata reclamanta S.C. A..

De asemenea, au fost emise Deciziile de pierdere a valabilităţii amânării la plata a penalităţilor de întârziere nr. 6192/10.12.2015, nr. 6194/10.12.2015, privind pe intimata reclamanta S.C. B. S.R.L..

În acelaşi context, au fost emise Deciziile referitoare la obligaţiile de plata accesorii nr. x/23.12.2015, nr. y/23.12.2015, nr. z/23.12.2015si nr. 6386/23.12.2015

Învederează că nu este îndeplinită nici condiţia privind iminenţa producerii unei pagube (astfel cum este aceasta definită în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004), în situaţia în care reclamanta nu a făcut dovada că, în speţă, există un prejudiciu material viitor şi previzibil pe care l-ar putea suferi daca nu se suspendă executarea actului atacat şi care să justifice suspendarea executării acestuia, suspendarea fiind situaţia de excepţie.

Reclamanta nu a probat că prin executarea actului atacat i s-ar crea un prejudiciu material grav, imposibil de evitat si care i-ar afecta major activitatea comerciala, situaţie imposibil de înlăturat în alt mod decât prin suspendarea executării acestui act.

Susţinerea reclamantei privind faptul ca executarea actului atacat i-ar produce importante prejudicii nu este probată şi nu poate fi primită, întrucât menţionarea creanţei contestate şi a valorii ei nu duc de facto la constatarea faptului că exista o paguba iminenta.

Astfel, argumentele intimatelor reclamante aduse in susţinerea cererii de suspendare nu sunt de natură să facă dovada îndeplinirii cumulative a celor doua condiţii prevăzute de lege, acestea neputând fi reţinute în soluţionarea cauzei.

În opinia recurentei, instanţa de fond a făcut o confuzie între măsura de suspendare a executării silite, respectiv a actelor de executare silita întocmite de către DGAMC, şi măsura suspendării titlului de creanţa devenit titlu executoriu prin neîndeplinirea obligaţiei de plată voluntară a acestor obligaţii de către contribuabili.

Astfel, instanţa de fond a reţinut faptul ca s-ar impune suspendarea actelor administrative ce fac obiectul prezentului dosar, sub motivarea că în dosarul nr. x/2015 s-ar fi dispus suspendarea executării silite pornită împotriva contribuabililor din prezenta cauza, astfel că ar exista un caz bine justificat.

Mai mult, efectele deciziei emise de către Comisia Europeană nu pot fi suspendate de către nicio instanţa naţională, iar obligaţia de conformare voluntara a reclamantelor subzistă, câtă vreme nu există o măsură de suspendare a acestei decizii, ce reprezintă titlu de creanţă devenit titlu executoriu.

De asemenea, solicită a se avea în vedere că actele din prezenta cauză nu sunt acte de executare silită a sumelor ce au făcut obiectul somaţiilor pentru care s-a dispus suspendarea executării în dosarul nr. x/2015.

In atare situaţie, câtă vreme nu există o suspendare a titlului de creanţa/titlului executoriu (decizia Comisiei Europene), obligaţia reclamantelor de conformare şi plată voluntară subzistă şi în acest moment, iar consecinţa neconformării este cea prevăzută de lege, respectiv de pierdere a valabilităţii eşalonărilor la plata pe care le aveau reclamantele.

Suspendarea executării silite presupune că organul fiscal nu mai poate executa silit sumele prevăzute în somaţii, însă această suspendare nu înlătură obligaţia contribuabililor de a face plata voluntară şi în niciun caz nu poate produce efecte asupra titlului de creanţa, care este scadent şi care produce efecte în continuare.

Pe cale de consecinţă, în cauză nu există nicio susţinere şi nicio motivare a reclamantelor sau a instanţei de fond, care să poată fi luată în considerare în sensul de a concluziona că există o aparenţa de nelegalitate a actelor administrative ce fac obiectul prezentei cauze.

În concluzie, arată că organul fiscal a emis în mod corect deciziile de pierdere a valabilităţii eşalonării la plata, cată vreme titlul emis de către Comisia Europeana nu a fost suspendat, iar termenul de plată voluntară a fost depăşit, fiind fără echivoc că, la acea dată, intimatele reclamante înregistrau creanţe restante care au atras pierderea valabilităţii eşalonărilor.

In fine, în ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond privind obligarea Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 140 RON, consideră că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 451 - 452 C. proc. civ., raportat şi la faptul că acţiunea formulată a fost admisă în parte.

De asemenea, recurenta Recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat recurs împotriva încheierii din data de 30.06.2016 în ceea ce priveşte soluţia respingere a cererii de introducere în cauză a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi împotriva sentinţei nr. 150 din 14.07.2016 în ceea ce priveşte soluţia de anulare a actelor fiscale contestate.

În esenţă, recurenta-pârâtă consideră că instanţa de fond în mod greşit a respins, prin încheierea din data de 30.06.2016, cererea de introducere în cauză, pentru opozabilitate, în calitate de pârâtă a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Public Cluj - Napoca, având în vedere ca intimata reclamanta S.C. B. S.R.L. nu mai deţine calitatea de mare contribuabil şi nu se mai află în administrarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili.

Având în vedere că, în conformitate cu OPANAF nr. 3702/17.12.2015, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nu mai deţine calitatea de organ fiscal competent al reclamantei S.C. B. S.R.L., solicită introducerea in cauză în calitate de pârâtă a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca.

Recurenta-pârâtă precizează că este necesară introducerea în cauză a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, întrucât dosarul fiscal al reclamantei a fost predat Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, iar soluţia în ceea ce priveşte atât cererea de suspendare, cât şi de anulare a actele administrative, privind pe reclamanta S.C. B. S.R.L., va fi opozabila organului fiscal competent la această dată, care va face menţiunile de rigoare în dosarul fiscal.

Referitor la capetele de cerere privind anularea Deciziilor nr. 21/27.01.2016 şi 22/27.01.2016, recurenta-pârâtă reiterează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, precizând că nu are calitatea de emitent a acestor acte.

În continuare, recurenta-pârâtă, după prezentarea istoricului cauzei, arată că intimatele reclamante S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.A. au fost obligate sa răspundă solidar, aşa cum reiese din Decizia Comisiei Europene nr. 2112/2015, pentru ajutorul de stat acordat prin compensarea datoriilor societăţii C. S.A., ca urmare executării Hotărârii arbitrale a Curţii de Arbitraj Internaţional a Centrului International pentru Reglementare; Diferendelor Relative la Investiţii din Washington, pronunţată în dosarul arbitraj nr. x/11.12.2013.

Ca urmare a instituirii răspunderii solidare a intimatelor reclamante S.C. A. S.A. si S.C. B. S.A. prin Decizia Comisiei Europene nr. 2112/30.03.2015, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis somaţii pentru suma de 383.174.579 RON reprezentând ajutor de stat ilegal, precum şi accesorii stabilite prin procese-verbale privind calculul de dobânzi de întârziere şi penalităţi de întârziere, în sumă de 19.230.199 RON, din data de 17.04.2015 şi respectiv 21.04.2015, transmise societăţilor comerciale si confirmate de primire în data de 27.04.2015.

In cazul de fata, solidaritatea (pasivă) rezultă în mod expres din cuprinsul Deciziei, fără a mai fi necesara dovedirea ei. Toate susţinerile îşi găsesc suport atât in textele de lege învederate, cat si in doctrina de specialitate. Legea a pus la dispoziţia creditorului (Statul Roman/Romania) un drept discreţionar de a alege împotriva cărui debitor înţelege sa se îndrepte pentru recuperarea datoriei, acesta putând opta pentru unul, mai mulţi sau toţi creditorii menţionaţi in titlu executoriu.

Nu are nicio relevanta, în ceea ce priveşte existenţa solidarităţii, faptul că statul roman a plătit doar unor creditori sumele stabilite prin hotărârea arbitrala. Deşi este adevărat, arată recurenta, că hotărârea arbitrala a fost executată parţial, prin compensarea sumei de 337.492.864 RON - datoriile S.C. C. S.A., respectiv suma de 43.100.691,04 RON încasată de către executorul judecătoresc prin executare silita şi distribuită ulterior creditorilor urmăritori E. si F., totuşi aceste aspecte nu influenţează în niciun fel dreptul Statului Roman de a alege împotriva cui să se îndrepte pentru executarea Deciziei Comisiei Europene şi recuperarea ajutorului de stat.

În opinia recurentei, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a procedat în conformitate cu prevederii O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată.

În ceea ce priveşte atât considerentele instanţei de fond cât si susţinerile intimatelor- reclamante referitoare la faptul că suspendarea efectelor somaţiilor prin hotărâri judecătoreşti definitive ar atrage şi suspendarea curgerii termenului de 180 de zile, recurenta-pârâtă arată că:

- suspendarea executării silite, în condiţiile Codului de procedură fiscală, dispuse de instanţele naţionale, nu implică suspendarea Deciziei CE nr. 2112/2015, ci doar măsurile de executare silită;

- instanţa de fond se afla într-o eroare majoră în situaţia în care consideră că suspendarea procedurii executării silite ar avea influenta asupra suspendării titlului de creanţă, în speţa a Deciziei CE nr. 2112/2015;

- pe perioada suspendării executării silite, actele de executare efectuate anterior, precum şi orice alte măsuri de executare, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor, sumelor din conturile bancare, rămân în fiinţă.

Consideră recurenta că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile art. 263 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, referitor la faptul că legalitatea actelor Comisie Europene este verificată numai de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, dacă persoana interesată o sesizează într-un termen de maxim de 2 luni de la publicarea sau de la notificarea acestuia. Apreciază că instanţa de fond nu a avut în vedere dispozitiile art. 321 din O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, probată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Deciziile Comisiei Europene prin care se dispune recuperarea ajutorului de stat ilegal sau utilizat abuziv, nesuspendate conform legislaţiei comunitare în vigoare, reprezintă titlu executoriu pentru recuperarea sumelor de către furnizor de la beneficiarii ajutorului de stat ilegal, iar recuperarea trebuie să fie imediată şi efectivă conform prevederilor regulamentului CE nr. 659/199 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 din TFUE.

In urma modificărilor intervenite prin Legea nr. 20/2015, în textul O.U.G. nr. 77/2014 a fost introdus un text nou, art. 321 potrivit căruia "Deciziile Comisiei Europene prin care se dispune recuperarea ajutorului de stat ilegal sau utilizat abuziv, nesuspendat conform legislaţiei comunitare în vigoare, reprezintă titlu executoriu pentru recuperarea sumelor de către furnizor de la beneficiarii ajutorului de stat ilegal." Ca atare, este evident că Decizia Comisiei Europene are caracter executoriu ope legis, nefiind necesară parcurgerea unei proceduri prealabile de investire. Aceasta concluzie se impune cu atât mai mult cu cât natura juridică a datoriile ce urmează a fi recuperate exclude incidenţa C. proc. civ. şi procedurii reglementate de acest act normativ.

Cu privire la susţinerile intimatelor reclamante referitoare la faptul că instanţele naţionale au dispus suspendarea executării silite în temeiul art. 172 şi art. 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, arată că nu sunt relevante, deoarece chiar legislaţia privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată prevede suspendarea măsurilor de executare silită după comunicarea somaţiei, dar nu înlătură obligaţia de plata voluntară a sumei din somaţiei în cuprinsul celor 180 de zile de la data comunicării ei.

Suspendarea de către instanţele naţionale a executării silite în temeiul art. 172 şi art. 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu suspendă şi curgerea termenului de 180 de zile, fiind fără echivoc ca susţinerile reclamantelor nu pot schimba încadrarea în prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată.

În concluzie, recurenta arată că Decizia nr. 2112/30.03.2015 nu este suspendată, având în vedere că prin această decizie s-a instituit o răspundere solidară pentru rambursarea ajutorului de stat primit de oricare dintre beneficiari, a persoanelor fizice şi juridice care constituie unitatea economică unică, formată din G., F., S.C. C. S.A., E. S.R.L., S.C. Multipack, A. S.A., B. S.A., S.C. H. S.A., S.C. I. S.R.L. şi J. S.R.L., decizie care, conform legislaţiei comunitara, nu este suspendată.

De asemenea, precizează că suspendarea procedurii executării silite, iniţiată de către organul fiscal competent, în temeiul art. 172 şi art. 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, nu suspendă şi curgerea termenului de 180 de zile prevăzut în procedura de eşalonare, fiind fără echivoc ca sentinţa nr. 150/14.07.2016 pronunţată de către instanţa de font este una netemeinica si nelegala.

In fine, în ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond privind obligarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 140 RON, consideră că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 451 şi art. 452 C. proc. civ., raportat şi la faptul că acţiunea formulată a fost admisă în parte.

II. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală a formulat recurs, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate în parte, cu consecinţa respingerii acţiunii ca neîntemeiată, având in vedere următoarele:

1. Hotărârea atacată este nelegală, având în vedere faptul că în dispozitivul acesteia se arată că se poate formula calea de atac a recursului în 5 zile de la pronunţare în ceea ce priveşte suspendarea executării deciziilor, în condiţiile în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în care se arata ca "Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare".

Normele legale anterior menţionate se coroborează cu dispoziţiile art. 457 C. proc. civ., în care se precizează clar ca "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

2. În ceea ce priveşte suspendarea Deciziilor nr. 21 şi nr. 22 din data de 27.01.201, arată că acestea sunt singurele acte emise de ANAF - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor şi în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii.

Astfel, Curtea de Apel Oradea în mod greşit nu a avut în vedere că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural pus la dispoziţia oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ.

Măsura este una de excepţie şi are caracter provizoriu, suspendarea executării actului administrativ susceptibil de a fi adus la îndeplinire pe calea executării silite vizând prevenirea producerii unui prejudiciu ireparabil, pe care echitatea ii impune sa fie evitat, in măsura posibilului.

Potrivit dispoziţiilor art. 110 din O.G. nr. 92/2003, colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz.

Astfel, decizia de soluţionare a contestaţiei nu este titlu de creanţă, întrucât nu stabileşte în sarcina contribuabilului nicio măsură şi nu incumbă nicio obligaţie fiscală în sarcina acestuia.

Mai mult, Decizia de soluţionare nu se aduce la îndeplinire pe calea executării silite pentru a fi susceptibilă de suspendare în baza prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Luând in considerare toate argumentele expuse, apreciază că nu pot fi aplicabile prevederile din legea contenciosului administrativ privind suspendarea executării, atât timp cât nu există un titlu de creanţă.

3. Sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Soluţia de admitere în parte a acţiunii, cu consecinţa anularii în parte a actelor atacate, este neîntemeiată, instanţa de fond în mod greşit respingând apărările formulate de instituţia pârâtă.

Referitor la Decizia nr. 21/27.01.2016, în mod greşit Curtea de Apel Oradea nu a reţinut ca S.C. A. S.A. a beneficiat de eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale pentru care s-a emis Decizia de eşalonare la plată nr. x/29.12.2014.

Prin Deciziile nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015 şi nr. 6199/10.12.2015, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a constatat că S.C. A. S.A. a pierdut valabilitatea eşalonării la plată, aprobată prin Decizia de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. x/29.12.2014, fiind încălcate prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată.

Ca o consecinţă a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, prin Deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015, nr. y/10.12.2015, nr. z/10.12.2015 şi nr. 6200/10.12.2015, organele fiscale au calculat în mod corect în sarcina reclamantei penalităţi de 10%, în sumă de 8.868.564 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 12 şi art. 13 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, în care se arata ca "In cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eşalonarea la plată acordată, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale accesorii eşalonate la plată, se datorează o penalitate de 10%. Prevederile art. 12 alin. (1) şi (3) se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea dispoziţiilor aplicabile cauzei rezultă că, în cazul pierderii eşalonării/amânării la plată, organele fiscale competente calculează penalităţi de întârziere.

Din documentele aflate la dosarul cauzei reiese că, întrucât s-a constatat că reclamanta a pierdut valabilitatea eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale acordate prin Decizia de eşalonare la plată nr. x/29.12.2014, organele fiscale au emis Deciziile nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015 şi nr. 6199/10.12.2015 prin care s-a constatat pierderilor valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale şi, ca o consecinţă, au fost calculate penalităţi de 10%, fiind emise astfel Deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015, nr. y/10.12.2015, nr. z/10.12.2015 şi nr. 6200/10.12.2015.

De asemenea, împotriva Deciziilor de constatare a pierderii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015 şi nr. 6199/10.12.2015, prin care s-a constatat că reclamanta a pierdut valabilitatea eşalonării obligaţiilor fiscale la plată, aceasta a formulat contestaţie.

Prin Decizia nr. 6755/15.01.2016, organele fiscale din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de S.C. A. S.A. împotriva Deciziilor de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015 şi nr. 6199/10.12.2015.

Decizia nr. 6755/15.01.2016 a fost comunicată reclamantei la data de 19.01.2016, conform menţiunii olografe înscrisă pe aceasta de reprezentantul societăţii.

Faţă de aspectele prezentate, organul de soluţionare investit cu contestaţia îndreptată împotriva Deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând penalităţi nr. 6206/10.12.2015, nr. 6204/10.12.2015, nr. 6202/10.12.2015 şi nr. 6200/10.12.2015, nu poate decât să ia act de pierderea valabilităţii eşalonării la plată.

Şi în ceea ce priveşte Decizia nr. 22/27.01.2016, în mod greşit Curtea de Apel Oradea nu a reţinut ca S.C. B. S.A. a beneficiat de eşalonarea la plată a obligaţiilor în sumă de 41.930.886 RON,pentru care s-a emis Decizia de eşalonare la plată nr. x/22.12.2014, modificată prin Decizia nr. 1070/17.03.2015.

Prin Decizia nr. 6191 din 10.12.2015, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a constatat că S.C. B. S.A. a pierdut valabilitatea eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, aprobată prin Decizia de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. x din data de 22.12.2014, modificată prin Decizia nr. 1070/17.03.2015, începând cu data de 27.10.2015, fiind încălcate prevederile art. 10 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată, suma rămasă de plată din eşalonare fiind în cuantum de 34.530.420 RON.

Ca o consecinţă a pierderii valabilităţii eşalonării la plată, prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015, organele fiscale au calculat în sarcina reclamantei penalităţi de 10%, în sumă de 3.453.042 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată.

Din documentele aflate la dosarul cauzei, reiese că, întrucât reclamanta a pierdut valabilitatea eşalonării la plată, organele fiscale au emis Decizia nr. 6191/10.12.2015 prin care s-a constatat pierderea valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale şi, ca o consecinţă, au fost calculate penalităţi de 10% fiind emisă şi Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015.

De asemenea, face precizarea că împotriva Deciziei de constatare a pierderii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 6191/10.12.2015, prin care s-a constatat că reclamanta a pierdut valabilitatea eşalonării obligaţiilor fiscale la plată, S.C. B. S.A. a formulat contestaţie.

Prin Decizia nr. 6756/15.01.2016, organele fiscale din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de S.C. B. S.A. împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată, constatată prin Decizia nr. 6191/10.12.2015.

Decizia nr. 6756/15.01.2016 a fost comunicată reclamantei la data de 19.01.2016, conform menţiunii olografe înscrisă pe aceasta.

Faţă de aspectele prezentate, organul de soluţionare, investit cu contestaţia îndreptată împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015, nu poate decât să ia act de pierderea valabilităţii eşalonării la plată, constatată prin Decizia nr. 6191/10.12.2015.

Un aspect important care priveşte cele 2 Decizii emise de ANAF - DGSC, şi care nu a fost avut în vedere de instanţa de fond, este acela ca procedura de contestare a pierderii eşalonării la plată este distinctă de procedura de contestare a titlului de creanţă, organul de soluţionare neavând competenţă să se pronunţe asupra acestui aspect, urmând doar să ia act de situaţia constatată de organul fiscal, argumentele reclamantei neputând fi avute în vedere în soluţionarea contestaţiei administrative.

In considerarea celor expuse, solicită a se avea în vedere faptul că obligaţiile fiscale au fost stabilite de organul de control după o riguroasă analiză a situaţiei de fapt, raportat la dispoziţiile legale aplicabile pentru perioada verificată, iar organul de soluţionare a contestaţiei s-a pronunţat asupra contestaţiei prin decizie motivată pe larg şi întemeiată pe dispoziţiile legale incidente în cauză.

În fine, în ceea ce priveşte obligarea instituţiei la plata cheltuielilor de judecata în cuantum de 140 RON, apreciază ca o astfel de soluţie este neîntemeiată, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de dispoziţiile de art. 451 - 453 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, de intimatele-reclamate S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.A.. au solicitat anularea recursului declarat cu privire la soluţia primei instanţe de anulare a Deciziilor nr. 21 si nr. 22/27.01.2016 şi au arătat următoarele:

1. Netemeinicia recursului declarat împotriva soluţiei de suspendare a efectelor Deciziilor nr. 21 şi nr. 22/27.01.2016.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva soluţiei de suspendare a efectelor Deciziilor nr. 21 si 22/27.012016, au solicitat a se observa că acesta vizează doar pretinsa respingere greşită a excepţiei inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării Deciziilor nr. 21/27.01.2016 si nr. 22/27.01.2016.

Apreciază că soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei inadmisibilităţii este corectă, având în vedere specificul măsurii suspendării fundamentate pe prevederile art. 14 si 15 din Legea nr. 554/2004.

In practica judiciară s-a reţinut în mod constant că suspendarea executării actului administrativ "este o măsură provizorie de întrerupere sau de amânare a efectelor manifestării de voinţă a autorităţii publice, menită să asigure protecţia juridică a persoanei potenţial vătămate, până la evaluarea legalităţii deciziei administrative de către instanţa de contencios administrativ".

La aprecierea legalităţii soluţiei primei instanţe, urmează a se avea in vedere şi prevederile art. 218 alin. din O.G. nr. 92/2003 (aplicabilă actelor administrative in cauza), potrivit cărora "Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă. In condiţiile legii."

Or, de vreme ce deciziile de soluţionare a contestaţiilor pot face obiectul acţiunii in anulare in contencios administrativ, apreciază că nu există niciun impediment pentru care acestea să nu poată face şi obiectul unor cereri de suspendare fundamentate pe prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

2. Nulitatea recursului declarat împotriva soluţiei de anulare a Deciziilor nr. 21 si nr. 22/27.01.2016

Referitor la recursul declarat împotriva soluţiei de anulare a Deciziilor nr. 21 si nr. 22/27.01.2016, solicită a se avea în vedere că acesta nu conţine nicio critica de nelegalitate, astfel încât, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., solicită să se constate nulitatea acestuia.

Deşi recurenta-parata ANAF-DGSC a indicat drept motiv de recurs pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., niciuna dintre criticile aduse soluţiei de anulare a Deciziilor nr. 21 si nr. 22/27.01.2016 nu precizează textele de lege încălcate sau aplicate greşit de prima instanţa prin sentinţa recurată, aceasta limitându-se exclusiv la a enumera actele administrative prin care au fost acordate eşalonări subscriselor si cele prin care au fost revocate aceste facilitaţi fiscale.

Având in vedere faptul că memoriul de recurs nu cuprinde nicio critică cu privire la aplicarea greşita sau încălcarea normelor de drept material, solicită să se constate nulitatea acestuia.

3. Intimatele susţin că nefondata este şi critica privind greşita obligare a recurentei-parate ANAF-DGSC la plata cheltuielilor de judecata.

Apreciază că prima instanţa a obligat in mod corect partea adversa la plata cheltuielilor de judecata constând exclusiv in taxa judiciara de timbru, in condiţiile in care ANAF-DGSC s-a opus la cererea de chemare in judecată (formulând apărări scrise), iar instanţa a considerat ca fiind întemeiată acţiunea formulata.

Solicită să se respingă ca nefondat recursul declarat împotriva soluţiei de suspendare a actelor administrative emise de ANAF-DGSC şi sa se anuleze recursul declarat împotriva soluţiei de anulare a aceloraşi acte administrative.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatele-reclamate S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.A.., constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurenta-pârâtă privesc greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale şi se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Din perspectiva situaţiei de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond, se reţine că reclamantele au obţinut facilităţile fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 29/2011, prin Decizia de eşalonare la plată nr. x/29.12.2014 şi Decizia de amânare la plată nr. x/29.12.2014 în ceea ce priveşte S.C. A. S.A., şi prin Decizia de eşalonare la plată nr. x/22.12.2014 şi Decizia de amânare la plata nr. x/22.12.2014 în ceea ce priveşte S.C. B. S.A..

Ulterior, S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.A. au formulat cereri de modificare a respectivelor deciziilor, în baza art. 101 din O.U.G. nr. 29/2011, acestea fiind aprobate prin emiterea unor decizii de modificare, atât a deciziei de eşalonare cat şi a celei de amânare, şi anume deciziile nr. 4206/1.09.2015 de modificare a deciziei nr. x/29.12.2014 şi nr. y/1.09.2015 de modificare a deciziei nr. x/29.12.2014 emise cu privire la S.C. A. S.A., şi Decizia nr. 1070/17.03.2015 de modificare a deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor nr. x/22.12.2014 privind pe B. S.A..

Prin hotărârea arbitrală pronunţată la data de 11.12.2013 în cauza Micula şi alţii/Romania, Tribunalul arbitral constituit pe lângă Centrul InternaŢional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii (ICSID) a acordat reclamanţilor G. şi F., S.C. C. S.A., S.C. E. S.R.L. şi S.C. Multipack, despăgubiri din partea României în cuantum de 376433229 RON (aproximativ 82 milioane EUR), pentru motivul că Romania nu a asigurat un tratament corect şi echitabil al investiţiilor reclamanţilor, fapt ce a echivalat cu o încălcare de către Romania a articolului 2 alin. (3) din Acordul intre Guvernul Regatului Suediei şi Guvernul României pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, tribunalul stabilind, totodată, că suma acordată este purtătoare de dobânzi până când Romania va pune pe deplin în aplicare hotărârea.

La data de 30.03.2015, prin Decizia nr. 2112/2015, Comisia Europeană a decis că plata despăgubirilor acordate de tribunalul arbitral constituit pe lângă Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii (ICSID) prin hotărârea arbitrală din 11.12.2013, în cauza ARB/05/20 Micula şi alţii/Romania, constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alin. (1) din TFUE, ajutor care este incompatibil cu piaţa internă, stabilind totodată că Romania nu plăteşte niciun ajutor incompatibil menţionat şi recuperează toate ajutoarele incompatibile care au fost deja plătite, iar G., F., S.C. C. S.A., S.C. E. S.R.L., S.C. Multipack, A. S.A., B. S.A., H. S.A., I. S.R.L. şi J. S.R.L. răspund solidar pentru rambursarea ajutorului de stat primit de oricare dintre beneficiari.

În urma comunicării acestei decizii, la data de 17.04.2015, Agenţia Naţională de Administrare Fiscala - Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili a emis către A. S.A. somaţia nr. 2113/17.04.2015, în dosarul execuţional nr. x, şi către B. S.A. somaţia nr. 2113/17.04.2015, în dosarul execuţional nr. x, prin care acestea au fost înştiinţate că figurează în evidenţă fiscală cu o sumă de plată în cuantum de 383.174.579 RON, pentru care s-a început executarea silita în temeiul Deciziei 2112/30.03.2015 a Comisiei Europene, reţinută ca titlu executoriu.

Somaţiile şi procesele-verbale privind calculul dobânzilor şi penalitatilor de intarziere stabilite în titlul executoriu nr. x/21.04.2015, nr. y/12.05.2015, nr. z/21.05.2015 şi nr. 1516/22.06.2015 emise în dosarul de executare nr. x/2015 de către Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, precum şi procesele-verbale privind calculul dobanzilor şi penalitatilor de intarziere stabilite în titlul executoriu nr. x/21.04.2015, nr. y/2.05.2015, nr. z/21.05.2015 şi nr. 1515/26.06.2015 emise în dosarul de executare nr. x/2015 de către Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili au fost contestate în instanţa de către reclamante, sens în care s-a format dosarul nr. x/2015 al Judecatoriei Beiuş. Prin încheierea nr. 683 pronuntata în data de 12.06.2015, Judecatoria Beiuş a dispus suspendarea executării silite pâna la soluţionarea contestaţiei la executare. Încheierea Judecatoriei Beiuş a fost menţinuta prin Decizia nr. 1170/CA/A/2015 pronunţată de Tribunalul Bihor la data de 9.11.2015.

Prin Deciziile nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015 şi nr. 6199/10.12.2015 s-a constatat pierderilor valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale aprobata prin decizia de eşalonare la plata nr. x/29.12.2014, motivul de fapt pentru care s-a constatat pierderea valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale a fost că "suma pentru care S.C. A. S.A. raspunde solidar, asa cum se precizeaza în Decizia CE nr. 2112/2015 nu a fost stinsa în termenul de 180 de zile de la data comunicarii somatiei pentru aceasta suma, respectiv suma nu a fost stinsa pâna la data de 26.10.2015, inclusiv", nerespectandu-se astfel dispozitiile art. 10 lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea esalonarilor la plata. Prin Decizia nr. 6755/15.01.2016 organele fiscale din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au respins că neîntemeiată contestaţia formulată de S.C. A. S.A. împotriva Deciziilor de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 6205/10.12.2015, nr. 6203/10.12.2015, nr. 6201/10.12.2015 şi nr. 6199/10.12.2015.

De asemenea, organele fiscale au emis Decizia nr. 6191/10.12.2015 prin care s-a constatat pierderea valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale de către S.C. B. S.A., au fost calculate penalităţi de 10% fiind emisă şi Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/10.12.2015. Motivul de fapt pentru care s-a constatat pierderea valabilitatii esalonarii la plata a obligatiilor fiscale a fost că "suma pentru care raspunde solidar, asa cum se precizeaza în Decizia CE nr. 2112/2015 nu a fost stinsa în termenul de 180 de zile de la data comunicarii somatiei pentru aceasta suma, respectiv suma nu a fost stinsa pâna la data de 26.10.2015, inclusiv", nerespectandu-se astfel dispozitiile art. 10 lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea esalonarilor la plata. Prin Decizia nr. 6756/15.01.2016 organele fiscale din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au respins că neîntemeiată contestaţia formulată de S.C. B. S.A. împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată, constatată prin Decizia nr. 6191/10.12.2015.

3. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a apărărilor intimatelor-reclamante

3.1. Prin sentinţa recurată, prima instanţă a reţinut că deciziile de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 6205/2015, nr. 6203/2015, nr. 6201/2015, nr. 6199/2015, nr. 6198/2015, nr. 6191/2015, nr. 6192/2015, decizia nr. 6755/2016, nr. 6756/2016, nr. 7/2016 şi nr. 8/2016 privind soluţionarea contestaţiilor formulate de S.C. A. şi S.C. B. S.A., deciziile nr. 6200/2015, nr. 6202/2015, nr. 6204/2015, nr. 6204/2015, nr. x/2015, nr. 6378/2/2015, nr. 6385/2015, nr. 6386/2015 referitoare la obligaţiile de plată accesorii au fost emise de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscala, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, iar deciziile nr. 21/2016, nr. 22/2016 au fost emise de către Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, calitatea procesuală pasivă fiind determinată de actele administrativ-fiscale emise de către fiecare pârâtă.

Calitatea procesuală pasivă impune dovedirea existenţei unei identităţi între cel care a emis actul contestat şi cel chemat în judecată în calitate de pârât.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili are calitate procesuală pasivă în cauză cu privire la deciziile pe care aceasta le-a emis şi care au fost contestate de către reclamante, calitatea procesuală pasivă fiind determinată de actele administrativ-fiscale emise de către aceasta.

Împrejurarea că pârâta-recurentă nu a emis toate deciziile atacate în prezenta cauză nu este de natură a conduce la lipsa calităţii sale procesuale pasive, câtă vreme acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu toţi emitenţii actelor contestate, respectiv în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, legitimarea pasivă a acesteia din urmă fiind justificată în cauză de calitatea sa de emitentă a actelor administrative fiscale menţionate.

De asemenea, în mod corect a stabilit prima instanţă că este lipsit de relevanţă juridică în aprecierea calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili faptul că reclamanta S.C. B. S.A. nu mai avea calitatea de mare contribuabil, câtă vreme o parte din deciziile contestate au fost emise de către această pârâtă.

3.2. În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita admitere a cererii de suspendare pentru lipsa îndeplinirii în cauză a condiţiilor art. 14 şi 15 din Legea 554/2004, Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată.

Analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar constată că cererea de suspendare a fost formulată în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, forma în vigoare incidentă în cauză, potrivit cărora "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei."

Soluţia pronunţată de prima instanţă este corectă în privinţa analizării celor două condiţii ale suspendării cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Referitor la noţiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În cauză, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat corect asupra existenţei unor elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, constând în aspectele de nelegalitate a deciziilor contestate rezultand din imposibilitatea organelor fiscale de a se prevala de actele de executare silită ale căror efecte au fost suspendate prin hotărâre judecătorească definitivă pronunţată de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. x/2015, confirmată de Tribunalul Bihor.

Or, recurenta-pârâtă, fără a aduce argumente pertinente care să contrazică aceste susţineri ale primei instanţe, a susţinut doar că indiciile de nelegalitate reţinute de judecătorul cauzei sunt chestiuni care ţin de analiza pe fond a actului administrativ fiscal contestat, act care se bucură de prezumţia de legalitate până la pronunţarea instanţei competente asupra acţiunii având ca obiect anularea sa.

Înalta Curte constată că aspectele de nelegalitate a deciziilor contestate, analizate de prima instanţă şi care au condus la admiterea acţiunii pe fond, creează o puternică îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, constituind un argument în sensul existenţei cazului bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, de natură să atragă suspendarea actului atacat.

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a apreciat cu privire la riscul intrării reclamantelor în insolvenţă, la faptul că nu dispun de sumele necesare stingerii obligaţiilor fiscale, pierderea beneficiului eşalonării datoriilor determinând consecinţa imposibilităţii activităţii de comerţ şi distribuţie a produselor unor importante societăţi producătoare, pierderea locurilor de muncă pentru mii de angajaţi, prejudicierea gravă a tuturor creditorilor societăţilor, dar şi a colaboratorilor acestora, declararea scadentei anticipate a creditelor, executarea garanţiilor bancare şi a celor instituite în procedura de eşalonare.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, soluţia de suspendare a executării actelor atacate nu este rezultatul unei confuzii între măsura de suspendare a executării silite, respectiv a actelor de executare silita întocmite de către Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, şi măsura suspendării titlului de creanţa devenit titlu executoriu prin neîndeplinirea obligaţiei de plată voluntară a acestor obligaţii de către contribuabili. Din analiza considerentelor sentinţei atacate este evident că prima instanţă a analizat cererea prin prisma dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, a cazului bine justificat, şi anume a împrejurărilor legate de starea de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrativ-fiscale contestate, cu privire la care a constatat că este răsturnată prezumţia de legalitate, precum şi a pagubei iminente.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-pârâte Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili referitoare la soluţia de respingere a cererii de introducere în cauză a Direcţiei Generală Regionae a Finanţelor Publice Cluj Napoca, Înalta Curte constată că şi aceste critici sunt nefondate.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte constată că nu se impune introducerea în cauză a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca, împrejurarea că reclamanta S.C. B. S.A. nu mai are în prezent calitatea de mare contribuabil nefiind de natură a atrage calitatea de pârâtă în cauză a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj Napoca, câtă vreme această instituţie nu a emis niciuna dintre deciziile contestate.

În ceea ce priveşte reiterarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte constată că argumentele invocate în susţinerea acestei excepţii sunt identice cu cele formulate în motivarea recursului formulat împotriva soluţiei privind respingerea cererii de suspendare, argumente ce au fost analizate cu ocazia examinării acestui recurs, nemaifiind necesară reexaminarea acestora.

4. Analiza motivelor de recurs invocate de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a apărărilor intimatelor-reclamante

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală critică soluţia instanţei de fond sub trei aspecte, şi anume a termenului de 5 zile pentru recurs împotriva soluţiei privind suspendarea actelor, stabilit prin dispozitiv, a respingerii excepţiei de inadmisibilitate şi a soluţiei de anulare în parte a actelor atacate.

În ceea ce priveşte primul aspect criticat, nu conduce la nelegalitatea sentinţei. Deşi instanţa de fond a menţionat că termenul de 5 zile ar curge de la pronunţare, calea de atac este cea prevăzută de lege, dispoziţiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că "Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare". Astfel cum a memţionat şi recurenta, potrivit dispoziţiilor art. 457 C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

Referitor la critica privind respingerea excepţiei de inadmisibilitate, Înalta Curte constată că este nefondată. Procedura de suspendare prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 este o măsură provizorie, de întrerupere sau amânare a efectelor unui act administrative, menită să asigure protecţia juridică a persoanei potenţial vătămate până la evaluarea legalităţii deciziei administrative de către instanţa de contencios administrative. Contrar susţinerilor recurentei, actele contestate în cauză, inclusiv Deciziile nr. 21 şi nr. 22 din data de 27.01.2016, reprezintă acte administrativ-fiscale în vigoare la data formulării cererii de suspendare, care produc efecte juridice.

În acest sens, se reţine că dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc că "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile prevederilor art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a conţinutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.", iar cele ale art. 15 prevăd că "1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii principale." Aceste dispoziţii se coroborează în cauză cu cele ale art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care prevăd că "(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."

5. În ceea ce priveşte criticile invocate de recurentele-pârâte referitoare la anularea în parte a actelor atacate, Înalta Curte constată că şi acestea sunt nefondate.

Reclamantele au obţinut facilităţile fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 29/2013 prin Decizia de eşalonare la plată nr. x/29.12.2014 şi Decizia de amânare la plată nr. x/29.12.2014, în ceea ce priveşte S.C. A. S.A., şi prin Decizia de eşalonare la plată nr. x/22.12.2014 şi Decizia de amânare la plată nr. x/22.12.2014, în ceea ce priveşte pe S.C. B. S.A..

Prin Decizia nr. 2112/2015, la data de 30.03.2015, Comisia Europeană a decis că plata despăgubirilor acordate de tribunalul arbitral constituit pe lângă Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii (ICSID), prin hotărârea arbitrală din 11.12.2013, constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alin. (1) din TFUE, incompatibil cu piaţa internă, stabilind totodată ca Romania să recupereze toate ajutoarele incompatibile care au fost deja plătite, iar G., F., S.C. C. S.A., S.C. E. S.R.L., S.C. Multipack, A. S.A., B. S.A., H. S.A., I. S.R.L. şi J. S.R.L. să răspundă solidar pentru rambursarea ajutorului de stat primit de oricare dintre beneficiari.

În urma comunicării acestei decizii, la data de 17.04.2015, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a emis către A. S.A. somaţia nr. 2113/17.04.2015, în dosarul execuţional nr. x, şi către B. S.A. somaţia nr. 2113/17.04.2015, în dosarul execuţional nr. x, prin care acestea au fost înştiinţate că figurează în evidenţă fiscală cu o sumă de plată în cuantum de 383.174.579 RON, pentru care s-a început executarea silita în temeiul Deciziei nr. 2112/30.03.2015 a Comisiei Europene, reţinută ca titlu executoriu.

Prin deciziile contestate în prezenta cauză s-a constatat pierderea valabilităţii eşalonărilor la plată a obligaţiilor fiscale aprobate prin deciziile de eşalonare la plată, motivat de faptul că suma pentru care se răspunde solidar, potrivit Deciziei CE nr. 2112/2015, nu a fost stinsă în termenul de 180 de zile de la data comunicării somaţiei pentru această sumă, respectiv suma nu a fost stinsă până la data de 26.10.2015, inclusiv, nefiind respectate dispoziţiile art. 10 lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea eşalonărilor la plată.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a avut în vedere în mod corect faptul că prin încheierea nr. 683, pronunţată în data de 12.06.2015 de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. x/2015, s-a dispus suspendarea executării silite în dosarele de executare începute în baza somaţiilor menţionate, până la soluţionarea contestaţiei la executare formulate de către reclamante în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Beiuş, această încheiere fiind menţinută prin Decizia nr. 1170/9.11.2015 pronunţată de Tribunalul Bihor. Instanţa de fond nu a reţinut suspendarea Deciziei CE nr. 2112/2015, ci suspendarea executării silite în dosarele de executare începute în baza somaţiilor.

De asemenea, constată faptul că ulterior, prin încheierea nr. 971 pronunţată în data de 24.10.2019 de Judecătoria Beiuş în dosarul nr. x/2015, s-a dispus anularea executării silite în dosarele de executare nr. x/2015 nr. x/2015, încheierea fiind menţinută prin Decizia nr. 210/23.03.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011, care reprezintă temeiul de drept ce a stat la baza emiterii actelor în litigiu, prevăd că eşalonarea la plată acordată pentru obligaţiile fiscale îşi menţine valabilitatea în următoarele condiţii: f) să se achite creanţele stabilite de alte organe decât cele prevăzute la art. 1 şi transmise spre recuperare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul de stat, pentru care au fost comunicate somaţii după data comunicării deciziei de eşalonare la plată, în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei sau până la finalizarea eşalonării la plată în situaţia în care termenul de 180 de zile se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor fiscale eşalonate la plată, cu excepţia situaţiei în care contribuabilul a solicitat eşalonarea potrivit art. 10 1 .

Potrivit acestor dispoziţii, legiuitorul a prevăzut sancţiunea revocării eşalonării la plată acordate pentru obligaţiile fiscale, în cazul în care creanţele stabilite de alte organe decât cele prev. de art. 1 şi transmise spre recuperare Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nu au fost achitate în cel mult 180 de zile de la comunicarea somaţiei.

În cauză, efectele somaţiilor fiind suspendate, s-a suspendat şi curgerea termenului de 180 de zile prevăzut de art. 10 lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 ca termen de plată pentru creanţele indicate în continutul somaţiilor, astfel că, la momentul emiterii deciziilor de pierdere a valabilităţii eşalonărilor la plată, acest termen nu era împlinit. Mai mult, astfel cum s-a arătat, ulterior au fost anulate şi executările silite în cadrul cărora au fost emise aceste somaţii.

Prin urmare, contrar celor susţinute de recurente, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 10 lit. f) din O.U.G. nr. 29/2011 invocate de organul fiscal, fiind corectă concluzia instanţei de fond în sensul că actele administrative în litigiu au fost nelegal emise.

Referitor la critica recurentelor-pârâte privind obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 140 RON, Înalta Curte constată că este nefondată, în mod corect fiind obligate pârâtele, aflate în culpă procesuală, la plata acestor cheltuieli, constând în taxa judiciară de timbru, câtă vreme, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

În concluzie, recursurile formulate de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi recurenta-pârâtă Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili vor fi respinse ca nefondate.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) şi (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează va respinge recursurile formulate de pârâtele Directia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocata de intimatele-reclamate S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.A..

Respinge recursurile formulate de pârâtele Directia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva încheierii din 30 iunie 2016 şi a sentinţei nr. 150/CA/2016 din 14 iulie 2016 pronunţate Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.