Challenge to fiscal debt notification and statute of limitations for pre-1999 tax obligations recalculation

Şedinţa publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins."

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2020, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele ANAF, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi Serviciul Fiscal Orăşenesc Pucioasa, în temeiul art. 268 şi următoarele Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 8 si 24 din Legea nr. 554/2004, a formulat contestaţie împotriva răspunsului nr. x/28.08.2020, prin care a fost menţinută Notificarea nr. x/09.07.2020 privind obligaţiile fiscale restante şi împotriva refuzului nelegal şi netemeinic de soluţionare a cererii societăţii de recalculare a debitelor cu care figurează înscrisă în evidenţa fiscală, inclusiv a dobânzilor cuvenite societăţii pentru sumele încasate nedatorat de organele fiscale, precum si refuzul de a comunica fişa sintetică a societăţii ce cuprinde informaţiile fiscale începând cu data privatizării, respectiv 12.01.1999 şi până în prezent, respectiv obligarea pârâtelor să procedeze la recalcularea debitelor societăţii începând cu data privatizării, respectiv 12.01.1999 şi până în prezent, să calculeze dobânzile cuvenite societăţii pentru sumele plătite nedatorat constatate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi să comunice fişa sintetică pe plătitor care cuprinde toate informaţiile începând cu data privatizării (12.01.1999) şi până în prezent.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 32 din 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiate; a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Serviciul Fiscal Orăşenesc Pucioasa, şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa; au fost obligate pârâtele la recalcularea obligaţiilor fiscale datorate de societatea reclamantă, începând cu data privatizării (12.01.1999) şi până în prezent; au fost obligate pârâtele la calcularea dobânzilor fiscale cuvenite societăţii reclamante pentru sumele plătite în vederea stingerii unor obligaţii fiscale, constatate ca nelegale prin hotărâri judecătoreşti definitive, în măsura în care se identifică asemenea sume plătite nedatorat de către reclamantă; au fost obligate pârâtele la comunicarea fişei sintetice pe plătitor care să cuprindă toate informaţiile începând cu data privatizării şi până în prezent.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, solicitând admiterea căii de atac şi casare sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii în tot a acţiunii formulate.

O primă critică formulată de recurenta-pârâtă se referă la modalitatea de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii. Recurenta arată că instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, deşi a reţinut ca Notificarea nr. x/09.07.2020 nu reprezintă un act administrativ fiscal conform prevederilor art. 268 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală. în opinia recurentei judecarea cauzei nu s-a făcut prin raportare la obiectul cererii de chemare in judecata, iar interpretarea instanţei de fond potrivit căreia nesoluţionarea solicitărilor formulate de reclamanta prin Cererea nr. x/21.07.2020 constituie refuz nejustificat raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reţinută în soluţionarea cauzei. Deoarece acţiunea dedusa judecăţii a avut ca obiect contestarea Notificării nr. x/09.07.2020, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei priveşte obiectul cererii de chemare in judecata si nu o alta interpretare data de instanţa care, in mod nelegal a respins excepţia deşi actul contestat nu reprezintă act administrativ fiscal. În consecinţă, recurenta arată că Notificarea nr. x/09.07.2020 nu reprezintă titlu de creanţa fiscala si actul administrativ fiscal susceptibil a fi contestat, deoarece nu creează o situaţie juridica noua, prin stabilirea obligaţiilor fiscale în sarcina reclamantei, motiv pentru care acţiunea ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă.

O a doua critică se referă la modalitatea de soluţionare a excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune, recurenta arătând că instanţa de fond nu se pronunţa cu privire la aspectele invocate de parte, ci da o interpretare proprie acesteia, raportându-se in mod eronat la data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii. In opinia recurentei, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost invocata fata de capătul de cerere al reclamantei de recalculare a obligaţiilor fiscale începând cu data privatizării (12.01.1999) si pana in prezent, or, pentru acest capăt de cerere termenul de prescripţie era de 3 ani.

Având in vedere momentul la care se raportează reclamanta, acela al privatizării societăţii la data de 12.01.1999, in speţa a intervenit prescripţia dreptului de a solicita recalcularea datoriilor societăţii către bugetul de stat, compensarea unor datorii, prin raportarea la majorări ce trebuiau anulate de la momentul privatizării, aşa cum se solicită în finalul cererii de chemare in judecată.

Susţinerile reclamantei din cuprinsul concluziilor scrise, potrivit cărora, in cauza, nu se solicita calcularea datoriilor din anul 1999, ci se contesta refuzul aplicării unor hotărâri judecătoreşti nu pot fi primite întrucât contrazic atât acţiunea cât şi hotărârea pronunţată prin care recurenta a fost obligată la recalcularea obligaţiilor fiscale datorate de societate începând cu data privatizării (12.01.1999) si pana în prezent.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la comunicarea fisei sintetice pe plătitor care sa cuprindă toate informaţiile începând cu data privatizării si pana in prezent, recurenta afirmă că instanţa de fond nu întemeiază în fapt şi în drept hotărârea pronunţată. Recurenta prezintă modificările intervenite de la momentul privatizării reclamantei, în ceea ce priveşte administrarea datoriilor fiscale, afirmând că SFO Pucioasa care a preluat competenta de administrare a A. S.A. în data de 19.02.2016 a transmis în numeroase rânduri fişa sintetică la solicitarea reclamantei, însă reclamanta deşi avea posibilitatea nu a cerut niciodată efectuarea unui punctaj intre evidenta contabilă şi evidenţa fiscală pentru clarificarea anumitor diferenţe intre înregistrările fiscale şi contabile ale firmei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă S.C. A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în esenţă, în opinia sa, sentinţa recurată fiind motivată corespunzător, dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

In cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 ind.l şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

In temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 ind.l şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 iunie 2021, s-a fixat termen de judecata pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 15 septembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând probele administrate în cauză înalta Curte constată că recursul este fondat, impunându-se casarea a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă,

In ceea ce priveşte admisibilitatea acţiunii, Înalta Curte constată că Notificarea nr. x/09.07.2020 a fost emisă în baza art. 162 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora, înainte de publicare listei debitorilor restanţi, obligaţiile fiscale restante se notifica debitorilor.

In aceste condiţii, trebuie să se recunoască contribuabilului vizat posibilitatea de a contesta sumele menţionate în notificare şi de a solicita rectificarea lor în măsura în care consideră că debitele imputate au fost reţinute în mod eronat. Interpretarea contrară, în sensul că notificarea nu produce niciun efect juridic şi, în consecinţă nu poate fi cenzurată de instanţa de contencios administrativ, ar fi de natură să îngrădească dreptul de acces la o instanţă de judecată întrucât persoana vizată ar fi lipsită de orice mijloc legal prin care sa se apere de demersul autorităţii publice de publicare a unor datorii pe care contribuabilul respectiv le consideră eronate.

În consecinţă, acţiunea reclamantei prin care aceasta a contestat Notificarea nr. x/09.07.2020 solicitând obligarea autorităţii publice la recalcularea debitelor este admisibilă, criticile recurentei cu privire la acest aspect fiind nefondate.

In ceea ce priveşte, însă, soluţia dată excepţiei prescrierii dreptului material la acţiune, Înalta Curte constată că prima instanţă, interpretând în mod eronat susţinerile pârâtei şi obiectul acţiunii, s-a limitat, în analiza acestei excepţii, la problema respectării termenului reglementat de art. 11 alin. (1) şi (2) din legea nr. 554/2004.

Or, reclamanta nu a solicitat, la modul general, obligarea pârâtei la recalcularea debitelor sale începând cu anul 1999, ci în cadrul acţiunii a arătat care sunt neregulile concrete în legătură cu respectivele debite, aceasta fiind maniera în care partea a înţeles să arate sub ce aspecte înţelege să conteste notificarea. De asemenea, a solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească situaţia unor debite concrete reţinute de organul fiscal şi contestate de reclamantă.

Invocând prescripţia, pârâta a arătat că parte dintre aceste critici se referă la datorii fiscale pentru care termenul de contestare era depăşit. Este discutabil daca aceste susţineri ale pârâtei ar fi putut conduce la respingerea acţiunii ca prescrisă sau reprezintă, mai degrabă, aspecte de fond, relevante în stabilirea caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtei de recalculare a debitelor, însă instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze şi să se pronunţa asupra acestor aspecte invocate de parte, conferindu-le, în urma discuţiilor contradictorii, consecinţa legală, iar nu să facă analiza unei excepţii care, în speţă, nu a fost invocată.

În consecinţă, instanţa de fond ar fi trebuit să se raporteze, în analiza excepţiei prescripţiei (şi, mai departe, în analiza temeiniciei acţiunii), la aspectele concrete invocate de reclamantă, pentru a stabili dacă aceasta înţelege să repună în discuţie legalitatea unor acte administrativ-fiscale necontestate în termen sau, dimpotrivă, dacă înţelege să se prevaleze de acte executorii pe care organul fiscal le-a nesocotit.

Neprocedând astfel, instanţa de fond a soluţionat o alta excepţie decât cea invocată de pârâtă şi, mai departe, a pronunţat o hotărâre lipsită de finalitate practică întrucât, obligând organul fiscal să recalculeze debitele reclamantei începând cu anul 1999 fără, însă, a stabili, prin raportare la criticile concrete formulate de reclamantă, care datorii au fost reţinute în mod nelegal în cadrul Notificării, a dat posibilitatea organului fiscal ca, în urma "recalculării", să ajungă la acelaşi rezultat sau la un alt rezultat pe care reclamanta să îl considere, în continuare, necorespunzător.

Faţă de aceste considerente şi având în vedere strânsa legătură dintre cererea de comunicare a fişei sintetice pe plătitor şi contestaţia privind debitele înscrise în Notificare, Înalta Curte va casa sentinţa recurată trimiţând cauza la aceeaşi instanţă pentru ca aceasta să reanalizeze excepţia prescripţiei şi fondul cererii în raport de aspectele menţionate mai sus.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în raport de prevederile art. 497 din C. proc. civ., înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Damboviţa împotriva sentinţei nr. 32 din 22 februarie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 octombrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.