Extraordinary appeal for annulment rejected for lack of material error in administrative tax dispute

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea contestată

Prin Decizia nr. 3162 din 26 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost anulat, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa a eeţinut că, examinând recursul declarat în cauză prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care reclamantul îşi întemeiază cererea, acesta rezumându-se la a solicita repunerea pe rol a cauzei, fără a prezenta considerentele pentru care consideră că soluţia de suspendare a judecării cauzei pentru lipsa părţilor este nelegală.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Conchide instanţa în sensul că, recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a motivat calea de atac în raport de dispoziţiile de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

II. Calea de atac formulată

Împotriva deciziei, sus-menţionată, considerând-o nelegală, a formulat contestaţie în anulare, recurentul A. întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac formulate, contestatorul menţionează că instanţa de recurs nu şi-a exercitatat pe deplin principiile consacrate de art. 22 alin. (2) şi (7) C. proc. civ.

În opinia sa, instanţa de recurs in mod greşit a anulat, ca nemotivat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 12 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal.

În raţionamentul instanţei de recurs ar sta o premisă falsă, respectiv instanţa ar fi trebuit să invoce din oficiu motive de recurs aplicabile în cauză.

Temeiul juridic al acesteia îl constituie şi dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

III. Apărările intimatei

Deşi legal citat, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare în cauză.

IV. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând prioritar contestaţia în anulare sub aspectul admisibilităţii acesteia, în considerarea dispoziţiilor art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., invocate de contestatoare drept temei al cererii sale, "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

De asemenea, conform alin. (2) al aceluiaşi articol, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (…) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;".

Deşi hotărârea atacată este o hotărâre pronunţată în recurs, aspectele invocate de către contestator nu se încadrează în noţiunea de "eroare materială" la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., invocat ca temei juridic al contestaţiei în anulare.

Noţiunea de "eroare materială" folosită de legiuitor în art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât în sensul textului legal.

Ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit, ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Verificarea unei astfel de erori materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, iar prin aceste dispoziţii legale nu s-a urmărit să se pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.

Or, contestatorul, prin calea de atac extraordinară de faţă, susţine că instanţa de recurs a greşit atunci când a respins recursul ca nemotivat deoarece instanţa ar fi dispus suspendarea cauzei în mod nelegal la termenul de judecată din 6 aprilie 2022, fără să ia în considere cererea apărătorului cu privire la amânarea judecării cauzei şi acordarea unei nou termen de judecată.

Se invocă, aşadar, aspecte care ţin de fondul cauzei, de modul în care instanţa de recurs a soluţionat recursul după repunerea cauzei pe rol . Aceste aspecte exced noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Ca atare, motivul contestaţiei în anulare în sensul că dezlegarea dată de instanţa de recurs, prin decizia atacată, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este rezultatul unei erori materiale nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei.

Contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea a subliniat permanent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Pentru aceste considerente, se va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3162 din 26 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 3162 din 26 mai 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.