Tax assessment appeal: Nullity of extraordinary appeal for failure to articulate specific grounds of cassation rather than re-litigating facts

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data 7.12.2015 sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieştişi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa a formulat contestaţie fiscală Deciziei de impunere nr. x/08.05.2015 emisă de MFP - ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală privind stabilirea obligaţiilor suplimentare de plată şi împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/08.05.2015 încheiat de intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa - Activitatea de Inspecţie Fiscală, solicitând: în principal, să se constate nulitatea actelor contestate, iar în subsidiar anularea lor pentru nelegalitate şi netemeinicie şi în ambele situaţii exonerarea reclamantei de la plata sumei totale de 8.067.209 RON, sumă pe care înţelege să o conteste şi care este compusă din impozit pe profit - 2.085.361 RON aferent perioadei 01.01.2013 - 31.03.2015, accesorii impozit pe profit în cuantum de 638.396 RON majorări/dobânzi şi 283.232 RON penalităţi de întârziere, precum şi TVA - 3.451.727 RON aferent perioadei 01.11.2012-31.03.2015 şi accesorii TVA în cuantum de 1.042.779 RON reprezentând majorări de întârziere/dobânzi şi 565.714 RON penalităţi de întârziere. De asemenea, a solicitat ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse şi repunerea în termenul de formulare a contestaţiei împotriva actelor contestate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 106 din data de 8 octombrie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator B. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, cauză venită în rejudecare potrivit Deciziei nr. 4218/26.09.2019 pronunţată de ÎCCJ, în parte.

A anulat Decizia de impunere nr. x din 08.05.2015 emisă de A.J.F.P. Dâmboviţa şi Raportul de inspecţie fiscală x din 08.05.2015, în parte, pentru obligaţiile fiscale constând în impozit pe profit suplimentar în cuantum de 2.081.749 RON, TVA suplimentar în cuantum de 3.326.525 RON şi accesoriile aferente acestora.

A menţinut actele atacate pentru suma de 3612 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, suma de 125.202 RON, TVA stabilit suplimentar şi accesoriile aferente.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 106 din data de 8 octombrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi în rejudecare să se respingă cererea de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, pârâtele au subliniat că instanţa de fond, nu a luat în considerare toate documentele ce au stat la baza Deciziei de impunere nr. x/08.05.20215. În continuarea cuprinsului cererii de recurs, recurentele-pârâte au detaliat modalitatea în care s-a efectuat controlul administrativ şi s-a soluţionat contestaţia pe cale adminstrativă formulată de reclamantă.

În drept, recurenta-pârâtă a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în susţinerea cererii sale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat să respingă recursul ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs invocată de intimata-reclamantă, urmează a o admite pentru considerentele următoare:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În speţă, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici la adresa sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

În critica sentinţei recurate, recurenta-pârâtă a precizat că instanţa de fond nu a luat în considerare toate înscrisurile care au stat la baza emiterii deciziei de impunere, fără a critica raţionamentul juridic care a stat la baza soluţiei pronunţate de către instanţa de fond.

Deşi recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că argumentele prezentate de recurentă, nu se circumscrie acestui motiv de casare şi nici unui alt motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Fără să combată în vreun fel raţionamentul instanţei de fond şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa s-a limitat, în susţinerea cererii de recurs la prezentarea modalităţii de soluţionare a contestaţie pe cale administrativă de către lucrătorii săi şi la faptul că instanţa de fond nu a analizat înscrisurile propuse în probatoriu, fără însă a le indica în mod expres şi care este eroarea de interpretare a instanţei de fond faţă de acestea.

Or, această conduită procesuală urmăreşte o rejudecare a cauzei din partea instanţei de recurs în temeiul argumentelor deja analizate de către instanţa de fond.

Pe de-o parte prezentarea unor argumente care nu critică efectiv legalitatea sentinţei recurate, iar pe de altă parte, reiterarea apărărilor exprimate deja în faţa instanţei de fond, nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs, în măsura în care această instanţă are competenţa de analiză doar cu privire la elemente de nelegalitate ale sentinţei instanţei de fond.

Totodată, se subliniază că instanţa de recurs nu poate efectua o readministrare a probatoriului, iar nemulţumirea recurentei privitoare la faptul că instanţa de fond nu a analizat documentele din perspectiva raţionamentului prezentat de acesta, nu reprezintă o critică care să justifice formularea unei căi extraordinare de atac în măsura în care această conduită procesuală din partea instanţei de fond nu se circumscrie concret unui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că cererea de recurs reprezintă în concret intenţia pârâtei de a se rejudeca cauza într-o cale extraordinară de atac, deoarece soluţia instanţei de fond o nemulţumeşte, însă fără a invoca efectiv critici care să se circumscrie motivelor de casare.

În consecinţă, reţinând că nu este posibilă o încadrare a conţinutului cererii de recurs într-unul din cazurile de casare reglementate de dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. şi constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac pentru nemotivare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 106 din data de 8 octombrie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru nemotivare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2022.