Judicial disciplinary inspector lacks passive standing to annul CSM resolutions; principle of availability bars ex officio substitution of the institutional defendant.

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.08.2020, sub nr. x/2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A., în calitate de administrator special al S.C. B., a formulat contestaţie solicitând desfiinţarea rezoluţiei nr. 1524/A/11.05.2020 - emisă de inspectorul judiciar, judecător C., din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru judecători a CSM, (Nr. lucrare:20-1338); desfiinţarea rezoluţiei din 28.07.2020 (Nr. lucrare:C20-946) a inspectorului şef din cadrul Inspecţiei Judiciare a CSM; precum şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare şi aplicarea sancţiunilor disciplinare corespunzătoare.

Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăţi

Prin sentinţa civilă nr. 582 din 13 aprilie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C., respingând cererea formulată de reclamanţii A. în nume propriu şi în calitate de administrator special al S.C. B. în contradictoriu cu pârâta C. inspector judiciar din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru judecători a CSM, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 582 din 13 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A. în nume propriu şi în calitate de administrator special al S.C. B., şi, întemeindu-şi generic cererea pe dispoziţiile art. 483 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi art. 78 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, anularea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei în rejudecare şi judecarea pe fond a cererii de chemare în judecată, cu respectarea prevederilor art. 78 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.

În motivarea recursului, a susţinut recurentul că instanţa de fond s-a pronuntat pe exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei, invocată din oficiu, fără să-şi exercite rolul activ - conform prevederilor art. 22 noul C. proc. civ.

Invocând dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi (3), dar şi art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., a susţinut recurentul că acestea conturează vinovăţia judecătorului de fond şi netemeinicia hotărârii recurate.

Astfel, consideră că judecătorul de fond trebuia să pună în discuţia sa necesitatea introducerii în cauză a instituţiei angajatoare a pârâtei - cunoscand că astfel trebuie procedat într-o astfel de cauză, respectiv Inspectia Judiciara/CSM.

Judecătorul de fond nu a făcut acest lucru - deci nu şi-a exercitat rolul activ - iar apoi a invocat (cu premeditare) din oficiu excepţia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei - tocmai pentru a o absolvi de vină şi pentru a avea un motiv de respingere a cererii de chemare in judecată.

Prin adresa ce i-a fost trimisă de către instanta de fond, i s-a cerut să indice datele de identificare ale pârâtului mentionat în cererea de chemare in judecata doar generic (tocmai pentru ca judecătorul de caz să nominalizeze ulterior partea ce ar trebui introdusă în cauza - conf.art. 78 alin. (2) noul C. proc. civ.) - fără ca instanta să-i pună în discutie necesitatea introducerii în cauza a altei părţi.

Apoi, în cuprinsul motivării din hotarârea recurată, instanta de fond a invocat prevederile art. 1 alin. (1)prima teză şi art. 2 alin. (1.) lit. (a.) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ - făcând astfel trimitere la "autoritatea publică" ce ar aduce o "vătămare într-un drept" . . . . . . . . . .în speţă, Inspectia Judiciară/CSM deci, această entitate trebuia introdusă în cauză.

Judecătorul de caz nu a făcut nimic pentru a pune în discutie introducerea acestei entităţi în cauză, chiar a evitat clar acest aspect, încălcând astfel prevederile art. 78 alin. (2.) noul C. proc. civ. - ulterior folosindu-se de această omisiune pentru a motiva hotărârea recurată, ca fiind introdusă împotriva unei personae fără calitate procesuala pasivă.

Solicită astfel admiterea recursului astfel formulat,motivat şi înaintat, anularea în tot a hotărârii recurate, trimiterea cauzei în rejudecare şi judecarea pe fond a cererii de chemare în judecată, cu respectarea prevederilor art. 78 alin. (2.) rap.la art. 22 alin. (2-3) noul C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului formulat de reclamantul A. în nume propriu şi în calitate de administrator special al S.C. B., intimata -pârâtă C.-inspector judiciar din cadurl Direcţiei de Inspecţie pentru Judecători CSM nu a formulat apărări în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711 alin. (3) incidente şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu judecarea dosarului din data de 21.07.2021 s-a fixat primul termen pentru soluţionarea recursului la data de 22.03.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, având în vedere lipsa părţilor în şedinţa publică şi faptul că niciuna nu a solicitat şi judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat judecata recursului.

Termenul de faţă din data de 25 octombrie 2022 a fost fixat prin Rezoluţia Preşedintelul Completului învestit aleatoriu cu judecata dosarului, întocmită în data de 28.04.2022, faţă de cererea de repunere a cauzei pe rol depusă de recurentul - reclamant A., când, Înalta Curte, în temeiul art. 415 pct. 1 C. proc. civ., a admis-o, dispunând repunerea cauzei pe rol şi, luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare fondul recursului ce face obiectul dedus judecăţii.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate şi la normele legale incidente litigiului dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. în nume propriu şi în calitate de administrator special al S.C. B. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru motivele arătate în continuare:

În ceeea ce priveşte contextul factual, se reţine că reclamantul A. în nume propriu şi în calitate de administrator special al S.C. B. a formulat contestaţie, în temeiul art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, solicitând instanţei "desfiinţarea Rezoluţiei nr. 1524/A/11.05.2020 - emisă de inspectorul judiciar, judecător C., din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru judecători a CSM, (Nr. lucrare:20-1338), desfiinţarea Rezoluţiei din 28.07.2020 (Nr. lucrare:C20-946) a inspectorului şef din cadrul Inspecţiei Judiciare a CSM; precum şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare şi aplicarea sancţiunilor disciplinare corespunzătoare."

La termenul de judecată din data de 13.04.2021, Curtea a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. şi analizând cu prioritate această excepţie, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a admis-o, sens în care a respins cererea formulată de reclamantul A. în nume propriu şi în calitate de administrator special al S.C. B., în contradictoriu cu pârâta C. inspector judiciar din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru judecători a CSM, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recurentul - reclamant A. în nume propriu şi în calitate de administrator special al S.C. B., prin cererea de recurs ce face obiectul prezentei judecăţi, a criticat hotărârea de fond, invocând încălcarea rolului activ al judecătorului ca urmare a nepunerii în discuţia reclamantului a necesităţii introducerii în cauză a Inspecţiei Judiciare, acesta criticând, aşadar, modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ.

A susţinut astfel că, potrivit textului de lege amintit, instanţa trebuia să pună în discuţia sa necesitatea introducerii în cauză a instituţiei angajatoare a pârâtei, respectiv a Inspecţiei Judiciare, însă aceasta nu a făcut acest lucru, deci, nu şi-a exercitat rolul activ, încălcând astfel prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Aceste critici, ce se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia casarea unei hotărâri se poate cere " când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.: "În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

Acestor dispoziţii le corespund, în materia contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 161 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept."

Analizând hotărârea recurată sub acest aspect, având în vedere şi actele şi lucrările dosarului de fond, Înalta Curte constată că, faţă de conţinutul contestaţiei, astfel cum a fost formulată iniţial, încă din procedura de regularizare instanţa a pus în vedere reclamantului necesitatea precizării cadrului procesual pasiv, în sensul indicării pârâtului, respectiv numele şi prenumele acestuia, domiciliul sau reşedinţa, ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor.

Urmare acestei solicitări a instanţei, la data de 28.09.2021 reclamantul A. a formulat precizări în sensul că pârât este "cel care a efectuat şi redactat rezoluţia nr. 1524/A/11.05.2020 atacată, respectiv inspectorul judiciar C. din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru judecători a CSM", solicitând a fi citat acesta la adresa Consiliului Superior al Magistraturii din Calea x, Bucureşti.

Dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi articol stabilesc că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Judecătorul nu se poate însă substitui părţilor, toate aspectele rolului judecătorului în aflarea adevărului stabilite de art. 22 C. proc. civ. circumscriindu-se cadrului procesual trasat de reclamant, prin cererea principală şi eventualele cereri incidentale, instanţa neputând pune în discuţie reclamantului, de exemplu, posibilitatea de a-şi mări câtimea obiectului, ori de a cere şi altceva.

Înalta Curte reţine că procesul civil este guvernat de principiul disponibilităţii, astfel că, chemarea în proces a unei persoanei sau intervenţia forţată a terţilor într-un litigiu pendinte poate avea loc, de principiu, doar la iniţiativa reclamantului, respectiv a părţilor (art. 78 alin. (2) C. proc. civ. ori art. 161 din Legea nr. 554/2004).

Înalta Curte constată că, potrivit art. 9 C. proc. civ., ce reglementează dreptul de dispoziţie al părţilor,

"(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public.

(2) Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

(3) În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege."

Deci, prin disponibilitate, ca şi principiu al procesului civil, se înţelege posibilitatea conferită de lege părţilor de a sesiza autorităţile judiciare, de a dispune de obiectul litigiului şi de mijloacele de apărare.

Însă, părţile nu pot avea orice conduită, cererile acestora trebuind să îmbrace o anumită formă, chiar şi orală (potrivit art. 148 alin. (4) C. proc. civ.), însă din care să rezulte, explicit, intenţia acestora.

În aplicarea principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual şi limitele cererii de chemare în judecată, instanţa trebuind să se pronunţe asupra cererilor formulate şi nu să facă aprecieri asupra a ce trebuia sau nu să solicite reclamantul.

Formalismul dreptului procesual civil are rolul de a disciplina conduita participanţilor, aceştia fiind obligaţi, în aceeaşi manieră cu respectarea strictă a exigenţelor de formă, tocmai pentru a asigura aplicarea normei de drept substanţial.

De asemenea, conform art. 10 alin. (1) C. proc. civ.,

"(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".

Astfel, în condiţiile în care, prin Precizarea depusă la data de 28.09.2020, la solicitarea instanţei exercitată tocmai în baza rolului activ conferit de art. 22 C. proc. civ., reclamantul a indicat ca pârât pe inspectorul judiciar C. si a solicitat să fie citată doamna inspector la adresa Consiliului Superior al Magistraturii din Calea x, Bucureşti, respectând întocmai principiul disponibilităţii, în mod corect judecătorul fondului, înainte de a trece la analizarea pe fond a contestaţiei, a verificat mai întâi dacă părţile din proces îndeplinesc condiţiile de a sta în judecată, astfel cum sunt reglementate de art. 36 din C. proc. civ., conform cărora " Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii."

Prin urmare, Înalta Curte, contrar celor susţinute de recurentul - reclamant, constată că, raportat la principiul disponibilităţii, articolul 78 alin. (2) C. proc. civ. nu conferă instanţei dreptul de a trece peste voinţa manifestă a reclamantului, ceea ce înseamnă că prima instanţă nu putea din oficiu să stabilească alt cadru procesual pasiv decât cel stabilit de parte, ce şi-a susţinut opţiunea procesuală de a chema în judecată pe inspectorul judiciar ce a efectuat şi redactat rezoluţia atacată nr. 1524/A/11.05.2020, respectiv pe doamna C..

Principiul disponibilităţii ce guvernează procesul civil impune obligaţia dar şi dreptul reclamantului de a stabili cadrul procesual al litigiului, iar instanţa nu poate introduce părţi în cauză peste voinţa acestuia, deoarece este de principiu că nu se poate autosesiza şi că limitele judecăţii sunt date de partea care iniţiază judecata.

Instanţa de fond nu putea dispune citarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare, astfel cum eronat susţine recurentul - reclamant, pentru că principiul rolului activ nu poate încălca principiul disponibilităţii prevăzut de art. 9 C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului civil fiind stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Reţine instanţa de control judiciar că, potrivit principiului disponibilităţii în procesul civil, doar reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual, adică doar el poate decide cu cine înţelege să se judece, fără ca instanţa să poată interveni, rolul activ al judecătorului neputând să fie extins peste principiul disponibilităţii părţilor.

Aşadar, invocarea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. este eronată, deoarece textul se referă la introducerea forţată în cauză, din oficiu, a altor persoane (în afara celor chemate în proces de reclamant). În ipoteza în care este necesară şi coparticiparea terţului beneficiar al actului sau a altor persoane, pe lângă chemarea în judecată a autorităţii publice emitente a actului contestat, în funcţie de specificul fiecărei cauze, refuzul părţilor de a complini acţiunea sub aspectul cadrului procesual nu poate fi complinit de instanţă, dar cererea astfel formulată se impune a fi respinsă fără a cerceta fondului cauzei, tocmai în considerarea faptului că se tinde astfel la pronunţarea unei hotărâri care poate vătăma drepturile sau interesele legitime ale unui terţ, fără ca acesta să fie parte în proces.

Aceasta este şi raţiunea dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea de a evita pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în care să fie puse în discuţie drepturile sau interesele legitime ale unui terţ, beneficiar al actului administrativ contestat, fără ca terţul respectiv să fie chemat în judecată.

Or, dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt incidente în cazul de faţă, nefiind vorba de introducerea în cauză " a terţului", ci de stabilirea cadrului procesual, ce reprezintă atributul exclusiv al reclamantului, conferit de principiul disponibilităţii, conform căruia, în procesul civil, doar reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual, adică doar el poate decide cu cine înţelege să se judece, fără ca instanţa să poată interveni.

În condiţiile în care voinţa reclamantului, manifestată expres, a fost în sensul de a chema în judecată ca pârât pe " cel ce a efectuat şi redactat rezoluţia nr. 1524/A/11.05.2020, atacată, respectiv inspectorul judiciar, judecător C., din cadrul Direcţiei de Inspecţie pentru judecători a CSM" (dosarul de fond), în mod corect instanţa de fond, interpretând şi aplicând judicios dispoziţiile art. 32 şi 36 din C. proc. civ., dar şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) prima teză, art. 2 alin. (1) lit. a), art. 13 şi art. 16 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 65 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a reţinut că pârâta C. nu poate avea calitate procesuală pasivă în cererea prin care se solicită anularea Rezoluţiei nr. 1524/A/11.05.2020 şi Rezoluţiei nr. C20-946/28.07.2020 emise de Inspecţia Judiciară, întrucât aceasta a întocmit doar Rezoluţia nr. 1524/A/11.05.2020 dar nu în nume propriu, ci în numele Inspecţiei Judiciare.

În acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte reţine că inspectorul judiciar care a emis rezoluţia nu poate sta în judecată în nume propriu, deoarece efectuarea verificărilor prealabile constituie una din atribuţiile de serviciu ale inspectorului judiciar, el acţionând în numele Inspecţiei Judiciare şi nicidecum în nume propriu şi numai situaţia în care reclamantul ar fi solicitat, alături de anularea rezoluţiei şi plata unor despăgubiri, inspectorul judiciar care a emis rezoluţia, respectiv inspectorul-şef care a verificat şi avizat rezoluţia, ar fi avut calitate procesuală pasivă în cauză, însă numai în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la despăgubiri, nu şi la anularea celor două rezoluţii contestate, întrucât anularea unui act administrativ trebuie să se judece în contradictoriu cu autoritatea emitentă a actului administrativ.

Cum în cauză reclamantul a solicitat "desfiinţarea Rezoluţiei nr. 1524/A/11.05.2020 - emisă de inspectorul judiciar, judecător C., din cadrul Direcţiei de inspecţie pentru judecători a CSM, (Nr. lucrare:20-1338); desfiinţarea rezoluţiei din 28.07.2020 (Nr. lucrare:C20-946) a inspectorului şef din cadrul Inspecţiei Judiciare a CSM; precum şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare şi aplicarea sancţiunilor disciplinare corespunzătoare", fără a solicita, alături de anularea rezoluţiilor şi plata unor despăgubiri, astfel cum permit dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează introducerea în cauză a funcţionarului, în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C., respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în nume propriu şi în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L.în contradictoriu cu aceasta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

În concluzie, Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile recurentului-reclamant referitoare la obligaţia instanţei de fond de a introduce în cauză, din oficiu, Inspecţia Judiciară, în calitate de pârâtă, prevederile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. neacordând posibilitatea instanţei de a dispune din oficiu modificarea cadrului procesual fixat de reclamant, cu nesocotirea dreptului de dispoziţie al părţilor, reglementat de prevederile art. 9 din C. proc. civ., ci doar " introducerea în cauză a altor persoane (a terţului) ", însă, "în condiţiile legii…când raportul juridic dedus judecăţii o impune", această situaţie nefiind incidentă în cauza de faţă.

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea rolului activ al judecătorului şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, reţinând că prima instanţă a pronunţat o sentinţă legală, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul A. în nume propriu şi în calitate de administrator special al S.C. B. S.R.L, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. în nume propriu şi în calitate de administrator special al S.C. B. împotriva sentinţei civile nr. 582 din 13 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.