Magistrates council committee minute not an administrative act; appeal on judicial panel composition rejected

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii şi Curtea de Apel Bucureşti, solicitând:

- revocarea parţială a Minutei Comisiei nr. 2 - Eficientizarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii şi a instituţiilor coordonate; Parteneriatul cu instituţiile interne şi societatea civilă din data de 30.10.2013, ora 9:00, în sensul revocării dispoziţiilor Soluţiei Comisiei de la poz. nr. 1, care a dus la soluţionarea lucrării nr. x/2013;

- anularea în tot a Hotărârii nr. 216/24.07.2014 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti;

- anularea parţială a Hotărârii nr. 187/26.06.2014 pct. c) a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, cu privire la numirea magistraţilor B. şi C. în compunerea completului de judecată C5A.

Prin sentinţa nr. 6258/02.10.2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere dispoziţiile art. 1, art. 2 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 317/2004.

Prin încheierea din 14.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus înaintarea cauzei la Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a admiterii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cererii de strămutare.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti, secţia secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 109/F-CONT din 20 octombrie 2020, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii în raport cu solicitarea reclamantului de anulare integrală a Hotărârii nr. 216/2014 şi parţială a Hotărârii nr. 187/2014 şi respinge aceste capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

De asemenea, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind revocarea parţială a Minutei Comisiei nr. 2 formulat de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Curtea de Apel Bucureşti, şi respinge acest capăt de cerere ca inadmisibil.

Totodată, a respins ca nefondate capetele de cerere privind anularea în tot a Hotărârii nr. 216/2014 şi anularea parţială a Hotărârii nr. 187/2014, adoptate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti, formulate în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Bucureşti.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva încheierii din 6 octombrie 2020 şi a sentinţei nr. 109/F-CONT din 20 octombrie 2020 ale Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Criticând-o pentru nelegalitate, având în vedere criticile circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Prin motivele de recurs se invocă incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinându-se că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, atunci când nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor cererile reclamantului prin care acesta preciza acţiunea şi solicita administrarea probei cu acte, precum şi o notă de probatorii cu acte, pe care instanţa a refuzat să le pună în discuţia părţilor, încălcând în acest fel şi principiul contradictorialităţu.

Instanţa a refuzat să pună în discuţie precizările reclamantului, şi ca dovadă a acestui refuz nelegal, prin care a fost încălcat atât dreptul la un proces echitabil, reiese cu evidenţă din motivarea hotărârii atacate în care nu se analizează în niciunfel aceste note de şedinţă, deşi instanţa analizează şi fondul cauzei şi se pronunţă chiar pe fond.

Un alt motiv de nelegalitate este încălcarea principiului contradictorialităţu, având în vedere că deşi ni s-a dat cuvântul pe excepţii, instanţa s-a pronunţat şi pe fondul cauzei.

De asemenea, deşi s-a pus în discuţie excepţia autorităţii de lucru judecat pe care, prin considerente, instanţa o găseşte admisibilă, în dispozitivul sentinţei nu se pronunţa asupra acesteia.

Mai mult, instanţa, cu încălcarea art. 248 C. proc. civ., se pronunţă asupra tuturor excepţiilor, dar şi asupra fondului, creând astfel o motivare contradictorie, întrucât admiterea unei excepţii face inutilă cercetarea fondului.

În contextul acestor critici, recurentul-reclamant a susţinut, dintr-o primă perspectivă nelegalitatea soluţiei, susţinând instanţa de fond a încălcat prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. Motivarea hotărârilor judecătoreşti se impune din perspectiva dreptului la un proces echitabil, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care, în circumstanţele concrete ale cauzei, a fost soluţionat procesul.

In acest sens recurentul a susţinut încălcarea dreptului reclamantului la un proces echitabil, precum: principiile dreptului procesual civil, reclamantul neavând nicio garanţie că argumentele prezentate prin notele de şedinţă depuse la 06.10.2020, că au fost examinate de către instanţă.

Dintr-o altă perspectivă, arată recurentul, instanţa de fond in mod greşit a s-a mulţumit să constatate, potrivit art. 1201 C. civ., există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţii, făcută de ele în contra lor, în aceeaşi calitate.

Or, în cauza de faţă, şi sentinţa invocată de instanţa de fond nu există identitate de părţi pentru a fi admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, prevăzută de art. 430 alin. (1) C. proc. civ., fiind o interpretare greşită a normelor de drept de către instanţa de fond.

Astfel, prin Hotărârea nr. 187/26.06.2014 s-a dispus constituirea unor complete, cu judecători care la data emiterii hotărârii nu erau judecători la Curtea de Apel Bucureşti, deşi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti nu putea, lua decizii decât cu privire la judecătorii care funcţionau efectiv la Curtea de Apel Bucureşti la dala de 26.06.2014.

Arată recurentul că, în acest sens, că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 11 şi art. 53 alin. (1) din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 93, art. 95, art. 98-99 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, texte legale care consacră principiul imperativ ai repartizării aleatorii a cauzelor, precum şi condiţiile în care pot interveni modificări ale componenţei completelor de judecată pe parcursul procesului.

Or, modalitatea în care a procedat Colegiul de Conducere al Curţii de Apei Bucureşti, prin numirea directă a celor doi magistraţi, B. şi C., prin Hotărârea nr. 187/26.06.2014, în alcătuirea completului "5A", însărcinat cu judecarea unor cauze penale, este una total nelegală, săvârşită cu încălcarea tuturor normelor juridice ce consacră principiul repartizării aleatorii a cauzelor.

În concluzie, în mod nelegal, instanţa de fond printr-o interpretare greşită a normelor de drept, arată că atâta timp cât comisiile au un rol consultativ, rezultatul deliberării acestora fiind un pur vedere cu privire la chestiunea pusă în discuţie.

Opinia comisiei care activează într-un alt domeniu, este lipsită de consecinţe juridice în sensul naşterii, modificării sau stingerii raport juridic, apreciind că minuta contestată nu poate fi considerată un act administra drept urmare, nu poate fi supusă analizei legalităţii, deşi aceeaşi instanţă recunoaşte că punct de vedere exprimat de comisie a fost agreat, cu prilejul adoptării unei hotărâri de colegiul Curţii de Apel Bucureşti.

În fine, se mai relevă de către recurent că ultima trăsătură pentru ca minuta contestată să fie considerată un act administrativ, este ca aceasta să fi dat naştere, modificat sau stins raporturi juridice, lucru care s-a întâmplat, întrucât respectiva minuta a dat naştere şi a modificat raporturi juridice privind compunerea completelor de judecată care sunt menţinute, deşi membrii completului nu mai funcţionează ca judecători, aşa cum reiese chiar din HCC nr. 187/2014 a Curţii de Apel Bucureşti care îşi justifică masurile din această hotărâre prin minuta Comisiei contestată de patent, asa cum reţine de altfel chiar şi insian[a de fond.

Recurentul opinează in sesnul că nu doar actele administrative care sunt emise de organele îndreptăţite de lege să le emită, pot fi atacate, ci şi actele administrative emise de organe necompetente, dar care întrunesc trăsăturile stabilite în mod expres de legea contenciosului administrativ, aşa cum este cazul în speţă cu privire la această minuta contestată, care are un caracter normativ şi nu unul individual, atâta vreme cât prin măsurile dispuse în scopul administrării executării cadrului normativ reprezentat de Regulamentul de Ordine Interioara al Instanţelor, prin stabilirea unor măsuri şi reguli subsecvente care să asigure aplicarea acestuia.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citaţi, intimaţii-pârâţi pârâţi Consiliul Superior al Magistraturii şi Curtea de Apel Bucureşti au formulat întâmpinare în recurs, prin care, au solicitat respingerea recursului promovat de recurent şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 ianuarie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata recursului, în data de 12 octombrie 2022, cu citarea părţilor, în condiţiile art. 494 -495 C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în şedinţă publică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

1. Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., invocate de recurent, instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil dezbaterii contradictorii.

Corelativ, alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Astfel cum recurenta a menţionat, dispoziţiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. concretizează, fundamental, principiul contradictorialităţii, ele contribuind, în mod specific, la realizarea dreptului la apărare al părţilor, reprezentând o exigenţă circumscrisă dreptului la un proces echitabil.

Nerespectarea acestor cerinţe are vocaţia de a atrage nulitatea hotărârii pronunţate cu încălcarea lor, ca sancţiune menită să asigure restabilirea ordinii procesuale încălcate şi garantarea respectării dreptului la apărare al părţilor în temeiul contradictorialităţii.

În acelaşi timp însă, este de avut în vedere că punerea în operă a principiului contradictorialităţii nu trebuie să însemne întotdeauna şi în mod necesar că instanţa este obligată să pună în mod expres şi direct în discuţia părţilor orice chestiune de fapt sau de drept invocată în proces de cealaltă parte. Este suficient, sub acest aspect, ca partea împotriva căreia se invocă o excepţie sau o apărare să aibă, în concret, posibilitatea de a-şi spune părerea cu privire la cele invocate, astfel încât, în circumstanţele cauzei, să se poată în mod rezonabil considera că o asemenea posibilitate i-a fost asigurată părţii. Dacă însă partea înţelege sau nu să răspundă celor afirmate în contra ei sau în legătură cu ea, aceasta reprezintă o opţiune ce-i aparţine, în totul, respectivei părţi, ca formă de realizare a principiului disponibilităţii.

Aşa cum reiese din încheierea de şedinţă recurată, în virtutea rolului activ, la interpelarea instanţei, reclamantul a susţinut că îşi întemeiază acţiunea în anulare a minutei comisiei din Cadrul CSM şi hotărârii nr. 187 a Colegiului de conducere pe dispoziţiile art. 5542004 deoarece apreciază că sunt acte administrative.

Tot astfel, Înalta Curte are a observa că nepunerea în discuţia părţii interesate a unei chestiuni de fapt sau de drept invocată de cealaltă parte nu este, prin ea însăşi, susceptibilă de a atrage nulitatea hotărârii pronunţate, fiind necesar ca prin încălcarea exigenţelor privitoare la asigurarea principiului nemijlocirii - şi, indirect, a dreptului la apărare - să se fi cauzat părţii o vătămare. În cazul în care vătămarea lipseşte, nefiind neîndeplinită această cerinţă prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., nici nulitatea nu mai poate fi reţinută.

Contrar celor afirmate de recurent, în prezentul proces este de avut în vedere că, într-adevăr, instanţa de fond a menţionat la finalul considerentelor în raport de care a respins, în mod corect, înscrisurile menţionate prin notele de şedinţă depuse la acel termen, apreciind că nu se impun pentru soluţionarea cauzei fapt pentru care nu se va emite adresă în sensul solicitat, eventualele precizări pe care a fi comunicate reprezintând de fapt un răspuns la excepţia inadmisibilităţii invocată de CSM.

Practic, este de remarcat că apărătorul reclamantului a încercat, prin orice modalitate, amânarea judecării cauzei, precizând în final că a fost angajat recent şi nu a fost pregătit pentru a pune concluzii pe excepţile invocate.

De altfel, aşa cum reiese din încheierea de şedinţă, instanţa, potrivit dispoziţiilor art. 238 C. proc. civ., a apreciat că procesul se poate soluţiona la un singur termen de judecată.

Astfel fiind, sensul apărării formulate de reclamant putea fi cu uşurinţă înţeles încă înaintea primei instanţe, cu atât mai mult cu cât aceasta era reprezentată în proces de un avocat. Pe cale de consecinţă, reclamantul avea, în mod real, posibilitatea de formula apărări, iar măsura în care i-ar fi părut neclară ori nepertinentă putea solicita, chiar şi prin mijlocirea instanţei la judecată, lămuriri şi precizări, ceea ce s-a şi întâmplat.

Rezultă, totodată, că prin evocarea acestei apărări a recurentului în considerentele sentinţei date în fond nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii, nefiind necesar ca instanţa să pună în mod expres această chestiune în discuţia reclamantului, câtă vreme aceasta o cunoştea şi se putea referi la ea încă din etapa judecăţii în primă instanţă.

Suplimentar, Înalta Curte observă că, oricum, această statuare a instanţei de fond este una subsidiară, principalele raţiuni de ordin juridic pentru care a fost respinsă acţiunea rezultând din prevederile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată."

Faţă de toate cele ce preced, primul motiv al recursului trebuie considerat neîntemeiat.

În speţă, recurenttul a invocat încălcări ale îndatoririlor privind soluţionarea cererilor şi ale garanţiilor dreptului la un proces echitabil, prin neexaminarea efectivă a tuturor apărărilor, invocate şi aplicarea prevederilor legale incidente în cauză, sens în care ar fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. .

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma celor sus-menţionate, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este fondat.

Din considerentele Incheierii şi hotărârii recurate rezultă că instanţa a analizat şi a sistematizat cererile şi susţinerile părţilor, fiind preocupată să identifice împrejurările de fapt care au constituit situaţia premisă a declanşării mecanismului judiciar.

În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor şi apărărilor invocate de către părţi ca garanţie a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu implică obligaţia instanţei de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligaţiei instanţei fiind variabilă, în funcţie de natura hotărârii şi de circumstanţele fiecărei cauze, cu luare în considerare a pertinenţei, clarităţii, relevanţei în economia litigiului şi fundamentării respectivelor motive sau apărări (e.g. Cauzele Ruiz Torija c Spaniei, Buzescu c României).

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), în esenţă, recurentul a invocat aceleaşi critici ca şi în susţinerea celorlalte motive prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, pe de o parte că instanţa de fond nu a analizat motivele de fapt care au generat litigiul, nu le-a dat eficienţă juridică, iar pe de altă parte că motivarea instanţei de fond cu privire la argumentele invocate în raport de probatoriul administrat este superficială.

Dincolo de susţinerile contradictorii ale recurentului, Înalta Curte constată că, în speţă nu este îndeplinită niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentinţa recurată fiind motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Judecătorul fondului a indicat situaţia de fapt reţinută pe baza probelor administrate, precum şi motivele pe care s-a întemeiat soluţia, raţionamentul urmat fiind expus clar şi logic.

În contextul analizei argumentelor recurentei-pârâte, astfel cum au fost reiterate din acţiunea dedusă judecăţii, analizând în continuare recursul, din perspectiva criticilor expuse de către recurent, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanţa de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac.

Contrar susţinerilor recurentului reclamant,în mod corect instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii în raport de solicitarea acestuia de anulare integrală a Hotărârii nr. 216/2014 şi parţială a Hotărârii nr. 187/2014 adoptate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi a respins aceste capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Astfel, potrivit art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Or, o astfel de identitate nu poate fi reţinută în cauza de faţă în condiţiile în care Consiliul Superior al Magistraturii nu este emitentul hotărârilor Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 216/24,072014 şi nr. 187/26.06.2014.

Din cererea de chemare în judecată adresată instanţei de fond nu rezultă că reclamantul ar fi înţeles să formuleze capetele de cerere ce aveau ca obiect anularea integrală a Hotărârii nr. 216/2014 şi parţială a Hotărârii nr. 187/2014 adoptate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti doar în contradictoriu cu pârâtul Curtea de Apel Bucureşti.

Atâta timp cât a fost introdusă acţiunea atât împotriva Curţii de Apel Bucureşti cât şi împotriva Consiliului Superior al Magistraturii, fără nicio distincţie din partea reclamantului, soluţia de admitere de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Superior al Magistraturii pentru capetele de cerere ce vizau anularea hotărârilor Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 216/24.072014 şi nr. 187/26.06.2014 este corectă.

Soluţia este corectă şi în ceea ce priveşte admiterea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind revocarea parţială a Minutei Comisiei nr. 2 -"Eficientizarea activităţii Consiliului Superior al Magistraturii şi a instituţiilor coordonate; Parteneriatul cu instituţiile interne şi societatea civilă" din data de 30.10.2103 din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Contrar susţinerilor recurentului reclamant şi aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, în cauză nu ne regăsim în sfera de incidenţă a dispoziţiilor legale sus amintite, acesta nesolicitând revocarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ.

Nu există, deci, nicio eroare a primei instanţe în sensul că soluţia Comisiei din 30.10.2013 nu constituie un act administrativ cu caracter individual sau normativ, aşa cum este acesta definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 întrucât nu naşte, nu modifică sau nu stinge raporturi juridice, ci este doar un punct de vedere comunicat unui petent referitor la interpretarea unor dispoziţii din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Mai mult decât atât, instanţa de fond in mod corect a punctat că rezultatul deliberării acestora este doar punct de vedere cu privire la chestiunea pusă în discuţie şi nu este un act în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care să dea naştere, să modifice sau să stingă raporturi juridice. Chiar în condiţiile în care acest punct de vedere exprimat de comisie a fost agreat, cu prilejul adoptării unei hotărâri de către colegiul Curţii de Apel Bucureşti, acesta nu dobândeşte caracterului unui act administrativ, păstrând acelaşi rol consultativ.

Constatarea că, în raport de existenţa puterii de lucru judecat cu privire la sentinţa civilă nr. 6433 din 06.10.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a 11-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia civilă nr. 651 din data de 07.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, se impune a fi menţinută.

Aşa cum bine a reţinut instanţa de fond, în virtutea puterii de lucru judecat, o chestiune tranşată anterior, în mod definitiv, nu poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior.

Aşadar, în baza puterii de lucru judecat, care nu presupune tripla identitate ca în cazul autorităţii de lucru judecat, chestiunea soluţionată definitiv cu privire la legalitatea Hotărârii nr. 216/2014 şi a Hotărârii nr. 187/2014 adoptate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti cu privire la repartizarea celor doi judecători B. şi C. nu mai poate fi pusă în discuţie într-un nou litigiu.

Or, este de observat că, faţă de cele menţionate prin încheierea din 6 octombrie 2020, reiese că, prin cererea de chemare în judecată se aminteşte de cel puţin încă un dosar, însuşi apărătorul reclamantului confirmând acest fapt, astfel încât instanţa a pus în discuţia părţilor şi faptul că a existat pe rolul instanţei dosarul nr. x/2014 prin care au fost în acelaşi mod contestate cele două acte administrative.

În raport de toate considerentele expuse, Înalta Curte constată că modalitatea de soluţionare a acţiunii nu este contradictorie, încât se reţine că o astfel de premisă nu se regăseşte în situaţia de faţă.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, în majoritate, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 6 octombrie 2020 şi sentinţei nr. 109/F-CONT din 20 octombrie 2020 ale Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.