Insurance guarantee fund claim denial and judicial determination of subrogated creditor status in administrative litigation

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, anularea Deciziei nr. 12123/22.12.2017, emisă în dosarul de daună x, cu număr unic x şi admiterea cererii sale de plată a sumei de 72.738,36 RON ce a format obiectul dosarului, cu cheltuieli de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1049 din 03 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-VECHE a admis în parte cererea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, având ca obiect "anulare act administrativ", a anulat Decizia nr. 12123/22.12.2017 şi a obligat FGA la emiterea unei noi decizii de plată pentru suma de 72.738,36 RON, obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 625 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând restul pretenţiilor reclamantului.

Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri - Sentinţa civilă nr. 1049 din 03 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal -- reclamantul A. a formulat recurs şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurentul că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea criticilor sale, recurentul a susţinut că în mod netemeinic instanţa de fond nu a obligat pârâtul să-l menţioneze în noua decizie ce va fi emisă drept persoană îndreptăţită în favoarea căreia să se realizeze plata sumei de 72.738,36 de RON, în condiţiile în care prin înscrisurile depuse la dosar a demonstrat că pe parcursul judecăţii a fost cel ce a achitat în integralitate terţului B. S.A. creditul restant al mamei sale ce decurgea din contractul nr. x/16.08.2010.

Prin neobligarea pârâtului la emiterea noii decizii de plată în favoarea sa prima instanţă nu a observat prevederile art. 1596 lit. b) şi ale art. 1596 lit. d) din Noul C. civ., referitoare la subrogaţia legală (de drept).

Astfel, recurentul - reclamant susţine că a fost cel ce a plătit, pe de-o parte, în calitate de dobânditor prin moştenire al imobilului situat în mun. Craiova, str. x, se. 1, jud. Dolj fie, pe titularul creanţei însoţite de o garanţie reală imobiliară (ipotecă) asupra bunului respectiv, anume B. S.A., iar pe de altă parte, soldul aferent contractului de credit ipotecar nr. x din 13.08.2010 a reprezentat o datorie aferentă succesiunii mamei sale, datorie pe care recurentul a achitat-o către B. S.A. din fonduri proprii.

Fiind vorba de o subrogare legală a sa în drepturile terţului B. S.A., consideră că nu era nevoie de vreo altă formalitate impusă de lege pentru ca ea să opereze, nefiind nevoie de conceptarea în această cauză ori într-o cauză distinctă a B. S.A. în vederea recunoaşterii intervenirii subrogării.

Mai arătă deopotrivă că înscrisurile depuse la dosar nu lasă loc de dubiu în ceea ce priveşte realitatea achitării integrale de către recurent a creditului restant aferent contractului nr. x/16.08.2010, din cuprinsul formularului de rambursare în avans a creditelor din 02.07.2018 şi al foii de vărsământ nr. 63 301 din aceeaşi dată reieşind că plata a fost efectuată de recurent în exact acelaşi cont al mamei sale din cuprinsul contractului de credit nr. x din 13.08.2010, iar în urma plăţii soldul contului a devenit 0.

Oricum, în cazul celui mai mic dubiu cu privire la veridicitatea lor, aceste înscrisuri depuse în copie certificată în vederea dovedirii calităţii de persoană îndreptăţită la plata sumei de 72.738,36 RON puteau fi prezentate şi în original primei instanţe, pentru a dispărea orice suspiciune de afectare în vreun fel a intereselor terţului B. S.A., care nu era parte în proces.

Nefiind vorba de înscrisuri noi, respectivele acte pot fi înfăţişate în original şi în faţa Înaltei Curţi, potrivit art. 292 alin. (2) din C. proc. civ., dacă instanţa de recurs va aprecia necesar.

Într-o altă critică recurentul mai susţine că, urmare a greşitei admiteri doar în parte a acţiunii sale, în mod netemeinic Curtea de Apel Bucureşti a procedat la acordarea în favoarea sa doar a unei părţi (aproximativ 1/2) din cheltuielile de judecată pe care le-a efectuat la prima instanţă.

Astfel, din totalul de 1.275 de RON al cheltuielilor de judecată suportate de mine (50 RON taxă timbru + 25 RON taxă I.N.M.L. + 1.200 RON onorariu avocaţial) prima instanţă a obligat pârâtul să îi achite doar 625 de RON cu acest titlu.

S-a dat astfel de către prima instanţă preferinţă art. 453 alin, 2 din C. proc. civ. (vizând acordarea în parte a cheltuielilor de judecată), în locul art. 453 alin. (1) din acelaşi act normativ, aşa cum consideră că ar fi trebuit.

Solicită astfel ca, în urma admiterii în totalitate a acţiunii sale, potrivit celor expuse anterior, să fie obligat pârâtul la plata integrală către recurent a sumei de 1.275 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată la fond.

Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea în tot a sentinţei recurate, ca temeinică şi legală.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelul completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 25.05.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionarea recursului ce face obiectul judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept

Prin sentinţa nr. 9661/03.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, definitivă prin decizia nr. 788/28.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei C. S.A.

Prin cererea de plată înregistrată la FGA cu nr. x din data de 05.09.2016, reclamantul a solicitat să fie despăgubit cu suma de 72.738,36 RON din disponibilităţile F.G.A., reprezentând soldul creditului ipotecar al mamei sale decedate, rambursat de reclamant către B. S.A., pe care debitoarea C. S.A. trebuia să îl acopere în caz de deces, în temeiul contractului de asigurare D. - pachet eVita nr. 5873 din 16.08.2010.

Prin Decizia nr. 12123/22.12.2017, adoptată în cadrul dosarului de daună nr. x, înregistrat la FGA sub nr. unic x, a fost respinsă cererea de plată a reclamantului, reţinându-se - în raport de menţiunile din certificatul de deces al mamei reclamantului - că decesul a survenit şi ca urmare a unei afecţiuni preexistente - neoplasm mamar drept - investigată, diagnosticată şi pentru s-a acordat tratament de specialitate, ceea ce antrenează clauza de exonerare de răspundere din art. 5.1. al contractului de asigurare.

Decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost contestată în faţa instanţei de contencios administrativ, reclamantul solicitând anularea Deciziei nr. 12123/22.12.2017 şi admiterea cererii sale de plată a sumei de 72.738,36 RON, ce a format obiectul dosarului de daună AV/B3120 cu număr unic x instrumentat de intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prin sentinţa ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăţi, instanţa de fond a admis în parte cererea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, în sensul că a anulat Decizia nr. 12123/22.12.2017 şi a obligat FGA la emiterea unei noi decizii de plată pentru suma de 72.738,36 RON, obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 625 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Deopotrivă, prima instanţă a respins solicitarea reclamantului de a lămuri aspectul creditorului obligaţiei de plată, reţinând că acest aspect va fi soluţionat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în procedura administrativă, în considerarea faptului că, pe de o parte, această solicitare nu a fost formulată într-un cadru procesual adecvat, în contradictoriu şi cu B. şi, pe de altă parte, raportat şi la motivul de respingere a cererii soluţinate prin decizia ce fac obiectul judecăţii, anume exclusiv pentru incidenţa clauzei de exonerare.

Se constată că prin calea de atac exercitată şi întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant şi-a manifestat nemulţumirea faţă de soluţia de respingere a cererii sale de a stabili şi creditorul obligaţiei de plată, fără a indica însă nici o normă legală interpretată sau aplicată greşit de instanţa de fond.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În cadrul recursului, a susţinut recurentul că, prin neobligarea pârâtului să emită noua decizie de plată în favoarea sa prima instanţă nu a observat prevederile art. 15967 lit. b) din Noul C. civ., refetitoare la subrogarea legală, considerând că fiind vorba de o subrogare legală a sa în drepturile terţului B. S.A., nu era nevoia de vreo altă formalitate impusă de lege pentru ca ea să opereze, nefiind nevoie de conceptarea în aceatsă cauză ori într-o cauză distinctă a B. S.A. în vederea recunoaştereii intervenirii subrogării.

Această critică nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar raportat la obiectul judecăţii şi la cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, conform art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. ce prevede că " 2. Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

Constatând că obiectul judecăţii, astfel cum a fost formulat prin acţiunea introductivă, doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat, respectiv doar cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, îl reprezintă anularea unui act administrativ, şi anume a Deciziei FGA 12123/22.12.2017, instanţa având, aşadar, de verificat legalitatea acesteia, în condiţiile în care, în cadrul acestei decizii s-a reţinut un unic motiv de respingere a cererii de plată formulate de reclamantul A. şi anume incidenţa clauzei de exonerare de răspundere prevăzută la art. 5.1 din contractul de asigurare, în mod corect judecătorul fondului a constatat că nu se poate stabili creditorul obligaţiei de plată direct de către instanţa de judecată în lipsa B..

Astfel, reţinând nelegalitatea Deciziei, în considerarea faptului că nu este incidentă în cauză clauza de exonerare de răspundere a asiguratorului şi, subsecvent, constatând nelegalitatea refuzului FGA de aprobare a cererii de plată, exprimat prin decizia contestată, în mod legal, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (1) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă a anulat Decizia nr. 12123/22.12.2017 obligând pârâtul la emiterea unei noi decizii de plată pentru suma de 72.737,36 RON, respingând restul pretenţiilor reclamantului, respectiv solicitarea acestuia de a lămuri aspectul creditorului obligaţiei de plată, respectiv creditorul de asigurare.

Din moment ce autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie şi efectivă a acestui aspect, iar în prezenta cauză nu s-a solicitat şi introducerea în proces a B. (cu privire la care pârâtul FGA susţine că ar avea calitatea de creditor de asigurare), dat fiind motivul de respingere a cererii de plată reţinut de FGA prin considerentele deciziei contestate, anume exclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 5.1 din Condiţiile de Asigurare, în mod corect instanţa de fond a reţinut că în prezenta cauză nu se poate analiza acest aspect direct de către instanţă, în lipsa B., instanţa neputându-se substitui organului administrativ.

Aşadar, cum în cauză, Fondul de Garantare a Asiguraţior a respins cererea de plată depusă de reclamant doar prin raportare la dispoziţiile art. 5.1 din Condiţiile de Asigurare, fără a se face nicio referire la aspectul creditorului obligaţiei de plată, respectiv a creditorului de asigurare, judicios instanţa de fond a admis doar în parte cererea reclamantului, anulând decizia contestată şi obligând autoritatea la emiterea unei noi decizii de plată pentru suma de 72.738,36, respingând solicitarea acestuia de a lămuri aspectul creditorului obligaţiei de plată, pe considerentul că acesta nu se poate analiza direct de către instanţă, în lipsa B. ((cu privire la care pârâtul FGA susţine că ar avea calitatea de creditor de asigurare).

Chiar dacă dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situaţiei ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească. Or, în speţă, această situaţie nu se regăseşte; aceasta întrucât pârâtul nu a determinat creditorul de asigurări/creditorului obligaţiei de plată, rezumându-se la a emite decizia de respingere prin prisma reţinerii incidenţei clauzei de exonerare de răspundere prevăzută la art. 5.1 al contractului de asigurare. A proceda altfel şi a analiza direct instanţa acest aspect, în lipsa B., implică imixtiunea instanţei de judecată în competenţa proprie pârâtului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererea de plată, dar şi o încălcare a dreptului la apărare. Prin urmare, în mod legal judecătorul de primă jurisdicţie a respins restul pretenţiilor reclamantului, criticile acestuia pe acest aspect nefiind apte de a conduce la reformarea acestei soluţii.

Nici criticile ce vizează acordarea parţială a cheltuielilor de judecată nu pot fi reţinute, având în vedere faptul că instanţa de fond, admiţând doar în parte acţiunea reclamantului, a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora " Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabilit măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată."

Faţă de soluţia ce a fost pronunţată, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) din acelaşi act normativ, cum eronat susţine recurentul - reclamant, cererea sa nefiind admisă în totalitate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, motivele invocate prin memoriul de recurs de reclamant nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 145 din 3 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 25 octombrie 2022.