Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4705/2022 AI generated

Limit of Freedom of Expression and Nationalist Propaganda Sanctions under Anti-Discrimination Law

Case Number Decizia nr. 4705/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s rejection of the challenge and confirming the validity of the sanctioning decision issued by the National Council for Combating Discrimination (CNCD), which remains in force. The dispute concerned an administrative challenge to a contraventional fine imposed on a journalist for statements made during a television broadcast asserting that a specific German minority association was the cultural successor to a dissolved fascist organization and that associated property retrocessions constituted a "great injustice" involving significant financial benefits. The Court determined that the appellant’s arguments failed to establish that the first instance court erroneously applied material law, as the statements in question were objectively manifested in public, targeted a national minority, and created an atmosphere that was hostile, degrading, and offensive, thereby constituting a contravention under Article 15 of Government Emergency Ordinance No. 137/2000. The decisive legal basis involved the interpretation of Article 15 and Article 2(1) and (8) of G.O. 137/2000 regarding discriminatory behavior and the limits of freedom of expression, alongside Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, which permits cassation only for the incorrect application or interpretation of substantive law, a threshold the Court found was not met given the correct classification of the conduct as a violation of dignity and ethnic harmony.

Legislator headnote

AI generated

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 C. proc. civ; Limit of Freedom of Expression and Nationalist Propaganda Sanctions under Anti-Discrimination Law: The dispute concerned an administrative challenge to a contraventional fine imposed on a journalist for statements made during a television broadcast asserting that a specific German minority association was the cultural successor to a dissolved fascist organization and that associated property retrocessions constituted a "great injustice" involving significant financial benefits. The Court determined that the appellant’s arguments failed to establish that the first instance court erroneously applied material law, as the statements in question were objectively manifested in public, targeted a national minority, and created an atmosphere that was hostile, degrading, and offensive, thereby constituting a contravention under Article 15 of Government Emergency Ordinance No. 137/2000. The decisive legal basis involved the interpretation of Article 15 and Article 2(1) and (8) of G.O. 137/2000 regarding discriminatory behavior and the limits of freedom of expression, alongside Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, which permits cassation only for the incorrect application or interpretation of substantive law, a threshold the Court found was not met given the correct classification of the conduct as a violation of dignity and ethnic harmony.

Keywords

AI generated
limits of freedom of expression ethnic discrimination procedural nullity freedom of association administrative sanction article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
obligarea CNCD la plata sumei de 1 RON daune morale, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
art. 248 alin. (1) C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for the decision to dismiss the exception of nullity of the appeal.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
va respinge excepţia nulităţii recursului şi, în conformitate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ) şi art.
art. 496 C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ
Procedural basis cited in the dispositive for the resolution of the administrative litigation appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the decision to dismiss the exception of nullity of the appeal.

art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ

Procedural basis cited in the dispositive for the resolution of the administrative litigation appeal.

art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18.10.2019 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, B. a solicitat ca, după repunerea în termen, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să se dispună:

1. anularea Hotărârii nr. 329/10.06.2019, pronunţată de către CNCD în dosarul nr. x/2018, constituit în urma petiţiei 7547/11.12.2018;

2. obligarea CNCD la plata sumei de 1 RON daune morale, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;

3. obligarea CNCD la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 382 din 9 iunie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Respinge acţiunea formulată de reclamantul A. cu domiciliul ales în Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu sediul în Bucureşti, B. cu sediul în Bucureşti, ca neîntemeiată. ".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 382 din 9 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul dr. A. şi în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se admită cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul a dezvoltat următoarele critici:

Apreciază că, în mod greşit prima instanţă a considerat că, raportat la împrejurările concrete ale cauzei, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile în materia discriminării, lezării dreptului la imagine, onoare, demnitate şi prestigiu, faptele recurentului s-ar încadra în noţiunea de fapte ilicite.

În cauză, afirmaţiile sau susţinerile recurentului nu întrunesc elementele constitutive ale faptelor contravenţionale prevăzute în conţinutul dispoziţiilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, aşa cum în mod greşit a reţinut Curtea de Apel Bucureşti, normele de drept material fiind aplicate în mod eronat.

În fapt, cu privire la dr. A. s-a reţinut, atât de către CNCD, cât şi de către Curtea de Apel Bucureşti, aspectul că pretinsele acte de discriminare sunt reprezentate de următoarele afirmaţii:

a) B. este "succesor cultural" al C..

b) valoarea imobilelor intrate în proprietatea B. este "de sute de milioane, dacă nu de miliarde de euro";

c) prin recunoaşterea calităţii B. de succesor în drepturi a C., s-a făcut "o mare nedreptate".

În legătură cu afirmaţia potrivit căreia B.. succesor cultural al C.., recurentul nu a făcut altceva decât să repete susţinerile B., care a solicitat constatarea calităţii de succesor în toate drepturile C..

În continuare, recurentul descrie contextul istoric al constituirii C., autorizată prin Decretul Lege nr. 3884/20.11.1940, publicat în Monitorul Oficial, partea I, nr. 275 din 21.11.1940.

Ulterior, ca urmare a schimbărilor din anii 1989-1990, conjunctura politico-socială favorabilă a dus la crearea B. din România, organizaţie care reprezintă, pe plan politic, o parte a etnicilor germani din România.

Conform art. 6 din Statutul B., acesta "este succesorul de drept al tuturor instituţiilor şi organizaţiilor ale minorităţii germane, care au fost desfiinţate prin constrângere."

Această calitate de succesor a fost însuşită prin Act adiţional abia în anul 2006, prevederea neregăsindu-se în primele variante de Statut al B..

Invocă recurentul sentinţa civilă nr. 2790 din data de 28.05.2007 pronunţată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr. x/2007, prin care B. din Sibiu i-a fost recunoscută calitatea de succesor în drepturi al C., organizaţie de orientare fascistă ce a fost dizolvată, în mod legal prin Decretul-lege nr. 485/1944, deoarece era o organizaţie hitleristă, interzisă prin acte internaţionale.

Ministerul Public, prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 2790/28.05.2007 în motivarea căreia s-a susţinut faptul că Statul Român nu a fost apărat în cursul judecării cauzei, dar şi că B.. "nu ar putea fi declarat continuatorul unei organizaţii pro-hitleriste de tip fascist, desfiinţată în mod legal. fără a se încălca actele normative menţionate mai sus si aflate şi în prezent în vigoare", cerere care a fost respinsă ca tardivă.

Deşi în cuprinsul sesizării, B.. susţine o pretinsă diferenţiere a calităţii sale de succesor în drepturi al organizaţiei fasciste C.. (astfel cum a fost constată şi de către instanţele de judecată), o astfel de diferenţiere nu se regăseşte nici în cererea B.. formulată în faţa Judecătoriei Sibiu (Anexa nr. 5 Ia punctul de vedere formulat în faţa CNCD), dar nici în sentinţa instanţei de judecată.

Apreciază că soluţia potrivit căreia sunt incidente dispoziţiile art. 15 din O.G. nr. 137/2000, este nelegală, în condiţiile în care recurentul, în calitate de jurnalist, a afirmat o situaţie de fapt constatată de către instanţele de judecată din România.

Referitor la afirmaţia privind valoarea imobilelor retrocedate către B., arată recurentul că nu a făcut altceva decât să reia declaraţiile ministrului de finanţe, dl. D. asupra estimărilor pentru despăgubirile cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului român, în condiţiile în care valoarea acestora a reprezentat un efort suplimentar pentru bugetul ţării.

Prin urmare, dr. A. nu a făcut altceva decât să reia, în cadrul unei emisiuni televizate, afirmaţiile unui reprezentant al Guvernului, apreciind astfel că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, incidenţa dispoziţiilor prevăzute în art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

De asemenea, este nelegală soluţia Curţii de Apel Bucureşti şi cu privire la pretinsa faptă ilicită, constând în afirmaţia "o mare nedreptate", aceasta neputând constitui temei al sancţiunilor impuse pentru fapte de discriminare, potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, consecinţa admiterii cererii formulate de B.. în faţa Judecătoriei Sibiu, dar şi constatarea calităţii acesteia de continuator în toate drepturile C.. de către instanţa de judecată, a însemnat deschiderea căii spre un număr de cereri de retrocedare a bunurilor ce au aparţinut organizaţiei fasciste, situaţie de fapt care, în opinia recurentului, contravine atât normelor interne şi internaţionale încă în vigoare, dar şi siguranţei democraţiei şi înfăptuirii actului de justiţie.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimatul-pârât B. al B. a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. În primul rând, analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului în ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocată de intimata-pârâtă E. prin întâmpinare, Înalta Curte o va respinge, constatând că argumentele de ordin critic dezvoltate în cererea de recurs se subsumează motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., menţionat ca atare în memoriul de recurs.

Sintetizând cererea de recurs, Înalta Curte identifică critici de nelegalitate faţă de hotărârea primei instanţe, ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a învederat care sunt aspectele de nelegalitate pe care le apreciază incidente cauzei, indicând în acest sens dispoziţiile de drept pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea greşelilor apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă în legătură cu astfel de dispoziţii legale, raportându-se la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

2. Cu privire la recursul declarat

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, de apărările formulate şi de dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs invocat de recurentul reclamant A. este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 329/10.06.2019 prin care emitentul acesteia, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a dispus aplicarea unei sancţiuni contravenţionale a mai multor persoane, inclusiv a recurentului, constatând că acţiunile şi afirmaţiile făcute de reclamaţi într-o emisiune TV, la o oră de maximă audienţă, au un caracter de propagandă naţionalistă şi vizează atingerea demnităţii persoanelor de etnie germană.

CNCD a reţinut că faptele sesizate reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 15 din O.G. nr. 137/2000, iar declaraţiile reclamaţilor nu se încadrează în limitele libertăţii de exprimare prevăzute de art. 2 alin. (8) din acelaşi act normativ, şi a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 2000 RON fiecăruia dintre persoanele enunţate.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamantului ca neîntemeiată, considerând că hotărârea atacată este legală şi temeinică.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept.

Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Observând Hotărârea nr. 329/10.06.2019, se constată că reclamantul a fost sancţionat contravenţional ca urmare a reţinerii incidenţei prevederilor art. 2 alin. (1) şi alin. (8) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 potrivit cărora:

"Art. 2 (1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

(...)

(8) Prevederile prezentei ordonanţe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie şi a dreptului la informaţie. Totodată s-a reţinut în sarcina reclamantului fapta prevăzută de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 conform căruia "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

Procedând la propria analiză a conţinutului hotărârii CNCD contestată în prezenta cauză, instanţa de control judiciar constată că, prin Hotărârea nr. 329/10.06.2019, pârâtul CNCD a reţinut, în esenţă, că fapta reclamantului, în calitate de invitat în cadrul emisiunii difuzate la TV, este aceea de a fi făcut afirmaţii despre "o mare nedreptate", B. este, în opinia sa, "succesorul cultural al C.", valoarea imobilelor fiind de sute de milioane de euro. Recurentul a contribuit astfel, în contextul emisiunii TV, la crearea unei atmosfere ostile, degradante, ofensatoare la adresa organizaţiei reprezentative a minorităţii germane, E., mai precis, la adresa unui grup de persoane (membrii ai asociaţiei, dar şi etnicii germani reprezentaţi de E.), legat de apartenenţa la etnia germană şi de convingerile acestora.

Declarând în cadrul emisiunii că B. al B. ar fi succesorul cultural al C., aceasta organizaţie având o ideologie fascistă, naţional-socialistă, înfiinţată la 21 noiembrie 1940 şi dizolvată în cursul anului 1944, după ruperea alianţei cu Germania nazistă, recurentul a susţinut, în realitate, că B. al B. este continuatorul ideologiei fasciste al unei organizaţii naziste.

În acest mod, nu a fost respectat dreptul la imagine, demnitate, onoare şi prestigiu al asociaţilor B., dar şi al etnicilor germani din România, afirmaţiile efectuate conturând suspiciunea însuşirii şi continuării culturii naziste şi/sau politicii fasciste.

Totodată, nici susţinerile recurentului potrivit cărora nu a făcut altceva decât să afirme o situaţie de fapt constatată de către instanţele de judecată din România nu concordă cu realitatea, întrucât nu s-a facut dovada că vreo instanţă ar fi pronunţat o soluţie cu privire la preluarea ideologiei C. de către B..

Înalta Curte constată că, menţiunile constând în "o mare nedreptate" şi cele referitoare la valoarea imobilelor retrocedate de sute de milioane de euro, imprimă în conştiinţa socială o imagine a unei minorităţi naţionale, structurate în cadrul B., care obţine pe căi nelegale de la statul român beneficii pecuniare cu un cuantum semnificativ, nerealiste, şi care perpetuează ideologic politica fascistă a unei organizaţii antecesoare.

Prin urmare, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că fapta descrisă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000, fiind un comportament manifestat în spaţiul public, iar exercitarea libertăţii de exprimare comportă obligaţii şi responsabilităţi, fiind obligatorie evitarea unor afirmaţii ofensatoare, ostile şi denigratoare, îndreptată împotriva unei minorităţi naţionale, în speţă minoritatea germană din România.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. va respinge excepţia nulităţii recursului şi, în conformitate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ) şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul pârât B. al B..

Respinge recursul declarat de reclamantul dr. A. împotriva sentinţei civile nr. 382 din 9 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 octombrie 2022.