Scope of contravenient liability under Art. 15 O.G. 137/2000: personal nature of offense precludes club liability for supporters' discriminatory chants

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.01.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si Fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A., denumită în continuare "Clubul" sau "A.", în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII (denumit în continuare C.N.C.D.), a solicitat instanţei să dispună:

I. Anularea Hotărârii nr. 938/11.12.2019 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării;

II. Obligarea C.N.C.D. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În motivarea cererii de chemare în judecată, a arătat reclamanta că se pretinde că în data de 09.02.2019, cu ocazia unui meci de fotbal, contând pentru Campionatul Naţional "Liga 1" disputat pe Stadionul Municipal din Sfantu’ Gheorghe, unii dintre spectatori ar fi scandat următoarele expresii: "Afară, afară, cu ungurii din ţară " şi ar fi afişat un banner cu inscripţia: "Doar România, doar A. Bucureşti fără autonomie în ţinuturile româneşti!".

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1376 din 21 decembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, anulând Hotărârea nr. 938/11.12.2019 emisă de pârât, cu obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei mai sus menţionate a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, iar pe fond, respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică a Hotărârii nr. 938/11.12.2019.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., dar şi a art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Într-o primă critică, recurentul susţine că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ precum şi a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ceea ce priveşte conturarea cadrului procesual pasiv.

Arată că, în fapt, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării desfăşoară o activitate administrativ-jurisdicţională, conform prevederilor art. 16 şi 17 din O.G. nr. 137/2000, iar în art. 3 din Ordinul Preşedintelui C.N.C.D. nr. 144/2008 privind aprobarea Procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, sunt prevăzute condiţiile în care se desfăşoară activităţile Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, fiind enumerate principiile fundamentale ale procedurii civile de judecată, de natură a asigura realizarea drepturilor şi intereselor părţilor, a echilibrului procesual şi a dreptului la apărare. Mai mult, în cadrul normelor de procedură adoptate, prin dispoziţiile art. 48, art. 51, art. 52, etc., Ordinul Preşedintelui C.N.C.D. nr. 144/2008 se referă la participanţii la şedinţele de audieri din faţa Consiliului ca fiind părţi.

În considerarea caracterului administrativ-jurisdicţional al activităţii C.N.C.D., arată că în faţa acestei instituţii, cadrul procesual a fost legal prin participarea petentei ce a formulat petiţia, B., şi a părţii reclamate, S.C. A., ceea ce impunea participarea aceloraşi părţi şi în calea de atac.

Mai arată că, deşi procesul civil este cârmuit şi de principiul disponibilităţii, ce permite reclamantului să indice, în cererea de chemare în judecată, persoanele cu care doreşte să se judece, în cauza de faţă, raportul juridic impunea introducerea în cauză, în calitate de intimat, a petentei din faţa C.N.C.D., B., fie de la redactarea cererii de chemare în judecată, sau prin modificarea acesteia de către reclamant ori prin recurgerea de către părţile din proces la mecanismul prevăzut de art. 78 C. proc. civ., pricina neputând fi soluţionată fără participarea acestui subiect de drept.

Solicită astfel a se constata că în condiţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 reclamanta S.C. A. a înţeles să împroceseze doar emitentul actului administrativ-jurisdicţional contestat, fără a o chema în judecată şi pe petenta din faţa CNCD - respectiv B..

Deşi pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a ridicat această problemă prin Concluziile scrise trimise la dosarul cauzei, prin intermediul poştei electronice în data de 18.12.2020 (trimis emailul la ora 12:56 şi citit la ora 13:05), judecătorul fondului a preferat să nu ţină cont de acest act procesual,astfel încât în data de 21.12.2020 a pronunţat soluţia prin care a dispus anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 938/11.12.2019.

Apreciază astfel că judecătorul fondului a greşit grav procedând astfel, întrucât, era ţinut de dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ respectiv ale art. 78 alin. (2) C. proc. civ. de a repune cauza pe rol şi de a pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză, în calitate de pârât, a petentei din faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării - B..

Astfel, s-a ajuns la situaţia ca, sentinţa civilă recurată să nu fie iozabilă petentei din fata CNCD - B., care nu a fost chemată în judecată. Or, aceasta reprezintă o încălcare vădită a drepturilor procesuale ale unei părţi - în speţă a petentei din faţa CNCD.

Invocă practica instanţelor de judecată, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a acţiunilor în contencios administrativ având ca obiect anulare Hotărâre C.N.C.D.. în situaţia în care reclamantul nu înţelege să completeze cadrul procesual pasiv cu toate părţile care au stat în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, menţionând Decizia Î.C.CJ. nr. 371/31.01.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Decizia Î.C.C.J. nr. 2.2019pronunţată în dosarul nr. x/2016 respectiv Decizia Î.C.CJ. nr. 2534/16.06.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Consideră că, în speţă, hotărârea recurată nu este opozabilă petentului din faţa C.N.C.D. (C.), care nu a fost chemat în judecată, ceea ce reprezintă o încălcare vădită a drepturilor procesuale ale acestuia.

Într-o altă critică, susţine recurentul că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,având în vedere următoarele considerente:

O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare are ca obiectiv, pe lângă definirea juridică a tuturor formelor de discriminare (art. 2), inclusiv prin intermediul părţii sale speciale (art. 6 - art. 15), stabilirea naturii contravenţionale a diferitelor forme de discriminare, într-o varietate de domenii ale vieţii publice: domeniul muncii, domeniul accesului la bunuri şi servicii publice, domeniul educaţiei, domeniul libertăţii de circulaţie şi domeniul demnităţii umane.

Aplicarea acestui act normativ în materia nediscriminării la nivel naţional de competenţa CNCD, presupune, în scopul stabilirii concrete a subiecţilor pasivi după caz activi, ai faptelor de discriminare circumstanliate obiectelor litigiilor în curs de soluţionare raportarea la reglementări speciale care stabilesc, după caz, drepturi în favoarea subiecţilor pasivi ai discriminării, respectiv obligaţii subsecvente în sarcina subiecţilor activi ai discriminărilor reclamate, în raport cu care se impune respectarea principiului nediscriminării.

În felul acesta, aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, care reglementează fonnele de discriminare, natura contravenţională a comportamentelor discriminatorii în varii domenii sociale şi răspunderea contravenţională specifică, se va face prin raportarea explicită sau implicită, la dispoziţiile speciale care reglementează, după caz, drepturi şi obligaţii specifice subiecţilor discriminărilor circumstanţiate litigiilor, atât în scopul identificării tuturor elementelor constitutive ale discriminării (tratament diferenţiat, criteriul de discriminare, dreptul încălcat şi lipsa justificării obiective), cât şi al stabilirii vinovăţiei subiectului activ al discriminării reclamate, circumscris obligaţiei acestuia corelative dreptului pretins încălcat al subiectului pasiv.

Raportarea la dispoziţiile unor acte normative speciale, în analiza caracterului discriminatoriu al faptei reclamate, esle un act necesar pentru stabilirea drepturilor legale respectiv a obligaţiilor corelative, întrucât doar o metodă de cercetare jurisdicţională aprofundată şi completă poate estima o soluţie juridică justă şi legală.

Având în vedere aceste considerentel, recurentul susţine că trebuie reţinut faptul că fapta de discriminare reţinută în prezenta cauză dedusă judecăţii, a fost constatată ca şi contravenţie şi sancţionată corespunzător în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) raportat la art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Dispoziţiile art. 2 alin. (1) sunt cele care emit definiţia generală a discriminării, în tirnp- C. civ. dispoziţiile art. 15 reglementează caracterul contravenţional al discriminării constând în orice comportament manifestat în public, care vizează sau creează un cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terţilor în baza unui criteriu de discriminare.

Din economia acestui text de lege, rezultă că subiectul activ al contravenţiei, poate fi orice persoană fizică sau juridică, în calitate de unic autor sau participant, coautor al faptei de discriminare, cu caracter contravenţional, materializată prin "orice comportament manifestat în public".

Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" înglobează o paletă neexhaustivă de mijloace materiale active sau pasive subordonate laturii obiective a contravenţiei în speţă, mijloace care contribuie în mod direct sau indirect/mijlocit sau nemijlocit la crearea unui cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terţilor, în baza unui criteriu de discriminare.

Mai susţine recurentul CNCD că, în raport cu obiectul prezentei cauze dedusă judecăţii precum şi în lumina dispoziţiilor art. 16, art, 18, alin. (1) şi 19 alin. (.1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor fonnelor de discriminare, capătă incidenţă dispoziţiile art. 2, alin. (1) raportat la art. 15 din acelaşi act normativ, în sensul competentei C.N.C.D. (agent constatator cu atribuţii de jurisdicţie specială administrativă şi, totodată, garant al respectării şi aplicării principiului . nediscriminarii, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este, parte) de a constata si a sancţiona discriminările cu caracter contravenţional.

În cauză, reclamându-se o faptă de discriminare prezumată a se încadra în ipotezele juridice ale art. 2, alin. (1), raportat la art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor fonnelor de discriminare, era indubitabilă competenţa C.N.C.D. nu doar de natura ratione materiae, dar chiar cu caracter general şi absolut în t domeniul constatării şi sancţionării contravenţionale a faptei de discriminare.

Pentru a se constată fapta de discriminare, respectiv a se stabili răspunderea juridică în speţă, este necesară raportarea la acele reglementări speciale care trasează, obligaţiile subiectului activ al faptei reclamate (în speţă, | S.C. A.) corelative dreptului la demnitate umană al terţilor, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie etc.

Reiterează recurentul că în activitatea administrativ-jurisdicţională de încadrare a unei fapte în ipotezele juridice alei O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tutror fonnelor de discriminare, C.N.C.D. nu apelează lai reglementările speciale în scopul aplicării directe şi efective a acesteia, ci stricto sensu pentru a căuta şi a stabili,! după caz, dreptul prevăzut prin aceste reglementări speciale, respectiv obligaţiile corelative ale subiecţilor| activi ai discriminării.

În acest sens, în baza prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în virtutea rolului său activ, judecătorul fondului trebuia să observe dispoziţiile art. 9 pct. 1.1 paragraf 1 şi pct. 2 din Regulamentul Disciplinar al Federaţiei Române de Fotbal, dar şi dispoziţiile art. 56 pct. 3 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice, din interpretarea coroborată a acestora desprinzându-se înţelesul că toate cluburile de fotbal deţin obligaţia de a administra şi gestiona comportamentul propriilor suporteri pe toată perioada desfăşurării evenimentului sportiv, astfel încât să prevină orice acţiuni rasiste sau cu caracter discriminatoriu de orice fel.

De asemenea, mai arată că, din economia şi conţinutul logico-juridic al normelor enunţate anterior, rezultă explicit, sau implicit, că obligaţia în cauză a cluburilor de fotbal, implică acţiuni cu caracter pozitiv şi activ cu privire la orice tip de manifestare discriminatorie a suporterilor, materializate factual-scriptic sau verbal (acţiuni rasiste, simboluri, texte sau sloganuri).

Această obligaţie a clubului de fotbal, capătă o importanţă capitală în context, întrucât vinovăţia acestuia în raport de contribuţia sa la producerea efectelor discriminatorii ale faptei se va analiza în funcţie de îndeplinirea sau nu a respectivei obligaţii (datoria probării îndeplinirii acestei obligaţii revenindu-i subiectului activ al discriminării -clubul sportiv, potrivit dispoziţiilor art. 20, alin. (6), teza a doua, din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare).

Eventualele acţiuni ale clubului nu-1 vor deresponsabiliza în cazul producerii efectelor discriminatorii, însă vor fi reţinute la individualizarea sancţiunii, constituind împrejurări şi circumstanţe de care se impune a se ţine seama la stabilirea sancţiunii circumscrisă formei de vinovăţie.

Contrar celor reţinut de judecătorul fondului, susţine recurentul că în prezenta cauză dedusă judecăţii se identifică un temei legal în baza căruia se poate stabili răspunderea juridică contravenţională a S.C. A. pentru fapta constând în neîndeplinirea obligaţiei de a preveni manifestările discriminatorii ale propriilor suporteri, cu ocazia organizării evenimentului sportiv respectiv, faptă ce a contribuit la crearea unei atmosfere ostile, intimidante, ofensatoare şi degradante la adresa suporterilor de etnie maghiară şi, in extenso, la adresa întregii comunităţi maghiare din România - art. 2, alin. (1), coroborat cu art. 15 si art. 26, alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare prin raportare la art. 9 pct. 1.1 paragraf 1 şi pct. 2 din Regulame Disciplinar al Federaţiei Române de Fotbal şi art, 56 pct. 3 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice.

Consideră că S.C. A. putea şi trebuia să aibă un comportament activ de prevenire a efectelor discriminaţi ale scandărilor împricinate, care au condus la crearea atmosferei umilitoare şi ofensatoare la adresa comunităţii maghiare din România. De asemenea, avea obligaţia legală de a avea o conduită activă antidiscriminare prin administrarea şi gestionarea comportamentului propriilor suporteri.

Or, prin conduita sa pasivă intimata-reclamantă S.C. A., în interes direct al clubului de obţinere a unor beneficii multiple (sportive, de imagine şi financiare), creează impresia că şi-a însuşit pe cale implicită sensul defăimător, ofensator şi degradant al scandărilor.

Prin această conduită pasivă, constând în neîndeplinirea obligaţiilor legale de prevenire a efectele discriminatorii ale scandărilor suporterilor, intimata-reclamantă participă personal, direct sau indirect, la săvârşire faptei de discriminare, concretizându-se un tratament de creare a unei atmosfere ostile, degradante şi umilitoare Ia adresa comunităţii maghiare din România.

Din această perspectivă, susţine recurentul că, faţă de intimata-reclamantă S.C. A., a fost angajată răspunderea juridică de tip contravenţional pentru fapta sa proprie, constând în neîndeplinirea obligaţiei de administrare şi gestionare a comportamentul propriilor suporteri, comportamant care a condus la crearea unei atmosfere ostile, intimidante, ofensatoare şi degradante la adresa comunităţii maghiare din România.

Pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat, în baza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinţei recurate, ca fiind dată cu încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 161 din Legea nr. 554/2004, art. 78 alin. (2) C. proc. civ., art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi pe fond, respingerea acţiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C.A. cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică, a Hotărârii nr. 938/11.12.2019 emisă de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2019.

Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă A. S.A. nu a formulat apărări împotriva recursului promovat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în cadrul unei întâmpinări, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711 alin. (3) incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelul completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 24.05.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionarea recursului ce face obiectul judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate Înalta Curte constată că recursul promovat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin plângerea înregistrată la C.N.C.D. sub nr. x/13.02.2019, împotriva S.C. A., petenta B. a reclamat comportamentul discriminatoriu manifestat prin scandări xenofob-naţionaliste de suporterii acestui club cu ocazia meciului de fotbal din data de 09.02.2019 precum şi pasivitatea Clubului de Fotbal FC A. faţă de acest comportament.

Prin Hotărârea nr. 938/11.12.2019, emisă în dosarul nr. x/2019, în urma soluţionării petiţiei formulate de petenta B., Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, pe criteriul naţionalităţii, potrivit art. 2 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 10.000 RON părţii reclamate, S.C. A..

Această hotărâre a fost atacată de reclamanta S.C. A. la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 1376 din 21.12.2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, anulând Hotărârea nr. 938/11.12.2019 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, constatând în esenţă că nu există un temei legal în baza căruia să se reţină în sarcina reclamantei, persoană juridică, răspunderea civilă contravenţională bazată pe faptul că suporterii acestei echipe au manifestat un comportament discriminator în momentul în care au asistat la desfăşurarea meciului. În plus, între clubul reclamant şi persoanele fizice, autoarele comportamentului ce se circumscrie dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, nu există nici un raport juridic care să atragă răspunderea reclamantei, deoarece contravenţia nu a fost săvârşită de organele de conducere ale S.C. A. în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, în calitate de reprezentant legal al reclamantei, ci de către suporteri.

Soluţia primei instanţe este împărtăşită de către instanţa de control judiciar, care reţine că hotărârea atacată este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a cadrului normativ incident litigiului dedus prezentei judecăţi.

Trecând la analizarea recursului, constată Înalta Curte că, referitor la prima critică adusă hotărârii recurate, ce priveşte stabilirea cadrului procesual pasiv prin introducerea în cauză şi a persoanei ce a formulat sesizarea către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, respectiv a B. "B." sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 554/2004, conform cărora este act administrativ-jurisdicţional, actul emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie administrativă specială.

Jurisdicţia administrativă reprezintă un tip special de jurisdicţie, înfăptuită de organe de natura administrativă, care sunt învestite cu atribuţii jurisdicţionale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării fiind o astfel de autoritate, care exercită o jurisdicţie administrativă, soluţionând sesizările cu respectarea principiilor specifice procedurii judiciare, prin citarea părţilor implicate şi cu ascultarea lor, respectându-se contradictorialitatea şi dreptul la apărare.

Această procedură este prevăzută la art. 20 din O.G. nr. 137/2000 şi la art. 38 din Ordinul Preşedintelui CNCD nr. 144/2008 privind aprobarea procedurii interne de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor.

Hotărârea emisă în urma acestei proceduri este luată de Colegiul Director al CNCD şi este motivată, putând fi atacată la instanţa de contencios administrativ, iar, în cazul în care nu este atacată, constituie, de drept, titlu executoriu.

Potrivit art. 78 C. proc. civ.:

"(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc.

(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

O reglementare similară se regăseşte şi în Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ la art. 161, potrivit căruia:

"Când raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de contencios administrativ va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului şi instanţa apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunţa în fond.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, neputând constitui motiv de recurs, câtă vreme în materie civilă, în principal, cadrul procesual este stabilit de către părţi şi doar în subsidiar, cadrul procesual poate fi stabilit şi de către judecător, în baza rolului activ pe care acesta trebuie să îl exercite, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., apelând la prevederile art. 78 C. proc. civ. sau la art. 161 din Legea nr. 554/2004.

În aceste condiţii, nu se poate imputa instanţei de judecată faptul că nu a introdus în cauză pe titularul sesizării C.N.C.D., câtă vreme niciuna dintre părţi nu a solicitat în conformitate cu normele legale incidente introducerea în cauză a " terţului", respectiv a petentei din faţa CNCD, apelarea la dispoziţiile art. 78 C. proc. civ. sau la art. 161 din Legea nr. 554/2004 rămâne la aprecierea instanţei de judecată, fiind atributul acesteia, or, în speţă instanţa a apreciat că pricina poate fi soluţionată fără participarea terţului.

Pe de altă parte, se reţine că recurentul-pârât nu face dovada nici unei vătămări prin faptul că B. nu a fost introdusă în cauză de către instanţa de fond.

Nici argumentul conform căruia "deşi pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a ridicat această problemă prin Concluziile scrise trimise Ia dosarul cauzei, prin intermediul poştei electronice în data de 18.12.2020 (trimis emailul la ora 12:56 şi citit la ora 13:05), judecătorul fondului a preferat să nu ţină cont de acest act procesual", nu poate conduce la reformarea hotărârii atacate, raportat la dispoziţiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ., ce prevăd că "După închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă".

Analizând actele şi lucrările dosarului de fond Înalta Curte constată că dezbaterile au fost închise la termenul de judecată din data de 02 decembrie 2020, când instanţa, luând act că în cauză s-a solicitat judecarea şi în lipsa părţilor, a închis dezbaterile, reţinând cauza în pronunţare asupra fondului şi, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la o dată ulterioară, respectiv la data de 09.12.2020, apoi la data de 16.12.2020 şi la data de 21.12.2020, când a pronunţat şi hotărârea recurată.

Faptul că instanţa a amânat pronunţarea nu înseamnă că pârâtul CNCD mai era în drept de a solicita, abia la data de 18.12.2020, deci, după închiderea dezbaterilor, introducerea în cauză a petentei B., raportat la dispoziţiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ., motiv pentru care, în mod corect instanţa de fond nu a " luat în seamă" solicitarea acestuia, "de respingere a acţiunii, ca inadmisibilă, pentru lipsa coparticipării pasive", implicit, cererea de introducere în cauză a petentei B..

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte nu poate reţine în cauză încălcarea dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ., critica recurentului sub acest aspect fiind neîntemeiată.

Nici critica ce vizează încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, nu poate fi reţinută.

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000, constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Analizând prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte reţine că subiectul activ al acestei contravenţii poate fi orice persoana fizică sau juridică, care săvârşeşte acţiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective al acestei contravenţii, constând în orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Având în vedere caracterul personal al răspunderii civile contravenţionale, Înalta Curte reţine că răspunderea juridică pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 poate fi antrenată doar faţă de persoana fizică/juridică care a săvârşit în mod nemijlocit, în condiţiile legii, acţiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective al acestei contravenţii, respectiv orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Având în vedere considerentele expuse anterior cu privire la subiectul activ al contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi cu privire la caracterul personal al răspunderii civile contravenţionale, Înalta Curte reţine că răspunderea contravenţională pentru săvârşirea contravenţiilor constatate şi sancţionate prin Hotărârea CNCD nr. 938/11.12.2019 revine exclusiv persoanelor fizice care au proferat în mod nemijlocit scandările care reprezintă elementul obiectiv al contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, iar nu reclamantei A..

Înalta Curte reţine ca fiind relevante în cauză şi dispoziţiile art. 1349 alin. (1) din C. civ., conform cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Potrivit art. 1349 alin. (2) din C. civ., cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Potrivit art. 1349 alin. (3) din C. civ., în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

Potrivit art. 1357 din C. civ.:

(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Aşadar, prin raportarea la prevederile legale menţionate anterior, ca formă a răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reţine că răspunderea contravenţională reglementată de prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, coroborate cu prevederile cuprinse în O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor are un caracter personal şi revine exclusiv persoanelor fizice care au proferat în mod nemijlocit scandările care reprezintă elementul obiectiv al contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, iar nu reclamantei A.. .

Totodată, având în vedere prevederile art. 1349 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului, instanţa de control judiciar reţine că, de lege lata, nu există un temei de drept substanţial care să reglementeze în mod expres răspunderea contravenţională a clubului A.. pentru faptele delictuale săvârşite de persoane fizice, respectiv de către spectatorii care au asistat la desfăşurarea meciului de fotbal disputat pe Stadionul Municipal din Sfântul Gheorghe la data de 09.02.2019, constând în săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Reţine Înalta Curte că, în materie contravenţională răspunderea se antrenează pentru fapta proprie nu pentru fapta altei persoane, nefiind aplicabile dispoziţiile corespunzătoare din cadrul răspunderii civile delictuale, or, astfel cum rezultă din norma incriminatoare răspunderea contravenţională pentru orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia, presupune o faptă comisivă nemijlocită a subiectului răspunderii contravenţionale.

Or, în condiţiile în care contravenţia prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu a fost săvârşită de organele de conducere ale Clubului A., în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, în calitate de reprezentant legal al reclamantei, instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu există un temei legal în baza căruia să se reţină în sarcina reclamantei, persoană juridică, răspunderea civilă contravenţională bazată pe faptul că suporterii acestei echipe au manifestat un coportament discriminator în momentul în care au asistat la desfăşurarea meciului, mai ales că, între clubul reclamant şi persoanele fizice, autoarele comportamentului ce se circumscrie dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu există nici un raport juridic care să atragă răspunderea reclamantei, contravenţia fiind săvârşită de către suporteri.

Se constată, aşadar că, prin Hotărârea nr. 938/11.12.2019, recurentul - pârât CNCD a făcut o aplicarea vădit nelegală a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în condiţiile în care textul de lege menţionat anterior reglementează o răspundere contravenţională pentru fapta proprie a persoanelor fizice/juridice care au săvârşit contravenţia prevăzută de textul de lege menţionat anterior, iar nu o răspundere juridică obiectivă a Clubului A. pentru ilicitul contravenţional al altor persoane fizice, în speţă al suporterilor.

Recurentul-pârât a susţinut că din economia dispoziţiilor art. 2 alin. (1), raportat la art. 15, coroborat cu art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R, rezultă că subiectul activ al contravenţiei în speţă poate fi orice persoană fizică sau juridică, în calitate de unic autor sau participant coautor al faptei de discriminare cu caracter contravenţional materializată prin "orice comportament manifestat în public".

Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" înglobează o paletă neexhaustivă de mijloace materiale active sau pasive subordonate laturii obiective a contravenţiei în speţă, mijloace care contribuie în mod direct sau indirect/mijlocit sau nemijlocit la crearea unui cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terţilor, în baza unui criteriu de discriminare.

În acord cu aceste aprecieri cu caracter teoretic şi general, Înalta Curte constată totuşi că faptele reţinute, ce fac parte din latura obiectivă a contravenţiilor nu au fost săvârşite nici ca autor şi nici ca participant, coautor, de către Clubul A., ci de persoane fizice, nefiind reţinută o eventuală instigare sau complicitate a organizatorului manifestării.

Principiul legalităţii răspunderii contravenţionale presupune ca legea să prevadă că pentru asemenea categorie de fapte antisociale răspunde contravenţional şi persoana juridică organizatoare, dar nu pentru săvârşirea lor nemijlocit, ci pentru eventuale fapte omisive de neluarea unor măsuri organizatorice, respectiv nerespectarea art. 56 din Regulamentul FRF, or actele administrative de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu reţin existenţa unor dispoziţii cu caracter contravenţional pentru lipsa unor asemenea măsuri şi nici nu sancţionează Clubul pentru o asemenea faptă contravenţională.

Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" nu poate primi o interpretare atât de largă, până într-acolo încât să instituie o răspundere contravenţională pentru fapta altei persoane, eventuala răspundere juridică a organizatorilor evenimentelor putându-se antrena pe tărâmul răspunderii administrative sau civile delictuale, pentru eventuale fapte de discriminare imputabile acestora săvârşite din culpă.

Recurentul susţine că fapta a fost constatată şi sancţionată în baza tezei a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, care nu presupune că autorul acesteia a urmărit în mod necesar şi exclusiv producerea consecinţelor arătate, fiind suficient ca respectivul comportament, în raport cu care Clubul A. purta răspundere juridică circumscris obligaţiei de a preîntâmpina si a elimina orice formă de discriminare săvârşită în incinta stadionului în care acesta organiza evenimentul sportiv, să fie susceptibil de producerea unor asemenea consecinţe, aceste dispoziţii legale reglementând o contravenţie nu de rezultat, ci de pericol, circumscris obiectivului principal şi prioritar preventiv al O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Înalta Curte nu poate reţine această critică, întrucât o eventuală omisiune de a preîntâmpina si a elimina orice formă de discriminare săvârşită în incinta stadionului, în condiţiile în care Clubul A. nu era nici organizatorul evenimentului şi nici club gazdă, nu poate fi încadrată în ceea ce priveşte latura subiectivă, ca având ca scop sau vizând atingerea demnităţii ori consecinţele prevăzute de teza a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, neexistând o legătură de cauzalitate între aceste fapte imputate clubului şi faptele reclamante şi reţinute ca fiind contravenţii.

Faptele discriminatorii reţinute trebuie să fie rezultatul acţiunilor sau inacţiunilor organelor de conducere ale Clubului, în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice, existând o legătură de cauzalitate directă, (Ex: săvârşite de organele de conducere sau salariaţii acestuia; conţinutul unor pliante; etc.), însă nu se poate antrena răspunderea contravenţională pentru faptele antisociale cu caracter contravenţional săvârşite nemijlocit de alte persoane, respectiv de persoanele fizice care au asistat la mediul de fotbal disputat în data de 09.02.2019 pe Stadionul "Municipal C.S.M" din Sfântul Gheorghe.

Potrivit art. 219 din C. civ.:

(1) Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

(2) Faptele ilicite atrag şi răspunderea personală şi solidară a celor care le-au săvârşit, atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi.

În cauză, nu sunt incidente prevederile art. 219 din C. civ., întrucât contravenţia prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu a fost săvârşită de organele de conducere ale S.C. A., în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, în calitate de reprezentant legal al S.C. A..

În plus faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că eronat a fost reţinută în cadrul Hotărârii CNCD incidenţa în cauză a dispoziţiilor din Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal conform cărora cluburile gazdă răspund pentru incidentele produse pe stadioane, în condiţiile în care Clubul A. nu a avut calitatea de gazdă a meciului desfăşurat la data de 09.02.2019 pe stadionul " Municipal C.S.M" din Sfântul Gheorghe, nefiind nici organizator.

Prin urmare, toate criticile recurentului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, hotărârea recurată fiind legală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 1376 din 21 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.