Appeal dismissed; judicial inspection's dismissal of disciplinary complaint against judges upheld

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26.03.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei emise în Dosarul C20-219 a inspectorului şef prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluţiei de clasare nr. 4120/a emisă în Dosarul nr. 19-4832 şi s-a menţinut rezoluţia atacată, solicitând anularea celor două acte administrative emise de către Inspecţia Judiciară şi pe cale de consecinţă să se constate că sesizarea este întemeiată, hotărârea pronunţată de cele trei judecătoare a fost dispusă prin exces de putere şi discriminatoriu, prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege şi încălcarea dreptului la pensie de urmaş prevăzute de dispoziţiile art. 84 alin. (1) rap. la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 şi art. 47 alin. (2) din Constituţia României de către cele trei judecătoare ce au compus completul de judecată a Dosarului nr. x/2018

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 935 pronunţată în data de 09.10.2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond a exercitat calea de atac a recursului reclamanta A., încadrând în drept recursul în dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 485 C. proc. civ.

Deşi nu invocă expres niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta susţine că hotărârea pronunţată de curtea de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, neţinând seama de art. 175 (1), în condiţiile existenţei unei vătămări grave care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, deoarece faptele sesizate împotriva celor trei judecătoare subzistă, motiv pentru care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza pe fond, să se admită contestaţia.

Susţine recurenta că instanţa fondului a pronunţat o hotărâre nelegală prin aplicarea greşita a dispoziţiilor legale, prevalându-se de dispoziţiile art. 124 alin. (3) din Constituţie invocate de inspecţia judiciară prin întâmpinare, ori, potrivit Regulamentului de ordine interioara a instanţelor de judecată adoptat de CSM prin Hotărârea 1375/17.12.2015 - art. 1 alin. (3) -" instanţele judecătoreşti înfăptuiesc justiţia in numele legii, în scopul apărării si realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor precum si celelalte drepturi si interese legitime deduse judecaţii, fără privilegii şi fără discriminări".

Pornind de la aceasta premise, instanţa avea de analizat săvârşirea unor abateri disciplinare pe care cei trei magistraţi le-au încălcat la momentul înregistrării cauzei la Curtea de Apel Braşov, rolul inspecţiei judiciare fiind acela de a verifica cele sesizate şi nu de a se erija intr-un veritabil apărător al celor trei magistraţi.

Instanţa de fond, nu a intrat in judecarea fondului ci s-a mulţumit doar în a prelua susţinerile inspecţiei judiciare, fără a ţine seama de disp.art. 175 (1) - existenta unei vătămări create de cei trei magistraţi prin menţinerea soluţiei de clasare, vătămare ce nu poate fi înlăturata decât prin anularea hotărârii.

Consideră că sentinţa recurată a fost dată cu aplicarea greşita a legii, extinzând o norma juridică dincolo de ipotezele la care se restrânge nejustificat aplicarea prevederilor legale cât si violarea unor principii de drept .

Aplicarea art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, a intrat in vigoare doar la data de 01.10.2021.

Analizând hotărârea pronunţata reiese că, deşi inspecţia judiciară " apreciază că faptele săvârşite de judecătoarele B., si C. s-ar circumscrie abaterilor disciplinare prev.de art. 99 lit. c).}, i), I), o) si t) din Legea nr. 303/2004, în ceea ce o priveşte pe doamna judecător D. din cadrul Curţii de Apel Braşov şi cele prevăzute de art. 99 lit. o), si t) din Legea nr. 303/2004 în cazul doamnelor judecător B. si C. din cadrul aceleiaşi instanţe"astepect ce a fost reţinut de instanţa de fond din apărările inspecţiei judiciare, intercalând totodată apărarea privind pe d-na judecător D. .

Ori, altfel spus, inspecţia judiciară a tratat cu superficialitate aspectele sesizate, astfel ca judecatoarea D., nu numai ca nu respectă limita demnităţii de magistrat, ci situându-se mai presus de lege împreuna cu d-na judecător E. preia Dosarul nr. x/2019 cauza având ca obiect apelul formulat de copiii recurentei, F. si G. împotriva hotărârii Tribunalului Braşov, pentru acoperirea abuzului depune formal o cerere de abţinere ce este soluţionata de judecatoarea C. si E., şi rămâne în complet respingând apelul pe excepţie fără a intra pe fondul cauzei.

Susţine recurenta că a depus în faţa completului de judecată o notă de şedinţă în care a arata ca a depus plângere penală la Parchetului de pe langa Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie cât şi o cerere de strămutare a cauzei, iar împotriva d-nei judecător E. exista pe rolul ICCJ recurs formulat împotriva cererii de recuzare judecată în timpul stării de urgenţă, însă nimic din toate acestea nu le-au oprit de a judeca cauza si a respinge apelul, astfel că..."nu se confirma cele sesizate ".

In situaţia de fapt s-a susţinut ca nu s-au dovedit susţinerile sale cu privire la judecatoarea D., conducerea Curţii de Apel Braşov, uitând însă că în luna aprilie 2009, judecatoarea D. a plecat de la munca împreuna cu judecatoarea H., aflând ca voi mege la conducerea instanţei unde va fi convocata de către preşedinta pentru lămurirea situaţiei de fapt. De asemenea, aceste aspecte erau cunoscute pe lângă judecatoarea H. şi de colega de birou a domniei sale, judecător I., căreia i-a reproşat ca m-a contactat şi mi-a relatat aspecte cu privire la relaţia sa cu soţul recurentei.

Invocând disp.art. 101 cu privire la repartizarea aleatoriei a unei cauze, susţine recurenta că, deşi cauza a fost înaintată de către tribunal la curte în data de 20 iunie asa cum prevăd dispoziţiile art. 133 din Regulamentul de ordine interioara al instanţelor, iar apelul a fost înregistrat în data de 21 iunie, pentru a se face "repartizarea aleatorie" către d-na D., în acest sens s-a procedat la înlocuirea primei file a adresei de înaintare, prin schimbarea acesteia în dosarul inspecţiei judiciare, iar pe adresa din dosarul Curţii de Apel Braşov s-a făcut modificarea cu pixul dată din 20 în 21 pentru a da posibilitatea judecătoarei D. sa preia cauza. Aceste înscrisuri în opinia instanţei de fond nu fac dovada relei credinţe şi că repartizarea cauzei nu s-a făcut aleatoriu asa cum dispun art. 101 din acelaşi regulament.

Ba mai mult, asa cum se va putea observa din planificarea stabilita pe complete -completul prezidat de d-na judecător B. era compus asa cum prevăd dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 din 2 judecători respectiv: B. - preşedinte şi C. judecător, iar pentru a putea intra în cauză şi judecătoarea D. s-a încălcat dispoziţiile art. 54 alin. (2) din actul normativ susmenţionat şi s-a format un nou complet format din 3 judecători, situându-se mai presus de lege şi judecând după un act normativ care nici măcar nu era in vigoare la momentul judecării cauzei.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta A., intimata Inspecţia Judiciară nu a formulat întâmpinare, deşi recursul i-a fost comunicat în termenul legal.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 29.03.2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, având în vedere că la acel termen niciuna dintre părţi nu s-a prezentat la apelul nominal, iar din verificarea actelor dosarului a rezultat că nu s-a solicitat de către acestea nici judecarea în lipsă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. civ., a suspendat judecata recursului pentru lipsa părţilor.

Termenul de faţă a fost fixat pentru discutarea cererii de repunere a cauzei pe rol, cerere formulată de recurenta - reclamantă A., când, în cadrul dezbaterilor din şedinţa publică, Înalta Curte, deliberând cu privire la aceasta, în temeiul art. 415 alin. (1) C. proc. civ. a dispus repunerea cauzei pe rol şi luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate şi cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurenta - reclamantă pe fondul recursului, Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A., în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei emise în Dosarul C20-219 a inspectorului şef prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluţiei de clasare nr. 4120/a emisă în Dosarul nr. 19-4832 şi s-a menţinut rezoluţia atacată, solicitând anularea celor două acte administrative emise de către Inspecţia Judiciară şi pe cale de consecinţă să se constate că sesizarea este întemeiată, hotărârea pronunţată de cele trei judecătoare a fost dispusă prin exces de putere şi discriminatoriu, prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege şi încălcarea dreptului la pensie de urmaş prevăzute de dispoziţiile art. 84 alin. (1) rap. la art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 şi art. 47 alin. (2) din Constituţia României de către cele trei judecătoare ce au compus completul de judecată a Dosarului nr. x/2018

Prin Rezoluţia nr. 4120/A/02.12.2019 menţinută prin Rezoluţia inspectorului şef nr. C20-219 din data de 02 martie 2020, s-a dispus clasarea sesizării formulate de către petenta A. privind pe doamnele judecător din cadrul Curţii de Apel Braşov, D., sub aspectul abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c),l),i), o), t), respectiv B. şi C., sub aspectul abaterilor prevăzute de art. 99 lit. o) şi t) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins contestaţia formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că soluţia administrativă de clasare a sesizării dispusă prin rezoluţia Inspecţiei Judiciare nr. 4120/A/2.12.2019, şi rezoluţia inspectorului-şef de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluţiei de clasare sunt legale.

Înalta Curte apreciază la rându-i că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Înalta Curte aminteşte că instanţa învestită cu contestaţia recurentei - reclamante nu este una disciplinară, neavând competenţa să stabilească existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituţia României, această competenţă revine exclusiv Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor atacate, respectiv dacă pârâta a adoptat respectivele soluţii date în cadrul acestora în limitele marjei de apreciere conferite de lege, dacă se contestă caracterul complet al probatoriului şi în consecinţă dacă se impune completarea verificărilor.

Prin urmare, instanţa nu examinează pretinsele fapte disciplinare expuse prin sesizarea disciplinară, ci criticile care se pot desprinde din acţiune cu privire la rezoluţiile atacate, prin raportare la sesizarea disciplinară clasată.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurenta- reclamantă, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţine instanţa de control judiciar că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare noţiunea de rea -credinţă presupune intenţia judecătorului de a manipula legea în mod conştient, obţinând prin aceasta un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a interselor uneia dintre părţile implicate în proces, iar în varianta săvârşirii faptei cu gravă neglijenţă trebuie să se identifice încălcarea de către judecător a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă.

Totodată, pentru ca fapta să poată fi circumscrisă unor abateri disciplinare, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe.

Mai reţine instanţa de control judiciar că, în cadrul atribuţiilor inspecţiei judiciare intră doar o analiză a conduitei judecătorilor, nu şi a procesului, această autoritate publică nefiind o instanţă extraordinară, cu atribuţii în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competenţa sa a se pronunţa asupra soluţiei din dosar, ci doar a verifica incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Spre deosebire de buna-credinţă, care presupune că magistratul acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei, apără interesele legitime ale părţilor, îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din îndatoririle profesionale şi normele deontologice, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţi.

În acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar remarcă faptul că aceste elemente, caracteristice lipsei de onestitate în exercitarea profesiei, nu au fost probate în cauză, aspectele invocate constituind nemulţumiri subiective faţă de soluţia pronunţată în dosarul indicat în cuprinsul sesizării.

În ceea ce priveşte atitudinea nedemnă a doamnei judecător D. faţă de reclamantă, raportat la susţinerea recurentei din cadrul sesizării, prin care s-a limitat a menţiona doar că doamna judecător a avut un comportament neadecvat prin care ar fi încercat să destrame o căsnicie, fără a avea şi dovezi, judicios prima instanţă a reţinut că în mod corect inspectorul judiciar a apreciat că nu se poate reţine existenţa unor indicii de manifestare a unei atitudini nedemne de către doamna judecător D..

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, respectiv nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, reţine Înalta Curte că motivele de incompatibilitate sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 41 şi art. 42 din C. proc. civ.

Or, în condiţiile în care doamna judecător D. a apreciat că nu există din partea sa o obligaţie de a se retrage de la judecarea cauzei, dacă recurenta - reclamantă ar fi considerat că în privinţa acesteia ar fi existat un motiv de incompatibilitate, din cele prevăzute de lege, avea deschisă calea instituţiei juridice a recuzării.

Neîncrederea în obiectivitatea completului de judecată nu poate constitui un indiciu al lipsei de imparţialitate al judecătorului care a instrumentat cauza, astfel că, în mod corect a constatat prima instanţă că reclamanta nu a indicat în sesizarea adresată pârâtei aspecte concrete privind existenţa unui motiv de incompatibilitate a doamnei judecător D., neputându-se reţine existenţa unor indicii de săvârşire a acestei abateri disciplinare, câtă vreme reclamanta nici nu a formulat o cerere de recuzare.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. l) din Legea nr. 303/2004, respectiv imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror, Înalta Curte constată că, faţă de susţinerea recurentei - reclamante din cadrul sesizării, respectiv, faptul că doamna judecător D. a solicitat celor două colege ca la primul termen să judece cauza fără a pune în discuţie chestiunile de drept privind interpretarea art. 82 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 raportate la art. 84 alin. (1) din aceeaşi lege, invocate în temeiul art. 519 C. proc. civ., fără a avea nici o dovadă concretă, judicios prima instanţă a reţinut că aceasta a fost o simplă supoziţie a reclamantei.

Nici criticile ce vizează abaterea disciplinară prevăzută la lit. o) din Legea nr. 303/2004, respectiv nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, nu pot fi reţinute de către instanţa de control judiciar, raportat la rezultatul verificărilor ce au fost efectuate.

Astfel, în condiţiile în care din datele referitoare la activitatea de repartizare aleatorie prezentate de Curtea de Apel Braşov, respectiv datele din programul Ecris, au relevat repartizarea aleatorie a dosarului nr. x/2018, în sistem informatizat, fără alte modificări, iar conform hotărârii Colegiului de Conducere nr. 47/03.04.2019, completul de judecată CIAp3NCPCmuncii era compus din magistraţii judecători:C., B. şi D., în acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut de către inspectorul judiciar că nu există indicii privind săvârşirea acestei abateri disciplinare.

În ceea ce priveşte nemulţumirile recurentei - reclamante referitoare la soluţia pronunţată, aminteşte Înalta Curte că măsurile de supraveghere referitoare la activitatea de judecată realizate de Inspecţia Judiciară, pot fi considerate admisibile în mod excepţional, numai dacă este vorba de o greşeală neîndoielnică, evidentă, căreia îi lipseşte chiar şi cea mai slabă justificare, iar interpretarea probelor administrate nu poate fi cenzurată, aceasta reprezentând un atribut al activităţii de judecată şi constă în stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii la situaţia concretă, iar dacă raţionamentul logico-juridic concretizat în motivarea soluţiei pronunţate este argumentat şi nu este contrar legii, nu se poate aprecia că există gravă neglijenţă de natură a constitui abatere disciplinară.

Deopotrivă, nici criticile ce vizează nelegala compunere a completului de judecată nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar, în condiţiile în care acestea nu au făcut obiectul sesizării inspecţiei judiciare, întrucât, raportat la dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, numai aspectele sesizate sunt supuse verificării prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare.

Astfel, în mod corect instanţa de fond nu a analizat şi aspectele privind nelegala compunere a completului de judecată, limitându-se a analiza rezoluţia contestată numai în raport de aspectele semnalate de către reclamantă Inspecţiei Judiciare, întrucât, acestea exced limitelor procesuale, nefăcând obiectul sesizării Inspecţiei Judiciare.

Prin urmare, raportat la actele şi lucrările dosarului, judicios prima instanţa a reţinut că nemulţumirile formulate de reclamantă nu conturează indiciile săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. c), l), i), o) şi t) din Legea nr. 303/2004, cele doză rezoluţii contestate fiind legale.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispoziţiile art. 97 şi art. 99 lit. c), l), i), o) şi t) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, argumentele invocate de recurenta reclamantă A. în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 935 din 9 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.