Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4881/2022 AI generated

Fiscal Assessment: Cassation Appeal Dismissed, Suspension of Enforcement Upheld Due to Well-Justified Case and Imminent Harm

Case Number Decizia nr. 4881/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appeal filed by the Covasna County Public Finance Administration, upholding the first-instance decision that suspended the enforcement of a fiscal assessment decision. The dispute centered on a challenge to a tax assessment imposing approximately 72 million RON in additional obligations (corporate income tax, VAT, and penalties), which the taxpayer argued was unlawful due to statute of limitations issues regarding the 2009 tax year, missing specific calculation methods, and prior issuance of multiple inconsistent decisions. Applying Articles 14 and 15 of Law No. 554/2004, the court found that the taxpayer successfully demonstrated a "well-justified case" by pointing to apparent legal flaws that created serious doubt regarding the act's legality, and an "imminent harm" where enforcement would cause severe financial disruption, potential insolvency, and significant social impact, thereby warranting a provisional suspension pending the final resolution of the annulment action.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, art. 14 alin. (1) din legea nr. 554/2004, art. 490 C. proc. civ; Fiscal Assessment: Cassation Appeal Dismissed, Suspension of Enforcement Upheld Due to Well-Justified Case and Imminent Harm: Apreciază recurenta că, din moment ce motivarea cererii de suspendare priveşte cu preponderenţă aspecte de fond, asupra cărora dacă s-ar pronunţa instanţa investită cu soluţionarea prezentei cereri, ar echivala cu prejudecarea fondului, instanţa trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din legea nr. 554/2004 raportat la elementele concrete ale speţei şi nu doar ipotetic şi teoretic; suspendarea executării unui act administrativ fiind totuşi o măsură excepţională.

Keywords

AI generated
enforcement of tax assessment VAT assessment fiscal law action for annulment corporate income tax financial administration

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
15 cu aplicarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art.
art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004
Cazul bine justificat implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ de natură a înfrânge principiul potrivit căruia, actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit prevederilor art. 2 lit.
art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005
au caracterul de operaţiuni fictive în accepţiunea art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 sau nereale, conform cerinţelor esenţiale a laturi obiective a infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev.
art. 14 alin. (1) din legea nr. 554/2004
Ambele condiţii prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost definite de legiuitor, prin art.
art. 490 C. proc. civ
486, art. 490 C. proc. civ.
art. 394 C. proc. civ
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Criticile formulate de recurenta-pârâtă circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE COVASNA - INSPECTIA FISCALĂ, a solicitat, în temeiul art. 15 cu aplicarea art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/2016, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x din 16.09.2016, până la soluţionarea definitivă a acţiunii având ca obiect anularea actului administrativ-fiscal atacat.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 153/2021 in 17 decembrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA- DIRECTIA GENERALA REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BRASOV- ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE COVASNA şi în consecinţă a dispus suspendarea executării DECIZIEI DE IMPUNERE NR. F-CV 135/22.12.2016 emisă de pârâta A.N.A.F - D.G.R.F.P.-AJFP COVASNA - Inspecţie Fiscală până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri - Sentinţa nr. 153/2021 din 17 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal --a formulat recurs pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE COVASNA şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi, rejudecând cauza, să se respingă cererea de suspendare, ca netemeinică şi nelegală.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta a susţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond este dată cu încălcarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea contenciosului administrativ, întrucât în cauză aspectele reţinute de instanţă nu se încadrează, nefiind îndeplinite condiţiile privind "paguba iminentă" şi "cazul bine justificat".

Invocând practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Decizia nr. 442/30.01.2023, susţine recurenta că, în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, instanţa trebuie să ţină cont de specificitatea procedurii de suspendare a actelor administrative fiscale care nu permite cenzurarea temeniciei deciziei de impunere, ci numai o verificare a aparenţei dreptului de perspectiva art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cazul bine justificat implică existenţa unei îndoieli puternice asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ de natură a înfrânge principiul potrivit căruia, actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit prevederilor art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 într-un prejudiciu material viitor, dar previzibil sau în perturbarea previzibilă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Consideră faptul că îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, având în vedere faptul că în cadrul procedurii suspendării executării, pe cale căreia pot fi produse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului prejudiciului.

În continuare recurenta redă neconformităţile constatate în urma inspecţiei fiscale desfăşurate, atât în materie de afiliaţi cât şi cu privire la starea de fapt economică, respectiv cu privire la prestările de servicii efectuate de B. S.A. şi C. S.R.L., cu privire la internalizarea prestărilor de serviciiu efectuate de D. S.R.L., cu privire la chestiunile neaferente activităţii de bază desfăşurate de A. S.R.L..

Susţine că, faţă de cele constatate, organele de inspecţie fiscală, de asemenea, au stabilit prin Decizia de impunere nr. x/16.09.2016, listată la data de 23.09.2016 obligaţii fiscale în cuantum total de 73.183.339 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 45.321.727 RON, TVA în sumă de 1.006.385 RON, dobânzi aferente impozitului pe profit suma de 20.146.205 RON, penalităţi de întârziere impozit pe profit în sumă de 5.935.680 RON, dobânzi aferente TVA în suma de 609.590 RON şi penalităţi de întârziere TVA în sumă de 163.752 RON.

Ulterior, organele de inspecţie fiscală au constatat că actele administrative emise conţineau o eroare materiala, întrucât a fost constatată preluarea eronată şi astfel dublarea unor sume din situaţiile întocmite pentru ajustarea cheltuielilor evidenţiate în relaţia cu C. S.R.L. şi B. S.A. în cuprinsul Deciziei de impunere nr. x/16.09.2016, listata în data de 23.09.2016 şi comunicată societăţii în data de 30.09.2016, fapt pentru care a fost emisă Decizia de impunere nr. x/22.12.2016 care a fost comunicată societăţii în data de 03.01.2017.

Prin Decizia de impunere au fost stabilite în sarcina societăţii obligaţii fiscale în cuantum total de 72.075.889 RON, reprezentând impozit pe profit în sumă de 44.552.641 RON, TVA în sumă de 1.006.385 RON, dobânzi aferente impozitului pe profit suma de 19.904.224 RON, penalităţi de întârziere impozit pe profit în sumă de 5.839.297 RON, dobânzi aferente TVA în sumă de 609.590 RON şi penalităţi de întârziere TVA în sumă de 163.752 RON.

Faţă de reţinerea instanţei de fond, cum că ar fi prescrise sumele stabilite cu titlu de impozit pe profit în anul 2016 cu referire la anul 2009, ceea ce creează o îndoială evidentă asupra prezumţiei de legalitate a deciziei de impunere, susţine recurenta că, astfel cum se arată pe pg. 12 a acţiunii, o parte din suma totală stabilită se susţine că este prescrisă, prin urmare eventual instanţa putea să dispusă parţial suspendarea executării deciziei de impunere, dacă, într-adevăr ar fi îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a lua o asemenea măsură, care apreciază că nu sunt îndeplinite în prezenta speţă. Or, mai mult, consideră că motivele reţinute de instanţa de fond sunt insuficiente pentru a se pronunţa o soluţie de suspendare a executării deciziei de impunere.

Insanţa de fond la pronunţarea acestei soluţii, nu ţine cont de motivele invocate în soluţia de clasare care s-a pronunţat, soluţie conţine informaţii relevante, prin Ordonanţa de clasare la care făcea referire reclamnata prin acţiunea ei s-a reţinut că, "studiind RECHIZITORIUL întocmit în dosarul cu nr. x/2011, privind pe inculpaţii E., A. S.R.L. si alţii se constată că faptele sunt cercetate în prezenta cauză au fost deja cercetate de către procurorul DNA, acesta pronuntându-se pe fond, dispunând clasarea." Totodată, s-a mai reţinut că:

"în prezenta cauză nu se contestă prin rechizitoriu nedeductibilitatea acestor cheltuieli constatată atât de către inspectorii antifraudă din cadrul ANAF-DGAF şi de organele fiscale din cadrul AJFP Covasna, cât şi parţial de către expertiza contabilă. Analizând în schimb din punct de vedere penal iar nu fiscal, relaţiile comerciale derulate de A. S.R.L. şi aceste societăţi, se constată că există faptă în sens material cu implicaţii sub aspectul răspunderii penale, însă nu există probe certe care să permită dincolo de orice dubiu rezonabil că operaţiunile descrise în facturile emise de D. S.R.L., C. S.R.L., B. S.A., F. S.R.L., G. S.R.L., H. şi I. S.R.L. au caracterul de operaţiuni fictive în accepţiunea art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 sau nereale, conform cerinţelor esenţiale a laturi obiective a infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. de art. 9 alin. (1) Ut. c din Legea nr. 241/2005."

Astfel, aplicându-se principiul ne bis in idem s-a pronunţat o soluţie de clasare cât priveşte faptele sesizate de organul de inspecţie fiscală, însă, se naşte întrebarea care sunt faptele pentru care prin rechizitoriul la care se face referire prin această ordonanţă s-a dispus trimiterea în judecată şi care este legătura invocată de către societatea reclamantă între dosarul de contencios administrativ fiscal şi acel dosar penal.

Aceste aspecte instanţa de fond trebuia să le clarifice prin emiterea unei adrese la DNA în vederea aflării adevărului şi lămuririi acestui aspect, respectiv dacă faptele şi persoanele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată sunt în legătură cu cele din dosarul de contencios şi în ce măsură ar putea influenţa soluţia instanţei de contencios pe suspendare.

Apreciază recurenta că, din moment ce motivarea cererii de suspendare priveşte cu preponderenţă aspecte de fond, asupra cărora dacă s-ar pronunţa instanţa investită cu soluţionarea prezentei cereri, ar echivala cu prejudecarea fondului, instanţa trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din legea nr. 554/2004 raportat la elementele concrete ale speţei şi nu doar ipotetic şi teoretic; suspendarea executării unui act administrativ fiind totuşi o măsură excepţională.

Îndoiala serioasa asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, având în vedere faptul că în cadrul procedurii suspendării executării, pe cale căreia pot fi produse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului prejudiciului. Or, motivele arătate de către reclamantă apreciem că ţin exclusiv de fondul verificării temeiniciei şi legalităţi actului administrativ fiscal principal, ce fac obiectul unui alt dosar.

Stabilirea obligaţiilor de plată la bugetul de stat nu reprezintă măsuri abuzive, iar stabilirea acestora trebuie să ducă la creşterea încasărilor la buget şi nu la diminuarea acestora. Responsabilitatea pentru o eventuală situaţie financiară dificilă a A. S.R.L. nu poate fi transferată artificial în seama organelor de inspecţie fiscală aşa cum sugerează reclamanta.

Conducerea societăţii, tocmai prin prisma importanţei serviciului prestat şi a implicaţiilor sociale de care se prevalează, trebuia să prevadă şi astfel de situaţii şi să ia măsurile necesare pentru a evita o posibilă blocare a societăţii.

Apoi, contribuabilul de bună credinţă poate beneficia din partea organutui fiscal şi de înlesniri la plată; blocarea activităţii ce ar duce în ultimă instanţă la faliment nefiind sigura "opţiune", ci doar cea mai la îndemână de a fi invocată în astfel de situaţii.

Solicită a se constata că motivarea soluţiei dată de instanţa de fond priveşte cu preponderenţă aspecte de fond, asupra cărora daca s-ar pronunţa instanţa investită cu soluţionarea prezentei cereri, ar echivala cu prejudecarea fondului.

Cu privire la condiţia cazului bine justificat invocă Decizia nr. 442/30.01.2023, prin care Înalta Curte a statuat că pentru constatarea îndeplinirii acestei condiţii, instanţa nu trebuie să procedeze ta analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare, a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrative.

Astfel luând în considerare. motivele invocate. de reclamantă, faţă de cele prezentate mai sus, recurenta apreciază că în cauza nu s-a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu (Decizia nr. 1390 din 20 aprilie 2006 pronunţată de secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, publicată în Revista de Drept Comercial nr. 6/2006, p. 129).

Prin urmare, ar fi trebuit să se administreze dovezi concludente, din care să rezulte existenţa cumulativă a celor două condiţii.

Consideră că în cauzaă nu a făcută dovada existenţei unor împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Faptul că se invocă pericolul afectării grave a situaţiei economice a reclamantei prin eventuala executare a sumei stabilite suplimentar, a cărei suspendare o solicita şi raportat la care se va stabili şi cuantumul cauţiunii, nu este de natură să dovedească existenta sau producerea unei pagube iminente, având în vedere că prin simpla emitere a unei somaţii şi a titlului executoriu aferent nu se creeze acel pericol iminent care să împiedice desfăşurarea activităţii reclamantei.

Iminenţa prejudiciului nu este dovedită la data prezentei, iar simpla executare a unui act fiscal contestat ju produce prin ea însăşi o pagubă.

În cauză nu s-a dovedit existenţei unui caz bine justificat şi nici existenţa unei pagube iminente, care sa înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.

Mai mult, apreciază că instanţa în mod eronat a interpretat în cauză că, justifică un interes la formularea unei noi cereri de suspendare a executării deciziiei de impune de data aceasta întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea contenciosului administrativ, întrucât societatea a obţinut deja o soluţie de suspendare a executării a actului administrativ fiscal în condiţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ fiscal, suspendarea operează până la pronunţarea unei soluţii de către instanţa de fond. în cauză la data pronunţării instanţei de fond în baza soluţiei invocate de societate, astfel cum a arătat societatea reclamantă beneficia deja de efectele hotărârii judecătoreşti anterioare de suspendare a executării a aceleiaşi decizii de impunere.

În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14, se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamanta nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1). Faţă de acest text de lege, având în vedere şi soluţia din dosarul cu nr. x/2017 al Curţii de Apel Braşov, apreciază că cererea reclamantei la data introducerii şi la pronunţării soluţiei de către instanţa de fond şi atacată cu prezentul recurs, îi lipsea elementul esenţial al interesului, ceea ce se impunea să fie constatat de către instanţa de fond,

Faţă de aceste considerente solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea soluţiei instanţei de fond, ca fiind la adăpost de orice critici.

Răspunsul la întâmpinare

Împotriva apărărilor intimatei -reclamante A. S.R.L. a formulat Răspuns la întâmpinare recurenta - pârâtă ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE COVASNA în cadrul căreia a reiterat faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile instituite prin dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă şi cazul bine justificat.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelul completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 18.03.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionarea recursului ce face obiectul judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtă ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE COVASNA este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de recurenta-pârâtă circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, reclamanta S.C. A. S.R.L. Braşov, a solicitat, potrivit prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, modificată, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice - Covasna - Inspecţia Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/22.12.2016 emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F - CV 113/2016, până la soluţionarea definitivă a acţiunii având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale a căror suspendare a căror suspendare se solicită.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a persoanei care se consideră vătămată, măsură ce poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

Ambele condiţii prevăzute în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au fost definite de legiuitor, prin art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) ale aceleiaşi legi, potrivit cărora paguba iminentă este prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice/sau a unui serviciu public, iar cazul bine justificat constă în împrejurări legate de starea de fapt sau de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Înalta Curte constată astfel că prima instanţă, raportându-se la cerinţa neprejudecării fondului, în mod judicios a realizat doar o cercetare sumară a aparenţei dreptului, analizând actul ce face obiectul suspendării doar sub aspectul existenţei unor indicii capabile să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, având în vedere tocmai faptul că această condiţie a cazului " bine justificat" presupune ca, asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, fără a se analiza consecinţele juridice pe care acesta le-a produs.

Instanţa de control judiciar reţine că indiciile de nelegalitate invocate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.

Or, astfel cum şi instanţa de fond a constatat, prin argumentele sale, intimata - reclamantă a fost în măsură să indice o împrejurare concretă legată de starea de fapt sau de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului, aspectele invocate de aceasta fiind de domeniul evidenţei.

Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că argumentele aduse de reclamantă în dovedirea cazului bine justificat referitoare la obligaţiile aferente anului 2009, în sensul că organul fiscal nu putea stabili obligaţii fiscale pentru anul 2009 în anul 2016, dreptul de a stabili obligaţii fiscale fiind prescris, precum şi cele referitoare la faptul că decizia de impunere nu cuprinde motivele de fapt şi de drept şi nici dovezi concrete ale modului de calcul al creanţei datorate, au capacitatea de a naşte o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal a cărui executare se cere a fi suspendată, fără însă ca prin aceasta, să se antameze sau să se anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat, acestea fiind de natură să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate.

Inclusiv faptul că organul fiscal a emis decizia de impunere în trei forme, la date şi cu conţinut diferit, fără ca această să conţină modalitatea de calcul în care a ajuns la suma imputată, constituie o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ contestat, ce se circumscrie noţiunii de " caz bine justificat" prevăzută de lege.

Cazul bine justificat poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, deoarece, în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

În cauză, prima instanţă, analizând sumar actul administrativ ce face obiectul suspendării, prin raportare şi la celalalte înscrisuri depuse la dosar şi fără a antama fondul litigiului, în mod corect a apreciat că indiciile reclamantei au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului

În privinţa condiţiei existenţei unui caz bine justificat, practica judiciară a stabilit că îi este permisă instanţei învestită cu soluţionarea cererii de suspendare să procedeze la o analiză sumară a legalităţii actului de impunere, din perspectiva susţinerilor părţilor. Existenţa cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerinţă şi interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei; instanţa de fond procedând tocmai la o analiză sumară a legalităţii actului a cărui suspendare se solicită, fără a intra în cercetarea fondului.

Înalta Curte constată astfel că instanţa de fond a ajuns la concluzia că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiei existenţei cazului bine justificat coroborând argumentele reclamantei cu privire la nelegalitatea actului administrativ fiscal emis de pârâtă cu materialul probator administrat în cauză; în acest fel procedând la o analiză sumară a legalităţii actului.

În cauză, prima instanţă, fără a antama fondul litigiului, în mod temeinic a apreciat că indiciile reclamantei au capacitatea de a crea o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului.

Instanţa de control judiciar nu-şi poate însuşi criticile recurentului în sensul că motivele de nelegalitate invocate de reclamant presupun cercetarea în profunzime a fondului cauzei, reţinând că, dimpotrivă, acestea se încadrează în definiţia statuată de legiuitor în ceea ce priveşte cazul bine justificat, potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, putând fi identificate cu uşurinţă, doar printr-o analiză sumară, în limitele cadrului procedural al instituţiei juridice a suspendării executării actului administrativ

Înalta Curte constată astfel că, în mod corect instanţa de fond a ajuns la concluzia că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiei existenţei cazului bine justificat coroborând argumentele acestuia cu materialul probator administrat în cauză, fără însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, cea a existenţei unei pagube iminente, Înalta Curte va achiesa la opinia instanţei de fond, considerând că aceasta a apreciat corect că probele administrate şi ansamblul circumstanţelor cauzei atestă îndeplinirea acestei condiţii raportat la cuantumul sumei în discuţie, punerea în executare a actului administrativ contestat putând determina imposibilitatea executării contractelor aflate în derulare ceea ce este de natură a cauza o perturbare gravă prin blocarea întregii activităţi economice a reclamantei.

Executarea sumelor imputate ar avea consecinţe grave asupra activităţii societăţii, care ar conduce până la posibila deschidere a procedurii insolvenţei, iar blocarea activităţii societăţii reclamante va afecta şi alte societăţi comerciale implicate în activitatea de transport marfă.

Întreruperea activităţii societăţii prin blocarea conturilor reclamantei şi executarea silită a sumei uriaşe de bani stabilită cu titlu de obligaţii fiscale suplimentare duce evident la imposibilitatea respectării programului de servicii asumat, precum şi la disponibilizarea unui număr mare de angajaţi ai reclamantei dar şi ai angajaţilor altor societăţi feroviare cu care reclamanta se află în relaţii contractuale.

Este de reţinut că iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.

Prin urmare, punerea în executare a actului administrativ, prin poprirea conturilor bancare ale societăţii, reprezintă o împrejurare de natură a îngreuna semnificativ situaţia financiară a societăţii, existând pericolul ca societatea să nu-şi mai poată desfăşura activitatea, să nu-şi mai poată achita plăţile pentru serviciile angajate, riscând chiar să fie declarată insolvabilă.

Aşadar, faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale suplimentare stabilite prin Raportul de inspecţie fiscală, punerea în executare a actului administrativ atacat, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de judecată, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.

Înalta Curte constată astfel că instanţa de fond a apreciat corect, în sensul îndeplinirii cerinţei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că în cauză au fost dovedite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia iminenţei pagubei, astfel încât hotărârea primei instanţe este legală, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 şi a art. 2 lit. ş) şi t) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 15 din acelaşi act normativ, iar soluţia de admitere a cererii de suspendare este întemeiată.

Instanţa de control judiciar apreciază că sunt nefondate şi criticile ce vizează lipsa de interes a reclamantei în susţinerea prezentei cereri de suspendare, judecătorul de primă jurisdicţie reţinând corect că efectele suspendării acordate în baza prevederilor art. 14 din Legea 554/2004 diferă faţă de efectele suspendării acordate în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004, prima dăinuind până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a actelor administrativ fiscale iar cea de a doua până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Astfel fiind, criticile invocate de recurenta - pârâtă nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanţă, motiv pentru care recursul va fi respins, ca nefondat, soluţia pronunţată de aceasta fiind legală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 15 alin. (3), raportat la art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Covasna împotriva sentinţei nr. 153/2021 din 17 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.