Ministerial order prohibiting cumulation of doctoral allowance and Grade I salary benefits for equivalenced teachers upheld as lawful

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.02.2022, reclamantul Sindicatul din Învăţământ "SPIRU HARET" Cluj, în numele membrilor de sindicat A. în contradictoriu cu pârâtului Ministerul Educaţiei, a solicitat instanţei:

I. anularea parţială a Ordinului ministrului educaţiei nr. 3993/2021privind stabilirea unor drepturi salariate specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, respectiv, anularea alin. (2) ai art. 1 din acest ordin;

II. obligarea ministerului la emiterea unui ordin de modificare a Ordinului nr. 3993/2021, respectiv, modificarea alin. (3) al art. 1, în sensul eliminării referirilor la alin. (2);

IIII. suspendarea executării art. 1 alin. (2)din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 116 din 20 aprilie 2022, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ "Spiru Haret" Cluj, în numele membrilor de sindicat A., în contradictoriu cu pârâtului Ministerul Educaţiei.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Impotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamantul Sindicatul din Învăţământ "Spiru Haret" Cluj, pentru membrul de sindicat A., in condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamant a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii civile atacate şi rejudecând cauza, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Criticile aduse de recurenta-reclamantă sentinţei atacate vizează, în esenţă, următoarele aspecte:

Acceptând interpretarea instanţei de fond, ar însemna că, în temeiul Legii-cadru nr. 153/2017, cadrele didactice care au dobândit prin ordin de ministru, intrat în circuitul civil titlul ştiinţific de doctor şi, ulterior, tot prin ordin de ministru, gradul didactic I, îşi revocă/anulează, printr-o simplă opţiune, unul dintre cele două ordine de ministru, prin care li s-au acordat drepturile de care beneficiază.

Ori, art. 14 alin. (3) din Legea-cadru prevede:

"(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor.

Mai arată recurenta că, cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I." Legiuitorul prevede expres că optează pentru indemnizaţie sau pentru echivalarea cu gradul didactic.

Or, se poate opta pentru echivalare doar în ipoteza în care nu s-a emis ordinul pentru echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic I.

Mai mult, susţine recurenta pierderea gradului didactic deja acordat printr-un ordin de ministru presupune încetarea efectelor ordinului de ministru prin care gradul didactic I a fost acordat, în condiţiile în care, în Legea educaţiei naţionale - lege specială - nu există reglementată pierderea gradului didactic, nici ca sancţiune disciplinară si nici în alte situaţii expres si limitativ prevăzute de legiuitor.

În momentul în care un cadru didactic a dobândit, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, prin ordin de ministru gradul didactic I, nu se mai încadrează în situaţia de a opta pentru echivalare, aşa cum prevede expres legiuitorul în art. 14 alin. (3) teza finală, deoarece el este beneficiarul ordinului prin care i s-a acordat gradul didactic I,

Practic, instanţa de fond şi-a însuşit susţinerile Ministerul Educaţiei cum că, în fapt, legiuitorul a înţeles ca, prin art. 14 alin. (3) teza a ll-a, să instituie o normă specială şi derogatorie de la dispoziţiile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, atâta timp cât apreciază că tocmai această categorie de cadre didactice - beneficiare ale unor ordine de ministru prin care li s-a acordat titlul ştiinţific de doctor si, respectiv, gradul didactic I - trebuie să opteze, în sensul "renunţării la gradul didactic", adică să renunţe la actele administrative cu caracter individual prin care au dobândit gradul didactic.

Se arată în continuare că legea educaţiei naţionale nu reglementează renunţarea voluntară la titlul de doctor şi nici renunţarea voluntară la gradul didactic I, drepturi acordate prin ordine de ministru, intrate în circuitul civil si a căror anulare nu mai poate fi solicitată instanţei deoarece aceste acte administrative sunt anterioare intrării în vigoare a Legii - cadru nr. 153/2017.

Este evident că, în cuprinsul art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a folosit sintagma "renunţare la gradul didactic I", aşa cum afirmă pârâtul, şi nici nu a prevăzut şi efectele pe care le generează renunţarea.

Mai mult, renunţarea la gradul didactic I care, potrivit judecătorului fondului, s-ar produce ca urmare a voinţei legiuitorului exprimată în art. 14 alin. (3), are drept efect, retrogradarea cadrelor didactice în funcţia de profesor cu definitivare (în cazul cadrelor didactice care prin efectul Legii nr. 6/1969 au beneficiat de acordarea gradului didactic în baza titlului ştiinţific) sau profesor cu gradul didactic II sau cu definitivare (pentru cadrele didactice care şi-au dobândit titlul ştiinţific de doctor şi gradul didactic I în baza Legii 128/1997 şi a Legii nr. 1/2011, anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017.

Recurenta a mai susţinut că este evidentă încălcarea principiului neretroactivităţii legii prin aplicarea retroactivă a noului ordin de ministru asupra situaţiilor juridice născute sub imperiul legislaţiei anterioare, putând fi afectată securitatea juridică a drepturilor dobândite de cadrele didactice care au obţinut gradul didactic I pe baza titlului ştiinţific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 - în condiţiile în care acest drept este recunoscut de lege încă din anul 1969, fiind consacrat expres în legi organice (statutele personalului didactic).

Instanţa a respins argumentele recurentei referitoare la lipsa de claritate şi precizie a textului criticat însă, în opinia recurentei, dispoziţia respectivă este în mod evident lipsită de claritate şi previzibiiitate, atât timp cât acesta este aplicabil şi cadrelor didactice care au obţinut gradul I în baza titlului ştiinţific de doctor anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, aplicându-se, deci, unor situaţii juridice născute înainte de intrarea în vigoare a actului normativ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul-pârât Ministerul Justiţieiei a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, nulităţii recursului iar pe fond a solicitata respingea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 7 iulie 2022 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 octombrie 2022, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

In prealabil, analizând cererea de suspendare a judecării prezentei cauze, până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate formulată de petentul Sindicatul din Învăţământ Spiru Haret Cluj pentru membrul de sindicat A., cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 14 alin. (3) coroborat cu art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de recurentă.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Este vorba, aşadar, despre un caz de suspendare facultativă a judecării cauzei, lăsat la latitudinea instanţei de judecată, care poate aprecia oportunitatea unei asemenea măsuri.

Lipsa unei dispoziţii procesuale exprese în sensul suspendării judecăţii cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional cu excepţia de neconstituţionalitate, precum şi abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecăţii cauzei în intervalul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate, relevă intenţia legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea de către judecător a unei asemenea măsuri.

În egală măsură, însă, aceste împrejurări nu pot să conducă la concluzia că instanţa nu poate suspenda cursul judecăţii în cazul particular de suspendare facultativă, atunci când, în funcţie de elementele cauzei, apreciază că măsura se impune.

Însă, în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că nu se impune suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, motiv pentru care va respinge cererea formulată.

În plus, dacă Curtea Constituţională va admite excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte reţine că, în această eventualitate, C. proc. civ. a instituit, la art. 509 alin. (1) pct. 11, cazul de revizuire pentru situaţiile în care, după ce hotărârea devine definitivă, Curtea Constituţională a declarat neconstituţională dispoziţia care a făcut obiectul excepţiei invocate.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiurilor de drept încadrate, relativ la motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de fond a efectuat o corectă interpretare şi aplicare a legii referitor la modul de soluţionare a cererii reclamantei încât, criticile evocate se vădesc a fi nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanţe, fiind reiterate consideraţiunile reclamantei vizând nelegalitatea sentinţie atacate, în manieră evident similară cu aspectele înfăţişate deja prin apărările formulate la fond.

De asemenea, se reţine că cele reclamate de către recurentă sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în raport cu elementele de fapt ale speţei, prin prisma cărora judecătorul a ajuns la concluzia că, situaţia cadrelor didactice care obţin echivalarea titlului de doctor ulterior intrării în vigoare a textului legal este expres reglementată de prevederile art. 14 alin. (3) teza 1. În cazul acestora, subliniază instanţa fondului, textul legal prevede expres că nu li se acordă indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor.

În consecinţă, a reţinut instanţa de fond că, alineatul al 3-lea, teza ultimă nu poate să se aplice decât tocmai persoanelor care au obţinut anterior atât titlul de doctor cât şi echivalarea cu gradul 1. Aceasta în primul rând deoarece situaţia persoanelor care obţin echivalarea, adică nu au obţinut-o deja, este expres reglementată de prevederile tezei 1 a aceluiaşi alineat.

Soluţia instanţei de fond este justă.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Subsumat motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă tinde a convinge instanţa de control judiciar că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a cadrului de reglementare incident în cauză.

Reluând succint situaţia de fapt, este de necontestat că reclamanta, A., membra de sindicat reprezentată în prezenta cauză de către sindica are calitatea de cadru didactic, cu grad didactic I, aşa cum reirese din catele depuse la dosarul de fond .

De asemenea, din adeverinţa depusă, rezultă că în privinţa membrului de sindicat s-a procedat la echivalarea titlului ştiinţific de doctor cu gradul didactic 1 prin Ordinul ministrului Educaţiei şi Cercetării ştiinţifice numărul 4513 din 13.07.2015 .

Din aceeaşi adeverinţă rezultă că în intervalul 01.07.2017-30.09.2019, membrul de sindicat a beneficiat atât de salariul aferent gradului didactic I cât şi de plată indemnizaţie pentru titlu ştiinţific de doctor, în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Recurenta- reclamantă, prin prezenta cerere de chemare în judecată, a solicitat anularea art. 1 alin. (2) şi modificarea, în sensul eliminării referirii la alin. (2), din Ordinul nr. 3993/2021 emis de Ministerul Educaţiei.

Prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-au dispus la art. 1 alin. (2) următoarele:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiaşi ordin, s-a dispus că:

"(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Rezultă din cuprinsul ordinului că acesta a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia:

"(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Aşadar, prin Ordinul nr. 3993/2021, Ministerul Educaţiei a stabilit unele direcţii în privinţa calculului unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Aşa cum reiese din preambulul acestui scopul său a fost în principal acela de a îndruma ordonatorii de credite din subordine să respecte prevederile Deciziei 7/2021 a ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi, în subsidiar, faţă de sfera reglementată, respectiv aceea a calculului drepturilor salariale, s-a mai stipulat şi menţiunea referitoare Ia regimul indemnizaţiei de doctorat.

Înalta Curte constată că, prevederile ordinului nu derogă de la prevederile actului normativ cu forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii.

În egală măsură, nu se poate reţine nici încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziţii de natură a afecta drepturile salariale ale membrului de sindicat care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naştere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021.

Astfel, situaţia cadrelor didactice care obţin echivalarea titlului de doctor ulterior intrării în vigoare a textului legal este expres reglementată de prevederile art. 14 alin. (3) teza 1. În cazul acestora textul legal prevede expres că nu li se acordă indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor.

Or, art. 14 alin. (3), ultima teză, nu are cum să se aplice în mod concret altor persoane decât celor care au obţinut, anterior intării în vigoare a acestuia, titlul de doctor.

Dreptului de opţiune la care face referire teza a II-a a articolului precizat, este subsumat premisei, respectiv voinţei legiuitorului expusă în teza I a aceluiaşi articol, conform căreia nu se mai permite cumulul indemnizaţiei de doctorat cu drepturile aferente gradului didactic obţinut exclusiv ca efect al echivalării aceluiaşi doctorat, iar această opţiune reprezintă noutatea legislativă introdusă prin Legea nr. 153/2017 şi presupune, prin ipoteză, coexistenţa alternativelor (titlul de doctor şi sporul aferent pe de o parte şi, pe de altă parte, obţinerea gradului didactic I prin echivalare cu indemnizaţia aferentă).În consecinţă, alineatul al 3-lea, teza ultimă nu poate să se aplice decât tocmai persoanelor care au obţinut anterior atât titlul de doctor cât şi echivalarea cu gradul 1.

Prin urmare, aşa cum bine a punctat instanţa fondului, art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 (conform cărora "(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.") nu sunt contrare, ci dimpotrivă sunt conforme cu art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017.

Este de menţionat faptul că legiuitorul a urmărit explicit abrogarea cumulului între indemnizaţia de doctorat cu orice alte drepturi derivate din acest titlu, respectiv cu drepturile financiare aferente gradului didactic I obţinut exclusiv prin echivalarea doctoratului, de vreme ce teza principală a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 este aceea că:

"Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactici prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării tineretului şi sportului nr. 5561/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor său pentru echivalarea cu, gradul didactic I."

Mai mult, intrarea în vigoare a unui act administrativ cu caracter normativ, respectiv a Ordinului Ministrului Educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi, salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a fost emis cu respectarea întocmai a prevederilor legale, atât în ceea ce priveşte condiţiile de formă, cât şi referitor la cele de fond neintrând în contradicţie cu prevederile art. 38 din Codul muncii.

Ca atare, prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021, se înlătură inechităţile de salarizare pentru funcţii similare pentru personalul plătit din fonduri publice, respectiv pentru cei care au obţinut prin ordin de ministru gradul didactic I, ca urmare a echivalării titlului ştiinţific de doctor anterior datei de 01.07.2017 şi cei care şi-au echivalat titlul de doctor după data de 01,07.2017.

Prin acest act normativ se înlătură deosebirile de tratament juridic caţe nu pot fi. justificate decât de existenţa unor situaţii care, în mod obiectiv şi rezonabil, justifică aplicarea unor astfel de diferenţieri între diversele categorii de persoane. Or, dispoziţiile legale analizate se aplică deopotrivă tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, evitându-se astfel o eventuală discriminare.

Pe cale de consecinţă, rezultă că personalul didactic are obligaţia ele a opta între indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor şi echivalarea cu gradul didactic I.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind modificare alin. (3) al art. 1 din Ordinul nr. 3993/2021, în aplicarea principiului accesorium sequitur principale, faţă de soluţia instanţei de fond cu privire la art. 1 alin. (2), impune şi respingerea cererii cu privire la art. 1 alin. (3).

Din perspectiva celor expuse, cum nici unul din motivele de recurs nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul promovat în cauză ca nefondat.

Totodată, va respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de Sindicatul din Învăţământ "Spiru Haret" Cluj, pentru membrul de sindicat A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii formulată de Sindicatul din Învăţământ "Spiru Haret" Cluj, pentru membrul de sindicat A..

Respinge recursul formulat de reclamantul Sindicatul din Învăţământ "Spiru Haret" Cluj, pentru membrul de sindicat A. împotriva sentinţei civile nr. 116 din 20 aprilie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.