County council loses challenge to EU-funded contract termination and repayment order

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, reclamantul Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita a chemat în judecară pe pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, solicitând anularea/suspendarea art. 2 pct. 2 din Decizia nr. 45/13.04.2016 emisă de pârât.

1.2. Prin sentinţa nr. 143 din 8 decembrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu de instanţă şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca lipsită de interes.

1.3. Prin Decizia nr. 4814/16.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, împotriva sentinţei nr. 143 din 08 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a soluţiona cauza pe fond.

2. Hotărârea primei instanţe în rejudecare

În rejudecare, prin sentinţa nr. 64 din 01.10.2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 64 din 01.10. 2020, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivare, recurentul-reclamant a susţinut că art. 1 alin. (4) din Contractul de finanţare prevede cu titlu general dispoziţia că beneficiarul se angajează să implementeze proiectul pe propria răspundere, iar conform art. 9 lit. A) alin. (2) beneficiarul va fi singurul răspunzător în faţa AMPOR şi Ol pentru implementarea proiectelor.

Aceste dispoziţii cu caracter general deşi statuează că întreaga răspundere în legătură cu implementarea proiectelor revine beneficiarului, nu au un caracter absolut, ci relativ. În consecinţă, cu privire la aceste reguli sunt aplicabile şi prevederile legislaţiei pozitive în legătură cu exonerarea de răspundere.

Cu toate că se instituie această prezumţie relativă în sensul că beneficiarul este singurul răspunzător pentru implementarea proiectului, consideră că se impune întotdeauna analiza culpei beneficiarului, in concreto.

Or, în speţă, analizând culpa beneficiarului, nu se poate stabili cu certitudine că acesta era singurul în culpă pentru implementarea nereuşită parţială a obiectivelor.

Susţine că a întâmpinat dificultăţi în implementarea obiectivelor, prestatorii de servicii contractaţi nerespectând graficele de execuţie stabilite prin prevederile contractuale, după cum urmează: (i) Contractul nr. x/14.09.2012, încheiat cu S.C. A. S.R.L., având ca obiect servicii de realizare materiale publicitare nu a mai fost prelungit, întrucât prestatorul nu a respectat graficele de execuţie în repetate rânduri, iar din cauza refuzului intimatului-pârât de a prelungi perioada de implementare nu a mai rămas timp suficient la dispoziţie pentru executarea contractului, deşi a fost încheiat un nou contract cu un alt prestator; (ii) Contractul nr. x/22.04.2014, încheiat cu S.C. B. S.R.L., având ca obiect servicii de publicare inserţii publicitare, publicitate outdoor şi promovarea prin intermediul posturilor de radio, nu a fost prelungit fiindcă prestatorul nu a semnat actul adiţional, recurenta pregătind caietul de sarcini pentru serviciile nerealizate, însă din cauza refuzului intimatului-pârât de a prelungi perioada de implementare nu a mai rămas timp suficient pentru derularea procedurii; (iii) Contractul nr. x/03.05.2012, încheiat cu S.C. C. S.R.L., având ca obiect organizarea de evenimente şi trimiterea de invitaţii nu a fost prelungit, beneficiarul pregătind caietul de sarcini pentru această activitate, reluarea procedurii de achiziţie publică nu a fost iniţiată, întrucât executarea acestui contract era în legătură de dependinţă faţă de obiectul unui alt contract, contractul nr. x/14.09.2012; (iv) Obligaţiile asumate de prestator prin Contractul nr. x/03.07.2013, încheiat cu S.C. D. S.R.L., având ca obiect servicii privind realizarea şi administrarea unui portal de informaţii de turism, nu au fost executate de prestator.

Recurentul admite că, în calitate de beneficiar, avea la dispoziţie anumite mijloace legale pentru a constrânge cocontractantul să execute obligaţiile asumate, însă toate aceste proceduri presupuneau o perioadă relativ îndelungată de timp, raportat la termenul limită până la care trebuiau să fie implementate obiectivele. Învederează că a făcut demersuri pentru desfăşurarea procedurilor de achiziţii în vederea atribuirii contractelor pentru serviciile nerealizate, însă din cauza timpului scurt rămas până la finalizarea proiectului şi a refuzului intimatului-pârât de a prelungi perioada de implementare, aceste demersuri nu au putut fi finalizate.

Pentru aceste motive consideră că ar fi fost justificată aplicarea art. 20 alin. (1) din Contract, fiind în prezenţa unui caz excepţional.

În aprecierea instanţei, art. 20 alin. (1) din contractul de finanţare trebuie interpretat destul de restrictiv, în sensul că pot fi incluse în categoria cazurilor excepţionale doar acele situaţii când nerealizarea obiectivelor se datorează aproape exclusiv unor circumstanţe externe de voinţa părţii. Această interpretare restrictivă este criticabilă în baza prevederilor art. 1266-1268 din C. civ.

În conformitate cu art. 1268 din C. civ., clauzele îndoielnice trebuie interpretate în sensul să corespundă într-o măsura cât mai ridicată naturii şi obiectului contractului, respectiv împrejurărilor în care a fost încheiat, sensului clauzelor în domeniul respectiv. Alin. (3) vine cu încă o precizare, care constituie un ultim punct de reper în procesul de interpretare a clauzelor îndoielnice. Conform acestui alin. (3), o clauză trebuie interpretată în acel sens, în care îşi poate să producă efecte şi nu în sensul în care nu poate să producă efecte.

Interpretarea restrictivă reţinută de prima instanţă restrânge atât de mult aplicabilitatea art. 20 alin. (1) din contractul de finanţare, încât riscă să nu poate fi aplicabilă deloc.

Subliniază faptul că intimatul-pârât a refuzat aplicarea art. 20 alin. (1) din Contract, întrucât a considerat că nu sunt întrunite condiţiile necesare pentru a se încadra într-un caz excepţional, or, împrejurările anterior prezentate reprezintă o motivare temeinică pentru reţinerea cazului excepţional, mai ales că intimatul-pârât nu a negat aplicarea prevederile art. 20 alin. (1) din contractul de finanţare, în cazul în care s-ar fi aflat în ipoteza unei asemenea caz excepţional.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând apărările de la fond.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor recurenului, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

Recurentul-reclamant Judeţul Harghita a supus controlului instanţei de contencios administrativ verificarea legalităţii Deciziei nr. 45/13.04.2016, prin care s-a dispus încetarea Contractului de finanţare nr. x/28.04.2011, în conformitate cu art. 20 alin. (4) coroborat cu art. 9 alin. (2), 7) şi 9) din contract, cu obligaţia de restituire a sumei totale de 77.984,50 RON.

În esenţă, recurentul-reclamant a arătat că nefinalizarea obiectivelor proiectului s-a datorat unei situaţii excepţionale generată de întârzierea nejustificată şi neîndeplinirea obligaţiilor de către prestatorii de servicii contractaţi, neimputabilă beneficiarului, care justifica incidenţa art. 20 alin. (1) din contractul de finanţare, fără a fi solicitată restituirea finanţării nerambursabile deja plătite.

Curtea de apel a apreciat că dispoziţiile contractului de finanţare sunt neechivoce, atât în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile părţilor, dar şi în ceea ce priveşte încetarea şi rezilierea contractului, iar în raport de probatoriul administrat, reclamantul nu a făcut dovada că imposibilitatea implementării proiectului s-ar datora unei situaţii excepţionale pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (1) din contract.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente la situaţia de fapt rezultată din probele administrate.

Efectuând propria evaluare a probatoriului administrat pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (4) din Contractul de finanţare nr. x/28.04.2011 încheiat între părţi:

"(4) Beneficiarul acceptă finanţarea nerambursabilă şi se angajează să implementeze Proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile cuprinse în prezentul Contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară în vigoare".

De asemenea, în conformitate cu art. 9 lit. A) alin. (2), (7) şi (9) din Contractul de finanţare:

"(2) Beneficiarul se obligă să implementeze proiectul pe propria răspundere în conformitate cu prevederile prezentului Contract şi ale legislaţiei comunitare si naţionale în vigoare. Beneficiarul va fi singurul răspunzător în faţa AMPOR şi OI pentru implementarea proiectului şi pentru realizarea obiectivelor prevăzute în anexa IV-Cererea de finanţare la prezentul Contract".

(7) Beneficiarul are obligaţia de a respecta calendarul activităţilor prevăzute în Anexa IV -Cererea de finanţare la prezentul Contract.

(9) Beneficiarul are obligaţia de a respecta calendarul achiziţiilor publice prevăzute în Anexa IV - Cererea de finanţare a prezentului Contract".

Potrivit art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare, "în cazul nerespectării de către Beneficiar a prevederilor prezentului Contract, AM POR poate decide rezilierea unilaterală a Contractului printr-o notificare scrisă. În această situaţie, Beneficiarul are obligaţia restituirii în întregime a sumelor deja primite în cadrul Contractului, în condiţiile prevăzute la art. 14 din prezentul Contract".

Întrucât aceste dispoziţii au putere de lege între părţile contractante conform art. 1270 C. civ., instanţa de fond a constatat, în mod corect, că recurentul-reclamant are obligaţia de a restitui sumele de bani primite în cadrul finanţării derulate prin contractul de finanţare nr. x/28.04.2011, ca urmare a rezilierii contractului de către reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru neimplementarea obiectivelor proiectului.

Prin recursul său, recurentul-reclamant nu contestă nerespectarea prevederilor contractuale reţinute în decizia de reziliere, ci insistă asupra ideii că împrejurările care au condus la neimplementarea obiectivelor proiectului, constituie un caz excepţional, care justifică incidenţa clauzei prevăzute la art. 20 alin. (1) din Contractul de finanţare nr. x/28.04.2011:

"În situaţii excepţionale şi temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forţă majoră, AM POR poate decide să rezilieze Contractul printr-o notificare scrisă, fără a fi solicitată restituirea finanţării nerambursabile deja plătite.", clauză interpretată restrictiv de instanţa de fond.

Contrar susţinerilor recurentului, înlăturarea de la aplicare a clauzei contractuale în discuţiei a fost corect argumentată de prima instanţă, care a conchis că, deşi se impune a se face distincţie între forţa majoră (împrejurare de origine externă, cu caracter excepţional, imprevizibilă şi absolut invincibilă şi inevitabilă) şi cazul excepţional (care nu presupune îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii), această chestiune este lipsită de relevanţă juridică atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada de către reclamant că imposibilitatea implementării contractului s-a datorat unei astfel de situaţii (excepţionale).

În cauză nu se pune problema unei clauze îndoielnice, pentru a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 1268 alin. (3) C. civ., pentru că în categoria cazurilor excepţionale şi temeinic motivate pot intra evenimente, care, deşi nu fac parte din categoria cazurilor de forţă majoră, sunt asimilate acestora.

În speţă, dificultăţile întâmpinate de recurent pe parcursul implementării proiectului (întârzierea nejustificată şi neîndeplinirea obligaţiilor de către prestatorii de servicii contractaţi), nu pot fi însă circumscrise unui caz excepţional şi temeinic dovedit care să justifice aplicarea clauzei prevăzute la art. 20 alin. (1) din contract, întrucât situaţia invocată nu exclude culpa beneficiarului în neîndeplinirea obiectivelor proiectului, nu are un caracter imprevizibil şi totodată, nu are un caracter inevitabil, fiind rezultatul direct al acţiunii umane sau al propriilor acţiuni ale beneficiarului.

Recurentul-reclamant este singurul răspunzător de încălcarea prevederilor art. 9 din contract, astfel că în pofida atitudinii înţelegătoare manifestată de intimat, dovedită de actele adiţionale prin care a fost prelungită perioada de implementare a proiectului de la 24 de luni la 54 de luni, în mod corect s-a constatat că acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, neimplementând în termen obiectivele proiectului din motive imputabile.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere considerentele expuse, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Judeţul Harghita, prin Consiliul Judeţean Harghita, împotriva sentinţei nr. 64 din 01 octombrie 2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2022.