Retrocession of religious properties: ineligibility of reparatory measures where property held by private law entity and not in state or public ownership at statute entry into force

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 17 iunie 2020, reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea, Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Tăşnad şi Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Cehăluţ, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, au solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 9055/30.03.2020, cu privire la imobilele cu nr. topo. x Cehal, constând în construcţie-şcoală şi teren cu destinaţia curte şi arător din comuna Cehal şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilele anterior menţionate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 12 din 03 februarie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea, Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Tăşnad şi Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Cehăluţ, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România;

(ii) a dispus anularea Deciziei nr. 9055/30.03.2020 emisă de pârâtă cu privire la imobilele cu nr. top. x, înscrise în CF nr. x Cehal;

(iii) a obligat pârâta să soluţioneze cererea de restituire a imobilului, în urma examinării celorlalte condiţii pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000;

(iv) a respins restul pretenţiilor formulate.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 12 din 03 februarie 202, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate cu consecinţa respingerii acţiunii introductive de instanţă, ca neîntemeiată.

În motivare, recurenta-pârâtă a susţinut în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a interpretat şi aplicat prevederile O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În acest sens, recurenta arată că în temeiul actului normativ menţionat, prin cererea înregistrată pe rolul Comisiei speciale de retrocedare cu nr. x/24.02.2003, Protopopiatul Român Unit cu Roma, Greco-Catolic, Tăşnad a solicitat retrocedarea imobilului, şcoală, curtea morii şi teren aferent, în suprafaţă de 8201 m.p., situat în judeţul Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a localităţii Cehal, nr. top. x-4.

Prin cererea de retrocedare nr. x/03.03.2003, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea a solicitat pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Tăşnad, retrocedarea imobilului, şcoală, curte şi teren intravilan, situat în judeţul Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a localităţii Cehal, nr. top. x-274;

Prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea a solicitat pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Cehăluţ, retrocedarea imobilului, şcoală, curtea morii şi arător, situat în judeţul Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a localităţii Cehal, nr. top. x.

În urma analizei dosarului aferent cererilor de retrocedare sus-menţionate, în temeiul art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (11) şi alin. (6) din O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin Decizia nr. 9055/30.03.2020, întrucât imobilul nu se află în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public şi nici nu a fost înstrăinat de stat sau de o persoană juridică de drept public ulterior datei de 22 decembrie 1989.

Aserţiunea instanţei de fond potrivit căreia "se restituie şi imobile preluate de alte persoane juridice în perioada de referinţa, nu numai cele preluate de Statul român", impune analiza situaţiei juridice care constituie cadrul legal de propunere de acordare a măsurilor reparatorii:

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanţă.

Imposibilitatea restituirii în natură este susţinută şi de art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia "în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5) ".

Prin urmare, persoana care solicită un imobil este în drept să opteze şi să obţină măsuri reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5) din acelaşi act normativ, numai pentru acele imobile aflate în proprietate privată şi care au fost înstrăinate de către statul român după data de 22 decembrie 1989.

În prezenta cauză, imobilele identificate cu nr. top. x nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din actul normativ amintit, ci în proprietatea Parohiei Ortodoxe din Cehal, persoană juridică de drept privat. Aşadar, Comisia specială de retrocedare nu a putut restitui în natură niciunul dintre aceste imobile.

Prin urmare, nu este îndeplinită condiţia mai sus-prezentată, dat fiind faptul că imobilele solicitate, identificate cu nr. top. x, nu au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, ci acestea au fost preluate direct de către o persoană juridică de drept privat fără ca acestea să fie vreodată în proprietatea Statului român.

Ca atare, imobilele a căror retrocedare se solicită au trecut în proprietatea unei persoane de drept privat (prin punerea în posesia unei persoane de drept privat), anterior date de 22.12.1989 şi anume în anul 1967.

În situaţia juridică anterior prezentată, elementul care declanşează aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) ori art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare este Statul român.

În măsura în care Statul român nu a fost în niciun moment (nici în perioada de referinţă a legii speciale, nici după 22 decembrie 1989) proprietarul de jure sau de facto al imobilelor solicitate, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, solicitantei nu i se putea propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Or, aprecierea instanţei de fond în sensul că reclamanta ar fi îndreptăţită la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, este fundamentată pe interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) teza a II-a din O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare, întrucât textul legal este incident doar în condiţiile în care imobilul teren se află în proprietatea statului sau altei persoane juridice de drept public, în accepţiunea art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Sub acest aspect, arată recurenta că art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare prevede cu claritate faptul că se restituite în natură bunurile care la data intrării în vigoare a legii sunt deţinute de stat sau de altă persoană juridică de drept public"; condiţie care nu este îndeplinită în speţă, întrucât imobilul solicitat este proprietatea privată a Parohiei Ortodoxe Române din Cehal.

Cu privire la interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938, recurenta arată că potrivit dispoziţiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărţilor funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziţii, coroborate cu prevederile art. 33 din actul normativ menţionat, consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară este acea regulă conform căreia cuprinsul cărţii funciare se consideră exact în folosul aceluia care şi-a înscris un drept real în cartea funciară.

În acest context, recurenta a menţionat că atâta vreme cât cuprinsul cărţii funciare se consideră exact în folosul aceluia care şi-a înscris un drept real în cartea funciară, este operant principiul forţei probante a înscrierii, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus nimănui dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Totodată, a subliniat şi faptul că înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară este opozabilă C.S.R., aceasta neavând competenţa de a verifica legalitatea respectivei înscrieri.

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 358/1948, în proprietatea statului a trecut averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor cultului greco-catolic, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii. Totodată, se menţionează faptul că o comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente.

Aşadar, în baza Decretului nr. 358/1948, o parte din bunurile mobile şi imobile din patrimoniul cultului greco-catolic au trecut în proprietatea statului român, o parte în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

Potrivit încheierii de carte funciară nr. x/15.12.1967 (înscrisă la B16 în cartea funciară nr. x a localităţii Cehal), imobilele identificate cu nr. top. x au trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române, în temeiul rectificării numelui proprietarului de sub B1.

În concluzie, din analiza cărţii funciare nr. x a comunei Cehal rezultă că imobilele identificate cu nr. top. x nu au fost preluate de către Statul Român de la solicitantă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare faţă de cererea de recurs, solicitând respingerea acesteia ca nefondată şi menţinerea în tot a soluţiei instanţei de fond ca legală şi temeinică.

Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat, în temeiul art. 201 alin. (2) din C. proc. civ., răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante, solicitând respingerea apărărilor formulate de aceasta, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii introductive, ca neîntemeiată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

Reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Cehăluţ şi Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Tăşnad au dedus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 9055/30.03.2020 emisă de Comisia Specială de Retrocedare prin care au fost respinse cererile de retrocedare nr. x/24.02.2003, nr. y/03.03.2003 şi nr. z/C/24.01.2006 depuse de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea - în calitate de centru eparhial, pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Tăşnad şi Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Cehăluţ, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, cu privire la imobilele cu nr. topo. x constând în construcţie-şcoală şi teren cu destinaţia curte şi arător din comuna Cehal, înscrise în CF nr. x a Comunei Cehal, cu consecinţa anulării acesteia şi obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii privind acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele anterior menţionate.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea, dispunând anularea Deciziei 9055/30.03.2020 emise de pârâtă şi obligarea acesteia să soluţioneze cererea de restituire a imobilului, în urma examinării celorlalte condiţii pentru retrocedarea imobilelor, prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, reţinând, în esenţă, că imobilele înscrise în CF nr. x Cehal, cu nr. top. x au aparţinut Parohiei Greco Catolică Cehăluţ şi au fost preluate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, de către o persoană juridică, Biserica Ortodoxă Română din Cehal, în temeiul unor acte normative emise în intervalul de referinţă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Instanţa a respins cererea privind obligarea pârâtei la emiterea unei decizii privind restituirea prin echivalent a imobilului solicitat, întrucât, pe de o parte, această cerere nu a făcut obiectul analizei C.S.R., iar pe de altă parte, art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că măsurile reparatorii se acordă potrivit legii speciale, Legea nr. 165/2013, urmare a derulării procedurii prevăzute de aceasta, competentă în acordarea despăgubirilor fiind Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor (pct. 6 din norme de aplicare a art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000), procedură administrativă căreia instanţa nu i se poate substitui, fără a încălca principiul separaţiei puterilor în stat.

Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce priveşte soluţia dată cererii în anulare a Deciziei nr. 9055/30.03.2020 emise de pârâtă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi restituite în temeiul acestui act normativ imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste, sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanţă.

În speţă, potrivit extrasului CF nr. x a localităţii Cehal, sub B.1 a fost înscris dreptul de proprietate asupra imobilelor nr. top. x în favoarea Bisericii Greco Catolice din Cehăluţ, drept dobândit cu titlu de cumpărare în anul 1899.

La data de 15.12.1967, Parohia Ortodoxă Română din Cehal a solicitat Notariatului de Stat al Raionului Carei, biroul CF, în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948 şi art. 2 din Decretul nr. 358/1948, ca asupra imobilelor înscrise în CF nr. x a localităţii Cehal, nr. A I 1-13, 15-18 şi + 1-4 să se rectifice numele proprietarului de sub B1 din cel de Biserica Greco Catolică din Cehăluţ, în acela de Parohia Ortodoxă Română din Cehal.

Prin încheierea cF nr. x din 15 decembrie 1967, Notariatul de Stat al Raionului Carei a dispus ca asupra imobilelor înscrise în CF nr. x a localităţii Cehal, nr. A I 1-13, 15-18 şi + 1- 4 să se rectifice numele proprietarului de sub B1, din cel de Biserica Greco Catolică din Cehăluţ, în acela de Parohia Ortodoxă Română din Cehal.

În consecinţă, dreptul de proprietate asupra imobilelor înscrise în CF nr. x Cehal, nr. top. x a fost întabulat în favoarea Parohiei Ortodoxe Române din Cehal, cu titlu de rectificare nume.

Ca atare, contrar aprecierilor instanţei de fond, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită una din condiţiile esenţiale prevăzute de O.U.G nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru soluţionarea favorabilă a unei cereri de retrocedare, respectiv aceea ca imobilele să se afle, la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2.

Din interpretarea art. 2 teza I din O.U.G. nr. 94/2000, care statuează că " Imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, vor fi restituite solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unităţii deţinătoare" rezultă că textul de lege are în vedere persoane juridice la care statul este asociat sau acţionar majoritar.

În speţă, imobilele a căror retrocedare s-a solicitat sunt în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române din Cehal, această din urmă persoană nefiind dintre cele prevăzute la art. 1 sau 2 din O.U.G. nr. 94/2000, fiind vorba despre o persoană juridică de drept privat distinctă de subiectele de drept public şi care nu se află sub controlul statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, astfel că nu se putea dispune retrocedarea în natură sau prin echivalent.

Având în vedere că intabularea dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe Române din Cehal s-a dispus în baza încheierii CF nr. x din 15 decembrie 1967 de către Notariatul de Stat al Raionului Carei, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti privind nelegalitatea înscrierilor din cartea funciară, recurenta pârâtă în mod corect a dat relevanţă înscrierii în cartea funciară în procesul de analiză al cererilor de retrocedare.

Aceasta întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea cărţilor funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Aceste dispoziţii, coroborate cu prevederile art. 33 din actul normativ menţionat, consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia, pe de o parte, toate indicaţiile cuprinse în cartea funciară sunt presupuse a fi exacte, iar, pe de altă parte, niciun drept real nu poate fi opus dacă nu a fost înscris în cartea funciară.

Pe de altă parte, corect a reţinut recurenta- pârâtă că pentru a se putea dispune măsuri reparatorii prin echivalent este necesar ca toate condiţiile prevăzute de lege pentru restituirea în natură să fie îndeplinite, singurul impediment la restituire fiind faptul că terenul este ocupat de clădiri nou edificate sau afectat de amenajări de utilitate publică sau ca imobilul să fi fost înstrăinat de stat ulterior anului 1989.

Această concluzie rezultă din interpretarea art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 care dispune în sensul că " În cazul în care terenul este ocupat parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcţii noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora şi pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii uşoare sau demontabile", precum şi a art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ care prevede că " În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 alin. (5)".

În speţă, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile privind preluarea abuzivă în perioada relevantă, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi nici condiţia ca imobilele a căror restituire se cere să se afle în proprietatea statului sau a unei unităţi dintre cele expres prevăzute de lege, în mod legal şi temeinic a reţinut recurenta-pârâtă ca nu se poate propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În consecinţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Oradea, Parohia Română Unită cu Roma Greco -Catolică Tăşnad şi Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Cehăluţ, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei nr. 12 din 03 februarie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Oradea, Parohia Română Unită cu Roma Greco -Catolică Tăşnad şi Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Cehăluţ, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2022.