Scope of personal contraventional liability under O.G. 137/2000 for discriminatory spectator conduct at sporting events

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. a chemat în judecată pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: anularea hotărârii nr. 617/18.09.2019 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării; obligarea C.N.C.D. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

În motivarea cererii, a arătat că se pretinde că în data de 30.04.2018, cu ocazia unui meci de fotbal, contând pentru Campionatul Naţional "Liga I" disputat pe stadionul "Municipal C.S.M. " din oraşul Sf. Gheorghe, între echipele A. Bucureşti şi B., unii dintre spectatori ar fi scandat următoarele expresii: "afară, afară, cu ungurii din ţară".

Prin încheierea de şedinţă din data de 09.06.2020 instanţa de fond, în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 alin. (2) C. proc. civ. prin raportare la solicitarea formulată de reclamantă a dispus introducerea în cauză a petentei din procedură administrativă, respectiv a C., ce va avea calitatea de pârâtă.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 868 din 22 septembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii, admiţând acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi C..

A anulat Hotărârea nr. 617/18.09.2019 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei mai sus menţionate au exercitat calea de atac a recursului ambii pârâţi, respectiv C. şi CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

În cadrul recursului său, pârâta C., după prezentarea situaţiei de fapt a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. şi art. 2 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, redând conţinutul acestora.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea spre rejudecare a cauzei " Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

La rândul său, pârâtul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, ca fiind dată cu încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarca tuturor formelor dc discriminarc; iar pe fond respingerea acţiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C. A. cu consecinta mentinerii, ca legală şi temeinică a Hotärârii nr. 617/18.09.2019 emisă de Colegiul director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018.

După prezentarea situaţiei de fapt şi a soluţiei pronunţate de instanţa de fond în cadrul hotărârii ce face obiectul controlului judiciar dedus prezentei judecăţi, recurentul a susţinut că aceasta a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare,având în vedere următoarele considerente:

O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare are ca obiectiv, pe lângă definirea juridică a tuturor formelor de discriminare (art. 2), inclusiv prin intermediul părţii sale speciale (art. 6 - art. 15), stabilirea naturii contravenţionale a diferitelor forme de discriminare, într-o varietate de domenii ale vieţii publice: domeniul muncii, domeniul accesului la bunuri şi servicii publice, domeniul educaţiei, domeniul libertăţii de circulaţie şi domeniul demnităţii umane.

Aplicarea acestui act normativ în materia nediscriminării la nivel naţional de competenţa CNCD, presupune, în scopul stabilirii concrete a subiecţilor pasivi după caz activi, ai faptelor de discriminare circumstanliate obiectelor litigiilor în curs de soluţionare raportarea la reglementări speciale care stabilesc, după caz, drepturi în favoarea subiecţilor pasivi ai discriminării, respectiv obligaţii subsecvente în sarcina subiecţilor activi ai discriminărilor reclamate, în raport cu care se impune respectarea principiului nediscriminării.

În felul acesta, aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, care reglementează fonnele de discriminare, natura contravenţională a comportamentelor discriminatorii în varii domenii sociale şi răspunderea contravenţională specifică, se va face prin raportarea explicită sau implicită, la dispoziţiile speciale care reglementează, după caz, drepturi şi obligaţii specifice subiecţilor discriminărilor circumstanţiate litigiilor, atât în scopul identificării tuturor elementelor constitutive ale discriminării (tratament diferenţiat, criteriul de discriminare, dreptul încălcat şi lipsa justificării obiective), cât şi al stabilirii vinovăţiei subiectului activ al discriminării reclamate, circumscris obligaţiei acestuia corelative dreptului pretins încălcat al subiectului pasiv.

Raportarea la dispoziţiile unor acte normative speciale, în analiza caracterului discriminatoriu al faptei reclamate, esle un act necesar pentru stabilirea drepturilor legale respectiv a obligaţiilor corelative, întrucât doar o metodă de cercetare jurisdicţională aprofundată şi completă poate estima o soluţie juridică justă şi legală.

Având în vedere aceste considerentel, recurentul susţine că trebuie reţinut faptul că fapta de discriminare reţinută în prezenta cauză dedusă judecăţii, a fost constatată ca şi contravenţie şi sancţionată corespunzător în baza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) raportat la art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Dispoziţiile art. 2 alin. (1) sunt cele care emit definiţia generală a discriminării, în tirnp- C. civ. dispoziţiile art. 15 reglementează caracterul contravenţional al discriminării constând în orice comportament manifestat în public, care vizează sau creează un cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terţilor în baza unui criteriu de discriminare.

Din economia acestui text de lege, rezultă că subiectul activ al contravenţiei, poate fi orice persoană fizică sau juridică, în calitate de unic autor sau participant, coautor al faptei de discriminare, cu caracter contravenţional, materializată prin "orice comportament manifestat în public".

Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" înglobează o paletă neexhaustivă de mijloace materiale active sau pasive subordonate laturii obiective a contravenţiei în speţă, mijloace care contribuie în mod direct sau indirect/mijlocit sau nemijlocit la crearea unui cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terţilor, în baza unui criteriu de discriminare.

Mai susţine recurentul CNCD că, în raport cu obiectul prezentei cauze dedusă judecăţii precum şi în lumina dispoziţiilor art. 16, art, 18, alin. (1) şi 19 alin. (.1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor fonnelor de discriminare, capătă incidenţă dispoziţiile art. 2, alin. (1) raportat la art. 15 din acelaşi act normativ, în sensul competentei C.N.C.D. (agent constatator cu atribuţii de jurisdicţie specială administrativă şi, totodată, garant al respectării şi aplicării principiului . nediscriminarii, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este, parte) de a constata si a sancţiona discriminările cu caracter contravenţional.

În cauză, reclamându-se o faptă de discriminare prezumată a se încadra în ipotezele juridice ale art. 2, alin. (1), raportat la art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor fonnelor de discriminare, era indubitabilă competenţa C.N.C.D. nu doar de natura ratione materiae, dar chiar cu caracter general şi absolut în t domeniul constatării şi sancţionării contravenţionale a faptei de discriminare.

Pentru a se constată fapta de discriminare, respectiv a se stabili răspunderea juridică în speţă, este necesară raportarea la acele reglementări speciale care trasează, obligaţiile subiectului activ al faptei reclamate (în speţă, | S.C. A.) corelative dreptului la demnitate umană al terţilor, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie etc.

Reiterează recurentul că în activitatea administrativ-jurisdicţională de încadrare a unei fapte în ipotezele juridice alei O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tutror fonnelor de discriminare, C.N.C.D. nu apelează lai reglementările speciale în scopul aplicării directe şi efective a acesteia, ci stricto sensu pentru a căuta şi a stabili,! după caz, dreptul prevăzut prin aceste reglementări speciale, respectiv obligaţiile corelative ale subiecţilor| activi ai discriminării.

În acest sens, în baza prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în virtutea rolului său activ, judecătorul fondului trebuia să observe dispoziţiile art. 9 pct. 1.1 paragraf 1 şi pct. 2 din Regulamentul Disciplinar al Federaţiei Române de Fotbal, dar şi dispoziţiile art. 56 pct. 3 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice, din interpretarea coroborată a acestora desprinzându-se înţelesul că toate cluburile de fotbal deţin obligaţia de a administra şi gestiona comportamentul propriilor suporteri pe toată perioada desfăşurării evenimentului sportiv, astfel încât să prevină orice acţiuni rasiste sau cu caracter discriminatoriu de orice fel.

De asemenea, mai arată că, din economia şi conţinutul logico-juridic al normelor enunţate anterior, rezultă explicit, sau implicit, că obligaţia în cauză a cluburilor de fotbal, implică acţiuni cu caracter pozitiv şi activ cu privire la orice tip de manifestare discriminatorie a suporterilor, materializate factual-scriptic sau verbal (acţiuni rasiste, simboluri, texte sau sloganuri).

Această obligaţie a clubului de fotbal, capătă o importanţă capitală în context, întrucât vinovăţia acestuia în raport de contribuţia sa la producerea efectelor discriminatorii ale faptei se va analiza în funcţie de îndeplinirea sau nu a respectivei obligaţii (datoria probării îndeplinirii acestei obligaţii revenindu-i subiectului activ al discriminării -clubul sportiv, potrivit dispoziţiilor art. 20, alin. (6), teza a doua, din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare).

Eventualele acţiuni ale clubului nu-1 vor deresponsabiliza în cazul producerii efectelor discriminatorii, însă vor fi reţinute la individualizarea sancţiunii, constituind împrejurări şi circumstanţe de care se impune a se ţine seama la stabilirea sancţiunii circumscrisă formei de vinovăţie.

Contrar celor reţinut de judecătorul fondului, susţine recurentul că în prezenta cauză dedusă judecăţii se identifică un temei legal în baza căruia se poate stabili răspunderea juridică contravenţională a S.C. A. pentru fapta constând în neîndeplinirea obligaţiei de a preveni manifestările discriminatorii ale propriilor suporteri, cu ocazia organizării evenimentului sportiv respectiv, faptă ce a contribuit la crearea unei atmosfere ostile, intimidante, ofensatoare şi degradante la adresa suporterilor de etnie maghiară şi, in extenso, la adresa întregii comunităţi maghiare din România - art. 2, alin. (1), coroborat cu art. 15 si art. 26, alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare prin raportare la art. 9 pct. 1.1 paragraf 1 şi pct. 2 din Regulame Disciplinar al Federaţiei Române de Fotbal şi art, 56 pct. 3 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice.

Consideră că S.C. A. putea şi trebuia să aibă un comportament activ de prevenire a efectelor discriminaţi ale scandărilor împricinate, care au condus la crearea atmosferei umilitoare şi ofensatoare la adresa comunităţii maghiare din România. De asemenea, avea obligaţia legală de a avea o conduită activă antidiscriminare prin administrarea şi gestionarea comportamentului propriilor suporteri.

Or, prin conduita sa pasivă intimata-reclamantă S.C. A., în interes direct al clubului de obţinere a unor beneficii multiple (sportive, de imagine şi financiare), creează impresia că şi-a însuşit pe cale implicită sensul defăimător, ofensator şi degradant al scandărilor.

Prin această conduită pasivă, constând în neîndeplinirea obligaţiilor legale de prevenire a efectele discriminatorii ale scandărilor suporterilor, intimata-reclamantă participă personal, direct sau indirect, la săvârşire faptei de discriminare, concretizându-se un tratament de creare a unei atmosfere ostile, degradante şi umilitoare Ia adresa comunităţii maghiare din România.

Din această perspectivă, susţine recurentulcă faţă de intimata-reclamantă S.C. A. a fost angajată răspunderea juridică de tip contravenţional pentru fapta sa proprie, constând în neîndeplinirea obligaţiei de administrare şi gestionare a comportamentul propriilor suporteri, comportamant care a condus la crearea unei atmosfere ostile, intimidante, ofensatoare şi degradante la adresa comunităţii maghiare din România.

Pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului, aşa cum a fost formulat şi motivat, în baza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinţei recurate, ca fiind dată cu încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. respectiv a art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi pe fond, respingerea acţiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C.A. cu consecinţa menţinerii, ca legală şi temeinică, a Hotărârii nr. 617/18.09.2019 emisă de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018.

Apărările formulate în cauză

Doar recurenta -pârâtă C. a formulat întâmpinare faţă de recursul celuilalt recurent - pârât, respectiv a CONSILIULUI NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând admiterea acestuia, aşa cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate, ca fiind pronunţată cu aplicarea eronată a prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Invocă prevederile art. 56 alin. (3) teza a II-a din Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice, conform cărora cluburile au obligaţia de a insista ca "suporterii lor să adopte în toate ocaziile un comportament adecvat, l...] şi să nu se lase angrenati în acte de hulganism ori alte acte antisociale [...]". Prin faptul că acest club de fotbal, nu a intervenit să-i oprească pe suporterii în scandarea frazei amintite, alegând să stea în pasivitate, a contribuit, în mod direct, la săvârşrea contravenţiei prevăzute la art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Cu alte cuvinte, fiind instituit în sarcina S.C. A. S.A. o obligatie de diligenţă, acesta prin inaccţiunea, lipsa de interventie, a încălcat această obligatie legală, motiv pentru care trebuia trasă la răspundere.

Conform Regulamentului Disciplinar al Federaţiei Romane de Fotbal, art. 9 alin. (1), pct. 1.1. şi alin. (2) se prevăd următoarele: "Cluburile sunt responsabile pentru conduita jucătorilor, oficialilor, membrilor, suporterilor lor a oricăror alte persoane care le reprezintă sau a căror apartenenţă la acestea este de notorietate. Cluburile sunt obligate la plata penalităţilor corespunzătoare abaterilor comise, indiferent daca autorul abaterii intra sau nu sub incidenta RD al FRF la momentul aplicării penalitatii, în condiţiile prezentului regulament." şi "Cluburile sunt răspunzătoare de acţiunile sau de comportarea suporterilor proprii, indiferent dacă se află pe teren propriu, în deplasare sau pe teren neutru."

Conform Hotărârii CNCD, S.C. A. S.A. este direct răspunzătoare de manifestările rasiste săvârşte de către suporterii echipei, la meciul disputat cu B., în data de 30.04.2018, în stadionul Municipal CSM.

Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelul completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 25.05.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursurilor la data de 25.10.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionarea celor două recursuri ce fac obiectul pricinii dedusă judecăţii, în privinţa recursului promovat de pârâta C. urmând a analiza mai întâi, conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepţia nulităţii, invocată din oficiu, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâta C. prin Preşedinte D. este nul, iar recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 30.04.2018 pe stationul " Municipal C.S.M." din Sfântu Gheorghe, la meciul A. Bucureşti - B., în cursul partidei, suporterii echipei A. au scandat de mai multe ori lozinca" afară, afară cu ungurii de ţară" precum şi alte lozinci cu caracter obscen şi xenofob la adresa cetăţenilor maghiari din România.

Prin plângerea înregistrată la C.N.C.D. sub nr. x/7.02.2018, împotriva S.C. A., petenta C. a solicitat investigarea comportamentului manifestat de suporterii acestui club cu ocazia meciului de fotbal din data de 30.04.2018 şi aplicarea măsurilor corespunzătoare, potrivit O.G. nr. 137/2000

Prin Hotărârea nr. 617/18.09.2019, emisă în dosarul nr. x/2019, în urma soluţionării petiţiei formulate de petenta C., Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, pe criteriul naţionalităţii, potrivit art. 2 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 12.000 RON părţii reclamate, S.C. A..

Această hotărâre a fost atacată de reclamanta S.C. A. la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 868 din 22.09.2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, admiţând acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII şi C. şi anulând Hotărârea nr. 617/18.09.2019 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, reţinând în esenţă că reclamantul, respectiv Clubul A., nu a avut calitatea de gazdă a meciului desfăşurat la data de 30.08.2018 pe stadionul " Municipal C.S.M" din Sfântu Gheorghe şi niciuna din dispoziţiile legale nu instituie răspunderea terţilor pentru fapta contravenientului, răspunderea contravenţională având caracter personal.

Soluţia primei instanţe este împărtăşită întru-totul de către instanţa de control judiciar, care reţine că hotărârea atacată este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a cadrului normativ incident litigiului dedus prezentei judecăţi.

Trecând la analizarea celor două recursuri, constată Înalta Curte că,

În ceea ce priveşte recursul promovat de pârâta C., Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. va analiza mai întâi excepţia nulităţii, invocată din oficiu, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reţine astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că, în cadrul recursului recurenta şi-a întemeiat în drept calea de atac pe dispoziţiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ..", conform cărora " Casarea unei hotărâri se poate cere: când hotărârea se întemeiază pe o greşeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrative", dar şi pe prevederile art. 2 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, al căror conţinut îl redă, de asemenea.

În ceea ce priveşte încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 11 din C. proc. civ. din 1865, constată Înalta Curte ca fiind eronată, în condiţiile în care, raportat la data introducerii acţiunii - 01.11.2019 - în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. proc. civ., intrat în vigoare încă din data de 15.02.2013.

Prin urmare, în cauză, recursul va fi analizat prin raportare la dispoziţiile art. 483 -502 din Noul C. proc. civ., reţinând în special dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora " 1. Casarea unor hotărâri se poate cerere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;

2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;

3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;

4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;

5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;

6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;

8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."

Reţine Înalta Curte că motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Analizând din această perspectivă cererea de recurs formulată de pârâta C., constată Înalta Curte că aceasta s-a limitat la a reda situaţia de fapt şi normele legale apreciate a fi incidente în cauza dedusă judecăţii, respectiv conţinutul articolelor 304 pt. 11 din C. proc. civ. (din 1865), respectiv art. 2 şi art. 16 din O.G. nr. 137/2000, fără a formula nici o critică concretă la adresa hotărârii recurate, necombătând în nici un fel argumentele instanţei de fond.

Aşadar, în condiţiile în care prin calea de atac promovată recurenta - pârâtă a reprodus doar conţinutul unor norme legale, fără a dezvolta, eventual, modul cum acestea au fost interpretate sau aplicate greşit de către instanţa de fond şi fără a combate raţionamentul primei instanţe, Înalta Curte constată că susţinerile acestei recurente nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, ori a unor texte legale, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susţin nelegalitatea hotărârii de fond, instanţa de control judiciar neputând încadra susţinerile părţii în vreunul din motivele de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Constată, aşadar, Înalta Curte că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluţia primei instanţe iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurenta -pârâtă C. nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, recurenta nu a indicat niciun element de natură a contura incidenţa cel puţin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menţionată.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Soluţia de anulare a recursului nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanţă la situaţia concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susţineri generale, pur teoretice, din care instanţa de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate, iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurenta - pârâtă C. prin Preşedinte D. nu a formulat nici o critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu a menţionat critici punctuale pe aspectele reţinute în considerentele sentinţei recurate, susţinerile referitoare la situaţia de fapt ori redarea unor norme legale, neputându-se încadra în nici unul din motivele de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului promovat de pârâta C. prin Preşedinte D..

În ceea ce priveşte recursul promovat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de acesta şi normelor legale incidente litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000, constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Analizând prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte reţine că subiectul activ al acestei contravenţii poate fi orice persoana fizică sau juridică, care săvârşeşte acţiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective al acestei contravenţii, constând în orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Având în vedere caracterul personal al răspunderii civile contravenţionale, Înalta Curte reţine că răspunderea juridică pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 poate fi antrenată doar faţă de persoana fizică/juridică care a săvârşit în mod nemijlocit, în condiţiile legii, acţiunea ce reprezintă elementul material al laturii obiective al acestei contravenţii, respectiv orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Având în vedere considerentele expuse anterior cu privire la subiectul activ al contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 şi cu privire la caracterul personal al răspunderii civile contravenţionale, Înalta Curte reţine că răspunderea contravenţională pentru săvârşirea contravenţiilor constatate şi sancţionate prin Hotărârea CNCD nr. 617/18.09.2019 revine exclusiv persoanelor fizice care au proferat în mod nemijlocit scandările care reprezintă elementul obiectiv al contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, iar nu reclamantei A..

Înalta Curte reţine ca fiind relevante în cauză şi dispoziţiile art. 1349 alin. (1) din C. civ., conform cărora orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Potrivit art. 1349 alin. (2) din C. civ., cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Potrivit art. 1349 alin. (3) din C. civ., în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului.

Potrivit art. 1357 din C. civ.:

(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Aşadar, prin raportarea la prevederile legale menţionate anterior, ca formă a răspunderii civile delictuale, Înalta Curte reţine că răspunderea contravenţională reglementată de prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, coroborate cu prevederile cuprinse în O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor are un caracter personal şi revine exclusiv persoanelor fizice care au proferat în mod nemijlocit scandările care reprezintă elementul obiectiv al contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, iar nu reclamantei A.. .

Totodată, având în vedere prevederile art. 1349 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului, instanţa de control judiciar reţine că, de lege lata, nu există un temei de drept substanţial care să reglementeze în mod expres răspunderea contravenţională a clubului A.. pentru faptele delictuale săvârşite de persoane fizice, respectiv de către spectatorii care au asistat la desfăşurarea meciului de fotbal disputat pe Stadionul Municipal din Sfântul Gheorghe la data de 09.02.2019, constând în săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Reţine Înalta Curte că, în materie contravenţională răspunderea se antrenează pentru fapta proprie nu pentru fapta altei persoane, nefiind aplicabile dispoziţiile corespunzătoare din cadrul răspunderii civile delictuale, or, astfel cum rezultă din norma incriminatoare răspunderea contravenţională pentru orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia, presupune o faptă comisivă nemijlocită a subiectului răspunderii contravenţionale.

Or, în condiţiile în care contravenţia prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu a fost săvârşită de organele de conducere ale Clubului A., în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate şi nici nu putea fi săvârşită de persoana juridică, instanţa de fond în mod legal a reţinut că niciuna din dispoziţiile legale menţionate în cadrul hotărârii contestate nu instituie răspunderea terţilor pentru fapta contravenientului, răspunderea contravenţională având caracter personal.

Se constată, aşadar că, prin Hotărârea nr. 617/18.09.2019, recurentul - pârât CNCD a făcut o aplicarea vădit nelegală a prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, în condiţiile în care textul de lege menţionat anterior reglementează o răspundere contravenţională pentru fapta proprie a persoanelor fizice/juridice care au săvârşit contravenţia prevăzută de textul de lege menţionat anterior, iar nu o răspundere juridică obiectivă a Clubului A. pentru ilicitul contravenţional al altor persoane fizice, în speţă al suporterilor.

Recurentul-pârât a susţinut că din economia dispoziţiilor art. 2 alin. (1), raportat la art. 15, coroborat cu art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000R, rezultă că subiectul activ al contravenţiei în speţă poate fi orice persoană fizică sau juridică, în calitate de unic autor sau participant coautor al faptei de discriminare cu caracter contravenţional materializată prin "orice comportament manifestat în public".

Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" înglobează o paletă neexhaustivă de mijloace materiale active sau pasive subordonate laturii obiective a contravenţiei în speţă, mijloace care contribuie în mod direct sau indirect/mijlocit sau nemijlocit la crearea unui cadru intimidant, lezatoriu, ofensator la adresa terţilor, în baza unui criteriu de discriminare.

În acord cu aceste aprecieri cu caracter teoretic şi general, Înalta Curte constată totuşi că faptele reţinute, ce fac parte din latura obiectivă a contravenţiilor nu au fost săvârşite nici ca autor şi nici ca participant, coautor, de către Clubul A., ci de persoane fizice, nefiind reţinută o eventuală instigare sau complicitate a organizatorului manifestării.

Principiul legalităţii răspunderii contravenţionale presupune ca legea să prevadă că pentru asemenea categorie de fapte antisociale răspunde contravenţional şi persoana juridică organizatoare, dar nu pentru săvârşirea lor nemijlocit ci pentru eventuale fapte omisive de neluarea unor măsuri organizatorice, respectiv nerespectarea art. 56 din Regulamentul FRF, or actele administrative de constatare şi sancţionare a contravenţiei nu reţin existenţa unor dispoziţii cu caracter contravenţional pentru lipsa unor asemenea măsuri şi nici nu sancţionează Clubul pentru o asemenea faptă contravenţională.

Sintagma juridică "orice comportament manifestat în public" nu poate primi o interpretare atât de largă, până într-acolo încât să instituie o răspundere contravenţională pentru fapta altei persoane, eventuala răspundere juridică a organizatorilor evenimentelor putându-se antrena pe tărâmul răspunderii administrative sau civile delictuale, pentru eventuale fapte de discriminare imputabile acestora săvârşite din culpă.

Recurentul susţine că fapta a fost constatată şi sancţionată în baza tezei a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, care nu presupune că autorul acesteia a urmărit în mod necesar şi exclusiv producerea consecinţelor arătate, fiind suficient ca respectivul comportament, în raport cu care Clubul A. purta răspundere juridică circumscris obligaţiei de a preîntâmpina si a elimina orice formă de discriminare săvârşită în incinta stadionului în care acesta organiza evenimentul sportiv, să fie susceptibil de producerea unor asemenea consecinţe, aceste dispoziţii legale reglementând o contravenţie nu de rezultat, ci de pericol, circumscris obiectivului principal şi prioritar preventiv al O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Înalta Curte nu poate reţine această critică, întrucât o eventuală omisiune de a preîntâmpina si a elimina orice formă de discriminare săvârşită în incinta stadionului, în condiţiile în care Clubul A. nu era nici organizatorul evenimentului şi nici club gazdă, nu poate fi încadrată în ceea ce priveşte latura subiectivă, ca având ca scop sau vizând atingerea demnităţii ori consecinţele prevăzute de teza a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, neexistând o legătură de cauzalitate între aceste fapte imputate organizatorului şi faptele reclamante şi reţinute ca fiind contravenţii.

Faptele discriminatorii reţinute trebuie să fie rezultatul acţiunilor sau inacţiunilor organelor de conducere ale Clubului, în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice, existând o legătură de cauzalitate directă, (Ex: săvârşite de organele de conducere sau salariaţii acestuia; conţinutul unor pliante; etc.), însă nu se poate antrena răspunderea contravenţională pentru faptele antisociale cu caracter contravenţional săvârşite nemijlocit de alte persoane, respectiv de persoanele fizice care au asistat la mediul de fotbal disputat în data de 30.04.2018 pe Stadionul "MunicipalC.S.M." din Sfântul Gheorghe.

Potrivit art. 219 din C. civ.:

(1) Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele persoanei juridice obligă însăşi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate.

(2) Faptele ilicite atrag şi răspunderea personală şi solidară a celor care le-au săvârşit, atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi.

În cauză, nu sunt incidente prevederile art. 219 din C. civ., întrucât contravenţia prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu a fost săvârşită de organele de conducere ale S.C. A., în legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate, în calitate de reprezentant legal al S.C. A..

În plus faţă de aceste considerente, în acord cu instanţa de fond şi Înalta Curte constată că eronat a fost reţinută în cadrul Hotărârii CNCD incidenţa în cauză a dispoziţiilor din Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal conform cărora cluburile gazdă răspund pentru incidentele produse pe stadioane, în condiţiile în care Clubul A. nu a avut calitatea de gazdă a meciului desfăşurat la data de 30.04.2018 pe stadionul " Municipal C.S.M" din Sfântul Gheorghe, nefiind nici organizator.

Prin urmare, toate criticile recurentului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, hotărârea recurată fiind legală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) cu trimitere la alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, admiţând excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, invocată din oficiu, va constata nul recursul formulat de pârâta C. prin Preşedinte D..

Totodată, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de pârâta C. prin Preşedinte D. împotriva sentinţei civile nr. 868 din 22 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 868 din 22 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.