IT specialists’ salary reclassification claim rejected as law ties pay to auxiliary staff role, not judicial indemnity scale

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 13.02.2018, reclamanţii A., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bacău şi Curtea de Apel Bacău au solicitat anularea hotărârilor nr. 66/14.12.2017, nr. 67/14.12.2017, nr. 68/14.12.2017, nr. 69/14.12.2017, nr. 70/14.12.2017, ale Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Bacău, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care a solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 219/I/A/l ale Preşedintelui Curţii de Apel Bacău, reîncadrarea reclamanţilor în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1900 din 4 iunie 2019, a respins excepţia lipsei de interes, ca nefondată.

A sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Anexei V, Capitolul VIII, Secţiunii a 4-a, articolul 17 alin. (2) şi Secţiunea a 6-a, articolul 22, din Legea nr. 153/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3), (16) alin. (1) şi (2), 20, 41 şi 53 din Constituţie.

A respins cererea reclamanţilor de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională, ca nefondată.

A respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D. Şi E., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curtii de Apel Bacău şi Curtea de Apel Bacău, ca neîntemeiată.

1.3Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii A., B., C., D. Şi E., au declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că la pronunţarea sentinţei, instanţa de fond nu a ţinut cont de prevederile legale referitoare la modul de stabilire a salariului de bază în raport cu vechimea în specialitate, nici măcar atunci când acestea au fost indicate la cererea acesteia, ci mai mult a concluzionat că vechimea în specialitate este un element folosit doar pentru dreptul la pensie, cităm: "Se va concluziona aşadar că vechimea în specialitate reprezintă un element evidenţiat pentru deschiderea drepturilor de pensie, iar nu un element relevant in stabilirea salariilor de bază pentru specialiştii IT în activitate".

Totodată, se precizează că din moment ce legiuitorul a indicat în art. 16 alin. (1) din Anexa V Capitolul III a Legii nr. 153/2017 că salariile de bază pentru specialişti "sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I lit. B) nr. crt. 4" fără a face alte precizări, este evident că această prevedere trebuie folosită în integralitatea ei.

Dacă legiuitorul ar fi dorit o limitare, ar fi făcut acest lucru aşa cum a procedat în cazul asistenţilor judiciari, cităm din prevederile art. 16 alin. (1) din Anexa V Capitolul III a Legii nr. 153/2017: "(1) Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap, I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani."

Trimiterea legiuitorului la nr. crt. 4 lit. B), capitolul I, anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017 - conform tuturor prevederilor legale în vigoare, trebuie aplicată ţinându-se cont de situaţia particulară, în acest caz, vechimea în funcţie fiind asimilată vechimii în specialitate, întrucât personalului auxiliar i se stabileşte salariul corespunzător vechimii în specialitate, aşa cum este prevăzut în art. 17 din Anexa V Capitolul III din Legea nr. 153/2017, ţinându-se totodată cont şi de prevederile art. 93, alin. (4) din Legea nr. 567/2004:

"(4) Pentru grefierii informaticieni constituie vechime în specialitate şi perioadele lucrate în acelaşi domeniu, în alte unităţi".

Conform principiului "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", "Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem" recurenţii consideră că dacă legiuitorul a stabilit nivelul salariilor de bază pentru specialişti conform cap. I lit. B) nr. crt. 4, procurorul general nu poate să restrângă acest drept, prin eliminarea vechimii în specialitate.

În opinia recurenţilor este nelegală şi netemeinică justificarea primei instanţe cu privire la alegaţia că pârâtul poate acorda orice nivel al sporurilor, chiar dacă nu există o reglementare în acest sens, doar pentru că nu se acordă o sumă derizorie, fără să specifice, care este în accepţiunea curţii nivelul acestei sume pentru a fi considerată derizorie.

Specialiştii IT din parchete şi instanţe fac parte din aceeaşi categorie de personal - personal auxiliar de specialitate, din aceeaşi familie ocupaţională "Justiţie" şi sunt salarizaţi în baza aceleiaşi prevederi legale, respectiv au dreptul la o salarizare diferenţiată în raport cu vechimea în specialitate şi de nivelul instanţei/parchetului, conform art. 17 alin. (1) din Anexa V Capitolul III din Legea nr. 153/2017, art. 60 alin. (1) şi art. 93 alin. (4) din Legea 567/2004 şi art. 22 din anexa V Capitolul VIII din Legea 153/2017.

Prin compararea salariilor reclamanţilor cu salariile specialiştilor IT din instanţe (având acelaşi nivel de instanţă) în martie 2020, publicate pe site-urile Curţii de Apel Bucureşti şi Tribunalului Călăraşi, se observă că există diferenţe semnificative, nejustificate, diferenţe apărute încă din 23.07.2018 şi care cresc cu fiecare an ce trece.

Se mai precizează că există opinii ale instanţelor de judecată referitoare la modul de stabilire a salariilor, opinii care au dispus anularea deciziilor de salarizare ale specialiştilor IT, decizii ce au la bază tocmai notele întocmite de secţia Resurse Umane si Documentare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, recurenţii constată că li s-a aplicat un tratament mai puţin favorabil în raport cu specialiştii IT din instanţe cu aceeaşi vechime în specialitate, creându-se situaţii inechitabile în care angajaţi din aceeaşi familie ocupaţională cu aceeaşi vechime în muncă şi în specialitate (care conform legii trebuie să aibă acelaşi salariu) beneficiază de salarii diferite. Prin urmare, s-a încălcat principiul plăţii egale pentru muncă de valoare egală, parte a dreptului de nediscriminare prevăzut de Constituţia României şi a dreptului la muncă.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"

Este de necontestat că, reclamanţii sunt specialisti IT în cadrul Tribunalului Neamţ iar, prin Decizia nr. 219/I/A/14.12.2017, Preşedinte Curţii de Apel Bacău a dispus ca, începând cu data de 01.07.2017, reîncadrarea reclamanţilor în temeiul art. 36 alin. (1) din Legea- cadru nr. 153/2017.

Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat contestaţie, solicitând revocarea deciziei, cu consecinţa încadrării lor în grila de salarizare prevăzută de cap I lit. B) nr. crt. 4 din legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că potrivit art. 3 alin. (2) din Legea 567/2004 "Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT".

Totodată, instanţa reţine că singura solicitare a reclamanţilor este în sensul reîncadrării în grila de salarizare prevăzută de cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din legea 153/2017, care prevede indemnizaţia de încadrare a procurorului cu grad de judecătorie.

Or, se reţine că reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale acestora, este clară, fiind opţiunea legiuitorului să salarizeze specialiştii IT în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefierii), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizaţia judecătorului cu grad de judecătorie.

Aşadar, Curtea subliniază că încă de la nivelul anului 2011, prin legea nr 156/11.07.2011, ce a adus modificări legii nr. 567/2004, specialiştii IT au fost încadraţi în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizaţia de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiştilor IT (prin asimilare cu indemnizaţia judecătorului) a fost opţiunea legiuitorului de la acel moment, prin legea nr. 153/2017 legiuitorul renunţând la acest mod de salarizare al specialistului IT şi stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

Din această perspectivă, Curtea a găsit ca fiind neîntemeiate criticile reclamanţilor privind nefundamentarea obiectivă a necesităţii adoptării normei în raport de complexitatea muncii, care nu este egală cu cea a grefierilor, cele privind faptul că nu au putut anticipa modificarea grilei de salarizare (anterior existând echivalarea cu indemnizaţia unui judecător cu grad de judecătorie) sau cele privind restrângerea exerciţiului unor drepturi.

Potrivit art. 17 alin. (1)-(3) din Legea 153/2017 " (1) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcţia deţinută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum şi cu nivelul instanţei sau al parchetului, după caz. (2) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul judecătoriilor şi al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II şi III. (3) Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare şi de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul Bucureşti şi din localităţile reşedinţă de judeţ, precum şi de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 5%".

Contrar susţinerilor recurenţilor, reglementarea este clară, fiind opţiunea legiuitorului să asimileze specialiştii IT cu grefierii din punct de vedere salarial.

Dispoziţiile legale anterior amintite sunt în vigoare şi nu au fost declarate neconstituţionale, nici pârâtul şi nici instanţa neputând stabili ca o lege aflată în vigoare să nu se aplice, nefiind permisă imixtiunea în atribuţiile puterii legislative.

Curtea reţine ca fiind relevante considerentele Deciziei nr. 552 din 24 mai 2012 (referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din cap. VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei al anexei nr. VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătii din fonduri publice):

"Faţă de această critică, Curtea reţine că, potrivit celor statuate în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor nu presupune un tratament juridic uniform, astfel că situaţii obiectiv diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat (Decizia nr. 1296 din 14 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).

De asemenea, în interpretarea art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că nu orice diferenţă de tratament juridic dobândeşte, în mod automat, semnificaţia unei discriminări. Pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoanele plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings şi alţii contra Regatului Unit al Marii Britanii - paragraful 72).

Din perspectiva celor arătate, Curtea apreciază că prevederile de lege criticate nu sunt contrare principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Astfel, acordând drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi, legiuitorul a avut în vedere diferenţele de atribuţii şi condiţii în care diferitele categorii de persoane implicate în mod direct sau indirect în înfăptuirea justiţiei le au.

Astfel, este evident că nu se poate pune un semn de egalitate între gradul de implicare şi solicitare al magistraţilor în înfăptuirea directă a justiţiei, precum şi a celor care în strânsă legătură participă la înfăptuirea acestui proces şi atribuţiile personalului conex.

Prin urmare, Curtea concluzionează că nu este vorba despre un tratament juridic diferit aplicat unor persoane aflate în situaţii similare, ci aflate în situaţii diferite raportat la complexitatea si diversitatea activitatilor, responsabilitatea şi impactul deciziilor, dificultatea activităţilor exercitate.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 1900 din 4 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.