Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4561/2022 AI generated

Audit Court appeal dismissed; annulment of audit measures against state-owned nuclear company upheld

Case Number Decizia nr. 4561/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Audit Court, thereby upholding the Court of Appeal’s decision that annulled specific measures from an audit decision and a subsequent commission ruling. The dispute concerned a state-owned nuclear energy company challenging the Audit Court’s determination that the company had committed legal irregularities by granting a loan to another entity without explicit statutory authorization for lending activities and by incurring costs for services not covered by its corporate purpose. The Supreme Court held that the lower court correctly applied the principle that commercial entities may enter into any contract not prohibited by public order or good morals, and that non-professional lending operations are exempt from banking regulations under Article 2185(2) of the Civil Code, while also finding no violation of nuclear safety licensing laws as the funds were used for maintenance rather than regulated construction work; consequently, the appellate judgment annulling the contested audit measures remains in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, art. 2185 alin. (2) C. civ, art. 43 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, art. 24 alin. (1) din Legea nr. 111/1996, art. 453 din C. proc. civ; Audit Court appeal dismissed; annulment of audit measures against state-owned nuclear company upheld: The dispute concerned a state-owned nuclear energy company challenging the Audit Court’s determination that the company had committed legal irregularities by granting a loan to another entity without explicit statutory authorization for lending activities and by incurring costs for services not covered by its corporate purpose. The Supreme Court held that the lower court correctly applied the principle that commercial entities may enter into any contract not prohibited by public order or good morals, and that non-professional lending operations are exempt from banking regulations under Article 2185(2) of the Civil Code, while also finding no violation of nuclear safety licensing laws as the funds were used for maintenance rather than regulated construction work; consequently, the appellate judgment annulling the contested audit measures remains in force.

Keywords

AI generated
banking audit annulment of contract commercial company environmental audit legal entity civil dispute

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Main procedural ground cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

art. 496 C. proc. civ.

Procedural rule applied in conjunction with Law No. 554/2004 to issue the final order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 23.08.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat instanţei anularea parţiala a încheierii nr. 29/31.07.2018 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, respectiv anularea punctului 1 din încheiere, anularea parţiala a Deciziei nr. 5/08.06.2018 emisa de Curtea de Conturi, respectiv anularea măsurii dispuse la punctul I.4 pentru înlăturarea abaterii descrise la punctul 4 din Decizie, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1229 din 29 martie 2019, a admis acţiunea formulată de reclamanta Nuclearelectrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României şi, în consecinţă, a anulat în parte încheierea nr. 29/31.07.2018, respectiv pct. 1, şi Decizia nr. 5/08.06.2018, respectiv măsura dispusă la pct. I.4 pentru înlăturarea abaterii descrise la punctul 4.

Totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta pârâta Curtea de Conturi a României întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare respingerea cererii de chemare in judecată ca neîntemeiată.

A criticat recurenta-pârâtă decizia atacată, în esenţă, sub următoarele aspecte:

- instanţa de fond analizând probele administrate nu a avut în vedere temeiul de drept în baza căruia au fost dispuse măsurile de la pct. I. 4 din Decizia nr. 5/2018, respectiv dispoziţiile art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, raportate la art. 206, art. 1169 şi art. 2185 alin. (2) C. civ., art. 1, art. 2 alin. (1) şi (2) din Anexa 1.2. a H.G. nr. 365/1998, art. 8 şi 24 din Legea nr. 111/1996, O.U.G. nr. 99/20061. Instanţa de fond deşi a înlăturat ca neîntemeiate susţinerile reclamantei potrivit cărora actele atacate au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, constatând că din cuprinsul actelor atacate rezultă cu claritate situaţia de fapt imputată reclamantei şi dispoziţiile legale încălcate, însă în acelaşi timp a apreciat că măsurile dispuse la pct. I. 4 din Decizia nr. 5/2018 au fost încălcate dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată;

- recurenta precizează că dispoziţiile art. 43 nu conţin alin. (3) la care face trimitere instanţa de fond, sunt preluate din apărările reclamantei care a indicat greşit textul de lege;

- în prezenta cauză, măsurile dispuse la pct. I. 4 din Decizia nr. 5/2018 privesc nereguli finciar - contabile şi nu abateri de la legalitate care au produs prejudicii;

- instanţa de fond nu a analizat legalitatea actelor atacate din perspectiva cadrului normativ ce reglementează organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, respectiv nu a avut în vedere prevederile pct. 87 din R.O.D.A.S., în vigoare la data desfăşurării acţiunii de control, "Raportul de control, al cărui model şi conţinut este prezentat în Anexa nr. 4 (...)."

- decizia a fost emisă în conformitate cu prevederile pct. 171 lit. a) - b), pct. 181 şi pct. 188 paragraful 3 din R.O.D.A.S., înscriindu-se în concret abaterile de la legalitate şi regularitate constatate în urma acţiunii de control efectuată de Curtea de Conturi la S.N.N. S.A., măsurile pe care entitatea verificată trebuie să le ducă la îndeplinire în vederea înlăturării deficienţelor constatate şi termenele de ducere la îndeplinire;

- încheierea nr. 29/2018 a fost emisă potrivit dispoziţiilor pct. 219 din R.O.D.A.S. "Comisia de soluţionare a contestaţiilor examinează constestaţia împreună cu celelalte documente şi emite încheiere", conţinând toate elementele de formă şi fond prevăzute în Anexa nr. 15 la Regulament, prezentându-se motivele de fapt, respectiv argumentele care au determinat comisia să respingă contestaţia, redarea măsurii contestate şi a probelor/documentelor care au stat la baza dispunerii acesteia, motivele invocate în contestaţie de către conducerea S.N.N. S.A. şi documentele depuse în susţinerea acesteia, motivele pentru care au fost apreciate ca nerelevante;

- în considerentele hotărârii pronunţată s-a reţinut şi faptul că prevederile O.U.G. nr. 99/2006 şi ale Legii nr. 93/20209 nu sunt incidente în acest caz.

- instanţa de fond nu a avut în vedere apărările formulate de Curtea de Conturi a României, potrivit cărora angajarea împrumutului s-a efectuat pentru finanţarea unor activităţi în domeniul nuclear, pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, era obligatorie autorizarea lor;

- referitor la Hotărârea A.G.E.A. din 22.12.2017 prin care s-a schimbat structura activităţilor ce urmau a fi finanţate, respectiv prin eliminarea activităţii de conservare, în Raportul de control, echipa de audit a consemnat faptul că, data la care A.G.E.A. a schimbat structura activităţilor este ulterioară datei la care a fost încheiat contractul de împrumut nr. x/13.10.2017.

- prin urmare la data încheierii acestui contract de împrumut, A. nu deţinea autorizaţie pentru coordonarea activităţilor de conservare şi a activităţilor suport destinate Unităţilor 3 şi 4 de la C.N.E. Cernavodă. Acest tip de activităţi putea fi coordonat doar de către S.N.N., conform autorizaţiei S.N.N. x emisă de C.N.C.A.N. la 01.05.2017;

- în mod greşit instanţa de fond a reţinut că la momentul încheierii contractului de împrumut x/13.10.2017 a fost respectat un act normativ în forma în care acesta a intrat în vigoare ulterior, începând cu data de 12.04.2018 (data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2018);

- instanţa de fond a apreciat în mod greşit că nu au fost încălcate prevederile O.G. nr. 119/1999, deşi reclamanta a calculat şi înregistrat dobânzi pentru creditul acordat, fără a lua măsuri pentru recuperarea acestor sume;

-instanţa de fond la pronunţarea hotărârii a mai reţinut greşit şi faptul că nu era necesar ca în Statut să fie prevăzut, expressis verbis, printre atribuţiile Consiliului de Administraţie şi ale Adunării Generale atribuţia acestora de a aproba încheierea unor contracte de împrumut;

-auditorii publici externi au consemnat faptul că, potrivit situaţiilor financiare încheiate la 31.12.2017, recalamanta a calculat şi înregistrat dobânzi în sumă de 1.123,28 RON reprezentând dobândă aferentă creditului în sumă de 4.000.000 RON acordat A. S.A., fară ca până la sfârşitul anului 2017, să încaseze sume din dobânzi;

- auditorii au consemnat faptul că, A. S.A. a formulat cerere de finanţare nr. l/R din 07.11.2017, pentru suma de 500.000 RON, pentru care a fost emisă Notificarea de aprobare a cererii de finanţare nr. l/R din 07.11.2017, urmare căreia, a fost evidenţiată ca achitată suma de 500.000 RON, iar potrivit situaţiilor financiare încheiate la 31.12.2017, societatea a calculat şi înregistrat dobânzi în sumă de 1.123,28 RON care până la sfârşitul anului 2017 nu au fost încasate;

- în consecinţă, prin măsurile de la pct. I. 4 din Decizia nr. 5/2018, s-au dispus în temeiul art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, în sarcina conducerii S.N.N. S.A. măsuri pentru remedierea neregulilor financiar - contabile constatate;

- recurenta a apreciat că instanţa de fond în mod greşit a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte o obligarea instituţiei noastre la suportarea cheltuielilor de judecată.

1. 4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Nucleareelectrica S.A., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că prin recursul declarat s-au reluat criticile din fond.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 17 februarie 2021 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 octombrie 2022, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurenta-reclamantă sunt elemente care ţin de temeinicia admiterii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.

Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente în cauză.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Recurenta-pârâtă a reiterat, prin cererea de recurs, nemulţumirile supuse deja controlului judiciar anterior, referitoare la faptul că o societate comercială, categorie în care intră şi reclamanta, potrivit dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 365/1998, poate încheia orice contract, cu orice partener şi cu clauzele pe care părţile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publică şi bunele moravuri, pe care curtea de apel le-a examinat în cadrul unui silogism judiciar expus corect şi detaliat, fiind stabilită situaţia de fapt pe baza aprecierii probatoriului administrat şi aplicate normele de drept substanţial incidente, cu consecinţa neidentificării vreunui text legal care să interzică reclamantei încheierea unui contract de împrumut.

Astfel, este de necontestat că, în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României - Departamentul IV cu tema "Controlul privind situaţia, evoluţia si modul de administrare a patrimoniului public si privat al statului precum si legalitatea realizării veniturilor si efectuării cheltuielilor in perioada 2015-2017 la Societatea Naţionala Nuclearelectrica S.A." a fost întocmit Raportul de control nr. x din 4.05.2018.

În cuprinsul acestui Raport, auditorii publici au constatat drept abatere "Creditarea A. S.A. cu suma de 4.000.000 RON, precum şi înregistrarea de venituri în sumă de 743,69 RON, din activităţi neprevăzute în Statutul societatii.", iar "valoarea estimativa a acestor abateri este de 4.000.000 RON" - pct. 4.1., pag. 15-20 din Raport.

Reclamanta a formulat obiecţiuni, însă acestea nu au fost reţinute de către Curtea de Conturi a României si, în baza Regulamentului anterior menţionat, punctele 174 si urm., Curtea de Conturi a României a emis Decizia nr. 5/8.06.2018, prin care a fost dispusa măsura nr. 1.4 pentru înlăturarea abaterii prezentate la pct. 4 din Decizie:

"Conducerea Societatii Nationale Nuclearelectrica S.A. va dispune masuri si va urmari intrarea in legalitate privind "buna gestiune privind utilizarea fondurilor banesti pentru activitati cuprinse in Statutul SNN S.A.. Totodata, va dispune masuri pentru extinderea verificarilor asupra imprumuturilor acordate in conditiile in care, în Statutul societatii, nu a fost prevazuta activitatea de creditare/acordare de imprumuturi, pentru cazurile identificate (inclusiv pentru cel consemnat in Raportul de control) se va analiza derularea contractelor incheiate, stabilirea sumelor nerecuperate si inregistrarea lor in contabilitate, dupa care se va proceda la recuperarea lor in conditiile legii (pentru inlaturarea abaterii prezentate la pct. 4 din Decizie)", respectiv "4. Nerespectarea prevederilor legale privind desfasurarea activitatilor reglementate prin Statutul societatii, respectiv desfasurarea de activitati neprevazute in Statutul SNN SA"

Împotriva Deciziei sus-menţionate, reclamanta a formulat, contestaţie iar Comisia de soluţionare a contestaţiilor a dispus prin încheierea nr. 29/31.07.2018, respingerea contestaţiei cu privire la aceasta măsura, deoarece în urma analizei a rezultat că argumentele prezentate nu aduc elemente noi care sa modifice Decizia nr. 5/08.06.2018.

Este de menţionat că situaţia de fapt imputată reclamantei Societatea Naţionala Nuclearelectrica S.A., a fost acordarea unui împrumut şi dispoziţiile legale încălcate-nesocotirea dispoziţiilor care reglementează buna gestiune în cheltuirea banilor publici şi a celor care reglementează activitatea de creditare.

Astfel, instanţa de fond a analizat susţinerile şi apărările referitoare la faptul că actele administrative au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor pct. 180 din Regulamentul Curţii de Conturi, astfel că, în virtutea rolului său activ a lămurit chestiunea referitoare la capacitatea de folosinţă a persoanei juridice.

Instanţa de fond a justificat reţinerea, în cazul persoanelor juridice cu scop lucrativ (cum este şi reclamanta), dispoziţiile art. 206 din Noul C. civ. care prevăd că "Persoana juridică poate avea orice drepturi şi obligaţii civile, afară de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot aparţine decât persoanei fizice.".

Aşadar, persoana juridică cu scop lucrativ poate încheia orice acte juridice, mai puţin acelea prin care se urmăreşte valorificarea unor drepturi sau asumarea unor obligaţii care prin natura lor nu pot aparţine decât persoanei juridice.

Explicaţia rezidă în faptul că verificarea conformităţii drepturilor şi obligaţiilor cu scopul pentru care persoana juridică a fost înfiinţată este necesară numai atunci când se au în vedere motivele pentru care aceste drepturi şi obligaţii sunt exercitate. Or, după cum se ştie, numai în situaţia actelor juridice există acea condiţie de validitate care este cauza, adică scopul urmărit de subiectul de drept prin manifestarea sa de voinţă.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 1.169 C. civ., părţile sunt libere să încheie orice contracte şi să determine conţinutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 1 din H.G. nr. 365/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Electricitate - S.A., a Societăţii Naţionale Nuclearelectrica - S.A. şi a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare prin reorganizarea Regiei Autonome de Electricitate Renel, poate încheia orice contract, cu orice partener şi cu clauzele pe care părţile le convin, cu singurele limite impuse de ordinea publică şi bunele moravuri.

Aşa cum a reţinut şi instanţa fondului, unul dintre aspectele aspectele imputate reclamantei a fost acela că în Statut, printre atribuţiile Consiliului de administraţie şi ale adunării generale, nu este prevăzută şi competenţa acestora de a încheia, în calitate de împrumutător, contracte de împrumut iar, relativ la această chestiune, s-a apreciat corect că nu era necesar ca în Statut să fie prevăzut, expressis verbis, printre atribuţiile Consiliului de administraţie şi ale adunării generale atribuţia acestora de a aproba încheierea unor contracte de împrumut.

Or, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, criticile recurentei-pârâte tind în realitate la reaprecierea probelor şi schimbarea situaţiei de fapt, aspecte care prezintă valenţele unui veritabil control judiciar de temeinicie, incompatibil cu structura recursului.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi cele ale Legii nr. 93/2009, privind instituţiile financiare nebancare.

Referitor la reglementarea activităţiii de creditare sediul materiei îl reprezintă O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului precum şi Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare ce reglementează specificul activităţii de creditare şi desfăşurarea acesteia pe teritoriul României.

Este de precizat că in ambele reglementări, activitatea de creditare desfăşurată de către instituţiile de credit precum şi cea desfăşurată de către instituţiile financiare nebancare sunt activităţi cu titlu profesional.

Ca atare, în contextul reglementarilor privind desfăşurarea activităţii de creditare cu titlu profesional mai sus precizate reiese că împrumutul unei societăţi de către o alta societate comerciala este posibil, iîntrucât activitatea de creditare se desfăşoară cu titlu profesional prin instituţiile de credit şi prin instituţiile financiare prevăzute de O.U.G. nr. 99/2006, precum şi prin instituţii financiare nebancare, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 93/2009, interdicţiile din aceste acte normative vizând doar desfăşurarea activităţii cu titlu profesional, nerestrictionand operaţiunile de imprumut din sfera comerciala si civila care nu sunt circumscrise acestui caracter.

În interpretarea coroborată, instanţa de fond a apreciat în mod corect că această chestiune este reglementată cu deosebită claritate de prevederile art. 2185 alin. (2) din C. civ., care statuează că " Atunci când o persoană acordă un împrumut fără a o face cu titlu profesional, nu îi sunt aplicabile dispoziţiile legale privind instituţiile de credit şi instituţiile financiar bancare."

Prin urmare, efectuarea în mod accidental şi cu titlul neprofesional de operaţiuni de creditare de către o societate comerciala nu constituie o încălcare a scopului statutar si a principiului specialităţii capacităţii de folosinţa, asa cum este el conturat in materia societăţilor.

Astfel, cum s-a precizat şi în cuprinsul cererii de chemare in judecata, intimata nu se află sub incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit si adecvarea capitalului si cele ale Legii nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, întrucât, în speţa de fata prevalează dispoziţiile art. 2158 alin. (2) din noul C. civ. mai sus citate.

Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) si ale art. 24 alin. (1) din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţa, reglementarea, autorizarea si controlul activităţilor nucleare, este de obseervat că în mod corect a apreciat prima instanţa ca "împrumutul nu a fost folosit in vederea efectuării lucrărilor de conservare ci, in final, pentru realizarea unor servicii de expertizare a structurilor existente si de conservare a pieselor metalice înglobate, astfel ca nu se poate retine nesocotirea dispoziţiilor menţionate anterior, aşa cum reiese din Contractul de împrumut cu nr. x/13.10.2017 (anexa nr. 55) care a are ca obiect: Lucrări de întreţinere si conservare a amplasamentului U3-U4 CNE Cernavoda;

a) Cheltuieli de personal EN suplimentar (adiţional) cehii existent la momentul contractului si care va fi absolut necesar in legătura cu contractarea si derularea contractelor de 'întreţinere si conservare a amplasamentului U3-U4,

b) Alte cheltuieli EN pentru implementarea si monitorizarea efectuării lucrărilor de întreţinere si conservare a amplasamentului U3-U4, inclusiv cheltuieli generat-administrative.

De altfel, normele menţionate anterior au fost modificate prin Legea nr. 63/2018, în sensul că activităţile cu relevanţă în cauză se autorizează de CNCAN prin emiterea unui certificat de înregistrare sau a unei autorizaţii, după caz.

În concluzie, întrucât prima instanţa a reţinut ca împrumutul nu a fost folosit pentru efectuarea lucrărilor de conservare ci pentru realizarea unor servicii de expertizare a structurilor existente si de conservare a pieselor metalice înglobate, a apreciat în mod just că nu exista o încălcare a dispoziţiilor actelor normative enumerate de către recurenta, respectiv a Statutului societăţii, caracterul nelegal dat de către auditori întemeindu-se, în mod exclusiv pe o interpretare eronata a textelor mai sus citate raportat la obiectul contractului de împrumut.

În alte cuvinte, într-o manieră detaliată şi cu un raţionament convingător, curtea de apel a realizat in mod corect că actele administrative au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, neputând exista o măsură de recuperare a unei sume, întrucât, în realitate, nu există o abatere de la legalitate.

Nu în ultimul rând, instanţa de fond a apreciat ca nici prevederile O.G. nr. x referitoare la buna gestiune financiară nu pot fi socotite a fi încălcate, în cauza nedovendindu-se ca pentru finanţarea din împrumutul acordat unor lucrări de servicii de expertizare a structurilor existente si de conservare a pieselor metalice inşlobate nu a fost asigurată cheltuirea fondurilor publice cu respectarea principiilor legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii si eficientei in utilizarea fondurilor publice, motivare pe care Înalta Curte o împărtăşeşte.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, Înalta Curte reţine că nemulţumirea recurentei- pârâte decurge din faptul că, prima instanţă nu ar fi dat eficienţă dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ.,în ceea ce priveşte obligarea acesteia la suportarea cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, întrucât litigiul de faţă s-a născut din exercitarea atribuţiilor specifice acesteia şi misiunii pe care o îndeplineşte.

Răspunzând criticii formulate, Înalta Curte arătă că obiectul examinării în recurs este circumscris controlului de vizează verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile aprecierea asupra suportării cheltuielilor de judecată aparţine exclusiv instanţei care a stabilit măsura în discuţie, fiind un act subiectiv, necenzurabil prin prisma vreunui motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, aceste dispoziţii legate de posibilitatea de apreciere a instanţei de fond cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON, nu pot fi cenzurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă (în realitate art. 488 alin. (1) pct. 5 deoarece se pretinde că decizia instanţei de apel a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a prevederilor art. 453 C. proc. civ., prin care sunt reglementate condiţiile privind acordarea cheltuielilor de judecată în cadrul unui litigiu, norme de drept procedural şi nu norme de drept material), astfel cum se susţine în cererea de recurs.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză, constatând legalitatea hotărârii recurate sub toate aspectele invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 1229 din 29 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 octombrie 2022.