Decizia nr. 4553/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Şedinţa publică din data de 11 octombrie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/28.02.2020 emis de pârâtă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 125 din 7 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat raportul de evaluare nr. x/28.02.2020.

A obligat pârâta să achite reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 6.000 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, pentru motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

În dezvoltarea recursului formulat, după redarea dispoziţiilor art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010, recurenta-pârâtă a arătat că inspectorii de integritate au dreptul de a emite rapoarte de evaluare în următoarele situaţii: 1) când identifică o situaţie de incompatibilitate, un conflict de interese sau o diferenţă nejustificată în averea persoanei evaluare; 2) când identifică o abatere disciplină; 3) când identifică o contravenţie; 4) când identifică elementele constitutive ale unei infracţiuni.

În esenţă, a susţinut că cele 4 situaţii enumerate anterior sunt distincte, astfel încât, contrar celor reţinute de Curtea de Apel, legiuitorul nu condiţionează doar identificarea abaterilor disciplinare care sunt în strânsă legătură cu conflicte/incompatibilitatăţi.

Astfel, instanţa de fond, în mod eronat a asimilat răspunderea disciplinară atrasă de fapte care determină conflicte de interese şi incompatibilităţi cu răspunderea disciplinară atrasă de săvârşirea unor alte fapte care reprezintă abateri disciplinare. În speţă, raportul de evaluare întocmit are valoarea unei sesizări a instituţiilor competente să ia măsurile disciplinare ce se impun în cazul intimatului-reclamant, fiind încălcată obligaţia prevăzută de dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Recurenta-pârâtă a mai precizat că raportul de evaluare prin care se sesizează entităţile competente în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale unei abateri disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare este o sesizare şi nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

În opinia sa, prin simpla sesizare a celor două entităţi în vederea efectuării unor cercetări disciplinare nu se naşte un raport juridic de drept administrativ, această situaţie fiind diferită de cea care, prin raportul de evaluarea, ANI constată existenţa unui conflict de interese administrativ (în situaţia în care fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni), caz în care fapta în sine săvârşită constituie abatere disciplinară, iar consecinţa este aplicarea unei sancţiuni administrative de către organele disciplinare.

Prin urmare, abia după ce, în urma cercetării administrative declanşate la nivelul celor două instituţii în baza sesizării ANI se confirmă săvârşirea de către petent a abaterii disciplinare sesizate şi se emite un act administrativ de sancţionare a acestuia, intimatul-reclamant se poate adresa instanţei de contencios administrativ în vederea anulării actului.

Totodată, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a considerat că suma reprezentând cheltuielile de judecată la plata cărora a fost obligată este vădit disproporţionată în raport cu complexitatea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocatul intimatului-reclamant, având în vedere faptul că dosarul a fost soluţionat la primul termen de judecată care a impus prezenţa apărătorului convenţional, nefiind administrat un probatoriu complex.

În concluzie, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în totalitate a acţiunii formulate de intimatul-reclamant ca inadmisibilă, precum şi reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate acestuia.

4. Apărările intimatei

Intimatul reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Intimatul reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/28.02.2020 emis de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a constatat că, deşi nu se identifică elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităţilor şi conflictelor de interese în materie administrativă, au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei disciplinare, întrucât reclamantul nu a respectat obligaţia prevăzută de dispoziţiile art. 19 din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice în sensul că, în perioada 2011 - 2017, a exercitat simultan atât atribuţiile de conducere executivă (în calitate de director general) cât şi atribuţiile preşedintelui Consiliului de administraţie al Aeroportului, în condiţiile în care i-au fost delegate atribuţii de conducere executivă a Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj.

Instanţa de fond a admis acţiunea şi a anulat actul contestat, reţinând că este nelegal raportul de evaluare prin care se constată abateri disciplinare în contextul în care nu s-a constat nicio situaţie de incompatibilitate sau conflict de interese.

Recurenta a susţinut că raportul de evaluare prin care se sesizează entităţile competente în vederea efectuării de cercetări specifice cu privire la existenţa elementelor constitutive ale unei abateri disciplinare şi să aplice sancţiunile corespunzătoare este o sesizare şi nu reprezintă un act administrativ pentru a putea face obiectul controlului instanţei de contencios administrativ.

Această critică este nefondată.

Contrar susţinerilor recurentei pârâte, Înalta Curte constată că acţiunea în anularea unui raport de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate prin care nu s-au constatat încălcări ale regimului incompatibilităţilor/conflictului de interese, ci s-au reţinut doar elemente de încălcare a legislaţiei ce pot constitui abateri disciplinare este admisibilă, nefiind similară cu situaţia în care prin raportul de evaluare se sesizează organele cercetare penală, întrucât ANI a analizat pe fond speţa şi din perspectiva existenţei/inexistenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 "Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni.", iar prin alin. (3), respectiv (5) se prevede "(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective; (5) Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare".

Raportat la dispoziţiile anterior citate, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că sesizarea organelor competente se face în contextul în care, pe lângă o faptă apreciată disciplinară sau, după caz, penală există şi constatată o incompatibilitate, un conflict, respectiv fapta este în strânsă legătură cu aceasta (conflict/incompatibilitate).

Cu alte cuvinte, în lipsa constatării unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate, raportul de evaluare prin care se constată abateri disciplinare este nelegal, întrucât nu este îndeplinită condiţia ca fapta constatată să fie în strânsă legătură cu un conflict de interese/incompatibilitate, raţiunea legiuitorului nefiind aceea de a acorda Agenţiei Naţionale de Integritate competenţă generală de a cerceta şi constata orice încălcări ale legislaţiei care pot constitui abateri disciplinare.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei pârâte referitoare la cheltuielile de judecată, având în vedere că, prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05 martie 2020, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., s-a statuat că motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât reprezintă o chestiune de temeinicie, şi nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ., va obliga recurenta pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata către intimatul reclamant A. a sumei de 3200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 125 din 7 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la plata către intimatul reclamant A. a sumei de 3200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 octombrie 2022.