Judicial salary equalization: inclusion of judicially awarded differences in the maximum sectoral reference value under the constitutional principle of equality

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 12.04.2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând anularea in parte a Ordinului nr. 85/C/04.02.2019 in ceea ce îi priveşte si obligarea Ministrului Justiţiei - ordonator principal de credite, la emiterea unui alt ordin de stabilire a drepturilor salariale începând cu 9 aprilie 2015 prin utilizarea unei VRS (valori de referinţă sectorială) de 440,154 RON si de la 1 dec. 2015 a unei VRS de 484,169 RON, la alocarea fondurilor necesare plaţii diferentelor salariale rezultate la zi. Reclamanţii au arătat că sunt judecători in cadrul Curţii de Apel Craiova, cu vechimi diferite, în activitate în prezent, dar si la data de 9 aprilie 2015.

Reclamantul E. a avut calitatea de procuror pana la data de 01.01.2017. In mod greşit prin Ordinul emis si contestat in procedura prealabila in fata ordonatorului principal de credite, potrivit legii salarizării 153/2017 art. 7 Capitolul VIII Anexa V, s-a stabilit utilizarea unei valori de referinţa sectoriale VRS de 421,36 RON începând cu 9 aprilie 2015, corect fiind o VRS de 440,154 RON si a unei VRS de 463,50 RON începând cu 1 decembrie 2015, corect fiind 484,169 RON, aceasta din urma prin aplicarea majorării de 10% prevăzută de Legea 293/2015.

S-a mai învederat că, prin sentinţa civilă nr. 829/12.07.2018 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2018 a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu-Mureş fiind obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor începând cu data de 09.04.2015 o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorare de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 (corespunzătoare unei valori de referinţă sectorială de 440,154 RON n.n) şi începând cu data de 01.12.2015 o indemnizaţie brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON la care se adaugă o majorarea de 8,5% acordată conform O.G. nr. 13/2008 şi procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015 - (corespunzătoare unei valori de referinţă sectorială de 484,169 RON n.n). Această hotărâre a devenit definitivă prin neapelare.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1037 din 27 octombrie 2020, a respins excepţiile, ca neîntemeiate.

Totodată, a admis în parte, formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei - Ministrul Justiţiei şi, în consecinţă, a anulat parţial ordinul de salarizare nr. 85/C/04.01.2019 emis de pârât în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, referitor la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unor valori de referinţă sectorială de 421,36 de RON (în intervalul 09.04.2015-30.11.2015), respectiv de 463,5 RON (începând cu 01.12.2015) şi a obligat pârâtul să emită reclamanţilor ordin de stabilire a drepturilor salariale producător de efecte juridice astfel: în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 440,16 RON; începând cu 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON. A respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată şi motivele de recurs înfăţişate

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen, pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei civile atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Ministerul Justiţiei a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate, învocând in drept prevederile art. 488 alin. (1), (0)pct. 8 Cod ărocedură civilă.

Recurentul a arătat că în mod greşit judecătorul fondului a reţinut existenţa unui refuz nejustificat al pârâţilor de punere în aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015 şi ale O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost aceasta modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, făcând o greşită aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004.

A precizat recurentul-pârât că prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, intimaţilor-reclamanţi li s-au stabilit indemnizaţiile de încadrare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Ţinând cont de faptul că prin OMJ nr. 2066/C/2018 s-a dispus că, începând cu data de 9.04.2015 indemnizaţia de încadrare brută lunară se stabileşte prin luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială 421,36 RON, iar începând cu data de 1.12.2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON, reclamanţii nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor formulate întrucât, aşa cum se poate observa, prin acest ordin s-a acordat mai mult decât au solicitat intimatele-reclamante.

Prin Ordinul M.J. nr. 2066/C/2018 s-a dispus că, începând cu data de 9.04.2015 indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru magistraţi se stabileşte prin luarea în calcul a valorii de referinţă sectorială 421,36 RON iar începând cu data de 1.12.2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din acelaşi cod reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenţii. Aşadar, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acţiune, de a li se emite, pentru fiecare în parte, noi ordine de salarizare, precum şi plata diferenţelor salariale astfel rezultate.

Lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută de recurentul-pârât prin raportare la emiterea Ordinului ministrului justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul judecătorilor la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

Înalta Curte constată că acest ordin colectiv emis de Ministerul Justiţiei la data de 24.05.2018, poate fi calificat ca act de achiesare la hotărârea pronunţată, iar nu ca motiv de respingere a acţiunii reclamantelor ca lipsită de obiect.

Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond nu a tinut cont de cele statuate prin sentinţa nr. 340/2019 a Tribunalului Călăraşi cu privire la plata drepturilor afetente perioadei 09.04.2015-28. 02. 2016. Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la acelaşi petit, Curtea constată că aceasta nu se susţine. Incidentul invocat pleacă de la ipoteza prescripţiei creanţei băneşti salariale; or, pârâtul nu este debitor al acesteia, nefiind, prin urmare, îndreptăţit nici să invoce prescripţia. De altfel, pârâtul a arătat că înţelege să invoce prescripţia doar subsidiar, în măsura în care ar fi obligat la alocarea fondurilor, împrejurare ce nu se va naşte, pentru motivele ce vor fi expuse mai jos.

Criticile de nelegalitate formulate de pârâtul Ministerul Justiţiei se referă, în esenţă, la greşita stabilire de către instanţa de fond a indemnizaţiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanţilor, în raport de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurentul-pârât a susţinut că această valoare de referinţă nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, motivat de inexistenţa în plată, în sistemul justiţiei, la data de 09.04.2015, a unei indemnizaţii calculate în raport de această valoare şi de caracterul neretroactiv al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015.

Înalta Curte va respinge aceste critici, ca nefondate.

Reclamanţii sunt judecători în cadrul Curţii de Apel Craiova si, prin Ordinul nr. 85/C/04.01.2019 al ministrului justiţiei, s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanţilor în intervalele 09.04.2015-30.11.2015, 01.12.2015-31.12.2017 şi 01.01.2018-30.06.2018 .

Este de menţionat că, din punct de vedere cronologic, legislaţia în privinţa salarizării personalului din sistemul justiţiei a parcurs următoarele etape:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material". Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Legislaţia în privinţa salarizării personalului din sistemul justiţiei a parcurs mai multe etape, iar salarizarea a fost realizată iniţial prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017) şi prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015 şi prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014.

Prin acest din urmă act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii. Ulterior, prin Legea nr. 293/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 25 noiembrie 2015, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizaţiilor, inclusiv pentru Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie".

Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 s-a prevăzut că în anul 2016 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prin care a fost introdus art. 31, în temeiul căruia, avându-se în vedere diferenţele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar pentru persoanele care îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, a fost stabilită obligaţia egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

În fine, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, în sensul înlocuirii principiului egalizării indemnizaţiilor în raport de nivelul maxim existent, cu regula conform căreia acest nivel se va stabili fără a se ţine seama de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Textele legale care prevăd regula amintită au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 794/2016 din data de 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale statuându-se în sensul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.

Instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile legale în discuţie contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, astfel că pentru respectarea acestuia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie aceleaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În acest context normativ, ţinând cont de faptul că încă de la data de 9 aprilie 2015 se aflau în plată indemnizaţii de încadrare stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, având în vedere şi faptul că prin Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, începând cu 1 decembrie 2015 cuantumul brut al indemnizaţiei a fost majorat cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015, în mod just a apreciat instanţa de fond că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să solicite ca drepturile salariale să fie calculate, pentru perioada 01.08.2016 - 30.09.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,50 RON (405 RON + majorarea de 10% acordată prin Legea nr. 293/2015).

Concluzia instanţei de fond nu contrazice aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care evidenţiază principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Aşa cum s-a arătat în precedent, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 09 aprilie 2015. De altfel, instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.

În concret, Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 constă în faptul că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, este de observat faptul că, raportat la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de actele normative menţionate şi de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.

Ministerul Justiţiei emite ordinele privind încadrare judecătorilor şi stabilirea drepturilor salariale, ordine în baza cărora se procedează la achitarea veniturilor salariale de către ordonatorii secundari (curţi de apel) şi terţiari (tribunale).

Curtea de apel a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită ordinele de salarizare cuprinzând indemnizaţiile de încadrare recalculate şi implicit să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii acestor drepturi, obligaţii care se înscriu în sfera atribuţiilor legale ce-i revin acestuia, în calitate de ordonator principal de credite, Tribunalului Călăraşi revenindu-i obligaţia subsecventă de plată efectivă a drepturilor salariale menţionate, în calitate de ordonator terţiar de credite.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi urmează să o menţină în consecinţă, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

În considerarea argumentelor expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei şi va menţine, în consecinţă, sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1037 din 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.