Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4874/2022 AI generated

Quantum of moral damages in traffic accidents under the Insurers' Guarantee Fund's internal procedures and the Road Victims Protection Fund Guide

Case Number Decizia nr. 4874/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appellant's appeal, definitively upholding the Court of Appeal's dismissal of the claim and confirming the validity of the Insurers' Guarantee Fund's (FGA) decision to award only 29,912 RON in moral damages, rather than the requested 450,000 RON. The dispute concerned a challenge to the FGA's administrative decision regarding compensation for moral distress resulting from the death of the claimant's sister in a traffic accident involving an insoluble insurer, where the claimant argued that the application of the ASF Regulation No. 23/2014 and the Road Victims Protection Fund Guide was an erroneous application of material law that improperly subordinated the Civil Code to inferior normative acts. The court held that the specific legislation governing compulsory motor insurance liability and the FGA's internal procedures, which utilize the FPVS Guide as a reasonable, objective benchmark to ensure equitable treatment and prevent unjust enrichment, were correctly applied; it ruled that while the guide is not binding on courts, the claimant failed to prove extraordinary circumstances justifying compensation above the established equitable standard, thereby validating the lower court's finding that the awarded sum fairly compensated the non-patrimonial harm.

Legislator headnote

AI generated

art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, art. 19 din Legea nr. 503/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 4711 din C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ; Quantum of moral damages in traffic accidents under the Insurers' Guarantee Fund's internal procedures and the Road Victims Protection Fund Guide: The dispute concerned a challenge to the FGA's administrative decision regarding compensation for moral distress resulting from the death of the claimant's sister in a traffic accident involving an insoluble insurer, where the claimant argued that the application of the ASF Regulation No. 23/2014 and the Road Victims Protection Fund Guide was an erroneous application of material law that improperly subordinated the Civil Code to inferior normative acts. The court held that the specific legislation governing compulsory motor insurance liability and the FGA's internal procedures, which utilize the FPVS Guide as a reasonable, objective benchmark to ensure equitable treatment and prevent unjust enrichment, were correctly applied; it ruled that while the guide is not binding on courts, the claimant failed to prove extraordinary circumstances justifying compensation above the established equitable standard, thereby validating the lower court's finding that the awarded sum fairly compensated the non-patrimonial harm.

Keywords

AI generated
liability of accident insurer moral damages road traffic law compulsory insurance insurance fund legal protection

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Legal basis for the Supreme Court to review and rule on the appeal in administrative litigation.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the appellate review and dismissal of the appeal.

art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive to finalize the ruling on the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.02.2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR (F.G.A.) în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, art. 192, art. 194 şi urm. din C. proc. civ., a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 22692/12.02.2020 comunicată la data de 18.02.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând:

- Anularea în parte a Deciziei atacate

- Obligarea pârâtei la plata sumei de 420.088 RON reprezentând diferenţa de daune morale până la acoperirea sumei de 450.000 RON (sumă solicitată prin cererea adresată pârâtei);

- Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1049 din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri - Sentinţa civilă nr. 1049 din 21 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal -- reclamantul A. a formulat recurs şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurentul că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul a susţinut că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe Norma ASF 23/2014 şi a Ghidului elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii făcând o aplicare greşită a acesteia .

Instanţa de fond apreciază că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 50 pct. 2 din Norma ASF 23/2014, text de lege pe care îl inserează în motivare şi consideră că intimata-pârâtă a aplicat corect această normă.

Consideră însă recurentul că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a acestui text de lege prin faptul că a apreciat-o ca fiind o normă imperativă care are întâietate faţă de prevederile C. civ.

Astfel, instanţa de fond a nesocotit prevederile art. 1385, art. 1387, art. 1388 şi art. 1389, în sensul că a acordat prevalentă unui act normativ cu forţă inferioară -Norma ASF nr. 23/2014, în detrimentul unei legi organice.

Referitor la Ghidul pentu soluţionarea daunelor morale, elaborate de Fondul de Protecţie a Victimelor străzii - FPVS, susţine recurentul că acesta are un caracter de recomandare, astfel că instanţa de judecată nu este obligată să stabilească cuantumul daunelor morale în funcţie de acest Ghid care nu are putere normativă.

Este adevărat că, în practica judecătorească naţională, daunele morale se judecă în echitate şi trebuie să asigure o reparaţie justă, însă repararea prejudiciului moral trebuie sa urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală.

În speţă, daunele morale au fost acordate prin aplicarea, în mod exclusiv, a Normei ASF nr. 23/2014 şi a Ghidului elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, instanţa de fond ignorând atât prevederile C. civ. cât şi prevederile altor acte normative cum ar fi Ordinul nr. 14/2011 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor prin care s-au emis norme privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care prevăd la art. 26 alin. (1) lit. a) posibilitatea de a se acorda despăgubiri în caz de vătămare corporală/deces, inclusiv pentru prejudiciile fără caracter patrimonial, iar la art. 49 pct. 2 lit. d) că, la stabilirea despăgubirilor, în cazul decesului unei persoane, se au în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Deşi, în speţă, acordarea daunelor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produsă reclamantului prin decesul surorii acestuia, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Insă, ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Având în vedere împrejurările decesului, relaţia interpersonală dintre victimă şi familia sa, reacţiile emoţionale produse reclamantului ca urmare a decesului surorii acestuia, consideră că suma de 450.000 RON despăgubiri morale este riguros dozată şi în concordanţă cu despăgubirile evaluate în situaţii similare.

Consideră recurentul că instanţa de fond face o greşită aplicare şi interpretare a criteriilor, pragurilor valorice şi modalităţillor de stabilire a cuantumului prejudiciului moral, în sensul că apreciază că procedura internă standardizată nu contravine prevederilor legale şi nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale.

Instanţa de fond se contrazice în propria-i motivare şi anume, dacă la pag. 11 alin. ultim, instanţa susţine că nu există criterii şi limite legale pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, ci că acestea trebuie raportate la consecinţele negative suferite pe plan fizic şi psihic, la intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională, socială, la pag. 12 din motivare, susţine aplicabilitatea procedurii interne standardizate a intimatei-pârâte, limitând criteriile şi modalitatea de cuantificare a daunelor morale.

Este adevărat că, pârâta FGA nu preia funcţiile unui asigurător, însă există un plafon maxim de 450.000 RON pe care intimata pârâtă îl poate acorda pentru situaţiile grave.

În speţă este vorba de decesul surorii recurentului, care avea vârsta 24 de ani, era studentă, în paralel, la două facultăţi (facultatea de sociologie şi facultatea de ştiinţe politice) şi avea o colaborare cu gazeta sporturilor, având în faţă un viitor promiţător.

Deşi au trecut apropape 8 ani de la data decesului surorii acestuia, reclamantul susţine că nu şi-a reveni nici până în prezent, simpla pronunţare a numelui surorii sale duce la declanşarea unor stări emoţionale greu de explicat în cuvinte.

Dacă decesul victimei nu este considerat o situaţie extrem de gravă, se pune întrebarea, retorică, în ce situaţii se acordă plafonul maxim de 450.000 RON ?.

Mai susţine recurentul că instanţa de fond face o greşită interpretare şi aplicare şi a criteriilor acordării daunelor morale, în sensul că la pag. 13, apreciază că suma acordată de către intimată cu titlu de daune morale este suficientă, în măsură în care apelantul reclamant "nu a dovedit o legătură specială afectivă între fraţi, dincolo de legătura de rudenie ".

Consideră ca fiind inadmisibilă o astfel de susţinere, care pe lângă faptul că este cinică, este în contradicţie cu criteriile de cuantificare a acestor daune, dar şi cu propria motivare a instanţei de fond.

Cu toate că întreaga motivare se raportează la faptul că nu există criterii concrete de stabilire a cuantumului daunelor morale şi că acesta ar fi şi motivul pentru care instanţa de fond apreciază ca fiind corectă procedura internă standardizată a intimatei-pârâte, că judecata se face în echitate, instanţa concluzionează prin culpabilizarea sa, care avea obligaţia să facă dovada unei "legături special afective între fraţi", fără însă a specifica în ce sens se poate dovedi o asemenea legătură specială.

Prin urmare, simpla legătură de rudenie şi simplul fapt că sora sa în vârstă de numai 24 de ani a decedat, nu generează o suferinţă afectivă suficientă, ceea ce, în opinia instanţei de fond, conduce la respingerea cererii.

Mai precizează recurentul că întreaga practică în materia daunelor morale este în sensul aprecierii de către instanţă şi raportat la fiecare situaţie în parte, a stabilirii cunatumului acestor daune, fără a fi nevoie de un probatoriu special, astfel că, în speţă, fiind vorba de frate şi soră, nu consideră că mai erau necesare administrarea unor probatorii speciale, având în vedere că decesul unei rude (indiferent de gradul de rudenie) este o puternică drama pentru familie şi cu atât mai mult pentru un frate sau o soră.

Având în vedere cele mai sus arătate solicită admiterea recursului, Casarea în tot a hotărârii instanţei de fond, admiterea contestaţiei şi obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 420.088 RON reprezentând diferenţa de daune morale până la acoperirea sumei de 450.000 RON.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi păstrarea hotărârii atacate, ca temeinică şi legală.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimatului - pârât i-a fost comunicată recurentului - reclamant A. în termenul legal, acesta nu a combătut apărările autorităţii în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelul completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 29.03.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionarea recursului ce face obiectul judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept

În fapt, la data de 19.05.2012 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului auto cu nr. de înmatriculare x, care rula pe DN1, pe raza localităţii Româneşti, la km 49+400 m, a pierdut controlul volanului într-o curbă la stanga şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare x. În urma impactului a rezultat decesul numitei B. si vătămarea corporala a numitei C. momentul producerii evenimentului rutier, autovehiculul cu număr de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. D. S.A., cu poliţa nr. x. Urmare a avizarii daunei a fost constituit dosarul de dauna nr. x(133276).

Prin încheierea din 16.02.2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 17.03.2017, s-a deschis procedura de faliment împotriva D. S.A..

Prin cererea înregistrată sub nr. x/27.06.2017 reclamantul a solicitat să fie despăgubit cu suma de 450.000 RON reprezentând prejudiciul moral suferit în urma decesului surorii sale, B., ca urmare a producerii accidentului rutier din data de 19.05.2017.

Prin Decizia nr. 22692/12.02.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, republicată, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată şi a acordat reclamantului suma de 29.912 RON daune morale, fiind respinsă cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

În considerentele deciziei, în ceea ce priveşte daunele morale, Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, astfel încât acestea să reprezinte o justă compensaţie şi nu o îmbogăţire fără justă cauză.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ, iar prin sentinţa recurată a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 22692/12.02.2020, emisă de pârât.

Se constată că prin calea de atac exercitată şi întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant şi-a manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la acoperirea sumei de 450.000 RON solicitată de acesta.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Într-o primă critică recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 50 pct. 2 din Norma ASF nr. 23/2014, prin faptul că a apreciat-o ca fiind o normă imperativă care are întâietate faţă de prevederile C. civ.

Această critică nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar, raportat la temeiul de drept în baza căruia recurentul - reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ (şi nu instanţa de drept civil), respectiv art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări şi nu în baza C. civ.

Astfel, se constată că această critică este nefondată, având în vedere faptul ca prejudiciul moral încercat de recurent este suferit în urma unui accident de circulatie care se circumscrie unor reglementari care se aplică cu prioritate, faţă de legislatia generală reprezentată de C. civ., NORMA ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule - în vigoare la data accidentului- fiind legislatia cu caracter special aplicabilă.

De altfel, la judecata pe fond reclamantul nici nu a invocat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 1385, art. 1387, art. 1388 şi art. 1389 din C. civ., motiv pentru care criticile recurentului - reclamant, în sensul că instanţa a acordat prevalenţă unui act normativ cu forţă inferioară - Norma ASF nr. 23/2014, în detrimentul unei legi organice (C. civ.) nu pot fi reţinute de instanţa de control judiciar.

Contrar celor susţinute de recurentul - reclamant, constată Înalta Curte că instanta de fond a analizat actul administrativ atacat prin prisma legislatiei aplicabile, legislatie care în materia daunelor morale nu contine norme sau criterii concrete de apreciere, fapt pentru care fiecare cerere se apreciază în concret, în functie de particularitatile fiecarui caz în parte, tinand seama de vătămarea suferită şi de principiile rezonabilitatü, echităţii si proportionalităţii.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Aşadar, în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii .

Înalta Curte reţine că potrivit art. 30 din Legea nr. 213/2015 (forma în vigoare la data formulării cererii de plată - 27.06.2017) Fondul şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, după caz, au dreptul să emită reglementările necesare referitoare la activitatea Fondului, sub formă de instrucţiuni şi proceduri, iar recurgerea la o procedură internă, ce are la bază date extrase din hotărâri ale instanţelor judecătoreşti privind media despăgubirilor acordate de acestea, nu doar că nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi al aplicării unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Prin elaborarea procedurii interne, FGA a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, conform Ghidului de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii ("Ghidul").

Este adevărat că un astfel de Ghid are doar o valoare orientativă, astfel încât aplicarea mecanică a acestuia nu conduce la o valoare corectă a daunelor morale datorate, fiind necesară corelarea acestuia cu principiile consacrate de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor. Pe de altă parte, însă, nu se poate nega importanţa sa în asigurarea unei abordări unitare a materiei daunelor morale, în condiţiile în care nu există elemente obiective de evaluare a acestora.

Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în faţa instanţei de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri.

În măsura în care, într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii concrete ce nu au fost avute în vedere la determinarea daunelor şi denotă greşita stabilire a acestui cuantum (iar nu argumente teoretice, generale), cu indicarea unor elemente concrete ale cazului particular incident speţei, de natură a evidenţia existenţa unui context excepţional, instanţele de judecată nu pot să dea întâietate sumelor stabilite conform acestei proceduri (prin care este vizat, în fapt, un nivel mediul al suferinţei îndurate de persoanele prejudiciate).

Însă, în cauza de faţă, Înalta Curte nu poate reţine existenţa unei astfel de situaţii, aspectele invocate de către reclamant reprezentând repere pur teoretice, cu caracter general, ce nu pot fi apreciate drept argumente solide care să determine destabilizarea finului echilibru pe care autoritatea pârâtă încearcă să îl stabilească în cadrul soluţiilor date multiplelor cereri cu care este învestită, nesubliniind şi neprobând particularităţi ale cazului recurentului de natură a justifica o majorare a cuantumului despăgubirilor faţă de cel mediu acordat de FGA şi apreciat de instanţa de fond drept rezonabil pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de acesta.

Cu alte cuvinte, practica internă administrativă a pârâtului este un reper de avut în vedere, care, chiar dacă este un reper relativ (nefiind obligatoriu pentru instanţele de judecată), nu a fost răsturnat de recurentul- reclamant prin administrarea de probe în faţa instanţei de judecată, în sensul că în mod evident şi neîndoielnic, suma stabilită de pârât ar fi derizorie.

În concluzie, Înalta Curte va reţine că este corectă raportarea pârâtului la Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, acesta având drept scop oferirea de criterii obiective pentru stabilirea compensaţiilor morale.

Înalta Curte reţine ca fiind de necontestat faptul că viaţa familială şi socială a recurentului - reclamant a fost alterată, suferinţa psihică determinată de decesul surorii sale neputând fi nici negată şi nici cuantificată. În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea despăgubirilor morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentului - reclamant de consecinţele evenimentului rutier, o asemenea suferinţă nefiind evaluabilă în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat. Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Cu toate acestea, relaţiile de familie şi afecţiunea existentă între membrii acesteia, invocate ca argumente în vederea majorării cuantumului despăgubirilor morale acordate pentru decesul membrului de familie, nu conduc automat la concluzia stabilirii acestor despăgubiri la cuantumul maxim permis de lege. Circumstanţele sunt analizate de instanţele de judecată de la caz la caz şi de la persoană la persoană; în caz contrar, s-ar putea considera că toţi membrii familiei unei victime decedate în urma accidentului rutier ar fi îndreptăţiţi de plano la obţinerea sumei maxime a despăgubirii, argument evident incorect şi nerezonabil, câtă vreme suferinţele morale au un pronunţat caracter personal şi intensitatea acestora diferă de la persoană la persoană.

Or, în litigiul pendinte recurentul - reclamant nu a dovedit, nici în procedura administrativă şi nici în procedura judiciară, circumstanţe extraordinare care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit prin decesul surorii, excede valorii stabilite prin decizia contestată. Aspectele expuse în memoriul de recurs, privind consecinţele produse în plan psihic, au un pronunţat caracter general, fără a evidenţia circumstanţe extraordinare, particulare, de natură a justifica acordarea cuantumului daunelor solicitat de recurentul- reclamant.

Înalta Curte constată că întregul probatoriu administrat de recurentul - reclamant a fost analizat în mod adecvat de prima instanţă, care a reţinut ca fiind rezonabil cuantumul despăgubirilor acordate de Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Se observă cu uşurinţă că parametrii concreţi ai cauzei au fost analizaţi în mod adecvat de prima instanţă, care a concluzionat cu privire la caracterul echitabil al sumei de 29.912 RON stabilite de FGA, raportat atât la intensitatea prejudiciului suferit cât şi la faptul că reclamatul nu a prezentat în cuprinsul acţiunii alte elemente care să cuantifice suferinţele morale, declaraţia martorului având un grad mare de generalitate. Contrar susţinerii recurentului - reclamant, în analiza sa, prima instanţă a avut în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dar această reparaţie nu înseamnă acordarea în întregime a sumei solicitate prin cererea de plată, dacă elementele concrete ale cauzei (susţinute de probele administrate) nu conduc spre această concluzie, consecinţele negative de ordin psihic suportate de reclamant fiind considerate de prima instanţă ca fiind acoperite prin plata sumei de 29.912 RON.

În recurs, recurentul - reclamant nu a prezentat argumente care să infirme concluziile instanţei de fond, rezumându-se la susţineri de ordin general referitoare la caracterul însemnat al suferinţelor resimţite, fără a indica existenţa unor circumstanţe particulare şi fără a contraargumenta, punctual, considerentele sentinţei recurate.

Este demn de amintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau interpretat greşit dispoziţiile de drept material incidente constatând, ca legală şi temeinică, decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cuantumul daunelor morale acordate reclamantului reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă, în raport cu legislaţia şi jurisprudenţa naţională, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză şi la o comercializare a sentimentelor de afecţiune.

Din această perspectivă, nu se poate identifica în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Fără putinţă de tăgadă, pierderea surorii la vârsta de 24 de ani, studentă la 2 facultăţi, având în faţă un viitor promiţător, reprezintă o tragedie pentru recurentul-reclamant, însă instanţa de control judiciar apreciază că suma acordată de către intimatul-pârât, în cuantum 29.912 RON reflectă o justă despăgubire pentru prejudiciul de ordin moral încercat, fără a depăşi graniţele unor daune morale rezonabile şi funcţia pe care aceste daune morale o au - aceea de compensare pentru partea civilă care a fost supusă unor suferinţe psihice.

Raţiunile obiective determinate de limitele impuse de lege şi respectarea principiului proporţionalităţii, al echităţii în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acţiuni şi respectarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză conduc la aprecierea de faţă.

Înalta Curte reţine că ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, urmaşilor victimei decedate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, motivele invocate prin memoriul de recurs de reclamant nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1049 din 21 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.