Hospital’s status as insurance creditor for statutory medical expenses in insolvent auto liability case

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.06.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CRAIOVA în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR (F.G.A.), a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 23747/10.06.2020 emisă de F.G.A, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea acesteia şi obligarea FGA la plata sumei de 1061,59 RON (reprezentând cheltuieli de spitalizare), suma stabilită în dosarul nr. x/2016.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1103 din 06 noiembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CRAIOVA, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR (F.G.A.), ca neîntemeiată.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei mai sus menţionate ambele părţi au exercitat calea de atac a recursului.

În cadrul recursului său, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, invocând generic dispoziţiile art. 483, 486 şi următoarele din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecând cauza, să se admită contestaţia astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea criticilor sale, a susţinut recurentul - reclamant că, în fapt, potrivit Sentintei penale nr. 553/2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, instanta a dispus obligarea asiguratorului S.C. A.. S.A.,prin lichidator, la plata sumei de 1061,59 RON, reprezentand cheltuieli de spitalizare furnizate persoanei vatamate. Fata de cele retinute prin sentinta penală, rezultă ca efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare în cuantumul indicat a fost cauzată de vătămarea corporală produsa unei persoane din vina asiguratului RCA la societatea de asigurare.

Prin urmare, susţine recurentul că producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor dc spitalizare, motiv pentru care creanţa solicitată îndeplineşte condiţia de a fi considerată o creanţă de asigurare, contrar celor retinute în decizia emisa de FGA. Despagubirea ce decurge din contractul de asigurare fiind reprezentată şi de contravalorea pierderii suferite, prin producerea riscului asigurat, de catre o terţă persoană, care intră in categoria "persoanei pagubite",conform art. 4 alin. (1) lit. b) pct-iii) din legc.

Acordarea despagubirilor este solicitată în baza unui contract de asigurare de raspundere civila, astfel încât creditor de asigurare poate fi orice persoana îndreptatită să primească despagubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de raspundere civilă. Prejudiciul suferit de către reclamant a fost determinat de producerea riscului asigurat, rezultând ca acesta are calitatea de creditor de asigurare .

Întrucât autoturismul era asigurat la societatea de asigurări, aflată în faliment in prezent, consideră că potrivit dispozitiilor art. 49 si art. 50 din Legea nr. 136/1995, astfel cum erau în vigoare la data încheierii politei de asigurare, asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguratii răspund faţă de terte persoane pagubite prin accidente de vehicule, în caz de vatamare corporala sau deces. Potrivit art. 55 din acelasi act normativ, asiguratorul se obligă să platească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratorul răspunde în baza legii faţă de terţe persoane păgubite. Conform Legii nr. 213/2015 se mentionează la art. 4 alin. (1) pct. b(iii) ca "persoana pagubită (în cazul asigurarii de raspundere civila)-persoana îndreptaţită să primească despagubiri pentru prejudiciul suferit . . . . . . . . . .precum şi la pct. d al aceluiasi articol "despăgubire/indemnizatie-suma pe care Fondul o plateşte fiecărui creditor de asigurări al asiguratorului aflat in faliment ...".

De asemenea, în art. 13 (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguratilor,se specifică faptul că "de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a producerii falimentului pronunţată împotriva unui asigurator . . . . . . . . . .Fondul este în drept sa efectueze plăţi din disponibilitatile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozitiilor legale "-Fondul se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări până la concurenţa sumelor pe care le-a achitat din disponibilitatile sale, urmând a se înscrie la masa credală a asiguratorului în faliment, conform art. 18 din Legea nr. 213/2015.

Mai susţine recurentul - reclamant că efectuarea de către furnizorul de servicii medicale a cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă din vina asiguratului RCA, motiv pentru care creanţa solicitată de unitatea spitalicească îndeplineşte condiţia de a reprezenta o creanţă de asigurare.

Consideră că spitalul are calitate de creditor de asigurare întrucât este îndreptăţit să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reţinut de altfel în procesul penal, prin care asiguratorul a fost obligat sa plătească despagubirile rezultate în urma accidentului rutier, respectiv în urma producerii riscului asigurat, reclamantului din prezenta cauza.

In concluzie, spitalul în calitate de tert pagubit, apreciază ca este îndreptăţit să solicite şi să primească de la FGA, care are scop protejarea crcditorilor de asigurari de consecintele insolventei unui asigurator aflat în faliment, despagubirile constând în prestarea serviciilor de spitalizare acordate părţii vătămate .

Potrivit sentintei penale, efectuarea cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier din culpa unei persoane care conducea un autoturism asigurat RCA. Aşadar, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare cu victimele accidentului, motiv pentru care suma solicitată îndeplineşte condiţia de a reprezenta o creanţă de asigurare.

Consideră că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1, art. 8 si art. 18 din Legea nr. 554/2004, care prevad că persoana vătămată poate solicita nu doar anularea actului administrativ nelegal ci şi recunoasterea dreptului pretins.

În drept, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 486 C. proc. civ.

În cadrul recursului său recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, înlăturarea considerentelor sentinţei atacate, în ceea ce priveşte calificarea crenţei deţinută de intimată, ca fiind creanţă de asigurare şi, pe cale de consecinţă, admiterea argumentelor FGA în ce priveşte excluderea creanţelor deţinute de spitale de la aplicabilitatea Legii nr. 213/2015, având în vedere faptul că instanţa de fond a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 213/2015, art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004 şi art. 222 alin. (1) lit. a) şi art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată.

Susţine astfel ca fiind nelegale considerentele sentinţei recurate sub aspectul calificării creanţei deţinute de intimat ca fiind creanţă de asigurări, fiind date cu aplicarea gresita a textelor de lege pe care se sprijină, respectiv art. 4 alin. (1) lit. a) si b din Legea 213/2015, art. 313 alin. (1) din Legea 95/2006 si art. 3 alin. (1) liti din Legea 503/2004, precum şi cu încălcarea art. 222 alin. (1) lit. a) si art. 230 alin. (1) din Legea 95/2006, republicată.

În motivarea recursului se susţine că, în speţă, creanţa pe are o are spitalul nu rezultă dintr-un raport de asigurare.

Legea nr. 213/2015 prevede că Fondul de garantare a asiguraţilor asigură efectuarea plaţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări deţinători ai unei/unor creanţe de asigurare, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare prevăzut de aceasta lege.

Invocând dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015, ce definesc noţiunea de " creditori de asigurare", susţine recurentul-pârât că legea condiţionează plata creditorului de asigurări de existenţa unei creanţe de asigurare în patrimoniul acestuia.

Or, este evident că unităţile spitaliceşti nu sunt deţinătoare de creanţe de asigurare, în condiţiile în care acestea sunt definite în mod expres de lege prin raportare directă la contractul de asigurare.

Atât Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea si lichidarea voluntara în activitatea de asigurari republicata, cu modificarile ulterioare, prin art. 3 alin. (1) lit. c), cat si art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, defineste creanţa de asigurare ca fiind creanţa creditorilor de asigurare rezultată dintr-un contract de asigurare.

Textul reprezintă o transpunere a directivei 2001/17/CE - privind reorganizarea si lichidarea societatilor de asigurari, transpusa in legislatia noastra care definea "creanţa de asigurare" ca fiind orice sumă care este datorată de catre societatea de asigurare unor asigurati. titulari de polite de asigurare. beneficiari sau oricarei parti vatamate avand drept direct de acţiune împotriva societatii de asigurare şi care rezultă dintr-un contract de asigurare sau din orice operatiune prevazută de Directiva 2002/83/EC din activitatea de asigurare directa, inclusiv sume rezervate pentru persoanele mentionate anterior, când unele elemente de datoriei nu sunt cunoscute încă. Primele datorate de catre societatea de asigurare rezultate din neîncheierea sau anularea acestor contracte sau operatiuni in conformitate cu legea aplicabila pentru astfel de contracte sau operaţiuni, înaintea deschiderii procedurilor de lichidare, se consideră, de asemenea, ca fiind creanţe de asigurare. Acest text a fost preluat în noua directiva care a abrogat Directiva 2001/17/CE, respectiv Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind accesul la activitatea si desfasurarea activitatii de asigurare si de reasigurare (Solvabilitate Il). Astfel potrivit art. 268 alin. (1) lit. g) din aceasta Directiva:

"creanta de asigurare" inseamna orice suma care este datorata de catre intreprinderea de asigurare unor asigurati, detinatori de polite de asigurare, beneficiari sau oricarei parti vatamate avand drept direct de actiune impotriva intreprinderii de asigurare si care rezulta dintr-un contract de asigurare sau din orice operatiune prevazuta la articolul 2 alin. (3) literele (b) si (c) din activitatea de asigurare directa, inclusiv o suma rezervata pentru persoanele respective, în cazul în care unele elemente ale datoriei nu sunt încă cunoscute

Asadar, consideră că, pentru a îndeplini conditiile prevazute de lege şi a-si putea recupera sumele solicitate din disponibilitatile F.G.A., este absolut necesar ca suma solicitată sa rezulte dintr-un contract de asigurare, conditie neîndeplinită de unităţile medicale, care au un drept de creanţă izvorât dintr-o dispozitie legala ce priveste exclusiv autorul evenimentului ce a provocat o vatamare corporala unei alte persoane care a beneficiat de servicii medicale (cheltuieli de spitalizare si tratament medical) furnizate de catre o unitate medicală.

Potrivit dispozitiilor art. 320 din Legea 95/2006, asa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 150/2002, persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sanatatii altei persoane, raspund potrivit legii si sunt obligate sa suporte cheltuieli ocazionate cu asistenta medicala acordată.

Fondul garantează plata despăgubirilor în baza unei obligaţii izvorâte din contracte de asigurare, facultative si obligatorii, conform scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015, şi nu din alte raporturi juridice.

Unitatea medicală nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite să solicite direct despăgubiri de la asigurător (formulând o acţiune în pretenţii civile sau o cerere de despăgubire), nefiind o persoana păgubită prin vătămare corporala sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri.

Între fapta conducătorului auto vinovat de producerea accidentului şi cheltuielile efective făcute în asigurarea asistentei medicale a victimei accidentului nu exista o relatie cauzală directă cheltuielile pretinse de Spital fiind consecinţa acordării asistenţei şi a îngrijirilor medicale către persoana vătămată, în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de aceasta, si nu urmarea directa a accidentului rutier.

Tocmai de aceea art. 313 alin. (1) - art. 320 în forma actuală a legii- din Legea 95/2006 - citat de instanta, dar fără a fi valorificat corect din punct de vedere juridic-, stipuleaza clar ca furnizorii de servicii medicale (Spitalul, in cauza de fata)" se subrogă în toate drepturile si obligatiile procesuale ale CASELOR DE ASIGURĂRI DE SANATATE şi dobandesc calitatea acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecatoresti, indiferent de faza de judecata."

Prin urmare furnizorii de servicii medicale - Spitalul in cauza de fata - a furnizat asistenta medicala in temeiul contractului de asigurare medicala de sanatate pe care Casa de asigurare de sanatate îl are încheiat cu victima accidentului rutier, iar în temeiul acestui contract poate solicita, prin subrogare in locul Casei de santate, c/valoarea cheltuielilor efectuate si nu in temeiul contractului RCA al vinovatului de producerea accidentului.

Unitatea spitalicească acordă asistenţă medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, fiind un furnizor de servicii medicale care, potrivit legii, are dreptul de a-şi recupera cheltuielile de spitalizare de la persoana responsabilă de producerea accidentului, aşa cum de altfel se reţine şi în hotărârea ICCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii.

Unităţile medicale se constituie ca părţi civile în cauzele penale, acestea neavând dreptul de a acţiona în instanţa civilă asigurătorul, ci numai dreptul de a acţiona vinovatul de producere a accidentului, adică pe asiguratul RCA, aşa cum rezultă în mod expres şi din textul prevederii art. 320 din Legea nr. 95/2006.

Nici asigurătorul de răspundere civilă auto nu face parte din categoria vizată de dispoziţiile art. 320 (art. 313 în reglementarea anterioară) din Legea 95/2006, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 150/2002, potrivit cu care persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătăţii altei persoane, răspund potrivit legii şi sunt obligate să suporte cheltuieli ocazionate cu asistenţa medicală acordată.

Or, în baza art. 320 din Legea nr. 95/2006, unităţile spitaliceşti vor putea obţine (în măsura în care dovedesc că suma respectivă a fost decontată de Casa de asigurări de sănătate) o creanţă ce nu reprezintă creanţa de asigurări (noţiune definită explicit de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 213/2015), ci o creanţă împotriva persoanei vinovate de producerea vătămării, care însă nu deţine o creanţă de asigurare.

Dispoziţiile Legii nr. 213/2015 reglementează expres posibilitatea creditorilor de asigurări de a obţine plata creanţelor de asigurări atât prin procedura administrativă pe baza căreia se pot adresa Fondului, cât şi prin înscrierea la masa credală, potrivit art. 17 din Legea nr. 213/2015, inclusiv pentru suma ce depăşeşte plafonul de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din lege, în timp ce creanţele ce nu reprezintă creanţe de asigurări pot fi obţinute doar pe calea procedurii insolvenţei.

A mai precizat recurentul că unitatea medicală nu este îndreptăţită să solicite direct despăgubiri de la FGA, urmând procedura necontencioasă de plată în faţa FGA, decât dacă are calitatea de asigurat.

În acest sens a invocat Decizia nr. 26/2017, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii, în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 86 din C. proc. pen., a stabilit că Fondul nu poate avea calitate de parte responsabilă civilmente.

Cu alte cuvinte, titlul executoriu poate fi transmis Fondului, în vederea verificării acestuia şi după caz, a valorificării acestuia, dacă sumele sunt datorate de Fond, prin îndeplinirea cerinţelor din legislaţia specifică activităţii Fondului, conform art. 29 din Norma ASF nr. 16/2015 şi nicidecum doar pentru că asigurătorul a fost obligat la plata în favoarea unui prestator şi/sau furnizor de servicii (în cazul de faţă unitatea medicală).

În condiţiile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, hotărârea de deschidere a procedurii de faliment are ca efect suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva asigurătorului. Legea foloseşte sintagma suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită, deci inclusiv a acţiunilor civile în procesele penale. Toate aceste acţiuni vor înceta la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, conform art. 75 din Legea nr. 85/2014, fiind evident că, prin forţa împrejurărilor (falimentul asigurătorului) aceste acţiuni nu vor mai putea fi reluate.

A făcut referire recurentul-pârât şi la Decizia nr. 80/2017 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Mai susţine recurentul - pârât că instanţa de judecată a încălcat dispozitiile art. 222 alin. (1) lit. a) si art. 230 din Legea 95/2006, republicata, stabilind fără nicio dovadă, că in cauză nu există asigurare sociala de sănătate, în temeiul căreia victima ar fi fost tratată de către reclamant, desi textul legal invocat stabileste prezumtia legală de asigurat pentru toti cetatenii români, cu domiciliul în ţară şi fac dovada plăţii contributiei la fond.

In interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, ICCJ prin decizia nr. 22/2017 ICCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, şi a stabilit după cum urmează:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată, către furnizorul de servicii medicale, la plata cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat în cadrul unităţii medicale respective, potrivit legii, în limitele pachetului de bază ori minimal, după caz, în situaţiile în care autorul vătămării nu a fost identificat sau persoana vătămată nu a formulat sau şi-a retras plângerea prealabilă ori a intervenit împăcarea părţilor.

În interpretarea şi aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, autorul vătămării poate fi chemat în judecată, pe cale civilă separată, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată, în limitele pachetului de bază ori minimal, în situaţia în care acesta nu răspunde penal, întrucât a intervenit împăcarea părţilor.

Răspunderea asigurătorului este una contractuală, în baza contractului de asigurare al cărui conţinut (obiect, valabilitate, drepturi şi obligaţii ale părţilor) este reglement de Normele aprobate prin Ordinul CSA 14/2011. Prin art. 49 pct. 1 lit. d) se dispune asupra cheltuielilor prilejuite de accident şi care au legătură cu starea de sănătate a victimei accidentului, astfel asigurătorul în calitate de contractant despăgubeşte "eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară conform prescripţiilor medicale) probate cu documente justificative şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare.

Dispoziţia este menţinută de Ordinul CSA nr. 14/2011, la art. 49 alin. (1) pct. d), dispoziţiile legale menţionate având incidenţă în funcţie de data producerii evenimentului rutier.

Consideră recurentul - pârât că este important de reţinut că plata despăgubirii se face în mod direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat şi asiguratului numai în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit terţa persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din noul C. civ., şi în niciun caz unităţii medicale.

Astfel, din lectura textului reiese faptul că legiuitorul a creat o excepţie de despăgubire în ceea ce priveşte societatea de asigurare fără să excludă instituţia răspunderii delictuale care se aplica în continuare pentru persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului.

Prin urmare, contractul de asigurare de răspundere civilă auto acoperă cheltuielile prilejuite de accident cu excepţia celor care sunt suportate din fondurile de asigurări sociale, plata acestora făcându-se însă în condiţiile art. 2226 noul C. civ.

Aşadar, pentru a îndeplini condiţiile prevăzute de lege şi a-şi putea recupera sumele solicitate din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor, este absolut necesar ca suma solicitată să rezulte dintr-un contract de asigurare, condiţie neîndeplinită de spitale. Fondul garantează plata despăgubirilor în baza unei obligaţii izvorâte din contracte de asigurare, facultative şi obligatorii, conform scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015.

Faţă de aceste considerente recurentul - pârât solicită admiterea recursului, în sensul de a se înlătura considrentele sentintei atacate în ce priveste calificarea creanţei detinută de reclamant ca fiind o creanta de asigurari si, pe cale de consecinta, admiterea argumentelor FGA în ce priveste excluderea creantelor detinute de spitale de la aplicabilitatea Legii 213/2015, cu menţinerea în tot a Deciziei FGA nr. 23747/10.06.2020.

Apărările formulate în cauză

Niciuna din cele două părţi nu a formulat întâmpinare la recursul promovat de partea adversă, recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor depunând doar Note Scrise, în cadrul cărora solicită respingerea recursului promovat de reclamant şi menţinerea sentinţei atacate, ca temeinice şi legale. Deopotrivă, solicită admiterea recursului promovat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva considerentelor sentinţei atacate.

Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 29.03.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursurilor la data de 25 octombrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise şi a reţine dosarul spre soluţionarea celor două recursuri ce fac obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă judecăţii, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova este lipsit de interes iar recursul promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 15.08.2015 a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate B., aceasta suferind leziuni ce au necesitat pentru vindicare 35-40 de zile de îngrijiri medicale.

Prin sentinţa penală nr. 553/2017 pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia Penală în data de 16.02.2017, în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1348/14.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. S.A., în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, la plata sumei de 1061,59 RON, daune materiale, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflaţie de la data efectivă a plăţii.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/22.03.2018 reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a solicitat acordarea de despăgubiri din disponibilităţile F.G.A. în cuantum de 1061,59 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate în dosarul procesual nr. x/2016

Prin Decizia nr. 23747/10.06.2020, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată, reţinând, pe de o parte, ca fiind tardivă, fiind formulată peste termenul de 90 de zile stabilit de legislaţie şi, pe de altă parte, întrucât Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova nu are calitatea de creditor de asigurare.

Prin sentinţa civilă nr. 1103 din 06.11.2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, reţinând legalitatea Deciziei nr. 23747/10.06.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, doar pe considerentul că cererea de plată este formulată cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de respingere a cererii de plată reţinut de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în cadrul deciziei ce face obiectul litigiului, respectiv acela că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova nu are calitatea de creditor de asigurare, prima instanţă a constatat contrar celor reţinute de autoritatea anterior menţionată, în sensul că reclamantul are calitatea de creditor de asigurare, întrucât este o persoană îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, urmare producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reţinut şi în cadrul procesului penal, acesta fiind motivul pentru care asigurătorul a fost obligat să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova despăgubirile rezultate în urma accidentului rutier, respectiv suma de 1061,59 RON RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare pentru victima accidentului.

Soluţia primei instanţe este împărtăşită întru-totul de către instanţa de control judiciar, care reţine că hotărârea atacată este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a cadrului normativ incident litigiului dedus prezentei judecăţi.

Trecând la analizarea celor două recursuri, constată Înalta Curte că,

În ceea ce priveşte recursul promovat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova constată Înalta Curte că toate criticile formulate de acesta vizează calitatea de creditor de asigurare a spitalului, susţinând că unitatea spitalicească este îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă, aspect reţinut, de altfel, în procesul penal, prin care asiguratorul a fost obligat să plătească reclamantului despăgubirile rezultate în urma accidentului rutier, respectiv în urma producerii riscului asigurat.

Mai susţine recurentul că spitalul, în calitate de terţ păgubit, este îndreptăţit să solicite şi să primească de la FGA, care are scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolventei unui asigurator aflat în faliment, despăgubirile constând în prestarea serviciilor de spitalizare acordate părţii vătămate .

Potrivit sentintei penale, efectuarea cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier din culpa unei persoane care conducea un autoturism asigurat RCA. Aşadar, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare cu victimele accidentului, motiv pentru care suma solicitată îndeplineşte condiţia de a reprezenta o creanţă de asigurare.

Constată însă Înalta Curte că, prin sentinţa recurată, prima instanţă a reţinut calitatea de creditor de asigurare a reclamantului, apreciind că acesta îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi despăgubit din disponibilităţile FGA, iar motivul pentru care a respins cererea reclamantului, reţinând legalitatea deciziei FGA, l-a constituit doar depunerea tardivă a cererii de plată, cu depăşirea termenului legal de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 213/2015.

Or, acest aspect nu a fost combătut de către recurentul - reclamant în cadrul recursului ce face obiectul analizei de faţă, toate criticile sale vizând exclusiv calitatea de creditor de asigurare a recurentului - reclamant, în condiţiile în care această calitate a fost reţinută chiar de către instanţă, în cadrul hotărârii recurate, motiv pentru care Înalta Curte constată că recursul reclamantului este lipsit de interes, criticile sale, astfel cum au fost formulate nefiind apte să conducă la reformarea soluţiei pronunţate de instanţa de fond pe considerentul că cererea de plată a fost tardiv formulată.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.

Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., republicat, orice demers judiciar poate fi iniţiat şi susţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel care învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Cum, în cadrul motivelor de recurs recurentul - reclamant nu critică sentinţa de fond sub aspectul tardivităţii depunerii cererii de plată în raport de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, în condiţiile în care contestaţia sa a fost respinsă doar pe acest considerent, Înalta Curte constată că recursul promovat de acesta este lipsit de interes, criticile reclamantului privind calitatea sa de creditor de asigurare, respectiv caracterul de creanţă de asigurări a sumei solicitate, nefiind apte să determine casarea hotărârii.

Pe cale de consecinţă, urmează a se respinge recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ca lipsit de interes.

În continuare, trecând la analizarea recursului promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, recurs ce vizează doar considerentele hotărârii sub aspectul calificării creanţei deţinute de reclamant, ca fiind creanţă de asigurări, Înalta Curte constată netemeinicia criticilor formulate de acesta şi întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când " hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Astfel, Înalta Curte constată că, prin criticile formulate, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 şi art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră şi persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 553/16.02.2017 pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia Penală în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă în urma apelului (la data de 14.09.2017) a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova şi a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă A. S.A., la plata sumei de 1.061,59 RON cu titlu de despăgubiri ocazionate de spitalizarea părţii civile B., ce va fi reactualizată conform indicelui de inflaţie la data efectivă a plăţii.

În raport cu aspectele relevate, Înalta Curte reţine că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraţilor.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, creanţele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanţei de asigurare aceeaşi definiţie, respectiv "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport cu aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul naţional a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reţinut instanţa de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanţa penală valorizând acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producerea accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menţionată este o obligaţie izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, intimatului-reclamant din prezenta cauză, în calitate de parte civilă, fiindu-i recunoscută ca atare o acţiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractului de asigurare deţinut de autorul prejudiciului. Despăgubirea solicitată prin cererea de plată reprezintă, aşadar, un prejudiciu pe care reclamantul l-a suportat ca urmare a producerii riscului asigurat (accidentul auto) şi a cărui reparare cădea în sarcina asigurătorului falit.

În materie penală este consacrat dreptul de opţiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluţionarea pretenţiilor sale civile pe calea acţiunii civile promovate la o instanţă civilă şi promovarea unei acţiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege. Ambele posibilităţi juridice conferă părţii vătămate posibilitatea de a acţiona în justiţie în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Deşi sentinţa penală nr. 553/16.02.2017 pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia Penală în dosarul nr. x/2016, definitivă, nu are autoritate de lucru judecat faţă de litigiul de faţă, având un obiect diferit, aspectele laturii civile dezlegate se impun cu putere de lucru judecat şi în această cauză.

De asemenea, deşi dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Legii nr. 503/2004 operează în aparenţă cu noţiuni autonome, acestea au acelaşi înţeles şi întindere cu cele prevăzute de C. civ. şi de Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România. Noţiunile de persoană îndreptăţită să primească despăgubiri sau de creanţă de asigurare au fost analizate de instanţa penală, care a stabilit că intimatul -reclamant este îndreptăţit a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, recurentul-pârât nu a fost parte în acel litigiu, însă dezlegările îi sunt opozabile şi acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condiţiile legii, de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societăţii S.C. A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Aşa fiind, în temeiul obligaţiei de garanţie legală pentru plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia plăţii despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă şi cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securităţii juridice opunându-se a mai pune în discuţie în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligaţii legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanţă de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanţă judecătorească cu exigenţele procesuale specifice.

Într-adevăr, aşa cum susţine recurentul, plata despăgubirii se face în mod direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat, sau asiguratului, în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit terţa persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova este terţa persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

Astfel, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că, de vreme ce prejudiciul suferit de reclamant a fost determinat de producerea riscului asigurat, rezultă că acesta are calitatea de creditor de asigurare.

Prin urmare, faţă de cele stabilite prin sentinţa penală nr. 553/16.02.2017 pronunţată de Judecătoria Craiova, secţia Penală în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă, se constată că efectuarea de către reclamant a cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 1061,59 RON a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier din culpa conducătorului autoturismului asigurat RCA la A. S.A., astfel că, producerea riscului asigurat, respectiv producerea unui accident rutier, a fost cauza determinantă în efectuarea de către partea reclamantă a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului rutier.

Aşadar, această creanţă litigioasă îndeplineşte condiţia de a reprezenta o creanţă de asigurare.

Recurentul-pârât a mai susţinut că plata despăgubirii nu se poate face către unitatea medicală, ci, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., se realizează în mod direct către terţa persoană prejudiciată, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat sau către asigurat, în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit terţa persoană prejudiciată. Însă, acest argument porneşte de la ipoteza inexactă că unitatea medicală nu are calitatea de terţă persoană păgubită, contrar celor anterior reţinute de instanţa de recurs, care a constatat că reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova este persoana prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate ca urmare a faptei ilicite, care reprezintă un risc asigurat, nu a fost făcută.

In ceea ce priveşte hotărârea pronunţată de Î.C.C.J. în soluţionarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea prevederilor art. 320 din Legea nr. 95/2006, invocată de către recurentul-pârât, se apreciază că aceasta nu este relevantă în cauză, Decizia nr. 22/2017 dezlegând o problemă de drept diferită de cea care constituie esenţa raportului juridic litigios de faţă. Astfel, prin recursul în interesul legii s-a stabilit că F.G.A. nu este parte responsabilă civilmente în procesul penal. În cauza de faţă, plata despăgubirii nu are la bază o astfel de calitate a F.G.A., ci dreptul unităţilor spitaliceşti de a-şi vedea satisfăcute creanţele în baza calităţii de creditori de asigurări.

Înalta Curte constată că această hotărâre nu este relevantă în cauză, neputând înlătura efectele sentinţei penale deja definitive a Judecătoriei Craiova, ce reprezintă baza pretenţiilor reclamantului în prezenta pricină.

În concluzie, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond şi contrar susţinerilor recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, constată că reclamantul îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi despăgubit din disponibilităţile F.G.A., că are calitatea de creditor de asigurare iar creanţa solicitată îndeplineşte condiţia de a fi considerată o creanţă de asigurare, criticile recurentului - pârât neputând fi reţinute.

Prin urmare, Înalta Curte constată ca fiind legale considerentele sentinţei recurate, sub aspectul calificării creanţei în cuantum de 1061,59 RON, ca fiind creanţă de asigurare, acestea fiind pronunţate cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 şi art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, motiv pentru care nu se impune a fi reformate, recursul promovat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor fiind nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins, ca atare.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, reţinând şi incidenţa în cauză a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., conform cărora titularul căii de atac a recursului poate susţine demersul său numai dacă subzistă un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ca lipsit de interes şi recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova împotriva sentinţei civile nr. 1103 din 6 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1103 din 6 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.