Quantification of moral damages under insolvency guarantee fund internal procedures and statutory caps

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.02.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 22513/21.01.2020, solicitând anularea acesteia, cu consecinţa majorării cuantumului despăgubirilor morale.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 940 din 09 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri - Sentinţa civilă nr. 940 din 09 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal -- reclamantul A. a formulat recurs şi, invocând generic dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 488 C. proc. civ., a susţinut recurentul că hotărârea recurată este nelegală şi temeinică.

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul a invocat încălcarea art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, apreciind că instanţa nu a avut în vedere aceste dispoziţii la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

Susţine această critică raportându-se la practica judiciară a instanţelor de judecată în cazuri similare şi practica depusă în susţinerea contestaţiei.

Practica judiciară reprezintă o multitudine de sentinţe si decizii pronunţate de instanţele judecătoreşti în cazuri similare, acestea putând fi avute în vedere la stabilirea întinderii prejudiciului moral, mai ales în conditiile unei practici unitare.

Drept urmare, susţine că sentinţa criticată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor legale precizate, motiv pentru care solicită admiterea recursului, cu consecinţa admiterii contestaţiei formulate, anularea Deciziei FGA şi obligarea pârâtei la plata sumei de 100. 000 RON.

În cadrul celei de-a doua critici, ce vizează netemeinicia hotărârii recurate, recurentul invocă expertiza medico-lega1ă şi actele medicale depuse la dosar, susţinând că a suferit leziuni însemnate .

Consideră că la stabilirea prejudiciului moral, instanţa de judecată nu trebuie să se raporteze strict la numărul de zile de îngrijiri medicale, ci la toate consecinţe1e ce derivă dintr-un accident rutier .

În dovedirea prejudiciului moral a solicitat instanţei administrarea probei testimoniale, dar proba a fost respinsă.

Mai susţine recurentul că prejudiciul nepatrimonial poate fi dovedit şi cu acte medicale, din acestea rezultând traumele fizice şi chiar şi cele emoţionale.

Suma de 3.240 RON nu poate fi considerată rezonabilă în raport de consecinţele accidentului şi violenta acestuia, fiind înspăimântătoare doar ideea de a vedea un autoturism venind spre tine cu viteză, cunoscând faptul că impactul este iminent .

Mai mult, traumatizantă a fost şi situaţia în care contestatorul şi-a văzut propriul fiu în stare de inconştienţă şi transportat la spital cu elicopter SMURD .

Si doar dacă s-ar avea în vedere aceste aspecte, tot nu se poate concluziona că suma de 3.240 RON este rezonabilă.

Pe cale de consecinţă, recurentul solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de despăgubiri morale.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi păstrarea hotărârii atacate, ca temeinică şi legală.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimatului - pârât i-a fost comunicată recurentului - reclamant A. în termenul legal, acesta nu a combătut apărările autorităţii în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelul completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 29.03.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionarea recursului ce face obiectul judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

În prealabil, înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul -reclamant, reţine instanţa de control judiciar că acesta nu le-a încadrat în niciunul din motivele de casare prevăzute strict şi limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocând doar generic dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Procedând în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., la încadrarea motivelor de recurs în cazurile de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea ce circumscriu pct. 8 al textului de lege invocat, recurentul invocând în esenţă interpretarea şi aplicarea greşită a art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, se constată că, la data de 28.10.2015, a avut loc un accident rutier din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x.

În urma acestui eveniment rutier, a rezultat, vătămarea corporală a reclamantului, acesta suferind astfel leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale, conform actelor medicale(certificat medico-legal nr. A2/892/19.11.2015 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa)

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată poliţa RCA nr. x, emisă de B. S.A.

Prin încheierea din 16.02.2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016, definitivă la data de 17.03.2017, s-a deschis procedura de faliment împotriva B. S.A..

Prin cererea înregistrată sub nr. x/08.03.2017 reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri morale din disponibilităţile F.G.A., în cuantum de 100.000 RON.

Prin Decizia nr. 22513/21.01.2020, în temeiul dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată şi a acordat reclamantului suma de 3.240 RON daune morale, fiind respinsă cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

În considerentele deciziei, în ceea ce priveşte daunele morale, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a avut în vedere faptul că recurentul a necesitat spre vindecare 18 de zile de îngrijiri medicale conform înscrisurilor medicale depuse, faptul că leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viaţa victimei, acesta nefiind încadrat in grad de handicap, respectiv, că vindecarea s-a făcut fără constituirea de sechele morfo-funcţionale, astfel că, raportat la cele 18 zile de îngrijiri medicale, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a stabilit acordarea unei sume de 180 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 3.240 RON daune morale.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ, iar prin sentinţa recurată a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 22513/21.01.2020, emisă de pârât.

Se constată că prin calea de atac exercitată, recurentul-reclamant şi-a manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de acesta, invocând încălcarea dispoziţiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014.

Instanţa de control judiciar reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din Romania;."

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se constată că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese" reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată şi de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi susţinerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamanţilor şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese", reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

În raport de aceste dispoziţii legale şi de circumstanţele factuale concrete, Înalta Curte constată că judicios prima instanţă a reţinut că pârâtul a stabilit în mod corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii şi limite legale, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, zilele de îngrijiri medicale şi la criteriile stabilite în "Procedura operaţională privind soluţionarea pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) formulate de persoanele prejudiciate, izvorând din cazuri de vătămări corporale şi decese", astfel că, având în vedere conţinutul certificatului medico legal nr. A2/892/19.11.2015 emis de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Dâmboviţa, potrivit căruia leziunile traumatice ale reclamantului au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale, vătămarea corporală a reclamantului a fost corect încadrată de către pârât în pragul 1.

Cum pragul nr. 1 se referă la o perioadă de până la 30 de zile de îngrijiri medicale, iar despăgubirile prevăzute prin procedura internă sunt situate între 125-200 RON/zi de îngrijire medicală, în acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că despăgubirea acordată recurentului - reclamant cu titlu de daune morale, în cuantum de 180 RON/zi de îngrijire medicală, a fost stabilită în mod corect, acest cuantum fiind apropiat de maximul stabilit de acest prag, ce se ridică la suma de 200 RON/zi de îngrijire medicală.

Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, "Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Conform art. 15 alin. (2) din aceeaşi lege, "Plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment".

Aşadar, legea specială nu a prevăzut o garanţie legală exhaustivă, nelimitată, pentru protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, ci numai una limitată la suma de 450.000 RON pentru fiecare creditor, iar reclamantul nu poate pretinde stabilirea în sarcina pârâtului a altor obligaţii decât cele expres prevăzute de lege, în condiţiile în care acesta nu preia toate drepturile şi obligaţiile asigurătorului, nefiind succesor universal sau cu titlu universal al acestuia.

În aceste condiţii, este corectă aprecierea primei instanţe privind soluţia de respingere a cererii reclamantului de acordare a diferenţei de despăgubiri până la concurenţa sumei de 100.000 RON iar această sumă apare ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de către reclamant, în condiţiile în care pentru stabilirea cuantumului acestora s-au utilizat criterii obiective privind numărul de zile de îngrijire medicală, dar şi raportări la vătămările suferite.

Instanţa de control judiciar aminteşte că ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru vătămările ori pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind şi motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Or, aspectele invocate de recurentul-reclamant au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că, prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurentul-reclamant.

Mai reţine Înalta Curte că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentului-reclamant urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi susţinerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamanţilor şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În fine, este lipsită de suport şi afirmaţia recurentului-reclamant în sensul că prima instanţă nu a ţinut cont de practica judiciară depusă în susţinerea contestaţiei, în condiţiile în care acesta nu a indicat o anumită jurisprudenţă, ci a indicat în mod generic majorarea cuantumului despăgubirolor conform jurisprudenţei.

De altfel, textul de lege la care face recurentul trimitere se referă la acordarea daunelor morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa în materie, respectiv la aplicarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia, prin analizarea situaţie specifice a acesteia, jurisprudenţa fiind una de speţă, precedentul judiciar neavând valoare de izvor de drept, pentru a fi aplicat astfel cum încearcă să inducă recurentul-reclamant.

Înalta Curte reţine că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Aşadar, în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Aşadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor făcându-se abstracţie de jurisprudenţa şi practica în materie, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare.

Înalta Curte mai reţine şi faptul că, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamant, cu atât mai mult cu cât acesta nu a susţinut şi dovedit că desfăşura anterior producerii evenimentului rutier o activitate profesională cu caracter de continuitate şi regularitate care îi este inaccesibilă în momentul de faţă sau care în prezent ar presupune eforturi suplimentare pentru realizare.

Or, aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamant constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunţate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Aşadar, toate criticile de nelegalitate invocate de recurentul A. sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, hotărârea recurată fiind legală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 940 din 9 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.