Discrimination liability under O.G. 137/2000: classification of public statements as a crime of danger rather than result, requiring only indirect intent rather than direct discriminatory purpose.

Şedinţa publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 aprilie 2020, sub nr. x/2020, pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 93 din 29.01.2020, pronunţate în dosarul nr. x/2019 de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), comunicată la sediul Primăriei Municipiului Iaşi, prin poşta specială, la data de 9 martie 2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 74/2020 din 3.08.2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul CNCD, a anulat Hotărârea CNCD nr. 93/29.01.2020 şi a exonerat reclamantul de plata amenzii contravenţionale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 74/2020 pronunţate la 3 august 2020 de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi, pe fond, respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a arătat că analiza faptei impune raportarea atât la dispoziţiile ce stabilesc caracterul discriminatoriu al acesteia, anume art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, cât şi la dispoziţiile ce stabilesc caracterul contravenţional al acesteia, respectiv art. 15 din acelaşi act normativ. Instanţa ar fi trebuit să reţină că, din perspectiva cadrului legal, prin raportare la elementele subiective: intelectiv şi volitiv, astfel cum transpar din conduita autorului faptei, se cerea a se stabili dacă fapta a fost săvârşită cu vinovăţie, manifestată sub forma dolului (intenţie directă sau indirectă) sau, după caz, a culpei (cu prevedere simplă). Sub aspectul răspunderii juridice de natură contravenţională era necesar a se reţine de către instanţa de fond vinovăţia în oricare dintre formele sale, prin raportare şi la definiţia discriminării din art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. De asemenea, analiza condiţiei privind vinovăţia se realizează şi prin raportare la dispoziţiile legale în ipotezele cărora a fost stabilită şi constatată fapta în cauză drept contravenţie, în speţă, disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000, sens în care recurentul a invocat sentinţa civilă nr. 2051/2014 a Curţii de Apel Bucureşti (dosarul nr. x/2014), sentinţă menţinută prin decizia ÎCCJ.

Chiar dacă s-ar reţine că intimatul nu a urmărit în mod direct producerea consecinţelor, acesta a acceptat posibilitatea survenirii lor, sub pretextul unui eventual caracter pamfletar al declaraţiei, prin care apreciază că ar putea transmite mesaje de inferiorizare a unor naţionalităţi africane, din prisma educaţiei, implicând descalificarea condiţiei socio-umane reduse la cea a unor primate "deunăzi coborâte din copaci". În realitate, autorul se face vinovat nu pentru oferirea unei declaraţii privind importanţa nivelului de educaţie al unei sau unor naţionalităţi. Vinovăţia acestuia este stabilită în legătură cu fapta constând în aceea că, în contextul precizat, sugerează generalizat că naţionalitate africane au gradul educaţional cel mai coborât pe scara evoluţiei omului, la nivelul celor recent "coborâţi din copaci" (sintagmă care, prin sine, este de natură a atribui naţionalităţilor comparate condiţia socio-umană hominidă şi primată, care cuprindea omul şi precursorul său antropoid căruia îi era specifică convieţuirea în copaci).

Este nefondată reţinerea instanţei de fond în sensul inexistenţei scopului reclamantului de a crea o atmosferă degradantă sau umilitoare faţă de naţionalităţile în cauză, întrucât fapta a fost constatată şi sancţionată în baza tezei a doua din art. 15 al O.G. nr. 137/2000, care nu presupune că autorul acesteia a urmărit în mod necesar şi exclusiv producerea consecinţelor arătate, fiind suficient ca afirmaţia în sine să fie susceptibilă de producerea unor asemenea consecinţe, aceste dispoziţii legale reglementând o contravenţie nu de rezultat, ci de pericol, circumscris obiectivului principal şi prioritar, preventiv al O.G. nr. 137/2000.

Declaraţia în cauză conţine pericolul lezării demnităţii umane sau al creării unui cadru sau a unei atmosfere ostile, intimidante şi degradante la adresa apartenenţilor naţionalităţilor statelor africane şi, implicit, a rasei de culoare, în legătură cu nivelul de educaţie care le-ar descalifica condiţia socio-umană redusă, astfel, la cea a unor primate "deunăzi coborâte din copaci".

Recurentul a apreciat că pentru evitarea unei judecăţi per ipcuriam, implicit în sensul producerii unei veritabile "divergenţe jurisprudenţiale", s-ar impune ca instanţa supremă să pronunţe o soluţie în armonie cu practica judiciară statuată, inclusiv cu propria-i jurisprudenţă, sub aspectul aplicării disp. art. 2 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 15 din O.G. nr. 137/2000, neintervenind între timp niciun factor juridico-legislativ determinant care să impună schimbarea opticii jurisprudenţiale.

Referitor la argumentul primei instanţe privind lipsa caracterului discriminatoriu al afirmaţiilor întrucât acestea nu ar include "culoarea pielii", recurentul a susţinut că ceea ce interesează în sensul constatării discriminării şi, în mod special, al angajării răspunderii juridice, din perspectiva art. 2 alin. (1), (5) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, este dacă se întrunesc constituentele juridice ale faptei de discriminare, în principal, sub aspectul criteriului de discriminare şi al dreptului lezat.

Din conţinutul declaraţiei rezultă că are ca mobil criteriul naţionalităţii ţărilor africane (Congo, Somalia, etc.), corelativ nivelului educaţional, cărora le este caracteristică predominant rasa negroidă, apartenenţă în absenţa căreia nu ar fi avut loc comportamentul discriminatoriu constând în declaraţia în discuţie. Aşadar, conţinutul declaraţiei susceptibile a crea un cadru ostil, degradant, umilitor şi ofensator la adresa apartenenţilor la naţionalitatea ţărilor africane are la bază criteriul naţionalităţii care, în cauză, îl subsumează pe cel al rasei, corelativ nivelului educaţional. Altminteri, autorul nu ar fi invocat naţii africane pentru a sublinia nivelul educaţional primitiv la care s-ar putea ajunge, mai ales utilizând sintagme care să le asocieze rasial şi comportamental cu primatele antropoide cărora le era specifică "convieţuirea în copaci", ci ar fi recurs fie la exemplificări independente rasial, fie incluzând şi naţii aparţinând, bunăoară, rasei europene/caucaziene.

Eccum talem, este îndeplinită condiţia primară şi substanţială a faptei/comportamentului de discriminare, din perspectiva criteriului de discriminare, în speţă criteriul naţionalităţii ţărilor africane (Congo, Somalia, etc.), corelativ nivelului educaţional, cărora le este caracteristică predominant rasa negroidă, a căror condiţie este văzută de reclamant ca una inferioară, aproape de condiţia hominidă şi primată.

În cauză, dreptul lezat este dreptul la demnitate, onoare şi prestigiu al apartenenţilor la naţionalităţile statelor africane, care subsumează rasa negroidă. Destinatarii mesajului postării deţin dreptul posedării "neştirbite" a demnităţii umane, imaginii şi a prestigiului socio-uman în raport cu apartenenţele naţionale şi rasiale, respectiv cu nivelul de educaţie, în special, şi cu cel de dezvoltare umană, în general, independent de apartenenţa la o naţionalitate sau rasă anume, în acord cu disp. art. 2 alin. (1), (5) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, în lumina art. 16 alin. (1), coroborat cu art. 30 alin. (6) din Constituţie, respectiv art. 14, coroborat cu art. 10 alin. (2) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi art. 1, raportat la art. 2 şi 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Dreptul la demnitate umană recunoaşte în mod imanent valoarea egală a fiinţelor umane, în sensul în care trebuie general acceptat că fiecare fiinţă are o valoare morală, indiferent de rasă, naţionalitate, statut social, productivitate economică, etc. Sub acest aspect, egalitatea de valoare presupune că această valoare este aidoma la toate fiinţele umane, indiferent de sex, rasă, naţionalitate, etnie, categorie socială, dizabilitate sau orice altă situaţie.

În sens contrar, promovarea inegalităţii de valoare corelativă autorităţii morale a omului, id est discriminare (inclusiv pe criteriile naţionalităţii, respectiv rasei) reprezintă un act clar de violare a demnităţii umane, fiind dincolo de orice dubiu că persoanele care aparţin naţionalităţilor statelor africane, respectiv rasei de culoare, au dreptul la imagine şi demnitate umană în condiţii de egalitate şi nediscriminare, prin asta înţelegându-se interdicţia de a le inferioriza condiţia educaţională şi socio-umană sugerată a fi una hominidă şi primată, căreia îi era specifică vieţuirea în copaci.

Analizând declaraţia intimatului reclamant rezultă că mesajul importanţei educaţiei este construit pe intenţia evidenţierii opusului nivelului educaţional la care ar trebui să aspire statul român, anume reliefarea nivelului cel mai coborât pe scara evoluţiei omului. Astfel, după cum rezultă din înţelesul teleologic al afirmaţiilor analizate, utilizând în mod intenţionat sintagma "coborâte din copac", autorul, exprimând ideile teoriei evoluţiei omului din primată şi pentru a oferi greutate elementului comparativ negativ, urmăreşte să atribuie, chiar şi în prezent naţionalităţilor comparate condiţia socio-umană hominidă şi primată, raportat la nivelul de educaţie inferior.

Reclamantul intimat susţine că expresia "coborât din copac" şi-ar avea originea în conştiinţa populară romanească, fiind des întâlnită şi fără legătură cu considerente bazate pe culoarea pielii. Această afirmaţie este una vădit falsă, menită să inducă instanţa în eroare, întrucât nu există nicio dovadă că această afirmaţie are o asemenea origine. În realitate, expresia este una specifică limbajului utilizat de către adepţii teoriei ierarhizării raselor, sub consecinţa inferiorizării rasei negroide, iar prin utilizarea acesteia autorul, urmărind să sublinieze un nivel de educaţie al acestor naţionalităţi africane comun, nu de mult, cu cel al primatelor, contribuie, direct sau indirect/explicit sau implicit, la sprijinirea teoriei ierarhizării raselor, sub efectul inferiorizării rasei specifice naţionalităţilor africane. Acest înţeles rezultă din faptul că utilizează ca element negativ de comparaţie naţionalităţi africane, cărora le este caracteristică rasa negroidă, fiind de notorietate concepţiile izvorâte din prejudecăţile pe care se sprijină comportamentele rasiste, conform cărora rasa negroidă specifică naţionalităţilor africane ar fi una inferioară. Pentru a-şi exprima sentimentele superiorităţii pe criteriul culorii pielii, adepţii teoriilor rasiste utilizează în mod frecvent în limbajul urii sau rasial apelative peiorative prin care asociază persoanele de culoare cu primatele, atât prin catalogări directe, cât şi indirecte (prin adresarea unor onomatopee sau gesturi animalice, specifice, de pildă, maimuţelor, ciorilor etc).

Autorul nu punctează doar un simplu element de comparaţie opus mesajului (o educaţie precară în statele africane căreia ar trebui să i se opună un nivel ridicat de educaţie în România), ci, teoretic, pentru a-şi atinge scopul perceperii importanţei mesajului, urmăreşte să inducă ideea în sensul de cât de jos ar putea ajunge nivelul de educaţie în România, atât de jos încât am putea fi depăşiţi educaţional chiar şi de naţionalităţi care, în concepţia autorului, erau "deunăzi" lipsite de educaţie, la nivelul unor primate care convieţuiesc în copaci. Iar pentru a conferi tezei sale forţa exemplului negativ de evitat, autorul alege ca fiind caracteristice acestui nivel de educaţie aflat la baza evoluţiei omului, aproape de nivelul primatelor, naţionalităţile africane de culoare.

O astfel de declaraţie este condamnabilă, întrucât contribuie per se la sprijinirea teoriei ierarhizării raselor, sub efectul inferiorizării rasei specifice naţionalităţilor africane, constituindu-se într-un comportament manifestat în public, ce lezează demnitatea umană sau creează un cadru ostil, intimidant şi degradant la adresa apartenenţilor naţionalităţilor statelor africane şi, implicit, a rasei de culoare.

În măsura în care autorul voia să sublinieze doar nivelul precar al educaţiei statelor africane, trebuia să utilizeze sintagme al căror înţeles să se rezume strict la acest aspect.

O asemenea declaraţie are un puternic caracter peiorativ la adresa destinatarilor, întrucât urmăreşte să creioneze "profilul negativ educaţional" al naţionalităţilor africane şi, astfel, al apartenenţilor rasei de culoare, redus la subnivelul evoluţiei umane, echivalentul condiţiei socio-umane hominide şi primate, iar prin asta generează efectele comportamentului încadrat în ipotezele juridice ale disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Caracterul peiorativ rezultă, în plus, şi din fraza care compune cel de-al doilea pilon lingvistic pe care este construită declaraţia, cea care are menirea de a sublinia efectul negativ al educaţiei precare, anume acela de a ajunge în situaţia de a fi conduşi de persoane apartenente ale acestor naţionalităţi, precum congolezii lipsiţi de educaţie (la nivelul primatelor), iar, pentru a sublinia profilul negativ educaţional al congolezilor, autorul face chiar şi o echivalare între anumiţi români şi apartenenţii naţionalităţilor africane, sub aspectul unui comportament negativ similar ("se comporta ca nişte congolezi" - aici termenul "congolezi" fiind utilizat ca element comparativ depreciativ).

Din susţinerile reclamantului-intimat nu rezultă nicio justificare rezonabilă şi obiectivă a comportamentului public constând în declaraţia împricinată. Din examinarea declaraţiei nu se poate reţine că autorul ar fi urmărit, într-o manieră ironică şi obligatoriu cu intenţii moralizatoare (aşa cum impune genul pamfletar), ci nu ofensatoare şi lezatoare la adresa demnităţii umane, să evidenţieze defectele morale şi aspectele negative evidente şi certe ale adresanţilor, având la bază obligatoriu certitudinea, şi nu concepţia subiectivă că persoanele apartenenţe naţionalităţilor africane şi rasei de culoare au gradul educaţional cel mai coborât pe scara evoluţiei umane, la nivelul celor recent "coborâţi din copaci".

Prin limbajul vădit vexatoriu utilizat în producerea declaraţiei analizate, autorul nu doar că nu probează intenţia propovăduirii principiilor şi învăţăturii morale şi educative, dar, depăşind evident sfera caracterului moralizator, informativ şi educativ ce prezintă interes pentru opinia publică, aduce grave atingeri demnităţii persoanelor vizate punând apartenenţii naţionalităţilor africane şi ai rasei specifice într-o evidentă situaţie de inferioritate atât din perspectiva educaţională, cât şi a condiţiei socio-umane reduse la cea a unor primate "deunăzi coborâte din copaci".

În genere, creaţiile pamfletare exclud prejudicierea imaginii şi demnităţii omului, ca drepturi fundamentale garantate de legislaţia internă şi internaţională. Nu există nicio normă legală care să contrazică această teză logico-juridică. Per a contrario, orice creaţie literară prin care se prejudiciază imaginea şi demnitatea omului, ca drepturi fundamentale garantate de legislaţia internă şi internaţională, este susceptibilă de răspundere juridică. Ceea ce face obiectul cauzei nu este calificarea afirmaţiilor reclamantului ca reprezentând sau nu un pamflet ci, strict şi exclusiv, dacă un asemenea conţinut al unor afirmaţii publice, fie ele şi calificate, în ultimă instanţă, ca unele pamfletare, întruneşte elementele constitutive ale faptei de discriminare reglementate prin art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Este nefondat şi argumentul că fapta nu ar reprezenta discriminare întrucât nu ar avea o gravitate semnificativă şi ar fi constituită dintr-un act material singular. Astfel, pentru ca fapta să capete caracter discriminatoriu şi să poată fi sancţionată contravenţional trebuie să răspundă cerinţelor disp. art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 care nu condiţionează în niciun mod constatarea şi sancţionarea faptei de vreun nivel ridicat al gravităţii şi, cu atât mai puţin, de caracterul repetitiv al acţiunilor ilicite.

Este irelevantă şi susţinerea reclamantului-intimat că nu ar fi declarat în niciun moment că ar trebui interzis accesul persoanelor aparţinând naţionalităţilor statelor africane în România, în instituţii publice, raportat la cadrul juridic în ipotezele căruia a fost încadrată fapta acestuia. În cauză nu capătă relevanţă juridică existenţa sau nu a unei interdicţii ori restricţionări a libertăţii de mişcare sau a accesului în diferite spaţii, servicii publice, instituţii, etc, elementul material al laturii obiective al contravenţiei constând stricto sensu în comportamentul public susceptibil a leza dreptul la demnitate umană sau a crea o atmosferă ostilă, intimidantă sau degradantă la adresa terţilor, în baza unui criteriu de discriminare. Condiţia existenţei unei interdicţii ori restricţionări a libertăţii de mişcare sau a accesului în diferite spaţii ar fi fost necesară doar pentru constatarea şi sancţionarea discriminărilor încadrate în ipotezele juridice ale disp. art. 10, art. 12-14 din O.G. nr. 137/2000.

Invocă irelevanţa reacţiei publice a unor persoane de culoare care trăiesc în România, pentru a putea constata şi sancţiona o faptă de discriminare încadrată în normele legale antidiscriminare, întrucât CNCD, în calitate de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare şi cu documentele internaţionale la care România este parte, deţine funcţia ex officio privind prevenirea şi sancţionarea tuturor faptelor de discriminare prevăzute de O.G. nr. 137/2000. Un astfel de argument nu ar putea constitui o cauză exoneratoare de răspundere, fapta cu caracter contravenţional nefiind necesar să fie urmată de o ripostă a subiecţilor discriminaţi, iar lipsa de reacţie directă a categoriei de persoane vizate de mesaj nu este defel o garanţie că fapta de discriminare nu şi-a produs efectele sub ipoteza normativă a art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fiind necesar şi suficient să se realizeze o atmosferă sau un cadru de natura "intimidării, ostilităţii, degradării, umilirii sau ofensării".

Sub aspectul ingerinţei în dreptul reclamantului la informare şi exprimare, arată recurentul că dreptul la liberă exprimare este garantat prin disp. art. 30 alin. (1) şi (6) din Legea fundamentală. Exercitarea libertăţii de exprimare, din perspectiva alin. (1) al art. 30 din Constituţie, nu trebuie să se plaseze în antiteză cu dispoziţiile constituţionale ale alin. (2) din acelaşi articol, care statuează expressis verbis că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. De asemenea, alin. (2) al art. 10 din Convenţie stipulează că exercitarea libertăţii de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi, putând fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru protecţia moralei sau a reputaţiei altora. Principiul libertăţii de exprimare se circumscrie "controlului de proporţionalitate" derivat din disp. art. 53 din Constituţie, astfel încât acesta să nu se convertească într-un drept absolut, golind de substanţă dreptul la demnitate umană.

Este indubitabil faptul că oferirea unei declaraţii per se ofensatoare şi degradante la adresa apartenenţilor naţionalităţilor statelor africane şi, implicit, a rasei de culoare, prin inferiorizarea unor naţionalităţi africane, din prisma educaţiei, implicând descalificarea condiţiei socio-umane reduse la cea a unor primate "deunăzi coborâte din copaci", nu răspunde regulii proporţionalităţii impuse, în raport cu îndatorirea ocrotirii demnităţii şi imaginii adresanţilor.

Recurentul a mai precizat că practica CEDO apelată de reclamant este vădit lipsită de pertinenţă şi relevanţă, întrucât reflectă cazuri concrete în care este ilegitimă cenzurarea libertăţii de exprimare al cărei scop este acela de a comunica informaţii şi idei de interes public şi a invocat hotărârile CEDO pronunţate în cauzele: Garaudy c. Franţa; Feret c. Belgium; Chamber of Judgment; Stângu şi Scutelnicu c. României; Cumpănă şi Mazăre c. României.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus precizări în cuprinsul cărora, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

În motivarea excepţiei nulităţii a susţinut că nici analiza literală şi nici analiza de tip cognitivo-discursiv nu se regăsesc printre motivele de recurs prevăzute expres şi limitativ de legiuitor. Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este indicat formal, recurentul fiind nemulţumit, practic, de hotărârea pronunţată de instanţa de fond.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

1. Referitor la excepţia nulităţii recursului se reţine că este nefondată, întrucât criticile menţionate în cererea de recurs se circumscriu motivului de casare invocat în mod expres de către recurent, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind expuse pe larg argumentele pe care recurentul îşi bazează susţinerea că instanţa de fond a aplicat în mod greşit normele de drept material incidente în cauză.

2. În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte reţine că intimatul reclamant, în calitate de primar al municipiului Iaşi, a fost invitat la o emisiune difuzată audio video în mediul on line, organizată de cotidianul local B., la data de 06.09.2019, ora 13:00. Emisiunea viza "teme sensibile" referitoare la activitatea autorităţii publice locale, în special chestiuni legate de începerea noului an şcolar 2019-2020.

În cadrul emisiunii, reclamantul a susţinut că:

"Resursa principală a unui stat care se doreşte a fi longeviv este educaţia. Nu se investeşte în educaţie putem spune *La revedere!*. Adică o să vină peste noi congolezii, sirienii şi alte naţiuni care sunt coborâte din copac mai deunăzi şi o să ne cucerească şi o să ne devină şi şefi. Adică o să ne conducă, pur şi simplu o să te trezeşti la Primăria Municipiului Iaşi cu un congolez - că mai sunt şi din ăştia de naţionalitate română, dar se comportă ca nişte congolezi - şi or să vrea să ne conducă."

CNCD s-a autosesizat şi prin Hotărârea nr. 93/29.01.2020 a stabilit că aspectele sesizate intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 sancţionându-l pe intimatul reclamant cu amendă contravenţională în cuantum de 10.000 RON.

Instanţa de fond a anulat această hotărâre reţinând că afirmaţiile au fost analizate de către CNCD din perspectiva celei de-a doua ipoteze a art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000, context în care afirmaţiile, comportamentul, pentru a avea caracter discriminatoriu, trebuie să se circumscrie unui scop sau obţinerii unui rezultat ce vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Pârâtul CNCD avea obligaţia de a verifica dacă afirmaţiile imputate au avut drept scop sau reclamantul a urmărit prin intermediul lor să aducă atingere demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia, astfel cum impun prevederile art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Această obligaţie nu a fost respectată de către pârât, strict pe baza sensului semantic stabilindu-se nelegal răspunderea contravenţională a reclamantului.

Analiza afirmaţiilor incriminate, atât în contextul întrebării adresate, cât şi a explicitării oferite de către reclamant în continuarea afirmaţiilor imputate, pe care pârâtul nu o mai analizează, relevă lipsa oricărui scop sau intenţii de a aduce atingere demnităţii umane ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate sau la o categorie defavorizată.

Pentru a constitui un comportament discriminatoriu, afirmaţiile reclamantului trebuiau să se axeze în principal pe condiţia naţionalităţilor invocate şi să aibă drept scop sau să urmărească supunerea acestora unui tratament degradant, umilitor, ofensator, aspecte ce trebuie să reiasă fără echivoc din conţinutul afirmaţiilor formulate. Însă reclamantul, în afirmaţiile sale, se axează în principal pe importanţa educaţiei şi a sistemului de învăţământ, ca resursa principală de dezvoltare şi consolidare a unui stat. În acest context, lipsa investiţiilor în educaţie au fost asociate de reclamant cu posibilitatea de pierdere a identităţii statale în defavoarea naţiunilor aflate în curs de dezvoltare. Ulterior afirmaţiei incriminate, reclamantul le explicitează şi îşi prezintă punctul de vedere, fără ca din conţinutul acestora să rezulte cel puţin intenţia minimală de a-şi axa opiniile şi afirmaţiile pe chestiuni legate de naţionalitate, statut, etnie sau de a crea o situaţie ostilă, degradantă, umilitoare.

Atât timp cât afirmaţia incriminată a fost explicitată de către reclamant (intervalul cuprins între minutele 18.38 şi 20.17 din cadrul interviului) cu privire la necesitatea educaţiei copiilor şi a modului în care înţelege reclamantul să se realizeze aceasta, instanţa constată că nu poate constitui comportament sau manifestare discriminatorie, fapta neputând antrena răspunderea contravenţională datorită neîndeplinirii condiţiei impuse de norma legală referitoare la scopul sau rezultatul urmărit prin intermediul afirmaţiilor imputate. Prin urmare, se constată atât neîndeplinirea situaţiei premisă avută în vedere de norma de incriminare - art. 15 din O.G. nr. 137/2015, cât şi lipsa vinovăţiei reclamantului în săvârşirea contravenţiei.

Culoarea pielii nu a fost utilizată de reclamant în exprimarea sa, nici măcar prin trimitere la anumite rase sau naţionalităţi, aspect ce rezultă atât din lipsa unei referiri exprese, cât şi din semantica cuvintelor folosite, "sirieni, congolezi şi alte naţiuni coborâte mai deunăzi din copac (…)", trimiterea şi la "alte naţiuni" reliefând faptul că reclamantul nu se raportează în afirmaţie la culoarea pielii, ci exclusiv la nivelul de educaţie. De asemenea, reclamantul nu utilizează în exprimarea sa cuvântul "maimuţă" şi nici nu sugerează prin afirmaţiile incriminate o comparaţie ofensatoare, dispreţuitoare faţă de cetăţenii de origine africană, cum abuziv şi nefondat pretinde pârâtul. Sintagma "mai deunăzi coborâte din copac" nu poate fi interpretată decât în contextul şi logica afirmaţiilor, pentru a-i determina sensul corect. Or, reclamantul îşi axează afirmaţiile strict pe valoarea educaţiei necesare existenţei unei naţiuni şi a unui stat puternic, consolidat.

Înalta Curte constată că sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., faţă de următoarele argumente:

Potrivit disp. art. 15 din O.G. nr. 137/2000, avute în vedere de recurent la sancţionarea intimatului, "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Rezultă că acest text de lege sancţionează două categorii de fapte şi anume: propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională (teza I) şi, respectiv, comportamentul care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia (teza a II-a), această din urmă faptă fiind reţinută în sarcina reclamantului.

Este clară diferenţa dintre cele două categorii de fapte în sensul că propaganda naţionalist-şovină ori instigarea la ură rasială sau naţională presupune intenţia directă, în timp ce a doua categorie de fapte prohibite de dispoziţiile legale sus menţionate nu presupune neapărat demonstrarea intenţiei directe a autorului, ci este vorba despre o intenţie indirectă, concluzie ce rezultă explicit din formularea acestor dispoziţii " comportamentul care are ca scop sau vizează…"

Aceasta înseamnă că autorul afirmaţiei incriminate prevede rezultatul afirmaţiei sale şi, cu toate că nu îl urmăreşte, acceptă riscul sau posibilitatea ca el să se producă. Prin urmare, nu poate fi reţinut argumentul primei instanţe conform căruia analiza afirmaţiilor reclamantului relevă lipsa oricărui scop sau intenţii de a aduce atingere demnităţii umane, ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate sau la o categorie defavorizată.

Chiar dacă intimatul reclamant nu a urmărit să aducă atingere demnităţii umane sau să creeze o asemenea atmosferă îndreptată împotriva persoanelor de culoare din statele africane, el a acceptat posibilitatea ca un astfel de rezultat să se producă, întrucât fapta sancţionată de teza a II-a din art. 15 al O.G. nr. 137/2000 nu presupune că autorul acesteia a urmărit producerea consecinţelor arătate, fiind suficient ca afirmaţia în sine să fie susceptibilă de a conduce la atare rezultat.

Sub acest aspect prezintă relevanţă şi celelalte dispoziţii din O.G. nr. 137/2000, menţionate în preambulul hotărârii contestate, respectiv disp. art. 2 alin. (1) care stabilesc că "(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Astfel, ne aflăm în prezenţa unui criteriu de discriminare nu doar atunci când acesta are ca scop restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice, ci şi atunci când are un asemenea efect, ceea ce întăreşte concluzia că intră sub incidenţa actului normativ care sancţionează faptele de discriminare afirmaţiile al căror autor nu a urmărit producerea consecinţelor arătate, fiind suficient ca afirmaţia în sine să fie susceptibilă de a conduce la atare rezultat.

Înalta Curte subliniază, totodată, că lipsa efectului negativ al afirmaţiei sancţionate este irelevantă, din moment ce incriminarea faptei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 are în vedere potenţialul pericolului generat de propaganda naţionalist-şovină, instigarea la ură rasială sau naţională ori de comportamentul care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, ceea ce nu impune dovedirea unei urmări efective a conduitei incriminate.

Contravenţia sancţionată de art. 15 teza a II-a din O.G. nr. 137/2000 nu este una de rezultat ci una de pericol, astfel că, pentru a fi consumată, nu este necesară producerea efectivă şi dovada rezultatului vătămător, omisiunea legiuitorului de a condiţiona caracterul contravenţional al unei asemenea fapte de o urmare efectivă fiind determinată de caracterul, în primul rând preventiv, al legislaţiei în materia combaterii discriminării.

Susţine intimatul reclamant că afirmaţiile sancţionate de CNCD au vizat importanţa măsurilor ce trebuie instituite pentru a aduce învăţământul românesc la standarde europene.

Înalta Curte constată că împrejurarea că afirmaţiile reclamantului se axează, în principal, pe importanţa educaţiei şi a sistemului de învăţământ, ca resursa principală de dezvoltare şi consolidare a unui stat, nu poate constitui un argument în reţinerea nelegalităţii actului administrativ contestat, din moment ce afirmaţiile prin care a înţeles să-şi expună punctul de vedere în privinţa acestui subiect conţin pericolul lezării demnităţii umane sau al creării unui cadru sau al unei atmosfere ostile, intimidante şi degradante la adresa apartenenţilor statelor africane şi, implicit, a rasei de culoare, în legătură cu nivelul de educaţie care le-ar descalifica condiţia socio-umană redusă la cea a unor primate "deunăzi coborâte din copaci", aspect evidenţiat şi în cererea de recurs.

Intimatul reclamant susţine, de asemenea, în precizările depuse în dosarul de recurs că fapta imputată este constituită dintr-un act material singur, care ar putea fi circumscris elementului material al contravenţiei numai dacă ar avea o gravitate semnificativă, reflectată într-un cadru intimidant, ostil.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar reţine că dispoziţiile legale avute în vedere de CNCD la emiterea hotărârii contestate, respectiv art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, nu condiţionează existenţa contravenţiei în discuţie de existenţa mai multor acte materiale şi nici de "o gravitate semnificativă", ci, aşa cum s-a arătat, este suficient ca afirmaţia în sine să fie susceptibilă de a conduce la unul dintre rezultatele menţionate de aceste dispoziţii, fără ca autorul acesteia să fi urmărit producerea consecinţelor arătate, însă a acceptat posibilitatea producerii lor.

Mai arată intimatul reclamant că lipseşte condiţia vinovăţiei cu privire la pretinsele fapte de discriminare, întrucât mesajul folosit a vizat o distincţie între sistemele de educaţie, mai precis starea în care se află învăţământul românesc. Prin declaraţii nu a urmărit încălcarea demnităţii umane, expresia "coborât din copac" vizând un început de evoluţie a civilizaţiei, fiind metaforică şi uzuală în limbajul comun. Originea acestei expresii se găseşte în conştiinţa populară românească, aceasta reprezentând o exprimare des întâlnită şi nu are legătură cu considerente bazate pe culoarea pielii.

Înalta Curte a analizat mai sus condiţia vinovăţiei şi a reţinut, pentru argumentele expuse, că este vorba despre o intenţie indirectă, iar în ceea ce priveşte originea expresiei în discuţie - conştiinţa populară românească, reţine că este o simplă afirmaţie a intimatului reclamant, fără nicio susţinere. Această expresie este folosită pentru a evidenţia un nivel de educaţie redus al naţionalităţilor africane, nivel comun până nu demult cu cel al primatelor, şi are ca efect inferiorizarea rasei de culoare specifice acestor naţionalităţi.

Folosită tocmai în contextul discuţiei despre importanţa educaţiei, această expresie are în vedere nivelul educaţional cel mai scăzut al naţionalităţilor africane, al rasei de culoare, sugerând posibilitatea de a fi depăşiţi la capitolul educaţie de aceste naţionalităţi care "deunăzi" erau la nivelul primatelor care locuiesc în copaci.

Afirmaţia în sine este susceptibilă de a conduce la unul dintre rezultatele menţionate anterior, constând în atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare la adresa unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi, în speţă a persoanelor de culoare aparţinând statelor africane, întrunind elementele constitutive ale faptei de discriminare.

În privinţa consecinţelor acestor declaraţii, intimatul reclamant a arătat că în afara unor critici primite din presă de la anumiţi politicieni, acestea nu au avut consecinţe nefaste nici la adresa naţiunilor enunţate în mesaj, nici la adresa unor specialişti/persoane care sunt de culoare şi care trăiesc în România.

Înalta Curte constată că susţinerea nu poate constitui un argument în sprijinul soluţiei de respingere a recursului, câtă vreme, aşa cum s-a precizat anterior, contravenţia sancţionată de art. 15 teza a II-a din O.G. nr. 137/2000 nu este una de rezultat ci una de pericol, astfel că, pentru a fi consumată, nu este necesară producerea efectivă şi dovada rezultatului vătămător. În plus, acest act normativ permite autosesizarea CNCD, conform art. 19 alin. (2) care stabileşte:

"Consiliul îşi exercită competenţele la sesizarea unei persoane fizice sau juridice ori din oficiu." Prin urmare, este irelevant în soluţionarea cauzei aspectul vizând lipsa unei reacţii din partea naţiunilor enunţate în mesaj sau a unor persoane de culoare care trăiesc în România.

Referitor la susţinerea că nu a făcut trimitere niciun moment la culoarea pielii, nu a declarat că albii vor fi înlocuiţi cu negri, nu a pronunţat cuvântul "maimuţă" în mod comparativ, iar declaraţiile nu au vizat niciun moment o discriminare "pe considerentul culorii pielii" sau a "statutului de inferioritate umană", Înalta Curte reţine că este irelevantă în soluţionarea cauzei, în condiţiile în care sintagma folosită, "coborâte din copac", face trimitere de plano la primate şi la un nivel de educaţie foarte redus, echivalent cu cel al maimuţelor care convieţuiesc în copaci. În plus, referindu-se la naţiuni precum congolezi, somalezi, intimatul reclamant are în vedere rasa negroidă al cărei nivel redus de educaţie îl scoate în evidenţă pentru a sublinia importanţa educaţiei pentru un stat.

Se mai invocă, totodată, faptul că afirmaţiile se circumscriu dreptului reclamantului la opinie şi libertăţii de exprimare, garantate de art. 30 din Constituţie, reprezentând o judecată de valoare adusă la cunoştinţa publicului printr-un limbaj ce nu are ca scop generarea de ură rasială sau de natură a crea o atmosferă ostilă, degradantă sau umilitoare pe criterii de naţionalitate, rasă sau apartenenţă la o categorie defavorizată.

Este adevărat că dreptul la liberă exprimare este garantat de disp. art. 30 alin. (1) şi (6) din Constituţie, dar acest drept nu are un caracter absolut, exercitarea acestuia neputând prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa privată şi dreptul la propria imagine a persoanei. În acest sens este şi jurisprudenţa CEDO care a statuat că art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu garantează o libertate de exprimare nelimitată, nici chiar atunci când este vorba despre apariţia în presă a unor subiecte care interesează în mare măsură publicul (hotărârea pronunţată în 16.10.2001 în cauza Verdens Gang şi Aase contra Norvegiei).

Astfel, împrejurarea că intimatul reclamant a abordat în cadrul discuţiilor subiectul educaţiei şi al învăţământului, care în mod evident interesează în mare măsură publicul, nu este de natură să justifice utilizarea unor expresii care prin ele însele pot produce una dintre consecinţele enumerate de prevederile legale incidente în cauză.

În consecinţă, afirmaţia intimatului reclamant, analizată de CNCD în urma autosesizării, constituie o faptă de discriminare ce intră în sfera de reglementare a O.G. nr. 137/2000, criteriul de discriminare fiind naţionalitatea ţărilor africane cărora le este caracteristică predominant rasa negroidă caracterizată, în opinia intimatului reclamant, printr-un nivel de educaţie foarte redus, specific primatelor care convieţuiau în copaci. Prin această afirmaţie a fost lezat dreptul la demnitate al persoanelor de culoare din statele africane, fiind de domeniul evidenţei că aceste persoane au dreptul la imagine şi demnitate umană în condiţii de egalitate cu celelalte persoane, legislaţia interzicând discriminarea acestora, în speţă discriminarea producându-se prin inferiorizarea nivelului de educaţie asociat cu cel al primatelor.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa şi, rejudecând, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 74/2020 din 3 august 2020 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 19 octombrie 2022.