Appeal challenging public audit findings on unjustified third-party copyright payments dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, sub numărul de mai sus, reclamanta Societatea Română de Televiziune, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat:

- anularea încheierii nr. 3 din 24.04.2019 emisă de ca urmare a soluţionării Contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 11/2018 emisă de Curtea de Conturi a României, în ceea ce priveşte:

a) constatările nr. 2 şi 3 consemnate in Procesul-verbal de contestare;

b) măsurile de la punctele II. 1, II. 2 dispuse prin Decizia nr. 11/2018.

- anularea Deciziei nr. 11/2018 emisă de pârâtă pentru înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în Procesul-verbal de Constatare în ceea ce priveşte măsurile dispuse la punctele II.1, II.2 dispuse prin Decizia nr. 11/2018;

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la stabilirea unor termene rezonabile şi mai îndelungate în vederea aducerii la îndeplinire a remediilor propuse în cuprinsul încheierii nr. 3 din 24.04.2019 şi al Deciziei nr. 11/2018.

1.2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel

Prin sentinţa civilă nr. 998 din 17 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea privind pe reclamanta Societatea Română de Televiziune, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantă Societatea Română de Televiziune, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta -reclamantă susţine, în esenţă, că soluţia pronunţată nu conţine, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanţa de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil, prin urmare care are obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

În cauză, instanţa nu a arătat motivul pentru care obiecţiunile formulate de recurentă privire la cele constatate în cadrul misiunii de audit şi consemnate în Procesul-Verbal de Constatare înregistrat sub, nr.,.C/5861/08.08.2018 şi Raportul de audit înregistrat cu nr. x/17.07.2017 de auditorii publici externi în cadrul Departamentului XI al Curţii de Conturi a României responsabili cu efectuarea controlului, respectiv A. şi B., au fost înlăturate.

De asemenea, cu privire la prima abatere contestată instanţa nu a arătat în concret dispoziţiile legale pretins încălcate de erecurentă ci s-a mărginit să arate că,în calitate de entitatea publică, ce utilizează fonduri publice, reclamantei ii sunt pe deplin aplicabile prevederile O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial si controlul financiar coroborate cu legea nr. 500/2002 privind finanţele publice". Totodată, instanţa nu a constatat că recurenta a încălcat prevederile legale menţionate de auditorii Curţii de Conturi şi nu a arătat printr-un raţionament propriu motivele pentru care acţiunea este neîntemeiată ci a preluat motivarea respingerii contestaţiei din încheierea nr. 3 din 24.04.2019, reţinând că," reclamanta nu a prezentat elemente din care să reiasă imposibilitatea obiectivă a angajaţilor proprii de a realiza aceste activităţi.

Referindu-se la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile din incidente situaţiei de faţă.

În acest sens recurenta a învederat că organele de control au reţinut încălcarea art. 3, art. 4 alin. (2) lit. a) şi art. 5 .alin. (1) dinOUGnr. H9/1999 precum şi art. 21 alin. (1) şi alin. (8) din Legea nr. 500/2002.

Instanţa de fond a aplicat greşit prevederile legale suscitate, acestea referindu-se la existenţa unei justificări a creditelor bugetare repartizate, justificare care este dată de nota de fundamentare a oportunităţii/necesităţii încheierii contractului şi explicată în adresa Direcţiei ştiri nr. 65336/14.08.2018 în care s-au prezentat raţiunile care au stat la baza încheierii contractelor de cesiune de drepturi de autor şi conexe.

A precizat că, contractul specific reglementat de lege pentru realizarea creaţiilor/prestaţiilor artistice este contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor sau conexe şi numai prin excepţie aceste creaţii/prestaţii pot fi realizate în cadrul atribuţiilor de muncă. Astfel, Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor şi conexe reglementează în mod distinct necesitatea unui contract de producţie audiovizuală şi de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor şi/sau conexe cu toţi participanţii care realizează sau interpretează creaţii intelectuale şi care, cumulate, realizează opera audiovizuală. În acest sens, a manţionat dispoziţiile din Legea 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe Ia Cap. VII art. 40-48 şi Cap. VIII art. 65 -72.

A mai susţinut recurenta că este pe deplin justificată încheierea unui contract cu un prezentator al unei emisiuni (C. - cântăreaţă şi compozitoare, D., E. etc), având în vedere talentul, capacitatea. intelectuală, reputaţia, specializarea care derivă din necesităţile de ordin artistic, de audienţă, specifice obligaţiilor legale. De asemenea, este pe deplin justificată încheierea unor contracte cu creatori sau interpreţi care nu au calitatea de angajaţi ai SRTv, dar sunt personalităţi într-un anumit domeniu, sunt specializaţi pe anumite tipuri de opere audiovizuale sau pe anumite subiecte de interes pentru publicul de televiziune. Exemplificăm astfel, încheierea de contracte de cesiune cu F., G., H..

Din punct de vedere juridic, susţine recurenta, potrivit literaturii de specialitate, contractul de cesiune a drepturilor de autor are un caracter intuitu personae, fiind determinante calităţile, aptitudinile, experienţa, cunoştinţele, specializările personale ale autorului. Dreptul de autor este prin natura sa un drept monopolist deoarece o anumită creaţie poate fi realizată de un singur creator.

În acest sens, a susţinut importanţa şi relevanţa activităţii de casting în cadrul activităţii de realizare a producţiilor audiovizuale, determinată de specificitatea operei audiovizuale care, potrivit art. 66 din Legea nr. 8/1996 are un autor care sa se subordoneze cerinţelor creative ale autorului principal care este realizatorul sau regizorul.

A mai precizat în acest sens şi dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile morale ale autorilor, precum şi dispoziţiile art. 68 alin. (2) din Legea 8/1996 privind versiunea definitivă a operei audiovizuale.

Nu în ultimul rând, susţine recurenta, corelativ independenţei editoriale, este incident şi principiul libertăţii contractuale - în temeiul căruia SRTv are dreptul să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, cu respectarea, în mod evident, a limitelor impuse de lege şi cu luarea în considerare a intereselor şi obiectivelor societăţii, astfel cum acestea sunt justificate de personalul cu competenţe în domeniu.

În consecinţă, echipa de audit a omis a avea în vedere faptul că, pe de o parte, faptul că prin actul adiţional SRTv a prevăzut nu doar bonusarea, ci şi penalitatea cedentului, pornindu-se de la o remuneraţie mai mică de aproximativ 3.200 RON brut/lunar, iar pe de altă parte programul tv realizat a depăşit cotele de audienţă ale canalului TVR 1.

Faţă de acestea, recurentra -reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prin recursul declarat s-au reluat criticile susţinute în faţa instanţei de fond.

În esenţă, a precizat că referitor la măsura de la pct. II.1. din Decizia nr. 11/2018, a fost invocată aplicarea greşită a O.U.G. nr. 119/1999 şi a Legii nr. 500/2002, însă, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, controlului efectuat de auditorii publici din cadrul Curţii de Conturi nu se referă la legalitatea contracte de drepturi de autor, cu terţe persoane, ci la faptul că respectivele contracte nu au fost fundamentate temeinic de către factorii decidenţi, atâta timp cât TVR-ul avea angajaţi proprii care aveau printre sarcinii atribuţiile prevăzute în aceste contracte.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 20 ianuarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 octombrie 2022, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Este de observat că toate susţinerile din recursul reclamantei prin care se tinde la o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea stabilită în faţa instanţei de fond nu pot face obiect de analiză în recurs, întrucât toate acestea ţin de stabilirea situaţiei de fapt supusă judecăţii, şi nu de aplicarea legii, observându-se în acest sens că printr-o reapreciere a probatoriului în sensul dorit de recurentă s-ar ajunge să se schimbe situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, ceea ce nu este permis în recurs.

În acest sens se reţine că, aşa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Astfel, în motivarea recursului, recurenta-reclamantă nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta făcând doar o prezentare a unor texte de lege şi acte normative, exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia dată de instanţa de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanţa a pronunţat o soluţie care nu este motivată şi care este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul sentinţei şi care au condus la soluţia contestată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nu încape nicio îndoială cu privire la faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti se constituie într-o fundamentală exigenţă, caracterul efectiv al accesului părţilor la justiţie şi al dreptului acestora la un proces echitabil impunând, în mod necesar, ca hotărârea să fie motivată îndeajuns de amplu, limpede şi convingător, astfel încât părţile să poată cunoaşte motivele de fapt şi/sau de drept care au format convingerea judecătorului şi în raport de care cererile sau apărările lor au fost admise ori, după caz, respinse.

În egală măsură, adecvata motivare a hotărârii judecătoreşti nu trebuie să însemne, întotdeauna, că instanţa este datoare a răspunde în mod direct fiecărui argument ori fiecărei afirmaţii făcute de părţi, esenţial fiind ca din considerentele hotărârii să rezulte - uneori şi implicit, însă îndeajuns de clar - care sunt raţiunile în raport de care instanţa s-a oprit la o anumită soluţie.

Altfel spus, esenţială este calitatea motivării, iar nu simpla înşiruire cantitativă de afirmaţii care, în logica judecăţii, nu îşi vădesc în concret necesitatea.

Aceasta este, de altfel, o teză afirmată de Înalta Curte şi prin alte decizii ale sale, recurenţii înşişi evocând decizia nr. 1954/30 mai 2014 prin care s-a statuat că motivarea unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism juridic ce are vocaţia a explica inteligibil hotărârea luată, fără însă ca aceasta să însemne un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la argumentele fundamentale, adică la acelea care, prin conţinutul lor, sunt în măsură să influenţeze soluţia.

Dintr-o asemenea perspectivă trebuie, aşadar, înţelese dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care, cu referire la conţinutul hotărârii judecătoreşti impun în partea lor finală ca aceasta să cuprindă, în planul considerentelor, "(…) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel fiind, Înalta Curte are a observa, în prezentul proces, că nefondat susţine recurenta că hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază; dimpotrivă, examinarea considerentelor pe care instanţa şi-a sprijinit soluţia trimite, cu îndestulătoare evidenţă, la concluzia că aceasta a expus îndeajuns de clar şi pertinent, totodată suficient şi adecvat, motivele care i-au fondat raţionamentul şi îi susţin soluţia.

Nu s-ar putea considera, precum afirmă recurenta, că motivarea ar fi fost realizată formal, iar nu efectiv, şi nici că instanţa ar fi uzat doar de afirmaţii generale, analiza consideratelor evidenţiind preocuparea curţii de apel a stabili prin raportare la probe elementele de fapt relevante şi de a aplica la acestea, în mod concret, dispoziţiile legale incidente.

Este de avut în vedere, sub acest aspect, că prima instanţă a analizat în mod corespunzător susţinerile reclamantei şi apărările pârâtului. Faptul că nu a interpretat argumentele invocate de recurenta-reclamantă în sensul propus de acesta referitor la legalitatea măsurilor de la pct. II 1 şi II.2 din Decizia nr. 11/2018 nu înseamnă că sentinţa nu este suficient motivată. Din contră aceasta are un grad îndeajuns de ridicat de concreteţe şi pertinenţă, neputându-se considera că aceasta se mărgineşte la aprecieri de ordin general sau prea vagi, echivalentă unei nemotivări.

Aserţiunile recurentei nu pot fi reţinute în condiţiile în care instanţa fondului a respectat principiul contradictorialităţii care îngăduie părţilor din proces să participe în mod activ şi egal la prezentarea, argumentarea şi dovedirea drepturilor lor în cursul desfăşurării procesului, mai precis să discute şi să combată susţinerile făcute de fiecare dintre ele şi să-şi exprime opinia asupra iniţiativelor instanţei în scopul stabilirii adevărului şi al pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

Mai mult decât atât, este de remarcat că nici susţinerea recurentului cu privire la faptul că motivarea instanţei de fond nu ar conţine motivele pe care aceasta le-a avut în vedere şi, în nici un caz, nu se poate susţine instanţa d fond s-a raportat la "considerente contradictorii sau străine de natura cauzei.

Spunem că in speţă, hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Examinând, în continuare, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care se invocă pronunţarea instanţei de fond, cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor, Înalta Curte reţine ca fiind neîntemeiate şi aceste critici de nelegalitate.

Se cuvine a fi notată situaţia de fapt din litigiul pendinte, astfel cum a fost stabilită de către instanţa de fond, pe baza unui amplu material probatoriu administrat în proces, constând în înscrisuri, în sensul în care s-a reţinut că Auditorii publici externi din cadrul Departamentului XI al Curţii de Conturi a României au desfăşurat acţiunea de audit de conformitate cu tema ’’Auditul financiar asupra contului anual de execuţie bugetului de stat pe anul 2017", la Societatea Română de Televiziune (SRTv).

Abaterile de la legalitate şi regularitate constatate au fost consemnate în procesul-verbal de constatare nr. C/5861/08.08.2018 anexă la Raportul de audit financiar nr. x/08.08.2018.

Examinând deficienţele consemnate în actul de control, a fost emisă Decizia nr. 11/2018, prin care au fost dispuse măsuri în temeiul art. 33 alin. (3) şi art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată.

Împotriva măsurii dispuse la pct. II. 1 - II. 2 din Decizia nr. 11/2018, în temeiul pct. 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi (denumit în continuare R.O.D.A.S.), aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Plenului Curţii de Conturi a României, conducerea societăţii a formulat contestaţie, aceasta fiind respinsă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor prin încheierea nr. 3/2019.

Prin măsurile contestate, s-au stabilit în sarcina conducerii entităţii auditate, conform prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, următoarele obligaţii:

- II. 1 - " (...) va efectua o analiză asupra tuturor contractelor de cesiune a drepturilor conexe şi de cesiune a drepturilor de autor încheiate şi/sau derulate din anul 2015 până la zi, pentru identificarea de alte cazuri asemănătoare cu cele identificate şi analizate de echipa de audit a Curţii de Conturi, după caz, va stabili întinderea prejudiciului şi va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a dobânzilor şi penalităţilor/majorărilor de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare potrivit legii (privind abaterea consemnată la pct. 2 din decizie);

- II.2 - " (...) va stabili întinderea prejudiciului produs bugetului SRTv prin plata de onorarii aferente unor ediţii nerealizate, a unor bonusuri nejustificate şi prin negocierea unor clauze defavorabile SRTv în condiţiile în care se cunoşteau toate informaţiile în ceea ce priveşte audienţa realizată, precum şi prin negocierea unor ţinte diferite de cele propuse Comitetului Director şi va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia, inclusiv a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere/majorărilor de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare. " (privind abaterea consemnată la pct. 3 din decizie).Valoarea totală a celor două abateri a fost estimată a fi în sumă de 349.385 RON. Circumstanţele factuale concrete descrise în reţinerea primei abateri, au relevat faptul că, reprezentanţii pârâtei au reţinut că, în anul 2017, departamentele SRTv cu atribuţii în realizarea şi difuzarea programelor de televiziune, au propus şi aprobat încheierea unor contracte de colaborare şi de cesiune a drepturilor conexe cu terţe persoane care aveau ca sarcină participarea sau realizarea programelor şi emisiunilor TV, cu toate că entitatea are propriii angajaţi, ce au ca sarcină de serviciu participarea la aceste activităţi.

Ca atare, s-a reţinut că reclamanta a efectuat plăţi în cuantum de 317.754 RON pentru prestaţii ce au fost efectuate de terţe persoane în baza unor contracte de colaborare şi de cesiune a drepturilor conexe, în condiţiile în care au fost plătiţi şi propriii angajaţi ai SRTv, în baza contractelor individuale de muncă, pentru acelaşi tip de activităţi ca sarcini de serviciu, cu consecinţa prejudicierii bugetului entităţii.

Practic, prin actele contestate, intimata Curtea de Conturi nu a negat dreptul reclamantei de a încheia contracte de cesiune a drepturilor de autor, însă, cât timp serviciile contractate au fost achitate din fonduri bugetare, reclamanta avea obligaţia de a face dovada imposibilităţii realizării acelor activităţi cu personalul propriu, iar această imposibilitate să nu fie determinată de motive care îi sunt imputabile înseşi reclamantei.

Referitor la măsura dispusă la pct. II. 1 din Decizia nr. 11/2018, recurenta - reclamantă susţine că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile O.U.G. nr. 119/1999 şi Legii 500/2002.

Recurenta - reclamanta a susţinut că nu a comis o abatere în legătură cu încheierea şi executarea contractelor de cesiune a drepturilor de autor încheiate şi/sau derulate din anul 2015, având în vedere specificul activităţii SRTv, care "trebuie examinat şi din punctal de vedere al calităţii actului artistic, literar, informaţional, al impactului, precum şi ai altor indicatori specifici de performanţă. în acest sens în opinia sa, "o corectă evaluare a eficienţei şi eficacităţii utilizării fondurilor publice se poate realiza numai cu luarea în considerare a calităţii rezultatelor activităţii materializate în cazul SRTv, în programele sale ".

Este mai mult decât evident, că analiza făcută de auditorii publici externi a fost strict referitoare la plăţile efectuate în raport de activitatea jurnalistică a SRTv, care cel puţin teoretic ar trebui să se desfăşoare cu proprii angajaţi. In cazul în care acest lucru nu este posibil, factorii decidenţi trebuie să prezinte justificări bine fundamentate pentru decizia de a apela la personal extern.

Astfel, în mod corect, a apreciat instanţa de fond că reclamanta nu a justificat în concret necesitatea achiziţionării unor servicii de la cele cinci persoane menţionate la filele x din procesul-verbal de constatare, cât timp serviciile prestate de acestea au constat în activităţi care figurau şi în fişele posturilor angajaţilor propriii ai S.R.Tv .

În acest sens, instanţa de fond, a enumerat înscrisurile care au fost administrate în cauză (contractul nr. x/17.01.2017 încheiat cu doamna I. pentru servicii de "adaptare-editare texte, prezentare, voiceover - comentariu ştiri, editare text şi imagine", contractul nr. x/21.03.2017 şi nr. y/21.04.2017 încheiat cu doamna J. pentru servicii de "adaptare-editare texte, prezentare", contractul nr. x/28.08.2017 încheiat cu doamna K. pentru servicii de "adaptare-editare texte, prezentare", precum şi contractele nr. x/15.05.2017 şi nr. y/15.05.2017 încheiate cu doamna L., respectiv doamna M., pentru realizarea de "reportaje, comentarii, opere jurnalistice pentru emisiunea N. şi alte emisiuni informative) pe baza cărora instanţa de fond a concluzionat că încheierea contractelor a fost determinată de deficienţe în organizarea activităţii şi selecţia personalului propriu care are atribuţii privind realizarea emisiunilor difuzate de canalele TVR, astfel încât, la cheltuielile de personal suportate de entitate pentru personalul angajat, se adaugă drepturile de autor cesionate de terţe persoane.

În concret, recurenta - reclamanta nu dovedit nici la instanţa de fond, că personale cu atribuţii de decizie ar fi făcut o analiză a posibilităţilor reale ale televiziunii publice de a realiza programele şi emisiunile TV cu resurse umane proprii, motivul pentru care nu este posibil acest lucru şi soluţiile la care se apelează.

De asemenea, nu s-a făcut dovada faptului că opţiunea aleasă este cea mai favorabilă, având în vedere toate criteriile la care se face referire şi nu doar cele cantitative.

Or, în mod corect a constatat instanţa de fond că recurenta - reclamanta nu a prezentat elemente din care să reiasă imposibilitatea obiectivă a angajaţilor proprii de a realiza aceste activităţi şi, implicit, necesitatea ca serviciile respective să fie prestate de persoanele cu care au fost încheiate contracte de cesiune a drepturilor de autor, cu toate că, din perspectiva dispoziţiilor legale care reglementează cheltuirea banilor publici, era necesară o justificare temeinică pentru plata unor remuneraţii, distinct de salarii le achitate propriilor angajaţi.

Motivele invocate cu privire la faptul că angajaţii proprii pot avea pregătire de specialitate identică însă vocaţie artistică, literara, ştiinţifică ori specifică altui domeniu, nu pot fi primite în contextul în care, pe de o parte, analiza contractelor a reiesit că acestea au avut ca obiect prezentarea emisiunilor de ştiri sau ştiri sportive, şi nu emisiuni cu o anumită tematică specifică ce ar fi necesitat abilităţi deosebite.

Pe de altă parte, abaterile vizând utilizarea fondurilor bugetare în baza unor decizii nejustificate corespunzător luate de conducerea departamentelor de specialitate responsabile, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada imposibilităţii realizării acelor emisiuni şi programe tv cu personal propriu.

Conchizând, aşa cum s-a menţionat anterior, recurenta-reclamantă a reiterat, prin cererea de recurs, nemulţumirile supuse deja controlului anterior, pe care curtea de apel le-a examinat în cadrul unui silogism judiciar expus corect şi detaliat, fiind stabilită situaţia de fapt pe baza aprecierii probatoriului administrat şi aplicate normele de drept substanţial incidente, cu consecinţa constatării faptului că aceste cheltuieli de personal suportate de entitate pentru personalul angajat, se adaugă drepturile de autor cesionate de terţe persoane.

Or, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, criticile recurentei-reclamante tind în realitate la reaprecierea probelor şi schimbarea situaţiei de fapt, aspecte care prezintă valenţele unui veritabil control judiciar de temeinicie, incompatibil cu structura recursului.

Referitor la criticile recurentei cu privire la constatările de la pct. 3 din Decizia nr. 11/2018.

Aşa cum s-a reţinut reclamanta nu a contestat faptul că, în perioada noiembrie 2016- decembrie 2017, s-au realizat numai 221 de ediţii ale emisiunii O., cu 22 de ediţii mai puţin decât numărul stabilit prin contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale conexe nr. A973/09.11.2016, fără ca onorariul prezentatorului să fie redus corespunzător, ci, dimpotrivă, s-au achitat onorarii şi bonusuri nejustificate în cuantum de 31.631 RON.

Drept urmare, deşi au fost realizate numai 221 de ediţii, cu 22 de ediţii mai puţin decât numărul stabilit prin contract, onorariul prezentatorului a fost achitat integral, beneficiind de onorarii şi bonusuri nejustificate în cuantum de 31.631 RON, cu consecinţa prejudicierii bugetului recurentei - reclamante.

Luând în analiză şi cel din urmă motiv de recurs- ipoteza expusă de recurentă conform căreia în urma renegocierilor, remuneraţia a fost redusă, iar în cuprinsul acesteia s-a stipulat şi o clauză de diminuare a remuneraţiei în situaţia în care pragul de audienţă nu se atinge nu poate fi reţinută.

În alte cuvinte, constatările auditorilor publici externi au scos în evidenţă faptul că, prin clauzele contractuale aprobate, nu sunt susţinute interesele televiziunii publice.

Astfel, au fost modificate criteriile de remunerare, respectiv segmentul de piaţă pentru care se analizează audienţa pe emisiune, astfel încât, pentru emisiuni cu acelaşi rating pe toată perioada contractului, drepturile plătite de SRTv către moderatorul emisiunii au fost mai mari după perfectarea actelor adiţionale.

Mai mult decât atât, la momentul renegocierii contractului şi încheierea de acte adiţionale ulterioare, moment la care se cunoştea audienţa reală a emisiunii, se reduce condiţia de rating, fiind modificat criteriul de remunerare în favoarea moderatorului.

Astfel, în ceea ce priveşte constatările din actul de control, acestea nu sunt de natură a afecta autonomia în organizare şi funcţionare a conducerii SRTv şi nici libertatea şi independenţa deciziilor editoriale.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de toate cele ce preced, conchide Înalta Curte că susţinerile recurentei nu relevă vreo critică de nelegalitate a sentinţei de fond, astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Societatea Română de Televiziune împotriva sentinţei civile nr. 998 din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.