Status of Securitate operative under O.U.G. 24/2008: necessity of proven suppression or restriction of fundamental rights, not mere employment

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20.05.2019 sub nr. x/2019, reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII în contradictoriu cu pârâtul A. a solicitat să se constate existenţa calităţii de lucrător al securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A..

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 530 pronunţată în data de 01.07.2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, în contradictoriu cu pârâtul A. având ca obiect "constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (O.U.G. nr. 24/2008)", ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva hotărârii instanţei de fond a exercitat calea de atac a recursului reclamantul CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂŢII, şi, invocând în cauză incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi rejudecând litigiul în fond să se dispună admiterea acţiunii şi reţinerea existenţei calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurentul că interpretarea instanţei de fond, cât priveşte îndeplinirea în speţă a celei de-a doua condiţii prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare este eronată.

Susţine recurentul că, în analiza activităţilor întreprinse de intimatul pârât în calitate de angajat al Securităţii, în cauză, de dirijare si instruire a surselor din reţeaua informativă, nu prezintă importanţă contextul în care au fost furnizate informaţiile de către acestea şi nici conţinutul acestor informaţii.

Altfel spus, nu prezintă relevantă dacă informaţiile au fost furnizate de către aceste surse din proprie iniţiativă ori au fost obţinute prin presiuni sau prin mijloace mai puţin violente şi, de asemenea, e lipsit de importantă şi dacă informaţiile obţinute duceau sau nu la îngreunarea situaţiei celor urmăriţi sau, dimpotrivă, duceau la concluzia că cei urmăriţi nu aveau opinii critice la adresa regimului.

În speţă, din sarcinile consemnate pe marginea notele informative ale surselor " B." (dosarul nr. x, fila x), " C." (dosarul A6469 volumul 13, filele x şi 241) şi "D." (dosarul nr. x 6469, f. x), rezultă clar îndeplinirea acestor cerinţe, fiind determinate clar persoanele despre care acestea trebuie să furnizeze informaţii, respectiv cadre militare, pmc (personalul muncitor civil, n.n.) şi militari în termen.

Mai mult, sunt determinate şi categoriile de informaţii ce prezentau interes, printre care un loc principal îl ocupau cele "/.../care făceau comentarii negative privind evenimentele politice interne si internaţionale;/.../" ori "/.../cu rude sau relaţii în străinătate sau care au intrat în contact cetăţeni străini; i.J\

Referitor la aceste categorii de informaţii, apreciază recurentul că acestea determină şi caracterul politic al urmăririi informative, intimatul pârât fiind interesat de opiniile potrivnice regimului ori legături cu cetăţeni străini sau rude emigrate, care de asemenea erau privite cu ostilitate de potentaţii regimului totalitar comunist.

Totodată, din cuprinsul măsurile dispuse de către intimatul pârât scrise şi semnate olograf pe marginea aceloraşi note informative, rezultă modalitatea în care au fost prelucrate şi exploatate informaţiile obţinute.

Faţă de cele expuse, apreciază că încălcarea dreptului la viaţă privată şi a dreptului la liberă exprimare s-a produs în momentul în care Securitatea, cu participarea intimatului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obţinând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile şi preocupările acesteia, ce ajungeau astfel să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim.

În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea acestor drepturi.

Simpla obţinere si, mai ales, folosire a unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de interesele politice ale regimului comunist, constituia o violare a drepturilor acesteia.

Consideră că fiind importantă, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de intimat, în viaţă personală a celui urmărit, iar această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viaţa privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a a Drepturilor Omului) şi a dreptului la liberă exprimare (art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, art, 28 din Constituţia României din 1965).

Susţine că, odată ce informaţii care ar fi trebuit să rămână în sfera privată deveneau obiectul de lucru al autorităţilor pentru motive lipsite de legătură cu siguranţa naţională, este dovedită ingerinţa în viaţa personală a celui urmărit de către Securitate.

În ce priveşte îngrădirea drepturilor cetăţeneşti, susţine recurentul că atât constituţia comunistă cât şi tratatele internaţionale referitoare la drepturi şi libertăţi cetăţeneşti permiteau anumite limitări ale exerciţiului acestor drepturi, limitări valabile şi în ziua de azi.

Astfel, pentru ca îngrădirea exerciţiului drepturilor cetăţeneşti să fie legală, trebuie respectate dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiţia ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege"şi, în al doilea rând, ca excepţiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale să aibă drept scop satisfacerea "cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o ordine democratică".

Or, în absenţa unui motiv întemeiat al urmăririi informative, constituit din existenţa unor riscuri pentru binele şi interesul colectiv, prin preluarea acestui tip de informaţii, care vizau atât viaţa privată, cât şi opiniile persoanei urmărite, domnul A. a procedat la desfăşurarea unor acţiuni abuzive, prin care organele de Securitate au încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale acesteia.

Mai susţine recurentul că, faţă de considerentul instanţei de fond potrivit căruia intimatul pârât, "/.../în calitatea de ofiţer de contrainformatii militare lucra exclusiv cu militari, iar acestora nici în prezent nu le este permisă exprimarea în public a opiniilor politice, prin urmare nu se poate confunda cu ipotezele total diferite în care opiniile politice erau exprimate de persoane civile.", în primul rând, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu distincte după cum persoana împotriva căreia se luau măsuri abuzive avea calitatea de civil sau de militar.

Din acest motiv, consideră că prima instanţă a distins acolo unde legiuitorul nu a distins, încălcând şi aplicând greşit prevederile art. 2 Ut a din O.U.G. nr. 24/2008.

Mai mult, consideră că interpretarea dată de prima instanţă este rezultatul încălcării art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi a prevederilor art. 12 şi art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, situaţie care, de asemenea, atrage incidenţa motivului de nelegalitate de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din noul C. proc. civ.

Dirijarea şi instruirea reţelei informative în vederea obţinerii de informaţii referitoare la opiniile politice ori la preocupările strict personale ale unui cetăţean reprezintă ingerinţe indiscutabile în viaţa privată, cu consecinţa încălcării dreptului prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi a prevederilor art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Nici din cuprinsul art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile, nici din cuprinsul art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu rezultă că persoanele care îşi satisfăceau stagiul militar ar fi putut fi supuse, în mod arbitrar, unor ingerinţe în viaţa personală sau familială.

Mai mult, nici art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului nu prevede - printre situaţiile excepţionale în care este permisă îngrădirea drepturilor şi libertăţilor - posibilitatea restrângerii drepturilor persoanelor aflate în situaţiile analizate şi pentru motivele descrise de acţiunea noastră.

Concret, în cazul militarilor, dirijarea şi instruirea surselor aflate în reţeaua informativă a unităţii să obţină informaţii privind viaţa privată şi opiniile persoanelor vizate menţionate mai sus, respectiv cele "/.../care făceau comentarii negative privind evenimentele politice interne si internaţionale:/.../" ori "/-../cu rude sau relaţii în străinătate sau care au intrat în contact cetăţeni străini, nu îşi pot găsi justificarea conform "cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o societate democratică" (potrivit art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului).

În acelaşi sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 135 din 22.10.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

În concluzie, recurentul susţine că sentinţa atacată este dată şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, a prevederilor art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, precum şi a art. 12 şi art. 29 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, intimatul -pârât A. a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală şi temeinică, în considerarea faptului că nu a fost întrunită condiţia de a fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului prin activităţile pe care le-a desfăşurat ca ofiţer al Securităţii.

Răspunsul la întâmpinare

Împotriva apărărilor intimatului -pârât A. din cadrul întâmpinării, recurentul- reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu a formulat Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) incidente şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 C. proc. civ., deşi întâmpinarea i-a fost comunicată în termenul legal.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 29.03.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act de solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cu apărările din cadrul întâmpinării şi cu normele legale aplicabile litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul promovat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele expuse în continuare:

Astfel, se reţine că reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, termenul de lucrător al Securităţii desemnează "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului."

O.U.G. nr. 24/2008 este un act normativ prin care s-a urmărit deconspirarea prin consemnare publică a persoanelor care au participat la activităţi de poliţie politică comunistă.

Prin urmare, pentru a se constata calitatea unei persoane de lucrător al Securităţii, este necesar să fie întrunite următoarele condiţii: persoana în cauză să fi avut calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989; acea persoană să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Dacă în ceea ce priveşte prima condiţie, este cert că intimatul-pârât a fost angajatul fostei Securităţi, având gradul de colonel în cadrul Direcţiei a IV-a, U.M.01170 Brăila - Contrainformaţii (1989), în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, a reţinut instanţa de fond că era necesar ca ofiţerul să fi desfăşurat activităţi prin care să fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, dar din probele administrate în cauză nu rezultă că prin activităţile întreprinse de pârât în calitate de angajat (lucrător) al Securităţii, acesta a îngrădit dreptul la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice), precum şi dreptul la libera exprimare şi libertatea opiniilor (art. 19 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, art. 28 din Constituţia României din 1965).

Astfel, în urma analizării înscrisurilor în dovedire depuse de reclamant, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că din conţinutul acestora nu rezultă că intimatul - pârât a urmărit denunţarea unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În acest sens, se au în vedere Nota informativă din 20.11.1989 (dosar) redactată la iniţiativa proprie a sursei, nu a pârâtului, în cadrul căreia au fost relatate aspecte pozitive cu privire la activitatea E.. în condiţiile în care persoana în discuţie era mulţumită de îmbunătăţirile aduse de congresele E., Nota informativă din 21.11.1989 (dosar), redactată, de asemenea, la iniţiativa proprie a sursei, nu a pârâtului, din conţinutul căreia reiese că remarca descrisă nu are conotaţie negativă cu privire la activitatea politică a partidului comunist, ci are un caracter neutru.

Nici consemnările din cadrul Notei informative din data de 22.11.1989 (dosar), prin care pârâtul a adus la cunoştinţa organelor de comandă din unitatea militară faptul că "soldatul recrut F.. a încercat să-şi taie venele de la mâna stângă.", nu puteau avea caracter represiv, neputându-se reţine că au avut drept consecinţă suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, tentativa de sinucidere a unui militar fiind susceptibilă de a fi raportată în orice condiţii având în vedere statutul acestuia şi consecinţele unei astfel de fapte.

Aşadar, nu rezultă din nici un înscris prezentat de recurentul -reclamant că intimatul -pârât a urmărit denunţarea unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Instanţa de control judiciar, în acord cu instanţa de fond, constată că niciuna dintre notele invocate în nota de constatare nu se încadrează în prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, ci se circumscriu categoriei de informări generale, care, prin conţinutul lor, nu pot dezvălui o activitate potrivnică regimului comunist, după cum nu se poate reţine nici că ar fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unor persoane.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că activităţile de suprimare sau îngrădire a unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului presupun efectuarea unor acte în vederea verificării şi urmăririi unor persoane, prin dirijarea surselor informative, dispunerea de măsuri, trasarea de sarcini, etc.

Or, în condiţiile în care informările din cuprinsul notelor informative invocate de recurentul - reclamant apar ca fiind generale prin conţinutul lor, cu caracter neutru sau chiar laudativ la adresa regimului comunist, nefiind urmate de măsuri concrete (formulările tip din conţinutul notelor neavând caracterul unor acţiuni concrete), în mod corect a reţinut instanţa de fond că cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 nu este îndeplinită în cauză.

Astfel de informări generale, prin conţinutul lor, nu pot dezvălui o activitate potrivnică regimului comunist, după cum nu se poate reţine nici că ar fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale unor persoane, cum corect a apreciat şi judecătorul fondului.

Or, a primi interpretarea excesivă dată de recurent noţiunilor de "activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist" şi de "îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului", ar fi de natură a altera scopul urmărit de legiuitor.

Calitatea de lucrător al securităţii este condiţionată şi de desfăşurarea unor "activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului", iar în cazul în speţă acest aspect nu a fost dovedit. Nu s-a dovedit existenţa unui motiv politic al intruziunii, care să fi "stat la baza activităţilor desfăşurate de pârât", ci doar bănuiala instituţiei recurente -reclamante care a apreciat că exista o intruziune specifică statului totalitar şi imixtiune arbitrară a autorităţilor reprezentate de intimat.

Trebuie precizat că nu pot fi declarate toate persoanele care au lucrat în cadrul direcţiei sau miliţiei ca fiind lucrători ai Securităţii independent de activitatea reală pe care au desfăşurat-o şi de rolul lor concret în cadrul activităţii represive realizate de organele de Securitate.

Reţine Înalta Curte că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit că "Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt lucrători sau colaboratori ai Securităţii, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 46 din 20 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 8 martie 2011, Decizia nr. 1.309 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 29 noiembrie 2011, şi Decizia nr. 672/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012).

Astfel, în conformitate cu jurisprudenţa evocată a Curţii Constituţionale şi cu principiile generale de drept, Înalta Curte apreciază că se poate constata calitatea de lucrător al Securităţii doar în cazul în care există probe concludente că persoana chemată în judecată a desfăşurat, cu vinovăţie, activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. În caz contrar s-ar ajunge în situaţia absurdă ca legea să se aplice acestei persoane exact de maniera abuzivă pentru a cărei combatere a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, ceea ce ar fi inacceptabil.

Or, în cauză, contrar susţinerilor recurentului - reclamant, instanţa de control judiciar constată că probele administrate nu atestă că intimatul - pârât A. a urmărit denunţarea unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist care să fie de natură a viza îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, niciuna dintre notele invocate în nota de constatare neîncadrându-se în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În consecinţă, constatând că situaţia de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată de înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât a efectuat activităţi de natură a suprima sau îngrădi unele drepturi şi libertăţi fundamentale, toate criticile formulate de recurentul-reclamant sunt neîntemeiate.

În aceste condiţii, având în vedere că lipseşte o condiţie esenţială dintre cele două care trebuie îndeplinite cumulativ potrivt art. art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat corect dispoziţiile legale mai sus amintite, incidente speţei, soluţia de respingerea a cererii, ca neîntemeiate, fiind una legală.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar soluţia dată de instanţa de fond este legală şi reflectă corecta aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 530 din 1 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.