Mandatory judicial suspension pending criminal trial not applicable where administrative security clearance revocation is independent of penal liability

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 30.05.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Protecţie Internă şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bihor, solicitând:

- anularea actului de trecere în rezerva, respectiv a Ordinului nr. x/19.02.2019 şi a tuturor actelor şi operaţiunilor administrative premergătoare şi subsecvente;

- anularea actului de neacordare a avizului privind accesul la informaţii clasificate, respectiv anularea Adresei D.G.P.I. nr. S/1902310 din 14.02.2019 şi a tuturor actelor şi operaţiunilor administrative premergătoare şi subsecvente, acte necomunicate;

- repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actelor contestate, în sensul reintegrării subsemnatului pe postul deţinut anterior emiterii actelor, urmând a-şi relua atribuţiile în cadrul I.J.J Bihor, care îşi va executa în continuare obligaţiile asumate contractual faţă de reclamant;

- obligarea pârâtelor, în principal, în solidar şi, în subsidiar, în mod individual, la plata despăgubirilor, constând în drepturile băneşti cuvenite de care beneficiam anterior trecerii în rezervă, conform prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, indexate, majorate şi recalculate cu plata dobânzii aferente, începând cu data de 19.02.2019 şi până la data reintegrării efective;

- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin sentinţa nr. 459 din 20 martie 2020, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a respins ca neîntemeiate excepţiile privind inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea Adresei DGPI nr. x/14.02.2019, lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei DGPI şi lipsa de interes a reclamantului pe acest petit; pe fond, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

1.3. Împotriva sentinţei nr. 459/20.03.2020, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, a formulat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 22 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 459/20.03.2020, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-Serviciul Teritorial Oradea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 22 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală de Protecţie Internă, invocând motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta pârâtă invocată aplicarea greşită a prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., arătând că nu sunt îndeplinite condiţiile de suspendare facultativă a judecăţii cauzei, neexistând legătura de cauzalitate între cele două pricini.

Astfel, numai în măsura în care urmărirea penală începută împotriva reclamantului pentru săvârşirea unei infracţiuni ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea, se poate dispune suspendarea facultativă a cauzei.

În speţă, reclamantului i-a fost retras accesul la informaţii clasificate secrete de serviciu ca măsură administrativă, iar nu ca o consecinţă a săvârşirii unei infracţiuni.

Din actele normative incidente în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate rezultă că măsura retragerii accesului la informaţii clasificate este complet distinctă de finalitatea situaţiei juridice a reclamantului din punct de vedere al răspunderii penale, invocată, pe cale orală, de apărătorul acestuia în faţa instanţei de recurs.

În acest context, subliniază recurenta-pârâtă, acordarea/retragerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate nu este condiţionată de săvârşirea unei abateri disciplinare/contravenţionale/infracţiuni şi nu reprezintă o sancţiune aplicată persoanei fizice, ci o măsură de protecţie a informaţiilor clasificate.

Prin urmare, răspunderea penală sau lipsa acesteia nu prezintă incidenţă asupra verificărilor de securitate, atât timp cât acestea relevă riscuri la adresa informaţiilor clasificate, respectiv aspecte ce infirmă onestitatea şi profesionalismul persoanei în cauză, relevante în acest sunt şi cele reţinute în decizia ÎCCJ nr. 3271/2013.

A mai arăta recurenta-pârâtă că este posibil ca anumite aspecte să constituie în acelaşi timp fapte de natură penală şi riscuri la adresa informaţiilor clasificate, însă o soluţie de clasare/trimitere în judecată, condamnare/achitare, are la bază raţiuni distincte faţă de cele care conduc la avizul negativ pentru acordarea accesului la informaţii clasificate şi/sau trecerea în rezervă a cadrelor militare.

Or, din perspectiva autorităţii desemnate de securitate au fost urmărite în cadrul verificărilor efectuate riscurile şi vulnerabilităţile cu privire la informaţiile clasificate iar nu prevenirea şi sancţionarea faptelor penale, acest raţionament fiind validat şi de către CEDO în cauza Rgner vs. Republica Cehă.

Totodată, în ceea ce priveşte înrâurirea hotărâtoare a cauzei penale asupra hotărârii ce urmează să se dea, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond s-a pronunţat deja asupra legalităţii şi temeiniciei retragerii autorizaţiei privind accesul la informaţii clasificate, actelor şi operaţiunilor ce au stat la baza deciziei, precum şi asupra actului administrativ de trecere în rezervă, iar recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei legalităţii acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile.

4. Apărările intimatului- reclamant

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar, intimatul-pârât a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Excepţia nulităţii recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., şi respinsă în şedinţa publică din 26.10.2022.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta-pârâtă şi-a încadrat criticile ca fiind corespunzătoare cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), aceasta nu a menţionat care ar fi acele norme de drept material care au fost nesocotite de prima instanţă.

În realitate, recurenta-pârâtă a criticat aplicarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., acestea fiind însă norme de drept procesual, iar nu de drept material, motivele invocate urmând a fi încadrate de instanţa de recurs în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii").

Prin încheierea din 22 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecata recursului formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 459/20.03.2020, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-Serviciul Teritorial Oradea.

Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a analizat actele dosarului, inclusiv documentele clasificate depuse la compartimentul special prevăzut de lege, în vederea consultării lor în condiţiile legii, în raport de care a reţinut că în dosarul penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-Serviciul Teritorial Oradea s-a început urmărirea penală şi s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de recurentul-reclamant pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără autorizaţie, în formă continuată, fiind astfel întrunite condiţiile pentru aplicarea art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că încheierea recurată este criticabilă, nefiind demonstrată îndeplinirea, în concret, a condiţiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.

Rezultă cu claritate din interpretarea acestui text că legiuitorul a circumscris măsura suspendării facultative a judecăţii de îndeplinirea unei condiţii procedurale, respectiv dovada începerii urmării penale într-o cauză dată şi a unei condiţii de oportunitate, reflectată în rezultatul aprecierii instanţei pe marginea necesităţii suspendării procesului, fondată pe legătura de cauzalitate dintre rezultatul cercetării penale şi modalitatea de soluţionare a cauzei civile în care se pune problema incidenţei prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că instanţa de recurs a curţii de apel a analizat doar îndeplinirea condiţiei de ordin procedural, considerentele încheierii reflectând analiza obiectului dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DIICOT-Serviciul Teritorial Oradea, nefiind arătate, însă, împrejurările pentru care instanţa a concluzionat în sensul existenţei legăturii de condiţionalitate între infracţiunile cu care a fost sesizată instanţă penală şi înrâurirea pe care o poate avea hotărârea definitivă a instanţei penale asupra modalităţii de dezlegare a recursului cu care a fost învestită.

Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de suspendare facultativă a judecăţii cauzei, neexistând legătura de cauzalitate între cele două pricini, pentru a se dispune suspendarea facultativă a judecăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Curtea de apel a fost învestită cu soluţionarea recursului declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 459/20.03.2020, pronunţate de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, prin care a fost respinsă acţiunea în anularea Ordinului nr. x/19.02.2019 de trecere în rezervă şi adresei DGPI nr. x/14.02.2019 privind neacordarea avizului de acces la informaţii clasificate, recurentul invocând, în principal, încălcarea procedurii prevăzute de Lege nr. 182/2002 şi H.G. nr. 585/2002, cu referire la necomunicarea/nemotivarea actelor atacate, motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Or, chestiunea suspendării judecării recursului trebuia analizată strict din perspectiva înrâuririi pe care ar fi avut-o procesul penal asupra hotărârii dată în soluţionarea recursului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că indiferent de modalitatea de soluţionare a dosarului penal nr. x/2017, hotărârea definitivă a instanţei penale nu are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării recursului, pe de o parte, pentru că neacordarea avizului de acces la informaţii clasificate secrete de serviciu, care a stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă, nu reprezintă o sancţiune aplicată persoanei fizice ca o consecinţă a săvârşirii unei infracţiuni, ci o măsură administrativă de protecţie a informaţiilor clasificate pentru cazul existenţei unor riscuri şi vulnerabilităţi, iar pe de altă parte, chiar dacă anumite aspecte pot constitui în acelaşi timp fapte de natură penală şi riscuri la adresa informaţiilor clasificate, acestea vizează situaţia de fapt.

Or, raport la stadiul procesual al litigiului, controlul judiciar al curţii de apel este limitat strict la legalitatea sentinţei atacate, din perspectiva concordanţei acesteia cu normele de drept material şi procesual aplicabile.

Nu este lipsit de relevanţă nici faptul că la momentul soluţionării cauzei în primă instanţă, dosarul penal exista, iar instanţa de fond nu a considerat că existenţa cauzei penale ar putea genera suspendarea cauzei civile.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în temeiul dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 din acelaşi cod, va casa încheierea recurată, va respinge cererea de suspendare a judecăţii şi va trimite dosarul la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Direcţia Generală de Protecţie Internă împotriva încheierii din 22 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată.

Respinge cererea de suspendare a judecăţii.

Trimite dosarul la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2022.