Time limit for claims against insurance guarantee fund: arising at date of illicit act, not criminal liability determination

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.06.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 23594/25.05.2020 emisă de F.G.A.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1101 din data de 06.11.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva hotărârii curţii de apel a formulat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că motivarea sentinţei cuprinde considerente contradictorii, în sensul că, pe de o parte, instanţa reţine că procedura administrativă trebuia suspendată până la soluţionarea laturii penale, iar pe de altă parte, consideră că nu este necesară stabilirea răspunderii penale a persoanei vinovate de producerea evenimentului rutier.

De asemenea, motivarea este şi superficială, judecătorul preluând aspecte şi considerente din întâmpinarea depusă de pârât, fără a arăta motivele de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea soluţiei, dar şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile reclamntului, astfel că hotărârea recurată nu respectă exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015 şi art. 1357 alin. (1) din C. civ. privind răspunderea civilă delictuală.

În legătură cu accidentul rutier produs la data de 22 februarie 2016, precizează că s-a derulat un proces penal, finalizat prin sentinţa penală nr. 172/03.03.2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 921/30.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a stabilit definitiv cuantumul despăgubirilor, ceea ce face ca pe parcursul procesului penal prejudiciul cauzat să nu fie cert şi, implicit, termenul de decădere pentru formularea cererii de acordarea de despăgubiri de la Fondul de Garantare a Asiguraţilor să nu curgă.

Or, atât timp cât exista un proces penal în legătură cu responsabilitatea pentru producerea accidentului a persoanei asigurate, termenul de decădere de 90 de zile nu a curs, astfel încât o cerere de despăgubire formulată ulterior pronunţării instanţei penale nu putea fi respinsă ca tardivă.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

La data de 02.09.2019, reclamantul a formulat cerere de despăgubiri pentru daunele materiale şi morale suferite în urma accidentului rutier din 22.02.2016 produs de numitul B. în timp ce conducea autoturismul înmatriculat cu nr. x asigurat RCA al C. S.A., aceasta fiind înregistrată la F.G.A. sub nr. x.

Prin decizia nr. 23594/25.05.2020, intimatul-pârât F.G.A. a respins cererea de plată, reţinând că a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015, ce a fost calculat începând cu data de 17.03.2017, când a devenit definitivă încheierea Tribunalului Sibiu de deschidere a procedurii falimentului faţă de C. S.A.

În procedura judiciară, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 23594/25.05.2020 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Soluţionând cauza, prima instanţă a respins acţiunea reclamantului, menţinând ca legal şi temeinic actul administrativ atacat.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, pe de o parte, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea îl nemulţumesc pe recurent, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

De altfel, recurentul -reclamant nu a indicat punctual care ar fi acea apărare a sa pe care instanţa nu ar fi analizat-o, la care nu ar fi răspuns - cel puţin implicit - prin considerentele sentinţei şi care ar fi fost determinantă pentru a conduce la o altă soluţie în cauză.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat.

Problema de drept supusă dezlegării instanţei de contencios administrativ în prezenta cauză este determinată de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Normele ASF nr. 16/2016, cu privire la stabilirea momentului la care s-a născut dreptul de creanţă al reclamantului.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015: În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior.

Relevante sunt şi dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 conform cărora: (...) Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări.

Aceste texte de lege stabilesc, în mod clar şi previzibil, momentul la care se naşte raportul juridic de garantare, ale cărui componente sunt dreptul creditorilor de asigurări de a fi plătiţi din disponibilităţile Fondului, corelativ cu obligaţia intimatului de a achita sumele solicitate, precum şi conduita oricărui creditor de asigurare, ce este precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care îşi poate exercita dreptul de a obţine despăgubirile la care se consideră îndreptăţit.

Înalta Curte constată că deschiderea procedurii de faliment împotriva C. S.A., s-a făcut prin Hotărârea intermediară nr. 132 pronunţată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a Civila, devenind definitivă la data de 17.03.2017.

Astfel, în raport de prevederile legale menţionate anterior, instanţa de control judiciar reţine, în acord cu opinia judecătorului fondului, că în speţă este aplicabilă prima teză a textului de lege precitat, calculând termenul de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă, respectiv 17.03.2017, în condiţiile în care dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut anterior intrării în faliment a societăţii de asigurare C. S.A..

În aceste condiţii cererea de plată adresată de reclamant Fondului la data de 02.09.2019 este formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Împrejurarea că prin sentinţa penală nr. 172/03.03.2020, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 921/30.09.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a stabilit definitiv cuantumul despăgubirilor nu are nicio relevanţă din perspectiva stabilirii momentului naşterii dreptului de creanţă al recurentului-reclamantul, întrucât acesta coincide cu data producerii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii (accidentul rutier).

Mai mult, pentru angajarea răspunderii civile a persoanei vinovate de producerea accidentului rutier nu era necesară pentru stabilirea răspunderii penale a conducătorului autoturismului cu nr. de înmatriculare x, întrucât dispoziţiile art. 1357 alin. (1) din C. civ. prin care sunt stabilite condiţiile răspunderii, prevăd că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

Răspunderea penală şi răspunderea civilă pot acţiona concomitent; altfel spus, răspunderea penală nu o exclude pe cea civilă, întrucât au la bază principii diferite: răspunderea civilă se întemeiază pe ideea reparării unui prejudiciu adus unui subiect de drept, pe când răspunderea penală se întemeiază pe ideea pedepsirii celui ce a săvârşit o faptă apreciată drept infracţiune.

Faptul că cele două răspunderi coexistă, nu înseamnă că nu-şi păstrează autonomia, astfel încât fiecărei răspunderi îi vor fi aplicate regulile proprii.

Cum însă, în speţă, recurentul- reclamant invocă răspunderea civilă delictuală, regulile aplicabile vor fi cele prevăzute de legislaţia civilă.

Or, în planul răspunderii civile delictuale, potrivit art. 1381 din C. civ.: "Dreptul la reparaţie se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat."

În speţă, este evident că recurentul- reclamant a cunoscut pe cel responsabil de prejudiciu încă de la data accidentului. Rezultă astfel că dreptul la despăgubiri s-a născut la data evenimentului rutier, anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, situaţie în care cererea de plată trebuia formulată cel mai târziu în termen de 90 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului C. S.A.

Mai mult decât atât, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, exista posibilitatea pentru reclamant să depună în termen cererea de plată, individualizând prin trimitere la dosarul penal, textul legal permiţându-i ca în cuprinsul cererii de plată să precizeze chiar motivul imposibilităţii depunerii înscrisurilor justificative.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

Pentru toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496/ C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1101 din 06 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2022.