Competition fine annulment referral to Constitutional Court upheld, prior ruling quashed
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Division) allowed the claimant's appeal, quashed the Court of Appeal ruling of 23 March 2022, and referred to the Constitutional Court of Romania the exception of unconstitutionality of art. 18(2) of Law No. 21/1996 (Competition Law), ruling that the referral was admissible and the challenged provision was relevant to the dispute. The underlying case was an action for annulment or reduction of a competition fine imposed by the Competition Council; the claimant argued that the sanctioning decision was signed by the Council's president after his mandate had expired and that the legal basis for the mandate extension (art. 18(2), as amended) was unconstitutional. The High Court held that the lower court erred in dismissing the referral for lack of connection to the case; under art. 29(1) and (5) of Law No. 47/1992, the relevance condition must be assessed concretely, and since validity of the signature—and thus of the challenged decision—depended on the contested provision, the exception was admissible; the Court expressed the opinion that the provision is constitutional.
Legislator headnote
AI generatedart. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, art. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 21/1996, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 29 din Legea nr. 47/1992; Competition fine annulment referral to Constitutional Court upheld, prior ruling quashed: 18(2) of Law No. 21/1996 (Competition Law), ruling that the referral was admissible and the challenged provision was relevant to the dispute. The underlying case was an action for annulment or reduction of a competition fine imposed by the Competition Council; the claimant argued that the sanctioning decision was signed by the Council's president after his mandate had expired and that the legal basis for the mandate extension (art. 18(2), as amended) was unconstitutional. The High Court held that the lower court erred in dismissing the referral for lack of connection to the case; under art. 29(1) and (5) of Law No. 47/1992, the relevance condition must be assessed concretely, and since validity of the signature—and thus of the challenged decision—depended on the contested provision, the exception was admissible; the Court expressed the opinion that the provision is constitutional.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for upholding the referral to the Constitutional Court, as the condition of relevance was found satisfied.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal la data de 11 mai 2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, în principal, anularea Decizia nr. 68/09.12.2020 emisă de pârât şi, în subsidiar, reducerea amenzii aplicate prin decizia menţionată.
În şedinţa publică din 26 ianuarie 2022, reclamanta A. a depus cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.
2. Încheierea atacată în cauză
Prin încheierea din 23 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva încheierii din 23 martie 2022 a declarat recurs reclamanta A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.
Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat, admiterea recursului, casarea Încheierii atacate şi, în rejudecare admiterea cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanta A.. Şi, pe cale de consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.
În esenţă, recurenta a susţinut că încheierea curţii de Apel este greşită, în condiţiile în care, pentru a deveni o decizie, un act oficial de autoritate al Consiliului Concurenţei valid, legea impune existenţa semnăturii preşedintelui Consiliului Concurenţei asupra deciziei. Pentru a putea semna în mod legal această decizie, mandatul persoanei care îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei trebuie să fie valabil.
Or, dacă art. 18 alin. (2) din Legea concurenţei, pe care s-a întemeiat valabilitatea mandatului dlui preşedinte B. la momentul semnării Deciziei, ar fi declarat neconstituţional, aceasta ar echivala cu lipsa mandatului şi, implicit, lipsa unei condiţii extrinseci de validitate a deciziei de sancţionare a subscrisei - semnarea acesteia de către preşedintele Consiliului Concurenţei.
Mai susţine recurenta că, contrar celor reţinute de Curtea de Apel, şi momentul semnării deciziei de sancţionare are relevanţă pentru validitatea acesteia, nu doar momentul adoptării soluţiei, ce are loc la data deliberării, dată la care se redactează minuta. In primul rând, Curtea de Apel a statuat că deciziile Consiliului Concurenţei sunt adopatae de plenul Consiliului, ca organ colegial, nu doar de preşedinte.
În fine, mai susţine recurenta, chiar daca deciziile se adoptă în plen şi sunt emise de autoritatea Consiliul Concurenţei, acestea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de validitate pentru a putea fi considerate acte administrative individuale de sancţionare.
Rolul esenţial al semnăturii preşedintelui Consiliului Concurenţei pentru validitatea actelor acestei autorităţi este stabilit la art. 19 alin. (7) şi art. 20 din Legea nr. 21/1996. De aceea, decizia adoptată în plen se semnează de preşedinte în numele Consiliului Concurenţei, numai în acest mod aceasta devenind un act de autoritate valabil al Consiliului Concurenţei, prin care se aplică o sancţiune. Dacă semnătura preşedintelui lipseşte sau dacă acesta nu avea mandat la momentul la care a semnat actul, decizia de sancţionare este nulă, pentru că lipseşte o condiţie imperativă de validitate formală a actului, acesta nefiind, practic, însuşit în mod oficial şi legal de Consiliu. Dacă s-ar accepta motivarea primei instanţe, s-ar ajunge la concluzia că aplicarea prevederilor citate este opţională, neavând vreo sancţiune sau relevanţă dacă decizia de sancţionare este semnată sau nu. Actul respectiv poate fi semnat de către un alt membru al plenului doar în caz de indisponibilitate sau absenţă a preşedintelui şi numai în baza desemnării persoanei respective prin ordin de către preşedinte.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Consiliul Concurenţei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea încheierii atacate ca fiind temeinică şi legală.
II. Considerentele instanţei de recurs
Analizând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta este fondat şi îl va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, această instanţă decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol, dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Ca atare, instanţa este abilitată în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.
Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, va fi examinată respectarea, de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, a cerinţelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
În procesul pendinte reclamanta recurentă în susţinerea excepţiei, reclamanta a arătat că Decizia Consiliului Concurentei nr. 68/2020 a cărei anulare o solicita, a fost semnata de preşedintele Consiliului Concurentei in data de 07.04.2021, data la care mandatul acestuia de 5 ani expirase, fiind început la 03.03.2015. A mai susţinut ca pretinsa valabilitate a mandatului după expirarea termenului acestuia s-a bazat pe dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996. Reclamanta a concluzionat în sensul ca declararea ca neconstituţionale a respectivelor prevederi ar determina inexistenta mandatului dl. B. la momentul semnării deciziei consiliului si anularea acesteia.
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, reclamanta a invocat Decizia CCR nr. 58/2021 prin care a fost declarat neconstituţional art. 18 alin. (3) din Legea nr. 21/1996. A arătat că CCR a stabilit că exercitarea atribuţiilor aferente funcţiei de Preşedinte al Plenului Consiliului Concurentei după expirarea acestui mandat este nelegală, neavând niciun suport legal sau constituţional. Ca urmare a Deciziei CCR nr. 58/2021, Legea nr. 21/1996 a fost modificata prin O.U.G. nr. 23/2021 publicata in MOF din data de 02.04.2021.
Reclamanta a susţinut ca deşi a fost eliminat art. 18 alin. (3) ce fusese declarat neconstituţional, soluţia legislativă care înlocuieşte acest articol este, de asemenea neconstituţională. Alineatul 2 al art. 18 din L nr. 21/1996 prevede aceeaşi posibilitate pentru instituţiile implicate în desemnarea membrilor plenului Consiliului Concurentei de a amâna numirea acestora, cu efectul prelungirii mandatelor dincolo de limitele lor legale.
A mai susţinut că o astfel de soluţie încalcă art. 1 alin. (3) si 5 din Constitutie, în condiţiile în care este posibilă numirea unor persoane noi in Plenul Consiliului Concurentei (sau reinnoirea mandatelor acestora) în asa maniera încât limitele mandatelor sa fie respectate, modificarea art. 18 alin. (4) fiind dovada in acest sens, nu exista niciun temei constituţional si legal pentru prelungirea mandatelor membrilor Plenului.
Conchide reclamanta, în sensul că excepţia prevăzută în teza finala a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 lasă posibilitatea extinderii cu un termen incert a mandatului Preşedintelui Consiliului, în cazul existentei unei stari de urgenta sau de alerta. Or starea de urgenta sau de alerta nu poate justifica prelungirea mandatului pe toata durata acesteia şi încă 6 luni după încetarea sa, neexistând o imposibilitate obiectiva de numire a unei noi persoane în functia de Presedinte al Consiliului Concurentei, imposibilitate care sa justifice o derogare semnificativa de la garantiile constituţionale.
Faţă de obiectul acestei excepţii de neconstituţionalitate, Înalta Curte are a observa că, într-adevăr, prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 58/2021 a fost declarata necontitutională dispoziţia art. 18 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 23/2021.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, reţinând în esenţă, că reclamanta a invocat neconstituţionalitatea dispoz. art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 în forma începând cu data de 02.04.2021, care nu erau în vigoare la data de 09.12.2020 când a fost emisă Decizia Consiliului Concurentei nr. 68/09.12.2020 contestată în prezenta cauză.
Mai reţine instanţa că dispoziţia legală relevantă sub aspectul analizării motivului de nelegalitate suplimentar invocat de reclamanta este cea a articolului 18 alin. (2) din L nr. 21/1996 în forma in vigoare la data de emiterii deciziei, respectiv 09.12.2020 si nu forma legii modificată prin O.U.G. nr. 23/2021,apreciind astfel că dispoziţia legală in privinţa căreia reclamanta a invocat excepţia de neconstituţionalitate nu are legătura cu soluţionarea cauzei întrucât legea civila nu retroactivează, iar relevantă este forma legii la data când emiterii deciziei si nu la momentul semnării acesteia.
Curtea constată astfel, că în prezenta cauză, în mod greşit în primă instanţă a constatat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor invocate, evaluând relevanţa cererii de sesizare conform interpretării arătate şi dând condiţiei privind legătura cu cauza, semnificaţia cuvenită, a aptitudinii de a influenţa, în cazul admiterii excepţiei, pe viitor, în mod diferit soluţionarea cauzei, ţinând seama şi de practica constantă de a Curţii Constituţionale de a respinge astfel de sesizări(cu referire la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional expusă în considerentele soluţiei atacate).
Este util a observa, sub acest aspect, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.
Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, este limitată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.
În speţă, recurenta a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale pentru constatarea neconstituţionalităţii acestor prevederi. Condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din directa legătură a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.
Astfel, se impune a fi luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma obiectului cauzei, a stadiului procesual şi a dispoziţiilor legale în temeiul cărora judecata va fi realizată.
Cu privire la relevanţa pe care soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată ar avea-o în prezenta cauză, din analiza articolului a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi a obiectului cauzei, se constată că sunt fondate criticile recurentei, existând legătură între soluţia ce ar fi putut fi dată cererii formulate de reclamantă şi norma juridică a cărei neconstituţionalitate a fost invocată.
Astfel, prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat, in principal, anularea Decizia nr. 68/09.12.2020 emisă de Consiliul Concurentei, iar in subsidiar, reducerea amenzii aplicate prin decizie. Alături de motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare in judecata iniţială, reclamanta a invocat un motiv suplimentar de nelegalitate prin cererea completatoare depusă in şedinţa publică de la primul termen de judecată din data de 26.01.2022 respectiv nelegalitatea Deciziei nr. 68/09.12.2020 pe considerentul că decizia a fost semnată de dl. B., deşi mandatul acestuia de preşedinte al Consiliului Concurentei expirase ca urmare a pronunţării Deciziei CCR nr. 58/2021 si a neconstituţionalităţii prevederilor introduse in Legea concurentei prin art. 29 pct. 6 din O.U.G. nr. 23/2.04.2021
Reclamanta a mai susţinut că excepţia prevăzută în teza finala a art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 lasă posibilitatea extinderii cu un termen incert a mandatului Preşedintelui Consiliului, în cazul existentei unei stări de urgenta sau de alerta. Or starea de urgenta sau de alerta nu poate justifica prelungirea mandatului pe toata durata acesteia si încă 6 luni după încetarea sa, neexistând o imposibilitate obiectiva de numire a unei noi persoane in functia de Presedinte al Consiliului Concurentei, imposibilitate care sa justifice o derogare semnificativa de la garantiile constituţionale.
Aşadar, finalitatea urmărită prin susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 o reprezintă stabilirea ineficacităţii unei prevederi legale care ar putea constitui un obstacol în soluţionarea favorabilă a cererii formulate de recurentă, în condiţiile în care aceasta a solicitat, în principal, anularea Decizia nr. 68/09.12.2020 emisă de Consiliul Concurentei, decizie care a fost semnată de Preşedintele Consiliului Concurenţei al cărui mandat fost prelungit în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 21/1996 iar, la momentul semnării deciziei contestate valabilitatea mandatului aceluiaşi preşedinte se întemeia pe prevederile art. 18 alin. (2) din legea anterior menţionată.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanţa că în cauză este îndeplinită cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, anume aceea ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât şi recursul de faţă va fi admis, va fi casată, încheierea referitor la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi va fi sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.
Opinia instanţei, exprimată conform cerinţei prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, este în sensul că dispoziţiile art. art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din 23 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează Încheierea atacată şi, rejudecând:
Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanta A..
Dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.